Leziunea este un viciu de consimțământ centrat pe disproporția dintre valoarea prestațiilor asumate de părți, existentă din momentul încheierii contractului.
Pentru a înțelege domeniul de aplicare, precum și mecanismul de funcționare și remediile incidente se impune a aminti și explica clasificarea contractelor civile, respectiv a explica noțiunile de contract oneros și contract cu titlu gratuit, precum și contract comutativ și contract aleatoriu.
De regulă, contractul este un act juridic cu titlu oneros, fiecare parte urmărind să își procure un câștig în schimbul obligațiilor asumate. Avantajul, câștigul prefigurat de părți la încheierea actului juridic este unul de natură patrimonială. În această categorie de acte juridice sunt incluse contractul de vânzare, prin a cărui încheiere este transmis dreptul de proprietate în schimbul unui preț, precum și contractul de locațiune, care presupune transferul dreptului de a folosi un bun în schimbul unei sume de bani denumită chirie.
Spre deosebire de actul juridic cu titlu oneros, prin încheierea unui act juridic cu titlu gratuit, autorul urmărește să procure celeilalte părți un avantaj patrimonial, fără a urmări propria îmbogățire. Desigur, autorul actului juridic cu titlu gratuit poate obține un avantaj moral prin gratificarea sau oferirea unui serviciu celeilalte părți, însă acest avantaj nu transformă contractul într-un act juridic cu titlu oneros, acesta din urmă fiind caracterizat prin urmărirea și obținerea unui folos de ordin patrimonial.
În categoria actelor juridice cu titlu gratuit sunt incluse contractul de donație, prin care o parte transmite celeilalte părți dreptul de proprietate, această din urmă parte nefiind ținută să plătească un echivalent valoric, precum și actele dezinteresate, care spre deosebire de donație nu presupun o scădere a patrimoniului autorului, care face un serviciu gratuit în favoarea celeilalte părți. În această din urmă categorie se regăsește contractul de comodat, împrumutul de folosință, prin care o parte împrumută un bun individual determinat, de exemplu un autoturism, spre a fi folosit de cealaltă parte, aceasta din urmă nefiind ținută să plătească un echivalent valoric al folosinței.
Majoritatea contractelor civile au caracter comutativ, fiind caracterizate prin aceea că, încă de la momentul încheierii existența drepturilor și obligațiilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă. De exemplu, în cazul contractului de vânzare având ca obiect un bun individual determinat, un imobil teren în suprafață de 500 mp în schimbul prețului de 25.000 euro, existența drepturilor și obligațiilor asumate de părți, transferul dreptului de proprietate și plata prețului este certă încă de la momentul încheierii, părțile cunoscând întinderea acestora, respectiv imobilul vândut și prețul stabilit.
Spre deosebire de contractul comutativ, în cazul contractului aleatoriu întinderea drepturilor și obligațiilor asumate de părți nu poate fi determinată încă din momentul încheierii contractului. Perfectarea contractului oferă fiecărei părți șansa unui câștig sau a unei pierderi, șansă care depinde de un eveniment viitor și incert, străin de conduita și activitatea părților contractante.
Un contract aleatoriu este cel al vânzării de drepturi litigioase, a unor drepturi care formează obiectul unui proces. Cumpărătorul unor astfel de drepturi nu are certitudinea existenței drepturilor dobândite, precum nu cunoaște întinderea acestor drepturi la momentul încheierii contractului, elemente care depind de soarta procesului. În același sens, vânzătorul unor astfel de drepturi are la rândul său, (ne) șansa unui câștig sau a unei pierderi, care depinde de rezultatul procesului. Astfel, dacă Primus și Secundus își revendică în instanță proprietatea unui imobil, iar în cursul procesului Primus înstrăinează dreptul de proprietate (litigios) lui Tertius, prin încheierea contractului de vânzare atât Primus cât și Tertius sunt expuși șansei unui câștig sau unei pierderi. Dacă la finalul procesului se stabilește că bunul aparține lui Primus, Tertius a dobândit un drept de proprietate la un preț mult mai mic, având astfel un câștig, în timp ce Primus a înstrăinat dreptul de proprietate în schimbul unui preț mai mic decât prețul pe care îl putea obține la finalul procesului. În situația inversă, în care la finalul procesului se stabilește că bunul aparține lui Secundus, vânzătorul Primus, nu avea un drept pe care să îl înstrăineze, deci nu ar fi obținut nimic, iar prin vânzarea dreptului litigios chiar și în schimbul unui preț mai mic, acesta a câștigat vânzând, în schimb Tertius, cumpărătorul, a pierdut dreptul de proprietate și prețul plătit.
Înțelegând particularitățile care determină includerea unui act juridic în una din categoriile descrise mai sus, precum și faptul că leziunea, ca viciu de consimțământ presupune existența unei disproporții între prestațiile asumate de părți, putem cu ușurință circumscrie domeniul de aplicare al acesteia.
Contractele cu titlu gratuit, cum sunt donația sau actele dezinteresate, sunt excluse din sfera de aplicare a leziunii, din rațiuni ușor de înțeles: în cazul acestor contracte doar o parte își asumă obligații patrimoniale cu scopul de a crea un avantaj celeilalte părți, de a o gratifica, astfel că nu se pune problema existenței unui dezechilibru între prestațiile asumate de părți, din moment ce doar o parte își asumă obligații, neexistând două prestații care să fie evaluate și cântărite.
Leziunea nu este aplicabilă în cazul contractelor aleatorii, a căror specific este elementul alea care oferă fiecărei părți posibilitatea unui câștig, părțile asumându-și încă din momentul încheierii contractului posibilitatea existenței unui dezechilibru între prestații.
De asemenea, tranzacția, contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu inclusiv în faza executării silite, prin concesiuni sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, este exclusă din sfera de aplicare a leziunii, întrucât nu este un contract comutativ, care să presupună un echilibru între prestațiile părților.
Astfel, pentru a fi incidente remediile leziunii se impune ca actul juridic încheiat de părți să întrunească caracterele unui act juridic cu titlu oneros, prin încheierea căruia părțile să urmărească un câștig patrimonial, precum și caracterele unui contract comutativ, centrat pe ideea echilibrului între prestațiile asumate de părți. Leziunea, având astfel scopul de a sancționa, în anumite condiții, dezechilibrul existent între prestațiile asumate de părți.
Disproporția existentă între prestațiile asumate de părți în momentul încheierii contractului nu este sancționată în orice situație, jocul economic oferind la un anumit moment, fiecărei părți un avantaj patrimonial. Pentru a fi incidente remediile leziunii se impune ca la momentul încheierii contractului una din părți să stipuleze în favoarea sa o prestație de o valoare considerabil mai mare decât valoarea propriei prestații, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți.
O primă condiție a leziunii impune ca între valoarea prestațiilor asumate de părți să existe o disproporție considerabilă, o parte fiind favorizată în dauna celeilalte. De exemplu, într-un contract de vânzare, este stipulat un preț mult mai mare decât valoarea reală a bunului vândut, fiind favorizat vânzătorul.
Actuala reglementare nu impune un prag valoric pentru a cuantifica disproporția dintre prestațiile asumate de părți, fiind prevăzut doar criteriul unei disproporții considerabile, aspect care urmează a fi apreciat în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei spețe deduse judecății. Însă, așa cum urmează a fi analizat, pentru a fi aplicabil remediul nulității contractului se impune ca leziunea să depășească jumătate din valoarea pe care o avea la data încheierii contractului, prestația promisă sau executată de partea lezată.
De asemenea, se impune ca disproporția valorică dintre prestațiile asumate de părți să existe din momentul încheierii contractului și nu să survină ulterior, în acest din urmă caz fiind aplicabile remediile impreviziunii.
Astfel, vor fi incidente regulile care guvernează leziunea în cazul în care la momentul încheierii contractului de vânzare, vânzătorul, cunoscând faptul că în zonă urmează a fi efectuate exproprieri, aspect necunoscut de cumpărător, primește un preț mult mai mare decât cel care ar fi fost oferit dacă era cunoscută situația reală a imobilului. În schimb, vor fi incidente regulile impreviziunii dacă disproporția dintre prestațiile părților este cauzată de un eveniment survenit ulterior.
În ipoteza contractului de vânzare, prețul lezionar se deosebește de prețul derizoriu. În prima ipoteză, prețul stipulat are o valoare mult mai mică raportat la valoarea bunului însă disproporția nu este atât de vădită încât să pună problema recalificării contractului, cum se întâmplă în cazul prețului derizoriu, al cărui cuantum este atât de disproporționat prin raportare la valoarea bunului vândut încât nu este sigur că intenția reală a părților a fost de a încheia un contract de vânzare sau unul de donație.1
A doua condiție impune ca avantajul creat uneia din părți în detrimentul celeilalte să fie urmărit partea avantajată care a profitat de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți.
O primă implicație a acestei condiții este aceea că, disproporția existentă între prestații nu trebuie să fie inerentă contractului, cum este cazul contractelor aleatorii, contractului de rentă viageră sau contractului de întreținere.
Condiția impune ca o parte să contacteze cu intenția de obține un avantaj economic, cunoscând că este plasată într-o poziție avantajată determinată de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți.
Starea de nevoie presupune ca partea contractantă să fie într-o poziție dezavantajoasă din punct de vedere economic, însă nu ajunge până la gravitatea stării de necesitate, caz în care sunt întrunite condițiile violenței ca viciu de consimțământ.
Astfel, o parte se află în stare de nevoie când acceptă să vândă un imobil în schimbul unei preț mai mic decât cel practicat pe piața liberă pentru a restitui un împrumut, în schimb sunt întrunite condițiile stării de necesitate când în contextul unui naufragiu, salvatorul cere și obține de la cei implicați în eveniment sume exorbitante pentru a-i salva din situația critică.
Disproporția dintre prestațiile asumate de părți, poate fi cauzată de lipsa de experiență sau lipsa de cunoștințe a uneia din părți, care se află într-o eroare cu privire la valoarea propriei prestații. Desigur, se impune ca eroarea să nu fie provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți contractante, caz în care contractul va fi anulabil pentru dol. În ipoteza leziunii, partea doar profită de lipsa de informații sau de starea de nevoie a celeilalte părți, în schimb în cazul dolului, manoperele frauduloase sunt cele care determină încheierea contractului în condiții dezavantajoase.
Dacă o parte, moștenește un tablou atribuit lui Grigorescu, însă nu cunoaște valoarea reală a acestuia și îl oferă spre vânzare în schimbul unui preț modic, contractul de vânzare astfel încheiat, cu un cumpărător care cunoaște valoarea reală a tabloului, va fi anulabil pentru leziune. În schimb, vor fi incidente condițiile dolului, în ipoteza în care vânzătorul consimte să vândă tabloul în schimbul unui preț mult mai mic, urmare a faptului că un pretins specialist prezentat de cumpărător a concluzionat că tabloul nu este unul autentic.
Fiind întrunite condițiile leziunii, partea lezată poate cere anularea contractului, dacă leziunea depășește jumătate din valoarea pe care o avea prestația promisă sau executată de partea lezată. Anularea contractului, presupune desființarea sa cu efect retroactiv, fiind considerat ca nu a fost încheiat niciodată, fiecare parte fiind ținută să restituie prestația primită, respectiv cumpărătorul va restitui bunul, iar vânzătorul prețul. Având în vedere consecințele severe ale acestei sancțiuni, devine relevantă întinderea dezechilibrului valoric dintre prestațiile asumate de părți.
Anularea contractului poate afecta nu doar relația dintre părțile acestuia ci și eventualele drepturi dobândite de terți, în ipoteza în care cumpărătorul a înstrăinat bunul unui cumpărător subsecvent, acesta din urmă putând fiind ținut la rândul său să restituie bunul, legiuitorul a prevăzut că instanța poate menține contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanțe sau o majorare a propriei obligații.
Dacă pentru partea lezată nu prezintă interes practic desființarea contractului, aceasta poate opta pentru reducerea obligației sale cu valoarea daunelor – interese la care ar fi îndreptățită. Astfel, un cumpărător care a plătit un preț disproporționat de mare prin raportare la valoarea bunului, poate obține de la cumpărător restituirea unei părți din preț, în felul acesta fiind reașezat echilibrul contractual.