„Sunt zile când mă imaginez murind
de la o supradoză de autosatisfacţie!”
(Salvador Dalí)

 

Cum altcumva să pătrunzi în fascinantul şi oniricul univers dalínian decât printr-un anunţ care te pune pe gânduri şi te incită în acelaşi timp!? „După ce a fost la Shangaï, Londra, Singapore, Paris, Tokyo… Dalí vine la Liège din 27 februarie până în 31 august!” Un 31 august care a devenit 6 noiembrie 2016, în ciuda faptului că organizatorii anunţau în debutul acestui eveniment că nu va fi posibilă o prelungire a expoziţiei. Dar, cum spune chiar Dalí, este important să creăm confuzia, nu să o eliminăm!
Expoziţia De la Salvador la Dalí este o călătorie fascinantă, o evocare suprarealistă şi delirantă a operei şi vieţii lui Salvador Dalí (1904-1989, Figueres / Catalonia, Spania) desfăşurată pe un circuit de 2000 mp la etajul 1 al spaţiului expoziţional din Gara TGV Liège-Guillemins. Şi nici nu se putea o alegere mai bună pentru realizarea aceastei expoziţii decât Gara Liège-Guillemins, a cărei arhitectură a fost realizat de un alt spaniol celebru, Santiago Calatrava (n. 1951, Benimamet / Valencia, Spania).
Cele peste 150 de lucrări prezentate în expoziţie – tablouri, litografii, guaşe, costume, filme, sculpturi, manuscrise, obiecte – au fost puse la dispoziţie de către Fundaţia Stratton, Cinemateca din Paris, Fundaţia Niezen-Quievy şi de către colecţionari privaţi. În realizarea acestei expoziţii-spectacol lucrările au fost integrate într-un decor hiperrealist, care ajută publicul să înţeleagă mai bine sensul operelor prin prisma existenţei unuia dintre cei mai celebri artişti ai secolului 20, iar curatorii au urmat însăşi afirmaţia lui Dalí: Un artist se distinge de oamenii de rând prin faptul că el este locuit de fantasme, de obsesii şi de idei extravagante care dau naştere unor asociaţii delirante. Spectatorul este introdus în universul dalínian la bordul unei „maşini-grădină” – aluzie la numeroasele happening-uri care i-au jalonat întreaga carieră.
Copilăria lui Dalí a fost marcată de „umbra” fratelui său – tot Salvador – mort cu 9 luni înainte ca el să se nască. Perioada decisivă a fobiei mele a început cu un an şi jumătate înainte de a mă naşte, adică chiar în sânul paradisului intrauterin. – declara mai târziu Dalí, care va fi obsedat toată viaţa de ideea de moarte şi de trecere a timpului. Această „reîncarnare”, ranforsată de atitudinea supra-protectivă a părinţilor săi, a însemnat debutul aventurii unui copil prodigios şi rebel, care dorea tot timpul să se diferenţieze de mulţime. Ca şi cum ar fi vrut să dovedească prin opera sa şi prin excentricităţile sale că „el nu este fratele mort, ci fratele viu”…

La şase ani am vrut să fiu Napoléon şi nu am reuşit!
La cincisprezece ani am vrut să fiu Dalí şi am fost Dalí!
La douăzeci şi cinci de ani am vrut să devin cel mai senzaţional pictor din lume şi iată-mă!
La treizeci şi cinci de ani am vrut să am suces şi am reuşit!

Aceste detalii legate de copilăria sa se regăsesc în pictura La persistencia de la memoria (1931, MOMA, New York) şi în seria de Ceasuri topite, realizate în bronz. De aici, este evidentă apropierea lui de Freud şi interesul pentru psihanaliză şi studiul subconştientului – care a însemnat un teren fertil pentru suprarealişti. În 1924, André Breton publică primul său „Manifest al suprarealismului” în care fixează reperele mișcării: antitradiționalism, protest antiacademic, explorarea subconștientului, deplină libertate de expresie, înlăturarea activității de premeditare a spiritului în actul creației artistice. În jurul lui André Breton se va constitui grupul de suprarealişti din care vor face parte Federico García Lorca, Luis Buñuel, Salvador Dalí, Pablo Picasso, Joan Miro, Max Ernst, René Magritte. Un moment decisiv pentru viaţa şi creaţia artistică a lui Dalí îl constituie întâlnirea sa, la Paris, cu Gala (Elena Diaconov), soţia poetului suprarealist Paul Éluard. Pentru Gala, Dalí va face o pasiune care va dăinui toată viaţa, devenindu-i amantă, soţie şi muză şi reprezentând-o în mai multe picturi.
Interesat şi atras de nenumărate subiecte şi teme care au marcat epoca în care a trăit – puterea, celebritatea, visul, religia, ştiinţa -, Dalí găseşte în ele tot atâtea surse de inspiraţie care îi vor jalona traiectoria artistică. Dalí îşi conturează întreaga creaţie prin apelul la introspecţie şi extrospecţie. Pe de o parte, artistul trebuie să examineze cu un ochi critic proiecţiile lumii sale interioare, să le interpreteze cu distanţă şi să le organizeze în structuri coerente. Numai aşa se naşte o operă de artă! (S.D.). În paralel cu acest demers introspectiv, Dalí se hazardează în înţelegerea obiectivă a fenomenelor lumii exterioare şi observarea trăirilor psihice ale altora: corpul uman este format din sertăraşe secrete care nu pot fi deschise decât prin apelul la psihanaliză (S.D.). Lucrarea „Cabinetul Antropomorfic” este realizată în 1936, în timpul unei vizite a lui Dalí la Londra şi constituie începutul unei serii de lucrări cu aceeaşi temă realizate prin diverse tehnici – gravură, bronz (1973) – drept un omagiu adus lui Sigmund Freud şi teoriilor sale asupra psihanalizei.

Despărţirea lui Dalí de suprarealişti se produce în momentul în care Dalí pleacă cu Gala la New York şi declară „Le Surréalisme, c’est moi!” – afirmaţie care îl determină pe Breton să creeze anagrama feroce „Salvador Dalí – Avida Dollars”. Din 1939 în 1948 Gala şi Dalí trăiesc la New York, unde expoziţiile sale obţin un succes răsunător. Aici creează teme în care apare, obsesiv, un univers care stă sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei şi putrefacţiei: este delirul megalomaniei. Dalí se plimbă pe străzile New York-ului cu un clopoţel, pe care îl foloseseşte pentru a atrage atenţia asupra sa. Când acordă interviuri, vorbeşte despre sine la persoana a treia folosind formularea Divinul sau Divinul Dalí, povestind cum mănâncă în fiecare dimineaţă jambon cu dulceaţă de trandafiri, cum înoată 20 de minute şi face o siestă de 7 minute. În acelaşi timp, mărturiseşte că frica de moarte nu îl părăseşte niciodată, această spaimă fiind, împreună cu libido-ul, motorul creaţiei lui.
La întrebarea unui jurnalist: Care este secretul succesului dvumneavoastră? Dalí răspunde cât se poate de natural: Să ofer cea mai bună miere, celei mai bune muşte, la momentul potrivit şi la locul potrivit! Dar cine este musca? Tocmai mass-media! Astfel, la Dalí graniţele dintre artă şi viaţă, dintre artă şi comerţ nu se mai disting; uzând de toate mijloacele care i-au stat la dispoziţie, folosind la maximum mass-media pentru a se promova, devine, asemeni unui star de cinema, un simbol al societăţii de consum care-şi reproduce opera la infinit. Această „maşină de făcut bani” a reuşit să-l impresioneze până şi pe Andy Warhol, care declara, contradictoriu: Când eşti în preajma lui Dalí, parcă ai fi lângă un împărat sau lângă un circar!” Iar răspunsul lui Dalí este pe măsură: Părerea altora mă lasă indiferent. Singurul lucru important este că se vorbeşte despre Dalí, chiar dacă trebuie să se vorbească de bine.
În acelaşi timp, Dalí foloseşte arta şi creaţia ca pe o carapace, ca pe un scut pe care îl pune vulnerabilităţii sale, ca pe o marcă a efemerului fiinţei umane, care îl transbordează în eternitate! Lasând o operă vastă atât sub aspect numeric (multiplicabilă în nenumărate şi negândite sensuri), cât şi din punctul de vedere al domeniilor pe care le acoperă (pictură, sculptură, modă, cinema, teatru, literatură, fotografie, film, design, bijuterii…), nu face decât să îşi dovedească nemurirea. Plecând de la Salvador, trece prin Salvador Dalí şi ajunge, pur şi simplu, Dalí!

Când vizitaţi expoziţia De la Salvador la Dalí, descotorosiţi-vă de raţional şi lăsaţi-vă surprinşi!
Dalí se joacă cu privirea şi imaginaţia spectatorului, jucându-şi rolul de geniu de dincolo de fiinţă!

www.expodali.be