Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Despre depozit

Despre depozit

Dacă contractul de schimb, vânzare sau împrumut de consumație transferă proprietatea bunului, locațiunea și împrumutul de folosință transferă dreptul de a întrebuința bunul, depozitul nu transferă depozitarului nici atât măcar și numai paza bunului, punerea în păstrare este tocmeală, adică unul se pune în păstrare și altul să păstreze, potrivit Codului Caragea1.
Contractul de depozit, cunoscut încă din dreptul roman, a evoluat ca fiind un contract în care buna credință joacă un rol esențial, fiind preluat și de vechile legiuiri românești. Codul Calimachi definește depozitul ca fiind tocmeala prin care se încredințează cuiva un lucru străin spre păstrare.
În reglementarea Codului civil actual, depozitul este definit ca fiind contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură.
Astfel cum sugerează și denumirea, depozitul este contractul prin care o persoană lasă un bun în grija altei persoane cu obligația acesteia din urmă de a-l restitui după o anumită perioadă de timp.
Se impune a fi menționat că poate fi încheiat un contract de depozit doar cu privire la un bun mobil, respectiv un autoturism, o bijuterie, inclusiv animale, lăsate de exemplu în pensiunile pentru animale2. Un bun imobil, un teren sau o construcție nu poate forma obiectul unui contract de depozit.
Depozitul este un contract real, ceea ce înseamnă că se încheie prin remiterea, predarea bunului mobil. În lipsa predării bunului, înțelegerea părților, chiar și consemnată în scris nu are semnificația încheierii valabile a contractului, părțile nefiind ținute să îndeplinească obligațiile decurgând din acest contract.
Așa cum am arătat, contractul de depozit se încheie prin remiterea bunului, prin predarea acestuia depozitarului, nefiind necesară forma scrisă, întocmirea unui înscris, pentru încheierea valabilă a contractului. Astfel, dacă A remite lui B autoturismul său, cu obligația acestuia din urmă de a conserva autoturismul pentru o lună, cât A este în vacanță, părțile au încheiat în mod valabil contractul de depozit, în sarcina acestora nâscându-se o serie de drepturi și obligații.
Încheierea contractului de depozit în formă scrisă, respectiv, întocmirea unui înscris în care să fie consemnată înțelegerea părților, prezintă relevanță sub aspect probator, întrucât în caz de neînțelegere, oricare dintre părți poate prezenta înscrisul pentru a dovedi atât încheierea contractului cât și existența și întinderea drepturilor și obligațiilor.
Încheiat în mod valabil, contractul de depozit conferă pârților, deponent și depozitar, o serie de drepturi și le obligă la îndeplinirea obligațiilor specifice.
Depozitarul este ținut de obligația de a îngriji și păstra bunul primit, în îndeplinirea acestei obligații depozitarul este ținut să depună diligența pe care o are în păstrarea și îngrijirea propriilor bunuri. Astfel, în cazul în care bunul este degradat, depozitarul va putea fi obligat să plătească despăgubiri doar dacă deponentul dovedește că nu a îngrijit bunul primit în depozit în aceeași manieră în care a îngrijit propriile bunuri. Acest standard nu se aplică depozitarului care primește o remunerație pentru păstrarea bunului sau depozitarului profesionist, respectiv cel care primește bunul spre păstrare în realizarea obiectului de activitate, aceștia din urmă fiind ținuți să păstreze bunul cu prudența și diligență. De asemenea, îndeplinirea acestei obligații este în strânsă legătură cu bunul care formează obiectul contractului, căci nu se păzește în același fel o casetă de bijuterii, un cal de curse sau niște valori mobiliare3.
De regulă, locul depozitării și modalitatea de păstrare a bunului sunt convenite de părți la momentul încheierii contractului, iar potrivit principiului forței obligatorii a contractului, care leagă părțile contractante cu puterea unei dispoziții legale, acestea sunt ținute să respecte modalitatea de executare stabilită. Însă, având în vedere scopul încheierii contractului de depozit, acela de a păstra și îngriji bunul, în situația în care, pe parcursul executării contractului, apare o împrejurare urgentă, care face să nu poată fi așteptat consimțământul deponentului și care impune schimbarea locului de depozitare pentru a evita pierderea sau deteriorarea bunului, depozitarul este obligat să schimbe locul și felul păstrării bunului stabilite în contract.
Depozitarul este ținut să execute personal obligația de a păstra bunul, acesta din urmă nu poate fi încredințat altei persoane decât dacă există consimțământul deponentului sau dacă, depozitarul este silit de împrejurări să procedeze astfel.
În cazul în care depozitarul este îndreptățit să încredințeze bunul unei alte persoane, răspunde pentru alegerea acestei din urmă persoane și pentru instrucțiunile date, fiind obligat să înștiințeze de îndată deponentul cu privire la numele persoanei și locul depozitului. În lipsa acestei înștiințări, depozitarul este ținut să răspundă pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta proprie.
Contractul de depozit nu presupune implicit și dreptul depozitarului de a folosi bunul, această prerogativă putând fi conferită doar prin acordul expres al deponentului.
În cazul în care depozitarul folosește bunul fără drept, schimbă locul și felul păstrării, fără a avea acordul deponentului sau fără a fi incidentă o împrejurarea excepțională sau încredințează bunul unui terț fără acordul deponentului, este ținut să răspundă pentru deteriorarea sau pieirea bunului dacă aceasta a fost cauzată de culpa depozitarului sau a subdepozitarului, precum și în cazul în care a survenit fortuit, cu excepția cazului în care dovedește că ar fi survenit chiar dacă nu și-ar fi depășit dreptul.
Astfel, dacă A, depozitar, folosește autoturismul lui B, deponent, sau schimbă locul depozitării, în lipsa acordului expres al acestuia din urmă, dacă din cauza unei deficiențe la motor survine o explozie care distruge autoturismul, A va fi ținut să repare prejudiciul suferit de B, respectiv să plătească contravaloarea acestui autoturism, cu excepția cazului în care dovedește că, chiar dacă ar fi lăsat autoturismul în locul convenit și chiar în lipsa folosirii, explozia ar fi survenit.
La încetarea contractului de depozit, depozitarul este ținut să restituie bunul la locul în care acesta trebuia păstrat, în starea în care bunul se află în momentul restituirii, cheltuielile restituirii fiind în sarcina deponentului.
Dinamica realității juridice a dovedit de cele mai multe ori limitele normelor juridice. Astfel, s-a pus problema modului de îndeplinire a obligației de restituire în cazul în care locul depozitului a fost schimbat de depozitar. În conturarea unei soluții s-a urmărit asigurarea unui echilibru între drepturile și obligațiile părților, fiind stabilit că, în cazul în care schimbarea locului s-a făcut fără acordul deponentului sau fără a fi incidentă o situație excepțională care să impună această schimbare în vederea păstrării bunului, deponentul poate cere depozitarului să aducă bunul în locul stabilit de părți la momentul încheierii contractului, fie obligarea depozitarului să suporte diferența dintre cheltuielile prilejuite de restituire și cele care s-ar fi făcut în lipsa schimbării locului.
De asemenea, dacă bunul a suferit deteriorări, se impune a se delimita dacă acestea au fost pricinuite de fapta depozitarului, respectiv dacă au rezultat din neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de păstrare sau din folosința bunului fără consimțământul deponentului, cazuri în care deteriorarea bunului este suportată de depozitar. În lipsa dovedirii uneia dintre aceste situații, deteriorarea bunului este suportată de deponent, în calitate de proprietar, neputând fi angajată răspunderea depozitarului.
În cazul în care bunul nu poate fi restituit în natură, se impune a distinge după cum imposibilitatea restituirii este sau nu imputabilă depozitarului.
Astfel, dacă bunul a fost distrus în întregime de un eveniment exterior, neimputabil depozitarului și pentru care acesta nu este ținut să răspundă, de exemplu bunul a fost furat, deși depozitarul a depus toate diligențele legate de securitate, acesta din urmă nu va fi ținut să răspundă pentru neîndeplinirea obligației de restituire.
În schimb, dacă bunul a fost distrus sau a pierit dintr-un motiv imputabil depozitarului, de exemplu acesta a lăsat autoturismul într-o curte neîngrădită cu cheia în contact sau deși se anunțase o furtună a lăsat autoturismul sub un pom, acesta va fi ținut să plătească despăgubiri al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire a bunului și nu prin raportare la valoarea pe care bunul ar fi avut-o la momentul încheierii contractului.
O varietate a contractului de depozit des întâlnită în viața de zi cu zi este depozitul hotelier, având ca obiect bunurile aduse de călători în hoteluri. Reglementarea pornește de la principiul că un călător este nevoit să ia cu el o serie de bunuri, mai mult sau mai puțin valoroase, serviciile oferite de hotel neputând fi limitate doar la cazarea unei persoane.
Aceste dispoziții se aplică atât în cazul hotelurilor propriu-zise cât și altor structuri cu funcția de cazare turistică, cum ar fi pensiunilor, sau locurilor asimilate hotelurilor cum ar fi sanatorii, spitale, vagoane de dormit și alte locuri asemănătoare. De asemenea, aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul restaurantelor, localurilor de spectacole, cazinourilor, saloanelor cosmetice, sălilor de sport, bibliotecilor, dar numai în privința bunurilor depuse la garderobă, vestiare, sau alte locuri destinate în mod special pentru paza bunurilor4.
Răspunderea, în aceste cazuri, este limitată pe de o parte de natura bunurilor, de natura evenimentului, respectiv de existența sau inexistența culpei hotelierului sau a persoanei pentru care acesta răspunde, distincția prezentând relevanță atât în ceea ce privește condițiile răspunderii căt și în ceea ce privește întinderea acesteia.
Răspunderea hotelierului se angajează nu doar pentru fapte săvârșite de acesta sau de angajații acestuia, fiind ținut să răspundă și pentru faptele străinilor care frecventează hotelul. De exemplu, într-o speță s-a decis că răspunderea unității spitalicești poate fi angajată nu doar în cazul în care furtul este săvârșit de un angajat al acesteia ci și în cazul în care fapta e săvârșită de una din persoanele internate5.
Hotelierul răspunde pentru bunurile aduse în hotel, fiind considerate astfel de bunuri cele aflate în unitate pe perioade cazării călătorului cum ar fi un laptop, telefonul mobil, obiect de igienă și îmbrăcăminte, bunuri aflate în afara hotelului pentru care hotelierul sau un angajat al acestuia își asumă obligația de supraveghere, de exemplu schiuri sau biciclete depozitate în anexele hotelului6, precum și pentru bunurile aflate în hotel sau în afara acestuia pentru care hotelierul își asumă obligația de supraveghere pentru perioada anterioară sau ulterioară cazării, de exemplu bagajele depozitate în locul special amenajat pentru perioada anterioară cazării7.
De asemenea, hotelierul răspunde și pentru vehiculele lăsate în garajul sau parcarea hotelului și bunurile care se găsesc în mod obișnuit în acestea. Se impune a fi precizat că nu poate fi angajată răspunderea hotelierului pentru autovehiculele parcate în apropierea hotelului sau pe o stradă alăturată, acestea nefiind spații pentru care hotelierul e ținut să răspundă.
În acest din urmă caz, hotelierul răspunde nu doar pentru autoturism cât și pentru bunurile care se găsesc în mod obișnuit în acesta, cum ar fi roata de rezervă sau trusa medicală, neputând fi angajată răspunderea pentru un alt obiect lăsat în autoturism, cum ar fi un laptop, acesta nefiind inclus în categoria bunurilor care se găsesc în mod obișnuit într-un autoturism.
În situațiile expuse, răspunderea hotelierului este limitată până la concurența unei valori de o sută de ori mai mare decât prețul afișat pentru o cameră oferită spre închiriere. Astfel, dacă prețul unei camere este de 70 euro/zi, răspunderea hotelierului poate fi angajată până la concurența sumei de 7000 euro, indiferent de valoarea bunurilor.
În cazurile amintite, răspunderea hotelierului este una obiectivă, nefiind necesară dovedirea culpei, respectiv în cazul unui furt, călătorul nu este ținut să dovedească neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de pază sau existența unei deficiențe privind sistemul de securitate, fiind ținut doar să dovedească introducerea bunului în hotel, dovadă care poate fi făcută cu orice mijloc de probă, inclusiv martori.
Există însă situații în care răspunderea hotelierului nu este limitată, acesta fiind ținut să acopere integral prejudiciul.
Un astfel de caz este cel în care prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau al unui angajat al acestuia. De exemplu, persoana care se ocupă de îngrijirea camerei distruge un laptop în valoare de 2.000 euro și un aparat foto în valoare de 6.000 euro, hotelierul va fi ținut să plătească clientului suma de 8.000 euro, echivalentul prejudiciului suferit.
De asemenea, hotelierul va fi ținut să plătească valoarea bunurilor primite spre păstrare în casetele de valori, cum ar fi bijuteriile, documentele importante sau obiecte de artă. Răspunderea pentru bunurile primite spre păstrare într-un loc special amenajat diferă de răspunderea pentru bunurilor depozitate în cutiile de valori din interiorul camerelor, în acest din urmă caz, fiind aplicabile regulile privind plafonarea răspunderii.
Regulile care guvernează răspunderea hotelierului au fost conturate pentru a răspunde unei necesități practice, pornind de la premisa că de regulă, camera de hotel găzduiește mai mult decât persoana călătorului, acesta având asupra sa o serie de bunuri necesare desfășurării vieții personale sau profesionale. Această rațiune nu subzistă în cazul în care bunul este distrus de client sau de persoane care însoțesc clientul, respectiv, laptopul unui călător este distrus de fiul acestuia din urmă, împrejurarea că fapta a avut loc în camera de hotel nu poate atrage răspunderea hotelierului, acesta din urmă neavând posibilitatea de a influența folosința bunurilor aparținând persoanelor cazate. În schimb, răspunderea hotelierului va fi angajată dacă bunul este furat de un alt client al acelui hotel.
În același sens, răspunderea hotelierului nu va fi angajată dacă distrugerea bunului este cauzată de un eveniment exterior și imprevizibil absolut, cum ar fi un cutremur într-o zonă în care nu au loc cu regularitate astfel de evenimente.
Urmărind același raționament, răspunderea hotelierului nu va fi angajată când este cauzată de natura bunului.

 

 

Note
1 Dimitrie Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, Tomul X, București, 1911, p. 3-4.
2 Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Volumul III, editura Universul Juridic, București, 2018, p. 20.
3 Idem, p. 28
4 Idem, p. 49
5 Idem, p. 51
6 Ibidem
7 Ibidem

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg