Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Din gândirea Suveranului pontif, Papa Francisc: maxime, cugetări, ziceri

I

Poporul român se pregătește pentru a-L primi, în primăvara anului 2019, în România, pe meleagurile Sfântului Andrei, pe Papa Francisc, pe cel chemat în martie 2013 de conclavul cardinalilor din acel an, în jilțul Sfântului Petru, ca Suveran Pontif, ca Episcop al Romei.
După vizita Papei de fericită amintire, Sfântul Ioan Paul al II-lea, în zilele de 7-9 mai 1999, la București, ne este dat să primim pe meleaguri românești, pentru a doua oară în Analele Vaticanului, pe actualul Întâistător al Bisericii Universale. Evenimentul va avea loc la nici un an de la Marea Unire.
De ce oare, cel care oficial L-a invitat pe Sfântul Părinte, nu s-a gândit la marele eveniment din istoria poporului român, cel menționat mai sus, fiind primul care a intrat în campania electorală, pe care să o facă în compania celui mai de seamă lider al contemporaneității? Și, mai departe, mă gândesc, de ce oare întâlnirea liderilor europeni din marja președinției României la Consiliul Uniunii Europei, în principal șefi de guverne, are loc la Sibiu și nu la Alba Iulia, ori chiar la București? Este o întrebare la care poporul român așteaptă un răspuns pertinent și chiar urgent din partea celui care se dorește a fi gazdă. Vor crede malițioșii, și nu puțini sunt aceștia, că dl și d-na Iohannis vor să își etaleze ale lor cinci din cele șapte case…
Dacă nu ni se va da răspunsul acum, îl va da cu siguranță Istoria.
Fie ca această vizită să dea noi speranțe poporului român, de propășire, progres și bună înțelegere, pentru întărirea credinței sale milenare, a conlucrării interne și internaționale, pentru creșterea prestigiului României în lume, așa cum s-a petrecut și după vizita, de acum 20 de ani, a Episcopului Romei de atunci, prima într-o țară majoritar ortodoxă peste care Duhul Sfânt a pogorât în acele zile. Să sperăm ca liderii români vremelnici la cârma țării să fi avut grija, inspirația și, mai ales, bunul simț, ca vizita Sfântului Părinte Francisc, pe care românii îl consideră S u m u m P o n t i f e x, să fie, de asemenea, p r i m a în spațiul european ortodox, şi acesta să se înscrie ca un moment istoric în Analele raportuilor dintre România și Sfântul Scaun.
Vrem să credem că Sfântul Părinte nu va accepta să joace rolul unui agent electoral pentru președintele în funcție al României, băștinaș din Sibiu, după cum nici liderii europeni n-ar trebui să accepte un asemenea rol, câtă vreme Alba Iulia, capitala istorică a poporului român reprezintă de la 1600 simbolul unității românești.
Este îndeobște cunoscut că vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea s-a desfășurat sub semnul
u n i t ă ț i i creștine. Președintele vremelinic, prin faptele sale, a dovedit până acum, zi de zi, ceas de ceas, pas cu cu pas, a nu fi președintele tuturor românilor. Milioane de români au văzut acest lucru la 1 Decembrie pe sticla televizoarelor, la manifestațiile de la București și Alba Iulia cu ocazia marcării Centenarului. A fost suficient și nu mai trebuie încurajat în această direcție. Să sperăm că vizita Sfântului Părinte Francisc, Cel care a fost văzut, încă de la înscăunare, de poporul credincios român ca lider de mare anvergură creștină al umanității, să urmeze fapta predecesorului Său.
Pentru noi, prin scrierile Sale, prin gândirea Sa novatoare, prin faptele Lui curajoase, Papa Francisc ne dă toate speranțele că se va merge pe drumul ales în 1999. S-a spus că ”Hristos însoțește dintotdeauna evenimentele națiunii române”. De asemenea că: ”Datorită credinței creștine, această țară, care este legată de memoria lui Traian și de romanitate, dar care evocă chiar în nume Imperiul Roman de Răsărit și civilizația bizantină, a devenit în decursul secolelor o punte de legătură între lumea latină și ortodoxie, ca și între civilizația elenă și popoarele slave”.
Personal, în cel de al douăzecilea an de la istorica vizită, și în perspectiva Centenarului nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea (mai 2020), pe care l-am numit în monografia noastră, consacrată vieții și Magisteriului Său, drept ”Sfântul Ioan Paul Cel Mare”, vizita Papei Francisc va însemna un moment de cotitură în dialogul ecumenic creștin.Până la întâlnirea istorică cu poporul român avem datoria să îi cunoaștem cât mai bine viața și opera Sfântului Părinte Francisc, lucru pe care nu pregetăm să îl facem pentru cititorii Tribunei, cum am făcut-o și vom continua să o facem și la alte publicații prestigioase românești din țară și din străinătate.

II.

Sfântul Părinte, Papa Francisc, cel de al 266-lea Suveran Pontif, cunoscut ca Jorge Mario Bergoglio, s-a născut la 17 decembrie 1936 în Argentina, la Buenos Aires. A fost ales Papă al Bisericii Universale (catolice) și Episcop al Romei la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Primul Papă iezuit, neeuropean, după Papa Grigore al III-lea (731-741) și tot primul Papă originar de pe continentul american.
Jorge Mario Bergoglio provine dintr-o familie modestă de emigranți italieni; a fost unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor feroviar. A studiat chimia în orașul natal, apoi a urmat cursurile seminarul din Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit.
Jorge Mario Bergoglio a intrat în Societatea lui Isus la 11 martie 1958 și a studiat pentru a deveni preot la seminarul iezuit în Villa Devoto. Insemnul iezuit figurează pe stema de cardinal și pe cea de Papă.
În 1960 Bergoglio a obținut o licențiere în filosofie de la Colegiul Maximo San Jose din San Miguel; în 1964 și 1965, a predat literatura și psihologia la Colegio de la Inmaculada, un liceu în provincia Santa Fe, Argentina, iar în 1966 el a predat cursuri similare la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
A fost hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969.
În anul 1992 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992; la 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires, iar la 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma.
În consistoriul din 21 februarie 2001 Papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal.
La 13 martie 2013, cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost ales – se spune – cu 90 de voturi din 115, Papă; și-a luat numele de Francisc, în amintirea slăvitului Sfânt Francisc de Assisi, cu toate că i s-a sugerat să își ia numele de Adrian. Slujba de inaugurare a pontificatului a avut loc la 19 martie 2013 cu participarea Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului – ceea ce a constituit o premieră pentru epoca modernă – pe care îl va întâlni și la Ierusalim în anul următor.
Se știe că apreciază operele scriitorilor: Friedrich Hölderlin (lucrarea de doctorat și-a scris-o în germană), Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac filmele neorealismului italian. Iubește fotbalul și este susținător al echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din liga întâi.
La 24 noiembrie 2017, Papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În Enciclica Laudatio si, Papa Francisc are convingerea că oamenii au posibilitatea de a colabora ”ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea creației, fiecare cu propria cultură și experiență, cu propriile inițiative și capacități”. Astfel, așa cum Sanctitatea Sa și-a dorit, scrisoarea enciclică respectivă se adaugă cu brio la magisteriul social al Bisericii, ajutându-ne ”să recunoaștem măreția, urgența și frumusețea provocării” care se prezintă contemporaneității. După ce face o trecere în revistă a diferitelor aspecte ale actualei crize ecologice ”cu scopul de a asuma cele mai bune roade ale cercetării științifice astăzi disponibile”, reia principalele argumentări provenite din tradiția iudeo-creștină, cu scopul de a da coerență angajării omenirii pentru mediu, relevând simptomele de manifestare cât și cauzele care au generat starea actuală. Pentru etapa actuală Sfântul Părinte ”propune o ecologie care, în diferitele sale dimensiuni, să integreze locul specific pe care ființa umană îl ocupă în această lume și relațiile sale cu realitatea care o înconjoară”. Mai mult, în lumina reflecțiilor sale face un pas înainte ”în câteva linii ample de dialog și de acțiune care să implice fie pe fiecare dintre noi, fie politica internațională” în materie, propunând ”câteva linii de maturizare umană inspirate din comoara experienței spirituale creștine”. După această metodologie își construiește Episcopul Romei toate demersurile sale pontificale.

 

Criza ecologică

Criza ecologică şi distrugerea la nivel mondial al biodiversității pot amenința existența speciei umane.

Martiraj

A vorbi despre martiri înseamnă a vorbi despre oameni care au mărturisit până la capăt, mai exact, până la moarte.

Iubirea

Iubirea este ceea ce ne apropie cel mai mult de Dumnezeu. Iertarea ne aseamănă dacă este vorba despre un act de iubire.

Setea pentru putere

Egoismul şi setea pentru putere şi prosperitate materială duc la folosirea greşită a resurselor naturale şi la excluderea celor dezavantajați.

Reconciliere

Întotdeauna trebuie să renunțăm la ceva. Iar pentru a realiza o reconciliere, trebuie să renunțăm la ceva.

Tăcere

Doamne, fă ca în batjocură să ştiu a păstra tăcerea!

Lumea

Să privim lumea nu din dorința de a o vedea aşa cum ne-ar plăcea să fie, ci văzând-o aşa cum este aceasta, pentru că numai în felul respectiv o să ne dăm seama de nevoile ei.

Sacrificiu

Cu siguranță, sacrificiul te face să vezi lucrurile altfel.

Bogăție

Bogăția ar trebui să slujească umanitatea, nu să o conducă.

Speranța

Speranță se adăposteşte în ființă umană, în sufletul acesteia.

Învățare

Orice persoană ne poate învăța ceva şi oricine poate fi învățat.

Evoluția/ teorie

Teoria evoluției şi cea a Big Bangului sunt corecte. Iar Dumnezeu nu este un magician cu o baghetă magică.

Despre creaționism

Când citim despre creaționism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.

Evoluționism

El/ Dumnezeu/ a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bangul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenția divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluția naturii nu este în contradicție cu noțiunea de creație, pentru că evoluția presupune crearea unor ființe care evoluează.

Iad/ dogme

Prin umilință, cercetarea sufletului și meditație, prin rugăciune, am reușit să înțelegem anumite dogme. Biserica nu mai crede într-un iad în care lumea trebuie să sufere. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu.

Iad/ mecanism literar

Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci să îmbrățișeze. Ca și fabula despre Adam și Eva, iadul nu este decât un mecanism literar. Iadul nu este decât o metaforă pentru sufletul izolat care, ca toate sufletele, va ajunge să se unească în iubire cu Dumnezeu.

Religie/ credință

Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele.

Biserica/ necredincioși

În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc.

Catolicismul azi

Catolicismul este acum o religie modernă și rezonabilă, care a trecut prin schimbări revoluționare. A venit vremea să abandonăm intoleranța.

Adevărul religios

Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și se
schimbă.Adevărul nu este absolut și nu este predeterminat.

Ateism/ divinitate

Chiar și ateii recunosc că există divinitatea. Prin acte de iubire și caritate și ateul îl recunoaște pe Dumnezeu și își mântuiește sufletul, devenind un participant activ la mântuirea umanității.

Divinitate/ iubire

Dumnezeu se schimbă și evoluează, la fel ca și noi, deoarece Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când răspândim iubire și bunătate în lume, ne atingem propria divinitate și o recunoaștem.

Biblia

Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranță și prejudecăți.

Minciuna

Unde este minciună nu este iubire, nu poate să existe iubire.

Bârfa

A bârfi înseamnă a ucide.

Binele

Nu suntem chemați să facem bine numai celui care ne iubește.

Nedreptatea

Nedreptatea este rădăcina perversă a sărăciei.

Sărăcia

Strigătul săracilor devine în fiecare zi mai puternic, dar în fiecare zi mai puțin ascultat.

Adevărata înțelepciune

Adevărata înțelepciune, rod al reflecției, al dialogului și al întâlnirii generoase dintre persoane, nu se dobândește cu o simplă acumulare de date care ajunge să sature și să încurce, într-un soi de poluare mentală.

Dialogul Bisericii cu gândirea filosofică

Biserica Catolică este deschisă la dialogul cu gândirea filosofică și acest lucru îi permite să producă diferite sinteze între credință și rațiune.

Doctrina socială a Bisericii

Cât privește chestiunile sociale, acest lucru se poate constata în dezvoltarea doctrinei sociale a Bisericii, chemată să se îmbogățească tot mai mult pornind de la noile provocări.

Armonia

Armonia dintre Creator, omenire și toată creația a fost distrusă pentru că noi am pretins să luăm locul lui Dumnezeu, refuzând să ne recunoaștem drept creaturi limitate.

Ființa umană

Ființa umană, înzestrată cu inteligență și cu iubire și atrasă de plinătatea lui Cristos, este chemată să conducă din nou toate creaturile la Creatorul lor.

Dreptul universal la folosirea bunurilor

Principiul subordonării proprietății private față de destinația universală a bunurilor și, de aceea, dreptul universal la folosirea lor, este o „regulă de aur” a comportamentului social și „primul principiu al întregii orânduiri etico-sociale”.

Funcția socială a proprietății

Tradiția creștină nu a recunoscut niciodată ca absolut sau de neatins dreptul la proprietatea privată și a scos în evidență funcția socială a oricărei forme de proprietate privată.

Respectarea drepturilor

Sfântul Ioan Paul al II-lea a remarcat că „nu ar fi cu adevărat demn de om un tip de dezvoltare care n-ar respecta și n-ar promova drepturile umane, personale și sociale, economice și politice, inclusiv drepturile națiunilor și ale popoarelor”.

Demnitate egală

Bogatul și săracul au demnitate egală, pentru că „Domnul este cel care i-a făcut pe toți” (Pr 22,2), „el i-a făcut la fel și pe cel mic, și pe cel mare” (Înț 6,7) și „face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni” (Mt 5,45).

Forțele oarbe ale inconștientului

Ființa umană nu este pe deplin autonomă. Libertatea sa se îmbolnăvește atunci când se încredințează forțelor oarbe ale inconștientului, ale necesităților imediate, ale egoismului, ale violenței brutale. În acest sens, este gol și expus în fața însăși a puterii sale care continuă să crească, fără a avea instrumentele pentru a o controla.

Paradigma tehnocratică

Paradigma tehnocratică tinde să exercite propria dominare și asupra economiei și asupra politicii. Economia asumă fiecare dezvoltare tehnologică în funcție de profit, fără a acorda atenție eventualelor consecințe negative pentru ființa umană.

Criza deteriorării ambientale

Finanțele sufocă economia reală. Nu s-a învățat lecția crizei financiare mondiale și cu multă încetineală se învață criza deteriorării ambientale.

Fragmentarea științei

Fragmentarea științei își împlinește propria funcție în momentul în care obține aplicații concrete, dar adesea conduce la pierderea sensului totalității, al relațiilor care există între lucruri, al orizontului amplu, sens care devine irelevant.

Filosofia și etica socială

O știință care pretinde că oferă soluții la marile chestiuni ar trebui în mod necesar să țină cont de tot ceea ce cunoașterea a produs în alte zone ale științei, inclusiv filozofia și etica socială.

Viața și tehnica

Viața devine o abandonare în circumstanțele condiționate de tehnică, înțeleasă ca resursa principală pentru a interpreta existența.

Baza existenței ființei

Dacă ființa umană se declară autonomă de realitate și se constituie dominator absolut, însăși baza existenței sale se fărâmițează…

Ecologia și antropologia

Nu va exista o nouă relație cu natura fără o ființă umană nouă. Nu există ecologie fără o antropologie adecvată.

Însănătoșirea relațiilor umane

Dacă criza ecologică este o apariție sau o manifestare externă a crizei etice, culturale și spirituale a modernității, nu putem să ne înșelăm că însănătoșim relația noastră cu natura și cu mediul fără a însănătoși toate relațiile umane fundamentale.

Antropocentrismul deviat

Un antropocentrism deviat dă loc unui stil de viață deviat.

Cultura relativismului

Cultura relativismului este aceeași patologie care determină o persoană să profite de alta și s-o trateze ca pe un simplu obiect…

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg