Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

,,Detectivism” literar

,,Detectivism” literar

 

 

Marion Bold
#
Bistrița, Editura Charmides, 2019

 

 

Despre volumul de (totuși) poezie #, al lui Marion Bold am aflat de la rubrica,,Rebut”, a revistei România literară, din 17 ianuarie a.c.: „Cum am promis, continuăm să survolăm spațiul prosper al sub-produselor vândute ca literatură, uneori cu girul (iresponsabil) al unor critici de la care te-ai aștepta să știe ce e literatura și cum arată ea”. Apoi, mai jos, un citat din textul Civilizația subselenară, urmat de un ș.a.m.d., iar în încheiere: „Vă scutim de restul textului/ volumului, scris în aceeași notă. Vă scutim și de considerațiile criticului, care pare a vorbi despre altcineva, în totală indiferență față de conținutul volumului”. Devenind eu curios nițel – mai ales din pricina,,blamului” aruncat asupra acelui critic târgumureșean, prezent în multe jurii de premiere a unor poeți (ine)stimabili – am dat peste o recenzie din revista Vatra, din decembrie anul trecut, intitulată Marion Bold – un debut de excepție, semnată de C. Crăciun, dar și peste încă una, în revista Tribuna, tot din decembrie trecut, semnată G. Feceoru, care,,punea” Târgu-Mureș-ul,,pe harta unor debuturi de excepție din 2019”. Hmm… ia uite, nene – mi-am zis, ce contrast izbitor mi-a fost dat să identific în ultra-prodigioasa noastră viață literară, dat fiind că între rebut și excepție, nu-i așa, se cască o prăpastie cât cea de la Marele Canion, cel puțin. Mde, percepții și percepții, iar în ce privește pseudonimul cu pricina, ca și titlul-capcană #, sunt doar tertipuri nesemnificative, deși par tactici oarecum… subversive întru atragerea potențialului cititor. Autorul micului Cuvânt înainte ne asigură că M.B. e,,un nume de artă sub care se pitește o poetă tot atât de sfioasă, pe cât de îndrăzneață”, care se autoimplică într-,,o joacă de-a fuga de sine care n-are unde sfârși decât numai în întâlnirea cu sine”. Aflăm și despre,,jocul vag caricatural cu funcție protectoare, ferind poemele de revărsarea sensibilității”, existând chiar și o,,spaimă de manifestare a acesteia”. Așa-zisa poetă își închipuie că se joacă de-a v-ați ascunselea cu perspicacitatea cititorului, săltând într-un picior pe,,șotronul cu formule poetice”, pentru a, chipurile, evita,,limita primejdioasă a mărturisirii”. Nu știu ce-ar crede marele iubitor de poezie (și literatură) bună, care a scris Istoria Literaturii Române Contemporane (1941-2000) și care,,povestea” despre „fabricarea emoției” într-o altă carte a dumisale. Oare ar include # printre cele 20(1) cărți aproape literatură?
Revin la volumul în discuție, aici. Ajungând la textul de la pag. 19, cel cu,,preteritul” și,,Kindergartena”, având o tentă profund memorialistică (,,mergeam la grădiniță/ cântând imnuri eliberatoare,/ angajante, agitatoare, înălțătoare”), dau peste pasajul,,Slăveam patria cu Drujba/ (prietenie, probabil, în rusește – n.m.) Uresese, bastionul păcii e! Luptăm pentru pace!/ librăria Cartea Rusă ne aducea Lumina/ iar primul imn era Internaționala/ De-abia apoi Te slăvim Românie, pământ părintesc”, îmi cade,,fisa” că este vorba despre o autoare (autor) aflat(ă) în grațiile senectuții, unde, desigur, sfielile… îndrăznețe nu sunt interzise. Unde mai pui, că, în textul Fotografia, tot memorialistic (,,Era la casa pionierilor, era bal mascat”), suntem,,racordați” tematic la anul 1968 (,,Rușii invadau Cehoslovacia, Șeful statului nostru urla/ Și-apoi venea și la noi și ne aduna/ În piața mare și nu știa maghiara/ dar îngăima: elen a roman comunista part!”), așa că m-am lămurit,,,antropocentristic” vorbind, despre,,junețea” poetesei (poetului). Cât despre onticitatea poeticească a lui M. Bold, ne dumirim… supercalifragilistic, din Corpul codului grilă, dedicat psihanalistului francez Didier Anzieu, printre ideile pe care le-a dezvoltat acesta figurând,,iluzia de grup”, „sarcinile psihice ale creativității” și,,Eul pielii” (,,Așa cum pielea este înfășurată în jurul corpului”, tot așa Anzieu vede,,eul-piele”, ca o înfășurare psihică, ce conține, definește și consolidează subiectul”). Carevasăzică,,,haștagista/ul M. B. edifică un soi de ars (poetica?) mai degrabă psihanalitica, încercând să racordeze referențialitatea psi la intențiile de captare a cititorului în mrejele unei cazuistici poeticești, în care puseurile lăuntricității să fie transfigurate simili-estetic, de nu chiar relevant-artistic: „Am prins curaj să trec oglinda fum/ Din miezul fierbinte am tras firișoare de aur/ Apoi le-am smălțuit după ochii mei/ Mi-am pus la lucru judecătorul/ Și necruțătorul m-a speriat/ Și am aruncat, am remușcat/ De disperare mi-am făcut curat/ Și am ascultat misse pentru răni deschise/ Și mi-am stopat pielea dar mi-a rămas un marsupiu/ Din care am început să descriu/ Am vrut să ies din miez să văd cum se vede/ Dar m-am oprit îngrozit/ (nu îngrozită – n.m.) Fusesem bine în pielea mea, ce mi-a venit? […]”
Acuma, ce-i drept, ar mai intra în discuție, comentariu, luare-n tărbacă sau… expectație, deocamdată, și conceptul, să-i zic așa, de,,Generație Z”, adică cei veniți pe lume în ultimii 20-30 de ani, junii (încă…,,necorupți”, oare?) care-și zic la modul hipermodernist și civilizațional, „mainstream”-istic, „nativii digitali”, cei care umblă cu ochii,,cârpiți” de la erotizarea tehnicist-abstracțional-conținutistică de aparatura cyber-electronică. Aceștia, în general, au oroare de ceea ce se (mai) înțelege prin sentiment, simțire, emoție. Vorbesc în cunoștință de (scuze!)… cauză, întrucât (zâmbiți, vă rog!) chiar (și) cea mai apreciată carte a subsemnatului (de către onor (mega)criticii literari Ștefănescu, Grigurcu, Borbely) a fost,,firifisticizată” (gratulată) cu năstrușnica sintagmă de,,lirism morbid”, iar M. Iovănel a bagatelizat-o… birjărește în Dicționarul General al Academiei Române (2007). Revenind la,,mielușeii” noștri,,bolduiți” ici-șa, am aflatără, totuși, o oază de poezie (în,,dulcele stil clasic”), în textul intitulat Gri vechi, unde bietul,,fior liric”, inconturnabila mironosiță a emotivității, a găsit o fisură în blindajul,,haștagist” (aproape inexpugnabil) al volumului: „Am vârsta la care amiaza nu doare/ Perfect presărat înspre urna din capăt/ Sunt teama de moarte ce duce spre mare/ Casete cu vise, dulapuri cu dangăt/ Apusu-i minuscul prin noaptea cea lungă/ Îmi număr cutiile goale de zi/ Nu-i rază întreagă să nu mă străpungă/ Știu bine ce-a fost și-nțeleg ce va fi/ Aduceri aminte mi-ațâță cu milă/ Regrete secrete ca spuza pe maluri/ Se șterge mândria curioasa copilă/ Răsplata mi-i grea și-i aici nu în valuri/ De-ar fi să mă-ntorc înc-o dată în fire/ Ce-aș fi, ce-aș mai ști, ce-aș iubi, ce-aș uimi?/ E bine așa, e ceva de zidire/ Ce nu se repetă doar în poezii/ Știu marea iubire și am nemurire[.]”. Punctul l-am pus eu, cu de la sine… putere (scuze).

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg