Nu sunt puține cazurile în care mai multe situații egale ca importanță și urgență să impună nu doar atenția cât și prezența noastră. Pentru a răspunde unor astfel de ipoteze, încă din dreptul roman a fost reglementat contractul de mandat, definit în prezent ca fiind contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.
Cunoscut încă din dreptul roman, contractul de mandat era esențialmente gratuit, având la bază ideea de bunăvoință, admițându-se treptat posibilitatea stabilirii unei remunerații, concepție îmbrățișată și de actualul Cod civil, care prevede că mandatul poate fi cu titlu gratuit, când mandatarul nu primește o remunerație pentru executarea contractului, sau cu titlu oneros, când părțile au prevăzut o remunerație pentru mandatar.
Cum reiese și din definiția contractului, mandatarul este împuternicit să încheie unul sau mai multe acte juridice cu o a treia persoană, străină față de înțelegerea părților, care nu are cunoștință de existența unei împuterniciri. Pentru a proteja drepturile acestei din urmă persoane, care, cu bună credință, își asumă obligațiile și prefigurează dobândirea unor drepturi pe urma încheierii actului juridic, a fost stipulată posibilitatea terțului de a cere mandatarului să facă dovada puterii de reprezentare. Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numește procură, care în realizarea scopului amintit va conține actul juridic care urmează a fi încheiat, un contract de vânzare, un contract de locațiune sau un contract de depozit, fixând elementele esențiale ale acestuia, în cazul vânzării, bunul care urmează a fi vândut și prețul.
Contractul de mandat se încheie de regulă prin simplul acord de voință al părților, nefiind necesar îndeplinirea unei alte formalități. Sunt însă numeroase situații în care pentru actul care urmează a fi încheiat legea stipulează condiția formei autentice, caz în care și contractul de mandat se impune a fi încheiat în formă autentică, de exemplu, autentificat de notarul public.
Această cerință decurge din caracterul accesoriu al contractului de mandat în raport cu actul juridic care urmează a fi încheiat. Prin împuternicirea mandatarului să încheie un anumit act juridic, mandantul își exprimă consimțământul nu doar în sensul conferirii unei împuterniciri ci chiar pentru încheierea actului juridic pentru care a fost dată împuternicirea, mandatarul substituind doar prezența fizică a mandantului, neputând suplini chiar consimțământul acestuia din urmă, respectiv nu poate consimți în mod unilateral la încheierea unui act juridic în numele mandatului. Împuternicirea dată pentru încheierea unui contract de vânzare a unui imobil se impune să respecte forma autentică, în temeiul acestei procuri autentice, mandatarul va încheia cu terțul vânzător, sau cumpărător, după caz, contractul de vânzare. Nerespectarea formei atrage consecințele printre cele mai severe: atât contractul de mandat, cât și contractul de vânzare vor fi lovite de nulitate, fiind desființate cu efect retroactiv, considerate a nu fi existat niciodată, vânzătorul fiind ținut să restituie prețul, iar cumpărătorul bunul primit. Astfel, forma se dovedește a nu fi una fără fond.
Contractul de mandat încheiat în mod valabil obligă mandatarul să respecte limite stabilite de mandant, neputând schimba elemente ale actului juridic care urmează a fi încheiat, cum ar fi prețul unui contract de vânzare sau perioada de timp pentru care se închiriază un apartament.
Prerogativele mandatarului diferă după cum mandatul este unul general, în care mandatarul este împuternicit de mandatul plecat pentru o perioadă de timp în străinătate să se îngrijească de bunurile sale rămase în țară, în temeiul căruia se pot încheia doar acte de administrare, cum ar fi închirierea pentru o perioadă scurtă de timp a acelui imobil, și de conservare, respectiv efectuarea unor reparații urgente, care nu suportă amânare și în lipsa cărora bunul ar suferi deteriorări importante. Mandatul special este contractul în care se prevede în mod expres actul juridic care urmează a fi încheiat. Având în vedere importanța actelor de dispoziție, cum ar fi vânzarea, încheierea unui contract de ipotecă sau constituirea unui drept de uzufruct, acestea pot fi încheiate de mandatar doar în temeiul unei împuterniciri exprese, respectiv a unui mandat special.
Împuternicirea acordată pentru încheierea unui act juridic se întinde și asupra tuturor actelor materiale sau juridice necesare pentru încheierea acestuia, cum ar fi obținerea unui extras de carte funciară, obținerea anumitor autorizații sau îndeplinirea unor formalități.
Îndeplinirea obligației asumate de mandatar presupune ca acesta a încheiat actul juridic pentru care a fost împuternicit, punându-se astfel întrebarea care este modul în care acest act juridic își va produce efectele și care vor fi părțile ținute la executarea obligațiilor decurgând din acesta, respectiv pe cine va putea urmări vânzătorul pentru plata prețului: pe mandatar, pe mandant sau pe oricare dintre aceștia ?
Răspunsul presupune să avem în vedere faptul că în ipoteza dată, au fost încheiate în mod valabil două acte juridice, respectiv două contracte: contractul de mandat și un contract de vânzare.
Contractul de mandat, încheiat între mandatar și mandant produce efecte juridice doar între aceste părți, obligând mandatarul să încheie actul juridic pentru care a fost împuternicit, la încheierea acestui act, acționând în numele și pe seama mandatarului, iar nu în nume propriu, urmărind să își asume obligații și să dobândească drepturi pentru mandat și nu pentru sine. Astfel, chiar dacă la încheierea unui contract de vânzare participă mandatarul și o terță persoană, părțile contractului de vânzare vor fi mandatul și terțul, aceștia din urmă fiind ținuți să execute acest contract, respectiv plata prețului, sau predarea bunului va putea fi cerută doar de la mandant și nu de la mandatar, care este străin de contractul încheiat.
Desigur, în ipoteza în care mandatarul a primit prețul de la terț, acesta este obligat să remită mandantului prețul primit. Această obligație subzistă, chiar și în ipoteza în care ce a primit nu era datorat mandantului. De exemplu, un cumpărător, entuziasmat de bunul dobândit, plătește din eroare o sumă mai mare decât prețul convenit, înmânând mandatarului suma de 1500 euro, în loc de 1000 euro. Soluția își are justificare în faptul că, așa cum am arătat, contractul de vânzare încheiat de mandatar produce efecte între mandant și terț, iar acesta din urmă, va putea exercita o eventuală acțiune pentru înapoierea sumei plătite din eroare, doar împotriva mandantului.
De asemenea, în cazul în care mandatarul a primit în urma încheierii actului juridic un bun, care urmează a fi predat mandantului, acesta are obligația de a conserva bunul primit, să îl mențină în starea în care a fost primit, ferindu-l de pieire sau deteriorări.
Obligația mandatarului este de regulă una de mijloace, acesta fiind ținut să depună diligențele necesare în vederea încheierii actului juridic, răspunderea acestuia neputând fi angajată în cazul în care, deși a depus toate diligențele necesare nu a găsit un cumpărător pentru bunul cu a cărei vânzare a fost împuternicit.
Răspunderea acestuia va putea fi angajată, fiind ținut să repare prejudiciul cauzat mandantului pentru dol sau culpă simplă, respectiv atunci când cauzează în mod intenționat un prejudiciu, cum ar fi ipoteza în care în mod voit înstrăinează bunul pe un preț derizoriu, precum și în ipoteza în care înstrăinarea în schimbul unui preț derizoriu este rezultatul neglijenței, a faptului că nu a verificat prețul practicat în acel loc. În același sens, mandatarul va fi ținut să răspundă, dacă în urma încheierii actului juridic a primit un bun care urmează a fi predat mandatarului, însă bunul este pierdut sau distrus din neglijența acestuia.
Așa cum am arătat, procura dată mandatarului pentru încheierea unui contract de vânzare, conține de regulă bunul care urmează a fi vândut și prețul, mandatarul având o libertate în alegerea partenerului contractual. În această ipoteză, dacă cumpărătorul ales de mandatar nu își îndeplinește obligația de a plăti prețul, mandatatul nu poate solicita plata prețului de la mandatar, decât în cazul în care dovedește că, la momentul încheierii contractului, mandatarul cunoștea faptul că cumpărătorul nu are resursele financiare de a plăti prețul.
Odată încheiat actul juridic pentru care a fost acordată împuternicirea, mandatarul și-a îndeplinit obligația asumată, revenind mandantului obligația de a plăti remunerația, astfel cum a fost stabilită de părți.
De asemenea, dacă în executarea contractului de mandat, mandatarul a efectuat anumite cheltuieli, cum ar fi cele necesare obținerii unor autorizații, cheltuieli de deplasare, mandantul va fi ținut să restituie mandatarului cheltuielile rezonabile efectuate. Obligația de restituire este limitată de caracterul rezonabil al cheltuielilor, care se apreciază în raport cu actul juridic care urmează a fi încheiat, precum și în raport cu actele de executare întreprinse de mandatar. Mandantul care a împuternicit mandatarul să îi vândă autoturismul la o piață organizată, nu va fi ținut să restituie mandatarului cheltuielile aferente unui prânz în cuantum de 100 euro.
De regulă, contractul de mandat, încheiat în mod valabil, produce efecte pentru trei ani de zile, cu excepția cazului în care părțile au stabilit un alt termen. Acest aspect prezintă utilitate practică, întrucât, în lipsa ajungerii la un acord cu un eventual cumpărător al bunului pe care mandatarul a fost împuternicit să îl vândă, nu se impune acordarea unei noi împuterniciri, procura anterioară continuând să producă efecte.
Efectele contractului de mandat pot înceta înainte de împlinirea termenului stabilit de părți, în cazul în care este revocat de mandant sau mandatarul renunță la mandat.
Revocarea mandatului este o prerogativă care aparține mandantului, semnificând retragerea împuternicirii acordate. Revocarea mandatului poate fi făcută oricând și poate fi expresă, în formă scrisă sau verbală, precum și tacită, cum ar fi împuternicirea acordată unui alt mandatar pentru încheierea aceluiași act juridic.
Prin efectul revocării, contractul de mandat nu mai produce efecte începând cu data revocării, însă, rămâne valabil pentru perioada anterioară revocării, mandantul nefiind liberat de îndeplinirea obligațiilor asumate față de mandatar pentru perioada de timp în care contractul a produs efecte. Acesta va fi ținut să restituie mandatarului eventualele cheltuieli angajate pentru executarea contractului
Legea nu obligă mandantul care retrage împuternicirea să justifice manifestarea de voință sau să îndeplinească anumite formalități, precum nu sunt prevăzute condiții sau ipoteze cărora revocarea sa le fie circumscrisă. Cu toate acestea, mandantul nu poate acționa în mod discreționar, fiind ținut să repare orice prejudiciu cauzat mandatarului prin revocarea nejustificată sau intempestivă a mandatului.
Mandatarul, nefiind cel care acordă împuternicirea, nu are prerogativa de a revoca mandatul, acesta poate însă renunța la mandat, având obligația de a notifica în acest sens mandantul.
La fel ca în cazul revocării, renunțarea la mandat semnifică încetarea producerii efectelor acestui contract, însă doar pentru viitor, mandantul fiind ținut să plătească mandatarului remunerația pentru actele încheiate pe seama mandantului anterior renunțării.
Nici în cazul renunțării la mandat nu sunt prevăzute condiții speciale în care poate interveni manifestarea de voință a mandatarului, acesta din urmă fiind ținut să acționeze cu diligență în exercitarea acestui drept, întrucât, dacă renunțarea a produs mandantului un prejudiciu, va fi obligat la repararea acestuia.
În cazul în care mandatul a încetat, respectiv a fost retras sau a fost revocat, iar între acest moment și momentul informării celeilalte păți contractante au fost încheiate acte juridice sau au fost efectuate alte operațiuni în vederea încheierii actului juridic proiectat, acestea își păstrează valabilitatea.
Pornind de la ideea de încredere care fundamentează acordarea împuternicirii, în cazul în care intervine decesul mandatarului, moștenitorii acestuia au nu doar obligația de a informa de îndată mandantul, dar și obligația de a continua executarea mandatului, întârzierea acestuia riscă să pună în pericol interesele mandantului.