Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Despre Nadina și Petre Petre

Atunci când îi este prezentat Petre Petre, în atelierul cizmarului socialist Mendelson, Titu Herdelea repetă numele tânărului țăran, adăugând în sinea sa: „ce nume!”. Un ins având prenumele identic cu numele trădează în planul simbolic al romanului o insuficientă desprindere de grup/neam, dar și o slabă conștiință a propriei individualități. Ideea este susținută de comportamentul personajului, chiar la începutul romanului Răscoala. Întrebat cum a dus-o la oaste, Petre Petre spune că nu i-a fost greu nici la „reghiment”, dar „tot mai bine-i acasă”. Nu prea are el pământ, e adevărat, dar „poate s-or îndura boierii și…” Mai mult, resemnat, Petre Petre se arată chiar dispus să aștepte mila boierească: „Om aștepta, ce să facem!”.
Evoluția personajului susține la modul convingător observația lui G. Călinescu: „Ceea ce este Ion ca individ este gloata din Răscoala în grup. Țăranii vor să se așeze pe pământ, vor să se bucure de elementele vieții materiale. Și n-au vreme să-și pună probleme de conștiință individuală. Un viol bestial asupra unei cucoane simbolizează vaga aspirație, acoperită deocamdată în jind, spre o existență mai individualistă” (G. Călinescu, Ulysse, București, Editura pentru Literatură, 1974, p. 66, s.n.).
Referitor la „cucoana” despre care criticul spune că Petre Petre a violat-o bestial, trebuie menționată în primul rând atenția cu totul deosebită pe care ea o acordă propriei persoane. La Nadina totul gravitează în jurul propriei frumuseți, care se dorește pură și ideală. Relațiile tinerei femei cu cei din jurul său, cu bărbații în special, contează în măsura în care aceste relații sunt ocazii pentru a-și procura un anumit tip de plăcere, legată și aceasta de propria frumusețe. Nadina nu l-a înșelat niciodată pe Grigore Iuga, ne asigură naratorul omniscient, „dintr-o pornire de pasiune, întocmai cum nu fuma de dragul beției tutunului”. Tot ceea ce este plăcere ține la Nadina de atributele acestei frumuseți, care se cere de altfel reflectată în permanență: „Nici măcar plăcerile nu le putea gusta în bucuria inimii sale pentru a-și satisface o tentație, ci numai pentru că îi apăreau ca atributele firești ale frumuseții ei”. Toate gesturile Nadinei sunt menite să o plaseze deasupra celorlalți, deasupra altor femei în special, garantându-i o condiție cu totul aparte: „Se credea obligată să facă tot ce e susceptibil să o ridice deasupra altor femei ca o statuie divină” (s.n.).
Nadina își consideră trupul o îmbinare de „forme și linii într-un singur corp”, totul constituind pentru ea o frumusețe pe care o slujește așa cum materia slujeste opera artistului. La Nadina e vorba de un corp lipsit de corporalitate, chiar de o absență a organicului (niciodată ea nu este surprinsă îngrijind acest corp și întreținându-l). În asemenea situație, atitudinea față de sine a femeii este una accentuat narcisistă, ea își iubește corpul reflectat, îl contemplă (verbul „se contempla” devine semnificativ în textul romanului), în oglindă ori în privirile strălucitoare ale bărbaților. Contemplându-se în permanență, Nadina are nevoie de oglindă (care nu mai este cea a apei). Odaia Nadinei este dotată cu numeroase oglinzi tocmai pentru ca această contemplare să poată „funcționa” perfect: „Se contempla în oglindă îndelung din cap pînă în picioare”. Contemplării în oglindă îi corespunde cealaltă formă de contemplare, în ochii bărbaților, care traduce frumusețea femeii în senzualitate și prezență materială. Atunci când Petre Petre intră în iatacul tinerei femei, Nadina îi reține înainte de toate ochii și remarcă „în privirea lui o strălucire nouă în locul încruntării. Strălucirea aceasta lacomă și tulbure a remarcat-o de atâtea ori în ochii tuturor bărbaților și totdeauna a măgulit-o ca dovada cea mai sigură a pasiunilor ce le deșteaptă frumusețea ei” (s.n.). Ca să nu mai vorbesc de prima întâlnire a celor doi, Nadina și Petre Petre. Auzind glas străin, Nadina întoarce capul: „Privirea ei se încrucișă un moment cu privirea lui strălucitoare”.
Oglinzilor și pivirii bărbaților li se adaugă obiectivul aparatului de fotografiat, rece, neutru, care o imortalizează pe Nadina într-o ipostază ale cărei detalii rețin atenția: „Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul răzimat de capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptuos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri în vreme ce întreaga-i făptură surâdea cu o candoare virginală și prefăcută”. Nadina apare în contextul unor amănunte ce o propun în ipostaza unei zeități a vânătorii care a umilit și a răpus fiara, a cărei agresivitate animalică a fost dominată în ultimă instanță de acea îmbinare armonioasă de linii și forme ale trupului ei adorat. Dorința de reflectare a Nadinei se regăsește în condiția fotografiei: pentru ca femeia să fie privită permanent,o copie a fotografiei se află la moșia Nadinei, originalul fiindu-i dăruit lui Grigore Iuga. Tocmai acest lucru este greu de acceptat de soțul Nadinei: „În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu trei ani în urmă, și numai un an după cununie, a mințit că-l bucură cadoul ei, i-a mărturisit și a îmbrățișat-o, dar în sineși a fost întristat și decepționat. Avea pretenția, nemărturisită, să-i aparție exclusiv lui măcar goliciunea ei trupească. Îl indigna închipuirea că soția lui, dragostea lui cea mare, s-a putut arăta astfel unui bărbat străin, fie el chiar fotograful” (s.n.).
Revenind, Petre Petre și Nadina se întâlnesc de câteva ori pe parcursul narațiunii. Am menționat deja un prim moment, când privirile celor doi se întâlnesc. Cea de-a doua întâlnire este relatată de către Nadina, exagerând pericolul la care îi expun niște cai speriați, bine stăpâniți însă de Petre Petre. Trecând peste momentul în care Nadina refuză să le vândă pământul țăranilor, cu murmurul surd de amenințare al lui Petre Petre („-Apoi stai, cucoană, c-om mai vorbi noi împreună”), secvența cea mai semnificativă pentru cele două personaje se consumă în finalul romanului, secvența violului la care se referea și G. Călinescu.
Înainte de a urmări de aproape această secvență, revin asupra fotografiei Nadinei, căreia sociologul Ștefan Ungurean îi acordă o deosebită atenție. „Dar fotografia Nadinei, consideră Ștefan Ungurean, aduce în discuție şi un alt element, cel al vânătorii,,,pe o blană de urs, cu brațul răzimat pe capul fiarei”, ursul omorât şi femeia-dorință, ținte ale aceleiaşi obsesii, sau, cum o enunță Marx, dominația omului asupra naturii este dominația omului asupra omului şi invers, iar primul act de dominație este cel al bărbatului asupra femeii în actul sexual. Vânătoarea ține de primele momente ale diviziunii muncii, dar  vânătoarea întreține cu erotismul o relație ascunsă.  Dezinhibarea este prezentă în fotografie doar ca un fapt singular, anunțându-şi însă forța, a fenomenalei dezinhibări erotice-industrial-comercială, ce va să vină, întemeiată pe  relația sexuală şi pe siluirea naturii de către om”.
Intrarea țăranului Petre Petre în iatacul Nadinei este anticipată de menționarea deloc întâmplătoare a acelorași oglinzi ce trebuiau să reflecte frumusețea femeii: „Rămase goală, cum îi plăcea atât de mult să umble prin casă, în dormitorul ei, între oglinzile care-i răsfrângeau rotunjimile corpului și-i măguleau încrederea în frumusețea ei”. De menționat însă că reflectarea aceasta, ca un detaliu anticipator, nu mai trezește de data aceasta atenția Nadinei: „Acuma nu se gândise să-și admire goliciunea”.
Petre Petre merge la Nadina să-i ceară socoteală pentru faptul că nu a acceptat să le vândă pământul țăranilor dar și pentru umilința la care l-a supus boieroaica. Intenția țăranului se schimbă în momentul în care o vede pe Nadina goală. Fără de veșminte, femeia se află în ipostaza de pradă, asimilabilă unui animal devenit obiect al vânătorii simbolice. La Petre Petre instinctul erotic este asociat unei vechi îndeletniciri, cea a vânătorii. Nadina reține de altfel schimbarea atitudinii țăranului, în special acea stălucirea a ochilor remarcată la toți bărbații ca semn că o acceptă în senzualitatea și prezența ei carnală. Fotografia proiectează asupra secvenței o perspectivă simbolică: este vorba de o vânătoare în care prada se mișcă într-un spațiu limitat, în iatacul ce devine propriu-i bârlog. Urmărită fără de cruțare, Nadina încearcă să scape, să se ascundă în spatele unui fotoliu. Săvârșirea actului sexual înseamnă răpunerea simbolică a fiarei și coincide cu demitizarea Nadinei, a trupului acesteia, coborât din acea condiție de „deasupra”, unde se convinsese că îi este locul. Acest corp, trupul altădată adorat, este cu totul altfel prezentat acum de autor. Vlăguită, istovită, Nadina simte o imensă silă pentru „corpul pe care și-l admirase atât de mult”.
Privindu-l pe țăranul care i-a intrat cu brutalitate în casă, Nadina simte că privirea lui Petre Petre îi arde trupul, fiind în felul acesta asociată focului. Relația dintre trup și foc revine în text după ce Nadina este ucisă de Toader Strâmbu. Înspăimîntat de uciderea tinerei femei, Petre dezaprobă gestul consăteanului. Petre Petre nu a ucis-o pe Nadina, ci, prin violul asimilat vânătorii, el a readus-o la o anumită condiție. Tocmai de aceea flacăra din privirea flăcăului înseamnă altceva decât flăcările ce au cuprins conacul Nadine: trupul femeii nu trebuie să fie mistuit de flăcări.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg