Odată cu încheierea căsătoriei soții sunt ținuți să aleagă și regimul matrimonial, regulile care vor guverna relațiile patrimoniale dintre aceștia. Regulile stabilesc, în esență, care bunuri sunt comune și care sunt bunuri proprii, cu implicații în exercitarea dreptului de dispoziție referitor la acestea, precum care este regimul juridic al veniturilor obținute în realizarea profesiei și al datoriilor. În economia acestei reglementări un loc important este ocupat de regimul juridic al locuinței familiei.
Regulile privind raporturile patrimoniale dintre soți sunt grupate în trei categorii distincte, soții având libertatea de a alege între regimul comunității legale; regimul separației de bunuri și cel al comunității convenționale.
Anterior încheierii căsătoriei, viitorii soți au obligația de a face personal declarația de căsătorie, la sediul primăriei unde urmează a fi celebrată căsătoria. În cuprinsul acestei declarații, va fi menționat și regimul matrimonial ales.
În cazul în care soții optează pentru regimul comunității legale este suficientă simpla mențiune în cuprinsul declarației de căsătorie.
În schimb, dacă soții optează pentru regimul separației de bunuri sau pentru regimul comunității convenționale, aceștia sunt ținuți să încheie o convenție matrimonială, un act juridic solemn, care pentru încheierea valabilă impune autentificarea sa de notarul public.
Așa cum minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia căsătoria, acesta are dreptul de a alege și regimul matrimonial aplicabil, însă cum capacitatea deplină de exercițiu se dobândește după încheierea căsătoriei, încheierea convenției matrimoniale urmează regimul juridic al actelor de dispoziție încheiate de minor, fiind necesare încuviințarea ocrotitorului legal și autorizarea instanței de tutelă.
Deși formal alegerea regimului matrimonial se face anterior încheierii căsătoriei, efectele regimului ales se produc din ziua încheierii căsătoriei. Astfel, dacă soții au optat pentru regimul comunității legale și un soț dobândește un bun între momentul formulării declarației de căsătorie și încheierea căsătoriei, acest bun va avea regimul unui bun propriu, spre deosebire de cazul în care, bunul este dobândit după încheierea căsătoriei, când bunul va avea regimul juridic al unui bun comun.
Alegerea regimului matrimonial se rezumă, în esență, la a gestiona ce regim juridic au bunurile dobândite în timpul căsătoriei, ce se întâmplă cu veniturile realizate în exercitarea profesiei, precum și modul de gestionare al datoriilor contractate în timpul căsătoriei. Întrebările referitoare la aceste aspecte primesc un răspuns diferit în funcție de regimul matrimonial ales de părți.

În ceea ce privește bunurile soților, regimul comunității legale impune distincția între bunurile dobândite anterior încheierii căsătoriei și cele dobândite în timpul căsătoriei. Bunurile dobândite anterior încheierii căsătoriei sunt bunuri proprii, asupra cărora soțul proprietar are un drept de dispoziție deplină. Dacă acest bun a fost înstrăinat, suma de bani obținută în urma vânzării păstrează natura unui bun propriu. Dacă această sumă a fost folosită pentru achiziționarea unui alt bun, acesta din urmă va fi considerat bun propriu, chiar dacă a fost dobândit în timpul căsătoriei.
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt considerate bunuri comune. Însă, vor fi considerate bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite prin moștenire legală, prin donație sau prin testament; bunurile de uz personal; bunurile destinate exercitării profesiei fiecărui soț; bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă; drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor; fructele produse de bunurile proprii.
Importanța practică a distincției dintre bunuri comune și bunuri proprii constă în regimul juridic aplicabil, al drepturilor pe care soții le au asupra acestora. Bunurile proprii pot fi folosite de soțul proprietar după bunul plac, soțul neproprietar având nevoie de acordul primului pentru a folosi bunul. În schimb, fiecare soț poate folosi bunul comun după bunul plac, fără a avea nevoie de acordul celuilalt soț. De asemenea, fiecare soț poate face singur, fără acordul celuilalt soț, acte de conservare, precum și acte de dobândire a bunurilor comune. În schimb, actele de înstrăinare sau de grevare se pot face doar cu acordul ambilor soți.
Astfel, sub regimul comunității convenționale, soții pot folosi bunul comun fără a avea nevoie de acordul celuilalt soț, de exemplu un soț poate utiliza autoturismul proprietate comună, poate efectua reparațiile necesare pentru buna funcționare a acestuia, dar pentru vânzarea autoturismului este necesar acordul ambilor soți.
În schimb, sub regimul separației de bunuri, bunurile dobândite sunt considerate a fi bunuri proprii, fiecare soț păstrând libertatea de a dispune de bun după bunul plac. Desigur, și acest regim matrimonial permite soților să aleagă ca anumite bunuri să le aparțină în proprietate comună. Astfel, spre deosebire de regimul comunității legale, în care orice bun dobândit în timpul căsătoriei devine bun comun al soților, sub regimul separației de bunuri, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri proprii, cu excepția cazul în care acestea au fost dobândite împreună de soți. De asemenea, în regimul comunității legale, bunurile sunt bunuri comune în devălmășie ale soților, ceea ce implică că fiecare soț are un drept de proprietate asupra fiecărei părți care compune bunul și nu o cotă parte determinată individual. În schimb, în regimul separației de bunuri, proprietatea soților este pe cote-părți, fiecare soț având o cotă – parte determinată din bun.
Dacă un imobil este dobândit de soți sub regimul comunității legale, fiecare are un drept de proprietate supra fiecărei cărămizi care compune acest imobil, nefiind determinată cota-parte care revine soților. Această operațiune se va face odată cu lichidarea regimului matrimonial când vor fi stabile cotele – părți ale soților în funcție de aportul adus în comunitatea de bunuri. În schimb, dacă soții au optat pentru regimul separației de bunuri, imobilul dobândit împreună de soți, aparține acestora în proprietate comună pe cote – părți, fiind determinat partea care revine fiecărui soț din dreptul de proprietate.
Astfel, soții care au ales regimul comunității legale nu pot înstrăina imobilul decât împreună, neavând stabilită o cotă-parte ideală, asupra căruia să aibă un drept deplin de dispoziție. În schimb soții care au ales regimul separației de bunuri, având stabilită cota care revine fiecăreia pot dispune liber de această cotă, nu de întreg imobilul, urmând ca cel care cumpără cota-parte a soțului vânzător să aibă un drept de proprietate comună alături de celălalt soț.
Cum sub regimul separației de bunuri, fiecare soț este unic proprietar al bunurilor dobândite, celălalt soț poate folosi bunuri soțului proprietar, doar dacă acesta din urmă nu se împotrivește. În schimb, bunurile dobândite în comun de soți, pot fi folosite de oricare din aceștia.
Veniturile realizate din muncă și cele asimilate acestora, pensii, drepturi de proprietate intelectuală, dobândite după încheierea căsătoriei sunt considerate bunuri comune, sub regimul comunității legale. În schimb vor fi considerate bunuri proprii în regimul separației de bunuri.
La fel ca în cazul bunurilor, regimul comunității legale impune distincția între datoriile comune ale soților și datorii proprii.
Pentru datoriile comune, cum sunt cele născute în legătură cu bunurile comune, cele contractate împreună de soți sau cele asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei, soții răspund cu bunurile comune. Aceste bunuri pot fi urmărite și executate silit de creditori pentru recuperarea creanței. Astfel, dacă soții au contractat împreună un împrumut, creditorul poate urmări autoturismul proprietate comună a acestora.
În schimb, bunurile comune nu pot fi urmărite pentru datoriile proprii ale unui dintre soți. Creditorii pot cere partajul bunurilor comune, iar bunurile care revin soțului în urma partajului au natura unor bunuri proprii și pot fi urmărite silit de creditori.
Regimul separației de bunuri aduce o independență nu doar în ceea ce privește bunurile obținute de soți, ci și în ceea ce privește datoriile contractate de aceștia. Fiecare soț răspunde personal și cu bunurile proprii pentru datoriile contractate de acesta. Prin excepție, soții răspund solidar, împreună, iar creditorii pot urmări și bunurile proprii ale celuilalt soț, în cazul obligațiilor asumate pentru acoperirea cheltuielilor curente ale căsătoriei și ale celor legate de creșterea și educarea copiilor.
Regimul comunității convenționale reprezintă o modificare adusă de părți conținutului comunității legale. Astfel, soții pot decide să includă în comunitate și bunuri sau datorii anterioare încheierii căsătoriei sau pot restrânge comunitatea doar la anumite bunuri. De asemenea, în cadrul comunității convenționale, soții pot impune ca pentru încheierea valabilă a actelor de administrare să fie necesar acordul ambilor soți.
Pe întreaga durată a căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soți vor fi guvernate de un regim matrimonial, însă alegerea regimului nu are caracter definitiv, soții putând reveni asupra opțiunii. Modificarea regimului matrimonial se poate face pe cale convențională sau pe cale judiciară.
Soții pot modifica regimul matrimonial ales doar după trecerea unui an de la data încheierii căsătoriei. După împlinirea acestui termen, soții au libertatea de a înlocui regimul matrimonial sau de a modifica conținutul regimului ales. Modificarea regimului matrimonial se face printr-un act autentificat de notarul public.
Modificarea regimului matrimonial se poate face și pe cale judiciară, indiferent de intervalul de timp scurs de la data încheierii căsătoriei, în cazul în care soții au ales regimul comunității legale sau regimul comunității convenționale, iar unul dintre soți încheie acte juridice care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei. În acest sens, soțul poate formula o cerere adresată instanței de judecată, iar în cazul în care cererea este admisă, între soți va fi aplicabil regimul separației de bunuri.
Modificarea regimului matrimonial, atât cea judiciară cât și cea legală, produce efecte doar pentru viitor și nu se aplică intervalului de timp anterior modificării. Astfel, dacă la încheierea căsătoriei soții au optat pentru regimul comunității legale, iar după doi ani optează pentru regimul separației de bunuri, activele dobândite de la încheierea căsătoriei și până la modificarea regimului matrimonial vor fi considerate bunuri comune și doar bunurile dobândite ulterior modificării vor fi considerate bunuri proprii.
Regimul matrimonial încetează prin anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.