În luna mai publicam în Tribuna un text redactat în aprilie și intitulat „Geopolitica vaccinării. Clivaje, interdicții, probleme morale” (1), în care arătam că România a avut o poziție fermă, o campanie de vaccinare consistentă până la acel moment și, în consecință, se situa pe locul șase în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul total de doze de vaccin administrate și pe locul patru în ceea ce privește numărul mediu de doze per unitatea de populație. După jumătate de an (prezentul text este redactat la începutul lunii octombrie), în plin val patru al infectărilor, România raportează cel mai mare număr de morți de la începutul pandemiei, numere record de infectări zilnice și penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata vaccinărilor, cu un procent mai mic de 30% din populația țării în ceea ce privește administrarea ambelor doze2. Ce s-a întâmplat între timp și care ar fi explicațiile stagnării?
Campania de vaccinare anti-COVID-19 a populației României și platforma națională de informare despre vaccinare s-au focalizat pe oferirea de informații concrete (informații științifice rescrise la nivelul popularizării științei, pentru a putea deveni accesibile publicului larg) privitoare la modul în care funcționează vaccinul cu ARN mesager, la etapele dezvoltării vaccinului și accelerarea acestora în cazul COVID-19, la centrele de vaccinare, la prioritățile în vaccinare, la etapele vaccinării ș.a.m.d. Prin urmare, campania de comunicare adresată populației României a privit mai degrabă un segment al populației, instruit, care se raportează la argumente științifice în planificarea vieții cotidiene (sau care cel puțin le ia în considerare și le acordă importanța cuvenită). Probabil din teama de a nu risca aglomerația la centrele de vaccinare în primele două etape planificate la nivel național, campania de comunicare nu s-a adresat în mod egal segmentelor de populație rezistente la informația fundamentată științific. Spre exemplu, orientarea campaniei spre zona rurală, care înseamnă în România aproximativ 50% din populație, a început târziu, după ce vaccinarea a trecut de etapa I (lucrătorii din domeniul sănătății) și de etapa a II-a (populația cu risc ridicat de a dezvolta forme grave și lucrătorii din domenii-cheie). Mesajul fundamentat științific, care ar fi necesitat o perioadă de incubare a ideilor mai mare în cazul populației rurale, a fost livrat târziu și într-o formă inadecvată. După un vârf al efectelor campaniei atins în data de 6 mai (ulterior publicării precedentului articol), comunicarea publică nu a mai obținut efectele scontate. Într-o Uniune Europeană care a devenit exemplu în ceea ce privește procentul populației vaccinate, în care s-a atins, în anumite zone inclusiv pragul de 90%, România și Bulgaria au rămas la coada clasamentului și la distanță mare de celelalte țări. O linie de demarcație redesenând Cortina de Fier împarte Europa între statele cu performanțe în ceea ce privește efectele campaniilor proprii de vaccinare, după cum interpretează Dorin Oancea analiza CNN a vaccinării în Europa3. Nu putem face o analiză precisă a datelor în fiecare dintre țările estului european, deși interpretări privitoare la eșecul campaniei de vaccinare în România și Bulgaria sunt puse împreună pe seama procentului ridicat de populație din mediul rural și pe populație de etnie rromă (Dorin Oancea trimite la declarațiile directorului programului pentru romi din cadrul Institutului pentru o Societate Deschisă de la Sofia, Dimităr Dimitrov), cu rată ridicată în ceea ce privește analfabetismul și abandonul școlar, pe inegalitățile sociale, pe existența știrilor false și a efectelor diferitelor teorii conspiraționiste, chiar pe acuzații de corupție guvernamentală și pe neîncredere generalizată. În ceea ce privește România, distinct de alte țări, inclusiv de Bulgaria, câteva aspecte pot fi aduse în lumina analitică.
În România, conform datelor unui studiu din urmă cu unsprezece ani realizat în cadrul proiectului „Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultate cercetării” coordonat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, există un important deficit de cunoaștere științifică, care este compensat de o înclinație spre explicații non-științifice, spre încredere în pseudoștiințe. Românii sunt în foarte mare măsură superstițioși, construindu-și propria concepție despre lume și viață și interpretând faptele în raport cu o serie de „semne” din tripticuri moștenite pe cale orală de la generații anterioare. Nivelul ridicat al superstițiilor transformă raportarea religioasă a românilor la practici. În fapt, moștenirea ortodoxă s-a transmis în România mai degrabă prin ritual decât prin dogmă, fapt ce determină un anumit nivel de angajare în raport cu viața religioasă: „Românii percept în mai mică măsură biserica în calitatea ei de corp spiritual și mai mult ca pe un loc pentru practicarea religiei. Patru factori influențează semnificativ nivelul individual de religiozitate: apartenența la genul feminin, nivelul scăzut de cunoaștere științifică, superstițiozitatea accentuată și vârsta înaintată, spun autorii studiului”4. Însuși Raportul STISOC din 2012 arată explicit acest lucru: „Persoanele mai religioase nu sunt mai puțin superstițioase”5, oferind și justificarea comportamentului: „[…] deși dogma creștină se opune superstițiilor, o parte dintre cei care caută răspunsuri și ghidare în religie o fac și cu superstițiile”6, dar ceea ce este cu adevărat grav privește imposibilitatea de discriminare în raport cu credințele și practicile superstițioase între persoanele instruite și cele mai puțin instruite: „Persoanele cu studii superioare sunt aproape la fel de superstițioase ca cele fără liceu sau cu studii medii”7. În raport cu vaccinarea anti-COVID-19 am primit și un posibil răspuns la o limită a cercetării din 2010, în cadrul căreia se lansa ipoteza corelării între religiozitate și superstiție: „Ne-am putea întreba dacă natura acestei relații este de tip cauzal. Datele obținute în această cercetare nu pot confirma decât existența unei co-ocurențe între credințele religioase şi cele superstițioase”8. Biserica Ortodoxă Română s-a exprimat deschis în favoarea vaccinării, dar acest aspect nu a fost luat în calcul de românii superstițioși. Mai mult, o serie de sociologi au corelat datele într-o proiecție cauzală (excedând posibilitatea explicării ca simplă co-ocurență), considerând că religiozitatea și superstițiozitatea se presupun reciproc. Spre exemplu, sociologul Dan Petre, explicând cauzele eșecului vaccinării în România, privește cele două fațete opuse într-un complex unitar: „Mai multe studii arată că românii sunt printre cei mai superstițioși și religioși din Europa și că au mai multă încredere în pseudo și para-științe decât în știință. Iar vaccinul este un produs definitoriu al științelor medicale”9. Este posibil să existe studii care să coreleze cei doi termeni, religiozitate și superstițiozitate, dar în raport cu vaccinarea cele două perspective sunt contrare.
În afara acestei raportări incorecte la științe și a lipsei de încredere în rezultatele cercetării științifice, românii au devenit victimele manipulării invocând tocmai teama de manipulare din partea autorităților statului, care ar avea interese, în conformitate cu teoriile conspiraționiste, în a reduce natalitatea. Pe acest fond, antivacciniștii au câștigat bătălia pe noile media, care au ajuns să fie împânzite de materiale multimedia diverse, în care preudo-somități fac demonstrații pe marginea intențiilor guvernului global de sterilizare în masă. Practic, beneficiind de lipsa de încredere structurală pe care o invocă Dan Petre, campaniile vacciniste s-au adresat unui public-țintă reprezentativ la nivelul populației României, în care gradul de alfabetizare științifică este scăzut, în care convingerile în superstiții și pseudoștiințe sunt puternice, în care populația rurală este încă majoritară și în care a fost exploatată emoțional frica. A fost indusă frica de vaccin, de reacțiile la vaccinare (care pot apărea într-o perioadă destul de lungă, astfel încât să nu se poată construi contraargumente sau fapte care să probeze contrariul), a fost exploatată frica în felul în care, în 1997, profesorul emerit în sociologie al Universității din Kent, Frank Furedi, a înțeles potențialul mecanismului de supraviețuire umană care se manifestă între prudență și teroare și îmbracă, în marginal, forme patologice: „La o zi după distrugerea turnurilor de la World Trade Center, un comentator a prezis în Los Angeles Times că «următorul mare șoc» nu avea să fie «vreo inovație tehnologică sau descoperire epocală în materie de medicină», ci, «după toate probabilitățile, frica»”10.
A fost exploatată această cultură a fricii care presupune atmosfera de suspiciune, adică erodarea liantului social numit încredere. Din acest punct de vedere, o campanie fundamentată pe argumente științifice (și focalizată pe un public-țintă omogen, presupus educat și alfabetizat științific) a eșuat în raport cu o campanie de hărțuire, axată pe fundamente emoționale. La o asemenea campanie antivaccinistă – pe care autoritățile române nu au luat-o în considerare și la care nu au avut reacție de răspuns – se puteau construi strategii alternative de comunicare, fie bazate pe câștigul imediat (spre exemplu, campanii adresate tinerilor, care să nu piardă o serie de oportunități de distracție și călătorie), fie chiar pe emoțiile negative. Răspunsul imediat la o campanie axată pe emoții negative (frica de sterilitate, de modificări genetice ș.a.m.d.) i se poate răspunde mai adecvat printr-o campanie negativă (frica de îmbolnăvire și moarte). În climatul autohton, eșecul campaniei a fost influențat și de polarizarea menținută în anumite cote. Probabil că dacă nu s-ar fi produs o enclavizare progresistă, o parte a nehotărâților ar fi optat pentru vaccinare. Apoi campania publică a fost dublată de o comunicare politică defectuoasă, bazată pe decizii imprudente (ridicarea restricțiilor) și pe afirmarea faptului că epidemia a fost învinsă. Luând în calcul și faptul că masa neutră, nepoziționată în raport cu societatea polarizată, a fost convinsă mai degrabă de fricile vândute prin intermediul campaniei antivacciniste, care a fost întărită de numărul mare de medici și personal medical nevaccinat, de intelectuali nevaccinați și de câștigarea bătăliei de către antivacciniști în noile media, înțelegem de ce vaccinarea s-a oprit brusc, odată ce segmentul atins de campania guvernamentală a ajuns la „limita de elasticitate”, pentru a rămâne în terminologia sociologului Dan Petre. Faptul că date anterioare neluate în calcul, ca de pildă sondajul din septembrie-octombrie 2020 efectuat sub patronajul Academiei Române de Centrul de Studii Sociologice LARICS în parteneriat cu Asociația Română a Producătorilor de Medicamente (ARPIM) și cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) care arăta că 38,6% dintre români ar refuza să se vaccineze, iar 30% ar aștepta o perioadă să vadă efectele vaccinului11, ar fi putut fi luate în calcul în campania guvernamentală de vaccinare ține de deja de istoria contrafactuală. În plus, există un procent ridicat de români declarați neutri în raport cu vaccinarea, în fapt cinici, așteptând efecte asupra celor care se vaccinează, ceea ce constituie un indicator al lipsei de încredere structurală în societate și în instituțiile statului. Cum, de altfel, un aspect nedezbătut până în prezent, este alarmant: procentul de români care se raportează la avansul științific și la valorile democratice occidentale este mult mai scăzut decât cel pe care ni-l imaginam. Proba angajării comportamentale este indicatorul acestei observații și se rezumă la date cuantificate/ cuantificabile privind vaccinarea. Ori tocmai stagnarea de după luna mai a demonstrat că există un clivaj între circa un sfert – o treime din populație și ceilalți cetățeni, iar acest clivaj este exploatat de antivacciniști și atins prin campaniile de intoxicare răspândite atât în media clasice, cât mai ales în rețelele sociale. Trăim, prin urmare, într-o Românie mai înapoiată decât ne-o imaginam, în care probabil o treime are tendințe progresiste, o altă treime rămâne cantonată în superstiții, iar ultima treime privește cinic ce i se întâmplă primei.

 

 

Note
1 Adrian Lesenciuc.(2021). Geopolitica vaccinării. Clivaje, interdicții, probleme morale. Tribuna. nr.448.
2 La data și ora redactării textului (7 octombrie 2021, ora 7:45), populației României i-au fost administrate, conform contorului Covidvax.live, 10.540.195 de doze, ceea ce înseamnă 28,57% din populație complet vaccinată și 30,96% din populație căreia să-i fi fost administrată cel puțin o doză. La această rată a vaccinării, atingerea pragului critic de imunizare (70% din populație complet vaccinată) s-ar realiza abia peste 321 de zile, adică pe 23 august 2022, v. https://covidvax.live/location/rou
3 Dorin Oancea. (2021, 1 octombrie). Analiză CNN. De ce România și Bulgaria sunt codașe la vaccinare? Unde s-a greșit. Mediafax [online]. URL: https://www.mediafax.ro/coronavirus/analiza-cnn-de-ce-romania-si-bulgaria-sunt-codase-la-vaccinare-unde-s-a-gresit-20282982 [consultat în 7 octombrie 2021]: „Linia de demarcație se situează aproximativ de-a lungul graniței Cortinei de Fier, care odată împărțea Europa în Est și Vest. Dintre cele 27 de state membre ale blocului, cele 15 state cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește ratele de vaccinare fac parte din ceea ce a fost blocul occidental, în timp ce ultimele 10 sunt toate foste țări comuniste. Grecia și Lituania sunt singurele două țări care contrazic această tendință, Lituania ocupând locul 16, iar Grecia locul 17. Toate fostele țări occidentale, cu excepția Greciei, au vaccinat complet cel puțin 70% dintre adulți. Niciunul dintre statele estice nu a atins acest prag.”
4 ***. (2010, 31 iulie). Românii – corigenții Europei la cunoașterea științifică și primii la superstiții. Mediafax [online]. URL: https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/romanii-corigentii-europei-la-cunoasterea-stiintifica-si-printre-primii-la-superstitii-6748076 [consultat în 7 octombrie 2021]
5 ***. (2010). STISOC. Publicul și știința. Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultatele ei. Raport de cercetare. București: Universitatea din București/ Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. p.9, pp.49-50
6 Idem, p.50.
7 Idem, p.49.
8 Idem,p.50.
9 Dan Petre, în Cristian Pantazi. (2021, 31 mai). De ce nu se mai vaccinează românii? Dan Petre, sociolog: Românii sunt printre cei mai superstițioși și religioși din Europa și au mai multă încredere în pseudo și para-științe decât în știință/ Lipsă de încredere structurală în autoritate”. G4 Media [online]. URL: https://www.g4media.ro/de-ce-nu-se-mai-vaccineaza-romanii-dan-petre-sociolog-romanii-sunt-printre-cei-mai-superstitiosi-si-religiosi-din-europa-si-ca-au-mai-multa-incredere-in-pseudo-si-para-stiinte-decat-in-stiinta-li.html [consultat în 7 octombrie 2021]
10 Frank Furedi. [1997] (2007). Cultura fricii. Asumarea riscurilor și moralitatea așteptărilor scăzute. Traducere de Andreea Năstase. Filipeștii de Târg: Antet XX Press. p.3.
11 Mihai Roman. (2020, 12 noiembrie). Statistică îngrijorătoare: Mai mult de o treime dintre români declară că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19. G4 Media [online]. URL: https://www.g4media.ro/de-ce-nu-se-mai-vaccineaza-romanii-dan-petre-sociolog-romanii-sunt-printre-cei-mai-superstitiosi-si-religiosi-din-europa-si-ca-au-mai-multa-incredere-in-pseudo-si-para-stiinte-decat-in-stiinta-li.html [consultat în 7 octombrie 2021]