Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Despre testament

Despre testament

Moștenirea legală este construită în jurul rudeniei de sânge, având vocație la moștenire copii, părinții, frații și surorile, precum și alte rude în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, excepție făcând soțul supraviețuitor care se bucură de o serie de drepturi succesorale, în mod evident, fără a fi rudă cu cel care lasă moștenirea.
Opțiunea pentru aceste reguli se poate explica pornind de la legătura de afecțiune prezumată dintre defunct și rudele de sânge și ajungând la ajutorul și sprijinul oferit de moștenitori lui de cujus în timpul vieții acestuia.
Organizarea legală a moștenirii nu este la adăpost de orice critici, fiind multiple situațiile în care legături de afecțiune se creează mai strâns cu persoane din afara sferei familiale. Pentru a înlătura orice legătură prezumată, o persoană are libertatea de a întocmi un testament, prin care dispune de patrimoniul său, de o fracțiune a acestuia sau de bunuri individual determinate, pentru timpul în care nu va mai fi în viață, indicând și persoana sau persoanele gratificate. Alături de aceste mențiuni, testamentul mai poate conține dispoziții referitoare la dezmoștenire, la sarcini impuse legatarilor sau referitoare la recunoașterea unui copil.
Testamentul este un act juridic solemn, pentru a cărei întocmire în mod valabil se impune respectarea formelor prevăzute de lege, pentru testamentul olograf sau autentic. Testamentul olograf este scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului, în timp ce testamentul autentic este autentificat de către notarul public sau de către o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat. Testatorul are libertatea deplină de a alege între cele două forme, fiind ținut să respecte cerințele formei alese.
Testamentul olograf și cel autentic sunt forme ale testamentului ordinar, existând și testamente privilegiate care se întocmesc în situații speciale și excepționale, care justifică abaterea de la regulile privind forma testamentului.
Astfel, în caz de epidemii, catastrofe, războaie, testamentul se poate întocmi în fața unui funcționar competent al autorității civile locale; în cursul unei călătorii maritime, testatorul aflat la bordul unei nave poate întocmi testamentul în fața comandatului vasului; testatorul care are calitatea de militar și care nu se poate adresa unui notar public, poate întocmi testamentul în fața comandantului unității militare, iar persoanele internate într-o instituție sanitară în care notarul public nu are acces, își poate întocmi testamentul în fața directorului acelei instituții. În toate cazurile enumerate, testamentul se întocmește în mod obligatoriu și în prezența a doi martori.
Particularitatea testamentelor privilegiate este aceea că sunt dictate de împrejurări excepționale care împiedică testatorul să se adreseze unui notar public sau să întocmească un testament olograf. Astfel că, în termen de 15 zile de la data la care au încetat aceste împrejurări excepționale și testatorul ar fi putut să testeze în una din formele prevăzute de lege, testamentul privilegiat devine caduc, fiind lăsat astfel fără efecte.
Dacă în timp ce se afla la bordul unui vas, testatorul a întocmit un testament privilegiat, acesta este considerat valabil și își va produce efectele, dacă decesului autorului a survenit în cursul acelei călătorii. După finalizarea călătoriei, dispunătorul este ținut să întocmească testamentul în formă olografă sau autentică, căci testamentul privilegiat nu mai produce efecte. Desigur, dacă ulterior întoarcerii, testatorul, din cauza stării în care se află, nu poate să testeze, testamentul privilegiat este considerat valabil.
Scopul de care este ghidat testatorul la întocmirea testamentului este de a dispune de patrimoniul său mortis causa, pentru timpul în care nu va mai fi în viață, arătând cui înțelege să lase patrimoniul său, o fracțiune din acesta sau un bun individual determinat. Cum testamentul poate cuprinde mai multe mențiuni, inclusiv referiri la dezmoșteniri și recunoașterea unui copil, dispoziția testamentară prin care testatorul stipulează cu privire la patrimoniul său poartă numele de legat.
Persoana gratificat prin legat, legatarul, trebuie identificată în mod direct de către testator sau acesta din urmă să traseze criteriile pe baza cărora va fi identificat beneficiarul la data la care testamentul va produce efecte. De regulă, beneficiarii liberalității există la data întocmirii testamentului, dar legea permite gratificarea unei persoane care nu există la data întocmirii liberalității, printr-un mecanism indirect, liberalitatea fiind făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalității, de îndată ce va fi posibil.
În funcție de vocația conferită, legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular. Legatul universal este acela care conferă unei persoane vocație la întreaga moștenire, de exemplu dispoziția prin care testatorul instituie moștenitor pe cel mai bun prieten al său. Legatul universal conferă vocație la o fracțiune din moștenire, fie sub forma unei cote – părți din moștenire, de exemplu jumătate din întreaga moștenire este lăsată de testatorul prietenului său, fie sub forma unui dezmembrământ asupra unei universalități de bunuri, cum ar fi dispoziția prin care testatorul instituie în favoarea prietenului său un uzufruct asupra tuturor imobilelor moștenirii.
Spre deosebire de legatul universal sau cu titlu universal, care conferă vocație la întreaga moștenire sau la o fracțiune din aceasta, legatul cu titlu particular conferă un drept de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun individual determinat. De exemplu, un testator lasă prietenului său colecția sa de timbre.
Aceste legate pot fi simple sau însoțite de sarcini, de obligații instituite în sarcina legatarilor în folosul acestora din urmă sau în folosul unor alte persoane. De exemplu, testatorul lasă nepotului său o sumă de bani sub condiția ca acesta să urmeze cursurile unei universități prestigioase.
Testatorul are libertatea de a dispune de bunurile sale după bunul plac, însă această liberate nu este una absolută și deplină, fiind limitată de drepturilor moștenitorilor rezervatari.
Soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați, părinții testatorului, sunt moștenitori rezervatari, având un statut privilegiat, aceștia nu pot fi înlăturați în totalitate de la moștenire.
Pentru a opune parte de moștenire care se cuvine moștenitorilor rezervatari și parte de care poate dispune testatorul după bunul plac, se utilizează noțiunile de rezervă succesorală și cotitate disponibilă. Doar în limita celei din urmă, testatorul poate dispune în mod discreționar de patrimoniul său.
Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.
Astfel, dacă testatorul are un fiu, unic moștenitor legal, rezerva acestuia din urmă este de jumătate din cota care i s-ar fi cuvenit, având o rezervă de jumătate din moștenire, căci, în lipsa legatelor ar fi cules întreaga moștenire. După deducerea rezervei, rămâne o cotitate disponibilă de jumătate din moștenire, de care testatorul poate dispune liber.
O formă particulară a liberalităților sunt substituțiile fideicomisare, dispoziția prin care instituitul, gratificat prin legat sau donație, este ținut să administreze bunurile primite și să le transmită la decesul său, substituitului, desemnat de dispunător.
Substituțiile fideicomisare opun practic trei persoane, dispunătorul, care gratifică succesiv două persoane, instituitul, care se bucură de folosința bunurilor transmise pe parcursul vieții sale și substituitul, care primește bunurile de la instituit, la decesul acestuia, însă în temeiul voinței testatorului.
Instituitul poate folosi bunul după bunul plac, dar nu poate dispune de acesta, căci bunul trebuie să se regăsească în patrimoniul său la data decesului pentru a fi transmis substituitului.
Prin acest mecanism, sunt orchestrate două succesiuni, a testatorului și a instituitul, care nu poate dispune prin testament de bunul primit, acesta revenind persoanei desemnate ca substituit. De exemplu, un tată lasă unul sau mai multe imobile fiului său, cu obligația ca la decesului acestuia din urmă, bunurile să revină nepotului.
Aceste obligații nu pot fi impuse la nesfârșit, substituitul nu poate fi obligat la rândul său, să transmită bunul unei alte persoane.
Spre deosebire de substituțiile fideicomisare, în cazul liberalităților reziduale substituitul este gratificat doar cu ceea ce rămâne în patrimoniul instituitului la decesul acestui din urmă, instituitul bucurându-se de toate prerogativele dreptului de proprietate privind bunurile moștenite, inclusiv de atributul dispoziției.
Întocmirea unui testament nu obligă autorul să rămână consecvent, păstrând libertatea de a se răzgândi, după bunul plac, pe parcursul vieții, testamentul putând fi revocat expres sau tacit. Așa cum sugerează și denumirea, revocarea expresă este neechivocă, fiind făcută mențiunea revocării fie în cuprinsul unui act autentic notarial, fie în cuprinsul unui testament ulterior.
Revocarea tacită este dedusă din manifestări indirecte, cum ar fi ruperea sau distrugerea testamentului, precum și ștergerea unei dispoziții din cuprinsul testamentului olograf. Aceste manifestări pot să provină de la testator sau de la o persoană străină, cu condiția ca ele să fi fost cunoscute de testator, iar acesta din urmă, deși avea capacitatea de a reface testamentul, nu a remediat deficiențele.
Întocmirea unui testament ulterior nu semnifică revocarea testamentului anterior, fiind necesar a se verifica dacă cele două acte conțin dispoziții contradictorii, care nu se pot concilia. Dacă dispunătorul a stipulat în primul testament că lasă toate tablourile sale nepotului său Primus, iar printr-un testament ulterior dispus de toate bunurile sale imobile în favoarea nepotului său Secundus, cele două acte de dispoziție mortis causa nu conțin dispoziții incompatibile, nepunându-se problema revocării. În schimb, dacă în cuprinsul primului testament este instituit ca unic moștenitor Primus, iar cel de al doilea atribuie calitatea de unic moștenitor lui Secundus, cele două dispoziții sunt incompatibile, iar cel de al doilea testament, fiind mai apropiat în timp de data decesului testatorului, are semnificația revocării primului testament.
La rândul ei, dispoziția revocatorie poate fi retrasă, în mod expres, fie printr-un act autentic notarial fie prin testament. Retractarea unei dispoziții revocatorii înlătură efectele revocării, făcând ca revocarea să fie considerată a nu fi fost făcută niciodată, testamentul inițial producând efecte.
Testatorul are varianta de a nu revoca întregul testament ci doar unul sau unele din legate. Revocarea legatelor se poate face implicit, prin înstrăinarea sau distrugerea bunului care formează obiectul legatului. Astfel, Primus gratificat cu un imobil prin testamentul lăsat de Secundus nu se poate prevala de dreptul dobândit și nu poate obține anularea vânzării acelui imobil, consimțită de Secundus în timpul vieții.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg