Noțiunea de contract evocă de cele mai multe ori reprezentarea unui act juridic oneros, suport al unei operațiuni economice, în care fiecare parte urmărește să obțină un câștig.
Realitatea și dinamica relațiilor sociale a arătat însă că există situații în care părțile nu urmăresc un câștig patrimonial ci să procure un avantaj uneia din părțile contractante. Astfel a fost reglementat contractul de donație, contractul prin care una din părți, donator, transmite celeilalte părți, donatar, un drept patrimonial, urmărind să procure acesteia din urma un avantaj patrimonial. Pentru a fi în prezența contractului de donație, se impune ca părțile să fie animate de intenția de a gratifica, animus donandi, respectiv intenția uneia dintre părți de a-și micșora patrimoniul cu intenția de mări patrimoniul celeilalte părți. Astfel, nu în toate cazurile în care părțile stipulează un preț derizoriu la încheierea unui contract de vânzare, acesta poate fi calificat ca fiind un contract de donație, fiind necesară dovedirea intenție care a stat la baza încheierii actului juridic.
Suntem în prezența unui contract de donație în situația în care A (donator) transmite lui B (donatar) un drept de proprietate asupra unui imobil, fără a fi stipulat un preț sau o altă prestație echivalentă în sarcina acestuia din urmă. Luând în considerare efectele acestui contract, respectiv una din părți își diminuează patrimoniul cu un drept fără a primi nimic în schimbul acestuia, legiuitorul a instituit anumite reguli menite să ocrotească părțile contractate, asigurându-se că acestea exprimă un consimțământ informat și în deplina cunoştinţă de cauză. Astfel, pot încheia contractul de donație doar părțile care au capacitate deplină de exercițiu, au împlinit 18 ani, fiind impusă condiția încheierii contractului în formă autentică.
Intenția de a gratifica, de natura contractului de donație, a impus conturarea principiului irevocabilității donației, care interzice donatorului să revină asupra manifestării de voință, să își rezerve posibilitatea de a relua bunul ulterior încheierii contractului, întrucât, o asemenea facultate ar pune sub semnul incertitudinii exigenţa intenției de a gratifica și chiar valabilitatea contractului de donație. Acest principiu interzice stipularea unei clauze contractuale care permite donatorului în mod direct să revină asupra manifestării de voință, cum ar fi: prezentul contract încetează prin manifestarea de voință a donatorului, donatarul fiind obligat să restituie bunul primit, dar și stipularea unor clauze, care, în mod indirect, urmăresc aceeași finalitate.
Astfel, părțile nu pot lega eficacitatea contractului de un eveniment viitor care să depindă exclusiv de voința donatorului, îți donez bunul dacă o să vreau, donez bunul dacă voi merge duminică la piață, precum nu pot stipula o clauză care să oblige donatarul să plătească datoriile viitoare ale donatorului, fără a preciza cuantumul acestora, din rațiuni ușor de deslușit, o astfel de clauză nu doar că poate lipsi donatarul de orice avantaj patrimonial, dar poate face ca acesta din urmă să fie cel care procură donatorului un avantaj economic. De asemenea, părţile nu pot stipula o clauză care să permită donatorului să dispună în viitor de bunul transmis. Stipularea acestor clauze atrage nulitatea absolută a contractului de donație, acesta desfiinţându-se cu efect retroactiv, fiind considerat a nu fi fost niciodată încheiat. Din această perspectivă este lipsit de relevanță dacă aceste clauze au produs sau nu efecte, dacă donatorul s-a prevalat sau nu de acestea.
Prin încheierea în mod valabil a contractului de donație, donatorul dispune în mod irevocabil de dreptul transmis, care părăsește patrimoniul acestuia și este transmis donatarului. În lipsa stipulării unei sarcini, acestuia din urmă îi revine doar obligația general de recunoștință, nerespectarea acesteia atrăgând revocarea donației pentru ingratitudine. Fiind o excepție de la principiul irevocabilității, cazurile de revocare pentru ingratitudine au fost prevăzute expres, aceasta intervenind dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat; dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator; dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ţinându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donaţiei.
Obligației generale de recunoștință i se adaugă obligația de respectare a sarcinii, în situația în care la încheierea contractului donatorul obligă donatarul să dea, să facă sau să nu facă ceva. Sarcina poate fi instituită în favoarea donatarului, îți donez bunul cu obligația să îți termini studiile, în beneficiul unui terț, A donează imobilul fiului său cu obligaţia de a plăti studiile nepotului său în favoarea donatorului, îți donez imobilul și ai obligația de a-mi îngriji grădina. Acceptarea donației impune donatarului respectarea și îndeplinirea obligației impuse cu titlu de sarcină, nerespectarea acesteia putând atrage sancțiunea revocării donației pentru nerespectarea sarcinii.
Revocarea donației reprezintă o sancțiune care intervine în cazul în care donatarul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, obligația de recunoștință sau, după caz, obligația de îndeplinire a sarcinii. Efectele revocării se produc în mod retroactiv, coborând în trecut până la momentul încheierii contractului, care este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. Desființându-se suportul juridic, transmiterea dreptului în patrimoniul donatarului rămâne fără temei, acesta fiind ținut să restituie donatorului bunul primit, în natură sau, în cazul în care bunul nu mai poate fi restituit în natură, donatarul va fi ținut să restituie contravaloarea bunului din momentul soluționării cauzei.
O specie a contractului de donație este darul manual, contract care se încheie în mod valabil prin predarea bunului mobil, care formează obiectul acestuia. De exemplu, A îi remite lui B o bijuterie, cu intenția de a gratifica. Acest contract poate avea ca obiect bunuri mobile, susceptibile de predare, a căror valoare nu depășește 25.000 lei.
Darul manual nu se confundă cu darurile obișnuite, atenții de o valoare modică, făcute cu prilejul unei zile de naștere. Acestea din urmă, având o valoare redusă, nu afectează patrimoniul depunătorului, neaplicându-se în cazul acestora regulile care guvernează contractul de donație, căci așa cum am arătat, regulile aplicabile în cazul contractului de donație au drept scop protejarea și atenționarea donatorului care își diminuează patrimoniul în mod irevocabil. Valoarea obiectului acestuia și contextual în care se oferă nu impun acordarea unei protecții sporite.
Specific darului manual, este remiterea, predarea bunului. Dacă în cazul contractului de donație, ca și în cazul contractului de vânzare, predarea bunului ține de executarea contractului, în cazul darului manual, predarea echivalează cu încheierea contractului. Această unică formalitate având drept scop atenționarea donatorului asupra actului său de dispoziție, nu este necesară încheierea contractului în formă autentică, precum nu este necesară nici constituirea unui alt înscris.
Predarea bunului care formează obiectul darului manual trebuie să fie efectivă, fiind necesar ca bunul să iasă din patrimonial donatorului și să fie predat donatarului, în mod efectiv și irevocabil. Dacă predarea bunului se realizează într-o manieră care permite donatorului să dispună în continuare de bun, contractul nu este încheiat în mod valabil.
Pornind de la aceste criterii, practica judiciară a decis că sunt întrunite elementele unui dar manual în situația în care A transferă din contul său o sumă de bani în contul lui B, însă nu sunt întrunite condițiile acestui contract în situația în care A transferă o sumă da bani într-un cont comun, deținut împreună cu B, întrucât A păstrează dreptul de a dispune în continuare de suma de bani transmisă1.
Atât practica, cât și doctrina, admit posibilitatea ca darul manual să fie însoțit de anumite convenții, de un înscris, prin care donatorul să instituie obligația donatarului de a îndeplini o sarcină.
Darurile de nuntă și regimul juridic aplicabil acestora a format obiectul preocupării doctrine și al practicii judiciare, nu doar în scopul determinării unei calificări juridice riguroase, cât mai ales din perspectiva determinării incidenței dispoziției legale, care stipulează că bunurile dobândite în timpul căsătoriei de unul din soți sunt bunuri proprii, care nu sunt spuse regimului comunității legale, indiferent de contextual în care au fost primite.
În conturarea unei soluții, distincția prezentată anterior, darul manual – daruri obișnuite, își dovedește utilitatea practică. Astfel, darurile obișnuite, oricare ar fi forma și contextual în care sunt oferite, nu sunt supuse regulilor care guvernează contractul de donație și pe cale de consecință nu sunt exceptate de la regimul juridic al comunității legale, devenind bunuri proprii ale soților. În schimb, darurile a căror valoare depășește pragul unor atenții obișnuite sunt supuse regimul juridic al donațiilor, devenind bunuri proprii ale fiecărui soț2.
A fost întâlnită și situația în care A și B încheie un contract de vânzare având ca obiect un autoturism, stabilind preţul de 35.000 lei, preț care în realitate nu este plătit de B, intenția reală a părților fiind de a încheia un contract de donație având ca obiect autoturismul. În exemplul dat, sunt incidente regulile are guvernează donația deghizată, care astfel cum reiese din denumire, reprezintă o donație ascunsă în haina unui alt act juridic, în exemplul dat, printr-un contract de vânzare.
Recunoașterea acestui act juridic nu prezintă importanță sub aspectul efectelor, acestea fiind aceleași cu cele ale oricărui contract de donație, diferența față de acesta din urmă fiind aceea că în cazul donației deghizate nu este necesară forma autentică, având în vedere că scopul părților este tocmai să disimuleze intenția reală.
În ipoteza în care A încheie cu B un contract de donație, având ca obiect un autoturism, se impune ca acest contract să fie autentificat de notarul public, sub sancțiunea nulității absolute. În lipsa formei autentice, contractual nu se încheie în mod valabil, pe cale de consecință nereducându-se efectele proiectate de părți. Dacă contractul de donație proiectat de părți este disimulat printr-un contract de vânzare, părțile vor încheia un contract de înstrăinare, în înscrisul redactat fiind identificate bunul vândut și prețul, părțile având însă reprezentarea intenției reale, cuprinsă sau nu într-un înscris distinct, aceea că au încheiat un contract de donație.
Definitoriu pentru existența donației deghizate este ca părţile să aibă reprezentarea încheierii contractului de donație anterior întocmirii înscrisului privind contractual de vânzare. Între părți va produce efecte manifestarea reală de voință, însă față de terți, persoanele care nu au participat la încheierea actului juridic, va produce efecte contractul de vânzare, aceștia având reprezentarea că A a înstrăinat lui B autoturismul contra unui preț și nu cu intenția de a-l gratifica.
Intenția de a gratifica poate fi manifestată expres, sub forma unui contract de donație încheiat în formă autentică sau sub forma unui dar manual. De asemenea, din diverse rațiuni, părțile pot înțelege să ascundă intenția de a gratifica sub aparența unui act public de o natură diferită. Practica a conturat însă și ipoteza în care intenția de a gratifica se suprapune peste un act juridic de o natură diferită, fără ca acesta din urmă să disimuleze un contract de donație, fiind doar suportul acestuia.
De exemplu A îi vinde lui B un autoturism, iar C plăteşte prețul acestui autoturism în locul lui B. Plata prețului în beneficiul lui B reprezintă un mijloc de realizare a unei donații indirecte, având ca obiect autoturismul și nu suma de bani. Importanța delimitării obiectului nu prezintă doar valențe teoretice, deoarece, în cazul în care C obține revocarea donației pentru ingratitudine, B va fi ținut să restituie autoturismul și nu suma de bani.
În exemplul dat, actul juridic nu poate fi calificat ca fiind un dar manual având ca obiect un autoturism, întrucât condițiile care guvernează acest din urmă act juridic ar fi impus ca C să îi predea lui B antorismul, iar dacă C ar fi remis lui B suma de bani, echivalent al prețului din contractul de vânzare, am fi în prezența unui dar manual având ca obiect suma de bani și nu autoturismul. De asemenea, nu sunt întrunite condițiile donației deghizate, întrucât contractul de vânzare nu ascunde contractul de donație ci reprezintă doar mijlocul prin care aceasta se realizează.
Dacă de regulă donația este irevocabilă, donațiile încheiate de soți, pe parcursul căsătoriei, în considerarea relațiilor și influenței dintre aceștia, derogă de la principiul irevocabilității, fiind permis fiecărui soț să revină asupra manifestării de voință în mod unilateral și discreționar. Astfel, dacă un soț donează soției un autoturism, acesta poate reveni asupra manifestării de voință, fie în mod expres, prin încheierea unui alt act juridic fie în mod tacit, de exemplu prin înstrăinarea autoturismului către un terț.
Având în vedere considerentele care justifică revocabilitatea donațiilor încheiate de soți, regula este aplicabilă doar pe parcursul căsătoriei, ulterior desfacerii căsătoriei, prin divorț, donațiile nu mai pot fi revocate.

Bibliografie
Dan Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ediția a 2-a. Editura Hamangiu, București, 2017.
Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil, Contracte speciale. Volumul III. Editura Universul Juridic, București, 2018.

Note
1 Dan Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ediția a 2-a. Editura Hamangiu, București, 2017, pagina 159.
2 Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept ciivl, Contracte speciale. Volumul III. Editura Universul Juridic, București, 2018, pagina 231.