Încheierea căsătoriei se întemeiază pe dorința de a forma o familie, fiind bazată pe respect și încredere reciprocă. Însă, din diverse cauze, legătura dintre soți poate fi afectată, ajungându-se la desfacerea căsătoriei, la divorț.
Căsătoria este un act juridic, un contract, o expresie juridică a legăturii de afecțiune dintre două persoane. Desfacerea acestei legături se face în condiții diferite față de destrămarea unei relații de cuplu. Separarea în fapt poate fi un indiciu al existenței unor motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, însă nu echivalează cu divorțul.
Chiar dacă faptic motivele de divorț sunt variate și diferă de la un cuplu la altul, juridic aceste motive sunt grupate în patru categorii: divorțul prin acordul soților; divorțul din culpa unuia sau a ambilor soți; divorțul întemeiat pe o separare în fapt care a durat cel puțin doi ani; divorțul din motive de sănătate.
Desfacerea căsătoriei nu este condiționată de o anumită durată a căsătoriei, soții având libertatea să aleagă drumuri separate chiar și la scurt timp după încheierea căsătoriei. Singurul caz care impune implicit o anumită durată a căsătoriei este cel întemeiat pe o separare în fapt, căci impunând condiția unei separări în fapt de cel puțin doi ani, implicit și căsnicia trebuie să aibă o durată de minim doi ani.
Odată cu desfacerea căsătoriei, oricare ar fi motivul, se impun a fi rezolvate și o serie de efecte adiacente referitoare la aspecte care țin de copii minori, stabilirea locuinței acestora, stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, precum și a contribuției de întreținere. De asemenea, se va hotărî cu privire la numele soților după divorț sau partajul bunurilor comune. Toate acestea se înscriu în sfera efectelor divorțului.
Divorțul din acordul soților este ușor de înțeles. Desfacerea căsătoriei este hotărâtă împreună de cei doi soți, care apreciază că nu mai este posibilă continuarea relației. În acest caz, nu este nevoie să se stabilească culpa în desfacerea căsătoriei și nici să fie prezentate motivele, fiind suficient existența acordului.
Ca procedură, soții pot divorța pe cale administrativă, prin procedură notarială sau pe cale judiciară.
În situația în care soții care doresc desfacerea căsătoriei prin acord, nu au copii minori născuți din căsătorie sau din afara căsătoriei ori adoptați, se pot adresa ofițerului de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei sau de la locul ultimei locuințe comune a soților. Acesta din urmă, constată desfacerea căsătoriei și eliberează certificatul de divorț.
Dacă soții au împreună copii minori, indiferent dacă sunt născuți în timpul căsătoriei, în afara căsătoriei sau adoptați, divorțul prin acord se poate constata doar de notarul public sau de instanța de judecată.
Divorțul prin acordul soților prin procedura notarială impune acordul soților și asupra aspectelor care țin de numele de familie pe care urmează să îl poarte după divorț, precum și asupra aspectelor referitoare la raporturile dintre părinți și copii lor minori, precum exercitarea autorității părintești sau stabilirea locuinței copiilor. În lipsa acordului asupra acestor din urmă aspecte, cererea va fi respinsă de notarul public, chiar dacă există acordul soților privind desfacerea căsătoriei.
Soții depun împreună cererea, iar notarul public sau ofițerul de stare civilă, după caz, înregistrează cererea și acordă soților un termen de reflecție de 30 de zile. Dacă după împlinirea acestui termen, soții stăruie în desfacerea căsătoriei, au obligația de a se prezenta personal în fața ofițerului de stare civilă sau în fața notarului public, iar aceștia vor verifica dacă consimțământul este liber și neviciat. Întrucât desfacerea căsătoriei se întemeiază pe acordul soților, aceștia trebuie să exprime un consimțământ liber, expresie a voinței reale a acestora și nu dat din eroare, surprins prin manopere dolosive sau dictat de teama indusă prin violență.
Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat și de instanța de judecată, competența revenind judecătoriei în a cărei circumscripție se află ultima locuință comună a soților. Astfel, dacă soții au avut ultima locuință comună în municipiul Cluj-Napoca, competența va reveni Judecătoriei Cluj – Napoca.
Cererea de divorț va fi semnată de ambii soți și se va depune la instanța de judecată. La termenul de judecată fixat, instanța verifică dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei și dacă consimțământul lor este liber și neviciat. În caz afirmativ instanța va pronunța desfacerea căsătoriei.
Spre deosebire de procedura notarială, instanța de judecată nu mai acordă un termen de reflecție, întrucât de la depunerea cererii de divorț și până la fixarea termenului de judecată, se scurge un interval de timp semnificativ, soții având astfel timp suficient în a chibzui asupra deciziei.
De asemenea, divorțul pe cale judiciară nu implică și acordul asupra capetelor de cerere accesorii, asupra aspectelor referitoare la nume, la exercitarea autorității părintești, etc., instanța putând pronunța desfacerea căsătoriei, urmând ca judecata să continue în vederea soluționării cererilor accesorii.
Tot în sfera divorțului remediu se înscrie și divorțul din cauza stării de sănătate a unui soț. Cererea poate fi formulată doar de soțul a cărui stare de sănătate este afectată, din moment ce, celălalt soț are obligația de a oferi îngrijire și sprijin moral.
În acest caz, divorțul poate fi pronunțat doar de instanța de judecată, care verifică existența stării de boală și dacă aceasta face imposibilă continuarea căsătoriei. Divorțul se va pronunța fără mențiuni privind culpa în desfacerea căsătoriei.
În timp ce divorțul prin acordul părților sau cel întemeiat pe motive de sănătate se înscriu în sfera divorțului remediu, există situații în care desfacerea căsătoriei poate fi cauzată de culpa unuia sau a amibelor soți.
Divorțul din culpă poate fi pronunțat doar de instanța de judecată, deoarece presupune administrare de probe pentru a se stabili culpa în desfacerea căsătoriei. Competența revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află ultima locuință comună a soților. Oricare din soți poate formula o cerere de chemare în judecată în cuprinsul căreia arată motivele care, în viziunea sa, au dus la destrămarea căsniciei. Soțul care formulează cererea are calitatea de reclamant, în timp ce celălalt soț are calitatea de pârât. Soluționarea cererii presupune a se stabili cui îi revine culpa în desfacerea căsătoriei. În acest demers, instanța va administra probele propuse de părți. De regulă, vor fi audiați ca martori, rudele, prietenii, vecinii sau orice alte persoane apropiate care cunosc relația părților sau anumite aspecte referitoare la aceasta. De exemplu, dacă reclamantul își întemeiază cererea pe infidelitatea pârâtului, va propune ca martori persoane care cunosc relația extraconjugală a acestuia. De asemenea, pot fi prezentate fotografii care surprind anumite aspecte din viața de familie. Un mijloc de probă administrat frecvent este interogatoriul, care are menirea să surprindă o mărturisire a celeilalte părți, având și utilitatea că, refuzul de a răspunde la interogatoriul poate fi considerat ca recunoaștere a pretențiilor părții adverse.
În urma probelor administrate, instanța va stabili cui îi revine culpa în desfacerea căsătoriei, putând reține culpa exclusivă a pârâtului sau culpa comună a soților. Se poate întâmpla ca din probele administrate să reiasă că reclamantul este vinovat exclusiv în desfacerea căsătoriei. În această ipoteză, dacă pârâtul nu a formulat la rândul său o cerere reconvențională, prin care să solicite desfacerea căsătoriei, ca răspuns la cererea formulată de reclamant, instanța nu va putea dispune desfacerea căsătoriei ci va respinge cererea formulată de reclamant, părțile rămânând în continuare căsătorite.
Desfacerea căsătoriei presupune prezentarea unor aspecte care țin de intimitatea părților, de aceea, la cererea acestora, instanța poate să nu motiveze hotărârea pronunțată. De asemenea, este posibil, ca cererea reclamantului, întemeiată pe culpa soțului pârât să fie acceptată de acesta din urmă, care recunoaște faptele care au dus la destrămarea vieții conjugale. În acest caz, dacă reclamantul este de acord, instanța va pronunța desfacerea căsătoriei fără a cerceta motivele și fără a face mențiuni despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
La fel ca și căsătoria, divorțul este un act personal, făcut de cei doi soți. Cererea de divorț nu poate fi făcută de copii în numele părinților. Cu toate acestea dacă soțul reclamant decedează în timpul procesului de divorț, deci prin ipoteză a formulat cererea de desfacerea a căsătoriei, acțiunea de divorț poate fi continuată de moștenitorii acestuia. Cererea continuată de moștenitori va fi admisă doar dacă se constată culpa exclusivă a soțului pârât.
De ce ar avea moștenitorii interes în continuarea acțiunii de divorț? Dincolo de interesele de ordin moral, aceștia justifică și un interes material important: căsătoria se consideră desfăcută la data decesului reclamantului, astfel pârâtul nu mai are calitatea de soț supraviețuitor la data deschiderii moștenirii și pierde vocația de a veni la moștenirea reclamantului.
Un alt motiv de divorț este cel întemeiat pe o separare în fapt de cel puțin doi ani. În acest caz, divorțul se va pronunța exclusiv din vina soțului reclamant. Cum acest caz de divorț este întemeiat pe ideea de culpă, poate fi pronunțat doar de instanța de judecată. Însă, instanța nu va administra probe pentru a stabili vinovăția unuia sau altuia dintre soți ci va administra probe pentru a stabili dacă există o separare în fapt și durata acesteia.
În acest caz, divorțul se va pronunța exclusiv din vina soțului reclamant, formulând cererea de divorț, acesta își asumă responsabilitatea pentru eșecul căsniciei. Desigur, dacă soțul pârât este de acord cu divorțul, instanța va dispune desfacerea căsătoriei fără a face mențiuni despre culpă.
Stabilirea culpei în desfacerea căsătoriei nu reprezintă doar o chestiune legată de orgoliul soților, căci scopul divorțului nu este doar desfacerea legăturii juridice ci și gestionarea efectelor produse de această desfacere, gestionarea raporturilor personale sau patrimoniale dintre foștii soți. Or, unele din aceste efecte sunt legate de culpa în desfacerea căsătoriei.