O literatură trainică, în stare să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului, pe tradiţiile,obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui.
M. Eminescu

 

Eminescu este principalul creator român care – în mod fericit – a inspirat și mai inspiră un număr important de artiști, atrași de lirica lui, dornici să îi asigure o redare plastică, veridică. Atractivitatea poemelor sale se datorește și faptului că descrierile cât și mesajul poetic al liricii eminesciene în ansamblu se pretează la transpuneri vizuale dintre cele mai variate, unele de o mare gingășie. În investigațiile mele am găsit un artist care și-a consacrat viața pentru a ilustra creația poetului nepereche, de fapt el a trăit din inspirația eminesciană în activitatea desfășurată de desenator și grafician. Așa cum vom remarca în cazul artistului, ilustratorului de origine poloneză, Leonard Salmen.
Salmen, timp de aproape 30 de ani, a lucrat din şi „la Eminescu”. Nici un alt scriitor român nu s-a bucurat de o „aderență” similară în rândul plasticienilor precum cea dovedită de acest grafician. E greu să faci o enumerare exaustivă a plasticienilor care – cu mai mult sau mai puțin talent – l-au reprezentat pe autorul Luceafărului sau i-au ilustrat opera. Din respect pentru travaliul lor îi voi aminti pe cei mai vechi: V. Antonescu, Aurel Dragoş, Dem. Iordache, Constantin Jiquidi, Mina Byk-Wepper, Dem. Demetrescu, Florian Mureşianu, Ary Murnu, Leonard Salmen, Victor I. Popa, D. Stoica, O. Smigelschi, Fr. Şirato, Mişu Teişanu etc. Dar nici pe contemporanii noștri nu-mi permit să-i uit, mai ales pe cei care au dat noi dimensiuni receptării poeziilor sale: Alexandru Ciucurencu, Traian Brădean, Camil Ressu, Ligia Macovei, Mircia Dumitrescu etc.
O expoziție organizată de secția de stampe a Academiei Române, depozitară a numeroase și valoroase lucrări de acest gen, a demonstrat cu prisosință, la cea de-a 166-a aniversare de la naștere Eminescului, în ianuarie 2016, cât de mult îi rămâne recunoscătoare arta românească poetului nepereche. Păcat că slaba popularizare a manifestării a făcut ca expoziția să fie vizitată de un număr prea modest de persoane. Organizatorii noștri nu știu să apeleze în asemenea prilejuri la mobilizarea școlilor pentru a le folosi și cultiva receptivitatea existentă în simțirea tinerei generații, așa cum deseori am văzut în orașe mari din Occident, dar și la Cracovia sau la Varșovia, pentru a aminti de aceste metropole pe care le-am cunoscut suficient de bine. S-ar fi cuvenit ca efortul salutabil din toate punctele de vedere al Academiei Române să transforme salonul de expoziții al Bibliotecii într-un loc de pelerinaj pentru liceele și școlile bucureștene. N-a fost să fie.
Lucruri demne de toată lauda s-au petrecut și în arta monumentală românescă. Aici avem un număr important de lucrări înfățișându-l pe poet în locuri dintre cele mai importante, de la București la Chișinău și Cernăuți sau de la Iași la Galați, la Alba Iulia sau Onești, cât și în alte localități de pe tot cuprinsul țării, și nu numai. În situația dată, un rol important l-a jucat în ultimele două decenii Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, al cărei neobosit președinte, prof. dr Victor Crăciun, s-a implicat în amplasarea unor plăci comemorative în multe din locurile în care Eminescu a trăit şi a lucrat, inclusiv ale unor busturi sau statui ale acestuia.
Ca un fapt divers, amintesc de o întâmplare petrecută în anul 1991, când într-o plimbare de duminică, făcută pe insula de pe Lacul Herăstrău din București, cea care la scurt timp a devenit loc de jaf, cât și al unor bătălii acerbe imobiliare. Aici am observat, pe unul din malurile lui, două sculpturi mici, mai mult ca sigur abandonate sau „aruncate” pentru a fi ulterior mai ușor acaparate, în orice caz, ambele cu fața la pământ. În afara faptului că era un evident act de vandalism al cărui mobil nici până azi nu l-am înțeles – prin faptul că primăria aflând de aceasta nu s-a implicat în elucidarea cazului, ceea ce mi-a prilejuit posibilitatea de-a aduce bustul respectiv în incinta terenului din fața Ministerului Afacerilor Externe. Nu pot uita cum, șocat de ceea ce aveam în fața ochilor, am încercat să văd ce personaje reprezintă sculpturile respective, ca să remarc că una din ele îl înfățișa pe Eminescu, iar cea de-a doua pe Sadoveanu. Prin secretarul de stat, regretatul scriitor și publicist, Adrian Dohotaru, l-am informat pe ministrul de externe, de atunci, Adrian Năstase, făcându-i propunerea de-a interveni pe lângă primarul capitalei, la vremea respectivă – Crin Halaicu, individ de tristă amintire ca și mulți dintre urmașii săi, celebru prin jafurile imobiliare organizate în capitală în stil mafiot, dar care a acceptat ca sculptura să fie adusă și amplasată în spațiul verde din fața Ministerului Afacerilor Externe din Modrogan 14, unde lucram, sediul instituției reamplasat fiind aici, în 1990, din Piața Victoriei, relocare pe care nici Ceaușescu n-o făcuse, dar a făcut-o Petre Roman. N-a durat nici două zile, ca formalitățile și transportul monumentului să se petreacă și acesta să fie înălțat pe un postament modest și dezvelit în cadrul unei ceremonii despre care voi aminti cu un alt prilej.
Spre încântarea celor care intră azi la Ministerul Afacerilor Externe și au un pic de gust artistic, nu se poate ca aceștia să nu remarce alura poetică clasică pe care o degajă bronzul lustruit de un mare sculptor, Ion Jalea, de parcă bardul ar cânta cu bucurie de vecinătatea asigurată de Patronul instituției, Nicolae Titulescu, monument ridicat tot în anii respectivi, vis à vis de Eminescu, iar rămășițele pământești ale marelui diplomat au fost aduse de la Nisa la Brașov, și îngropate exact în locul în care și- a dorit – prin testament – Titulescu să își doarmă somnul de veci.
Bustul poetului nu l-a revendicat nimeni până azi, și poate fi văzut, după 27 de ani, în același loc, turnat parcă special pentru a înnobila cele două direcții ale ministerului de externe, amplasate atunci în clădirea din spatele său: culturală și românii din afara granițelor. Pe ultima din ele o păstoream. Implicându-mă sufletește în „transferul” respectiv, de fiecare dată când trec prin preajmă îi dau binețe Bardului și-i admir alura pe care i-a dat-o cu mâna care i-a mai rămas după primul război mondial, cealaltă pierdută pe front. Și avut-am ce admira! – cu sentimentul de parcă personal l-aș fi turnat în bronz.
Cu câteva veri în urmă am fost foarte mâhnit, când am constat că bronzul lustruit de marele sculptor se afla nu doar năpădit, ci sufocat de știr și alte buruieni, de parcă ministerul și-ar fi trimis pe toți slujbașii (inclusiv pe oamenii de serviciu) să reprezinte țara peste fruntarii, lăsându-și oaspetele de onoare uitat în paragină. Imediat am scris, indignat ministrului de externe despre constatarea nu doar tristă, dar și jalnică. N-au fost smulse urgent buruienile și nu s-au pus straturi de flori, cum ceream, ci s-a cimentat locul încât știrurul nu va mai crește acolo în vecii vecilor. Așa ne luptăm în România cu buruienile de tot felul. Să nu ne condamne cineva că nu știm să fim ecologişti până în măduva oaselor. Doar de păduri am uitat. Mai marii noștri jupânii le-au dat în exploatare austriecilor cărora nu le pasă că românul a fost frate cu codrul.
Cu siguranță, Eminescu se întoarce în mormânt când vede atâta nepăsare. Austriecii se îngrijesc numai de pădurile lor, să nu le cadă cumva vreo crenguță. Mai recent l-am imortalizat pe poet într-o fotografie cu care am hotărât să ilustrez cartea de față. Păcat că nu l-am fotografiat și pe malul lacului Herăstrău. Atunci nu se făceau cu atâta ușurință fotografiile. Regret că nici acum nu știu cine și-a insușit sau unde se află monumentul care îl reprezenta pe Mihail Sadoveanu, sculptat – cum am bănuit când l-am văzut – de Romulus Ladea, că doar nu întâmplător au fost aruncate sculpturile respective.
Exact în perioada amintită, un alt sculptor român, G. Pană, emigrat imediat după război la Muchen, unde a sculptat și înălțat într-un parc un bust închinat poetului, m-a determinat să acționez ca ministerul să îi accepte o copie după opera respectivă. Aceasta, pentru că în momentul primirii, tocmai remarcase lucrarea din fața ministerului de externe. Darul a fost primit într-un cadru festiv și s-a hotărât să fie amplasat în sala nou denumită: Grigore Gafencu. A stat un timp în spațiul respectiv, doar pentru câțiva ani, deoarece, în momentul în care m-am aflat la post în străinătate, bustul a dispărut de acolo.
Cu acest prilej dau de veste mai marilor respectabilei instituții pe care am slujit-o câteva decenii, că ar trebui căutată și reamplasată respectiva operă de artă în locul în care s-a convenit inițial cu autorul și unde îi stătea chiar foarte bine. Omagiul domnului Pană ar putea veșnic aminti românilor și nu numai lor că poetul nepereche a fost și diplomat la Berlin. E drept, referent numai, și pentru o perioada scurtă.
Dacă Eminescu a înnobilat meseria pe care care cei din clădirea respectivă o profesează, de la vlădică la opincă, ar fi un gest de considerațiune din partea lor să îl aibă cât mai aproape. Aproape de inimă prin opera de artă amintită. Mai mult, îndrăznesc să afirm că i-ar sta bine aici bronzului realizat de sculptorul Pană, pentru că sala respectivă este cel mai mediatizat loc din minister.
Închid lunga paranteză despre soarta monumentului realizat de Ion Jalea (1887-1983) pentru a sublinia că, în expoziția amintită de la Academia Română din ianuarie 2016, dar mai ales în colecția de stampe a Bibliotecii, se află 95 de planșe de carton cu dimensiuni de la 13 la 64 de cm, realizate de-a lungul anilor de Leonard Salmen, acestea înfățișând diferite imagini din creația poetului. Ele sunt executate în cea mai mare parte în cărbune, altele însă folosind tehnica tuș-peniță, creion, laviu și acuarelă și poartă semnătura graficianului de origine poloneză.
Cabinetul dispune și de un număr impresionant de cărți poștale ilustrate. Dar cele mai multe dintre ele se păstrează și în tot felul de colecții particulare de pe întreg teritoriul țării, dovadă că printre români cartofilia are o bună tradiție, iar în această direcție Salmen a fost neîntrecut, chiar dacă unii îl acuză ca ar fi fost prieten cu kitschul. Amintesc că un colecționar împătimit din Teleorman, Corneliu Beda, de formație istoric și literat totodată, dispune de o colecție de 559 de cărți poștale ilustrate, realizate de graficianul de origine poloneză amintit. Tot acest colecționar a identificat existența a cca 1300 de ilustrații efectuate de Salmen din Eminescu1.
Biografia lui Leonard Salmen, cel mai productiv grafician din opera eminesciană, rămâne în continuare necunoscută, puțin repusă în valoare. Ca și sculptorul polonez Włodzimierz Hegel, cel care la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a realizat nu numai sculpturi monumentale ci și lucrări de sculptură mică pentru Curtea Regală2, la fel și Salmen a realizat și semnat, în perioada 1908-1909 și 1922-1923, 15 portrete ale familiei regale și 40 de portrete înfățișând scriitori, critici, istorici, muzicieni etc., printre care: D. Bolintineanu, Al. Odobescu, Al. Vlahuță, Nicolae Iorga, B.P. Hașdeu, Duiliu Zamfirescu, George Coșbuc, D. Anghel, Șt. O. Iosif, Dobrogeanu Gherea, Vasile Alecsandri, M. Sadoveanu. Din opera celui din urmă, ca și din a lui D. Bolintineanu și Carmen Sylva, L. Salmen a ilustrat diferite lucrări.

Din opera lui Eminescu Salmen a semnat peste 200 de imagini la 99 de poezii, după care s-au tipărit în culori mii de cărți poștale. Acestea au început să circule din ce în ce mai intens, încă din 1895 până spre anii ‘30, ca mijloc de comunicare facil practicat de tineri și nu numai. Unele ilustrații, în diferite variante, conțineau și versuri din creația poetului. Cărțile poștale realizate de Leonard Salmen au străbătut întreaga țară și în străinate, cu precădere în Europa Centrală și în Balcani. Cărțile poștale ilustrate de acest grafician au avut un succes deosebit și datorită faptului că tema de dragoste abordată era una dintre cele mai accesibile.
În perioada 1895-1925, depozitele de cărţi,,Şaraga” din Iaşi şi ,,Socec” din Bucureşti au scos la concurenţă cărţi poştale ilustrate, cu poeziile lui Eminescu, realizate de Leonard Salmen. Artistul este primul grafician de profesie care a organizat o expoziţie personală cu lucrări inspirate din
poeziile lui Eminescu. Amintesc că prima de acest fel a fost vernisată la Galaţi, în anul 1909, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea poetului, iar în 1910 unele lucrări au ilustrat volumul de poezii tipărit de I. Scurtu, lucrare de referință pentru o bună perioadă de timp.
Au fost ani în care distribuirea cărților poștale ilustrate se făcea și pe bază de abonamente, solicitate fiind nu numai în școli, dar mai ales de casele de cultură pentru baluri. Se încetățenise obiceiul ca domnișoara care primea cele mai mare număr de asemenea cărți poștale să fie aleasă regina balului. De tipărirea lor și de distribuirea cpi – cum li se spuneau – s-au ocupat cunoscutele edituri Socec și Leon Alcalay.
La expoziția de la Academia Română din ianuarie 2016, în afara unor planșe cu ilustrații realizate de Salmen, am întâlnit și unele din cele mai cunoscute opere ilustrând poemele: Juni corupți; Dintre sute de catarge; Codrule Măria Ta; Scrisoarea I-a (în două variante); Satira I-a; Floarea albastră; Scrisoarea a II-a;
Epigonii; Împărat și proletar; Glossa; Din cerurile albastre; O, rămâi; Codrule, Măria Ta, variantă; De ce nu-mi  vii? (cu textul – „Vezi, rândunelele se duc/ Se scutură frunzele de nuc,/ S-așează bruma peste vii -/ De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?”); Făt Frumos din tei; Înger și demon; Călin ; Scrisoarea a IV-a; „Somnoroase păsărele” etc.
A fost acesta un mod insolit de mediatizare a creațiilor poetului la care ar trebui poate să revenim. Noi relevăm aici faptul că un artist de origină poloneză s-a implicat în această operă.

Note
1 Corneliu Beda – Leonard Salmen – Ilustrator al operei poetice a lui Eminescu, ediția 2011.
2 Nicolae Mareș, Wladimir Hegel şi arta monumentală românească, Cultură – Artă – Opera Omnia, Ed. Tipomoldova, 2014, Iași.