Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Dictatura hazardului imagistic

Dictatura hazardului imagistic

 

 

Gheorghe Vidican
Suburbiile fricii
Editura Limes, Cluj-Napoca, 2021

 

 

Din textul intitulat Calea literaturii (p. 32) aflăm că „nu facem față standardelor impuse de libertatea poemului contemporan”, ceea ce ar trebui să le urce roșeață-n obraji de jenă și autocompătimire celor vizați, nu-i așa?, pentru că, se știe, cu madam Libertatea nu-i de glumit: o ai sau n-o ai, o respecți și ți-o asumi, sau nu, în caz contrar poți să-ți faci harakiri (dacă te crezi poet) în fața sediului Uniunii Scriitorilor. Iacătă, stimabililor, o mostră de asemenea „libertate”, o spun din capul locului, ca să n-avem vorbe la… judecata de Apoi a literaturii: „în văile fricii mlaștina se ridică ironică în șezut/ trișează la poker/ îi curg șiroaie de soare prin crăpăturile buzelor”(p.119), de unde putem deduce… lejer că personificarea furibundă și incongruența semantică duse la extrem pot coexista și se pupă dezinhibate pe obrăjori; ba încă ne mai și procură o bună dispoziție infatigabilă, percepându-le – cu o „acuratețe” apodictică -, precum imberbe… surori de cruce ale umorului involuntar. Iată ce scria criticul literar Dan Cristea în revista Luceafărul de dimineață nr 1/ 2021: „Gheorghe Vidican este… un practicant asiduu al unui suprarealism domestic, fără doctrină și fără teorie, dar impulsionat, în schimb, de convingerea că hazardul imagistic poate rezolva totul într-un poem, dispensându-se de construcție sau organizare (subl. mea A.S.). În poemele sale, versurile se suprapun pur și simplu, fără vreo coordonare logică sau gramaticală. Este ceea ce se cheamă, în retorică, figura parataxei, figură a dislocării și discontinuității”. Reputatul critic bucureștean îi… ține isonul, de fapt, unui alt (fost) șef de revistă (Familia din Oradea), care spunea (în 2017) despre Gh. V.: „Mi-l închipui pe poet transcriind cuminte tot ce-i trece prin cap în momentul când îl apucă voința de a scrie (…) fără ca rațiunii poetului să-i vină vreun ordin de undeva să oprească emisia”. … Eheeei, îmi vine să zic, cum îi mai roade invidia pe unii pentru faptul că G.V. [deși „neprieten” al regulilor ortografice – vezi volumul „Dimineața din pumni”, care are 64 de asemenea erori, dar a fost nominalizat la premiile U.S.R. pe 2014(?!)] – are cărți de versuri traduse în trei limbi (italiană, maghiară și sârbă), fiind și multipremiat. Se consideră, probabil, că este inovativ în poezie, renunțând la „banala rațiune” (un soi de epigon cu mintea blocată în acel curent literar de acum 100 de ani, precum un soldat japonez dezertor care locuia în junglă, neștiind, după 40 de ani, că se încheiase al doilea război mondial), hăituind cu ardoare ideea sleită de suprarealism, intens agresat și resuscitat, încercând a-l scoate din starea letargic- amorfă, de concept efectiv abandonat și pus la… naftalină. Cum s-ar zice, un fel (extrem de riscant) de-a întoarce mortul din drumul spre groapa literaturii, de pe buza gropii chiar, făcându-i-se respirație gură la gură.
Ei bine, eu, recenzentul, mă simt ca un prizonier într-o mașină înțesată cu explozibil pentru artificii, traversând „suburbiile fricii”: dar, la volanul acesteia se află un alt cunoscut critic literar, Cornel Ungureanu, care a scris o prefață la antologia „Ca o pasăre, umbra”, în curs de apariție în colecția „101 poezii” a editurii Academiei Române. Acolo, în acea prefață, acest critic literar timișorean scrie, nici mai mult, nici mai puțin: „Cred că e puțin spus că Gheorghe Vidican e unul dintre scriitorii de seamă de azi. Lucrul cel mai important ni se pare itinerarul parcurs, felul în care traversează și învinge acel neant scorburos, al antipoeziei. E o bătălie pe care poetul Vidican o câștigă.” (?!) Curat… antipoezie: potențată, ca să zic așa, de acel hazard imagistic despre care scria Dan Cristea. Bănuiesc la sugestia cui o fi scris C.U. acele enormități (se știe că protectorul „suprem” al lui G.V. hălăduiește – ca șef de Filială și de revistă – în orașul de pe Bega).
Cât despre volumul Suburbiile fricii, constat și eu că raționalul și logica, dar și acel mesaj intrinsec (emoțional) sau măcar pur estetic lipsesc din majoritatea textelor, dar am selectat, totuși, câteva mostre de umor involuntar (bun și ăsta, în vremurile astea pandemice), pe cea cu mlaștina care „se ridică ironică în șezut și trișează la poker” o cunoașteți deja. Iată acum și altele: „vânătăile de pe miorlăitul pisicii colorează votca din pahar”; „miros de ulei de rapiță în paharul cu votcă a (sic!) birjarului”; „naivitatea un țesut adipos al sărutului” (apropo, acest din urmă cuvânt și derivatele lui sunt repetate în volum de nu mai puțin de 84 de ori, iar „mirosul cafelei”, „scârțâitul ușii”, „degetele orbilor” și „nisipurile clepsidrei”, fiecare sintagmă, de zeci de ori); „în lacrima ta un scârțâit de ciutură”; „mergem în vârful degetelor prin foamea cerșetorilor”; „lacrima mamei învață mersul pe bicicletă”; „lumina felinarului ne trage de nas”; „tu așteaptă nașterea păsării phoenix din cenușa coapselor/ lui napoleon”; „scârțâitul ușii ne râde în nas”; „mirosul cafelei tăiat felii pentru micul dejun”; „dangătul clopotului bate din palme”; „proteza mea stelară vinde chibrituri în portul constanța”; „îmi speli tălpile picioarelor cu votcă rusească”; „scârțâitul ușii descheie mantaua soldatului la gât” ; „în șuieratul șarpelui se zidește o biserică”; „crâșmărița își ascunde virginitatea în halba de bere”; scârțâie liniștea în tramvaiul doi” etc. etc. Dar… stop, nene, cu astea, întrucât (Evrika!) am dat și peste unele „sclipiciuni” ispititoare (vreau să cred că nu involuntare) în această junglă a sintaxei supuse la torturi demne de cele aplicate de regimul comunist condamnaților politic, în temnițe: „libertatea din stolul de vrăbii ne hașurează frica” (chiar și doar pentru asta, volumul merită a fi citit); „vidul ni se lichefiază în simțuri”; „țipă spațiul dintre frici în salonul zece al clinicii de ortopedie din târgu- mureș”; „deplâng singurătatea de cursă lungă a viermelui de mătase”; „poemele lui ion mureșan nu au riduri sunt pline de mesaje/ pentru călătorii fără prejudecăți”, dar și mirobolantul vers „ana blandiana un râu căutat de setea noastră”. Hmm… unii ar putea fi chiar entuziasmați (de nu chiar… intimidați) de acest huruit terifiant și abracadabrant al cuvintelor deversate precum semințele seci (dar nu toate) amestecate cu neghină și măzăriche pe coșul morii acelui morar din cântec, care-i meșter bun și trage din lulea tutun. Mă-ntreb ca… fraierul, cum ar suna aceste „suburbii ale fricii” traduse în… limba spargă, a Ninei Cassian.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg