Creşte albastrul / Cresce l’azzurro

Lui Giancarlo Pozzi
În întuneric
creşte albastrul
şi se arată
distanța dintre lumină şi întuneric:
o cochilie milenară
într-o înflorire de-anotimp,
împreunare de fluturi peste gardul viu
este lumea întreagă
care-i convine unui tablou
să se facă uşor,
să-l facă să zboare
dincolo de gardul viu al existenței.
18 decembrie 2013

Porțile suple ale lui Carrieri / Le agili porte di Carrieri

 

La o sută de ani de la naştere

 

Am rămas doar câțiva
să ni-l amintim cu rostirea
întreruptă de pâine de Puglia
şi iubiri de prințese,
numai noi mai ştim cu ce nebunii
îşi hrănea inima
şi vraja cu câte dorințe.
Intra şi ieşea din porturi străine,
mască dublă, bătrână şi nouă
care îşi pierdea pe drum
culorile hainei numai bucăți.
Ieşit chiar atunci din mansarda
de la Paris, de la Milano, ce mai contează?
Închipuia un joc de păpuşi
pentru necunoscuți,
pentru neştiutori, pentru cei fără amintiri, pentru nerecunoscători
care caută, de altfel,
lucrurile stupide serioase
ale celor care îşi şterg de pe piele
o coajă de poezie.

Cosmologii / Cosmologie

Surprinderea unei singure clipe
rămâne legată
de materia care se cheltuieşte aici
spre a conduce
ultimele noastre ritmuri
la demnitatea pietrelor.

Foc, tu care pătezi carnalitățile de munte
enormități
de fulgerări galbene:
puteai să ne faci să ațipim
între aceste moliciuni de cenuşă
şi trebuia să mai duci ceva
la ruină:
speranța unui pământ
care să te facă să crezi
că sunt câmpurile verzi Veronese,
colinele roşii Tizian.

Simetria rândurilor
păleşte orice puritate focală
şi
… o iubire negativă
te face să uiți înălțimea
de dincolo de galaxii, adâncimea
subpământeană a vulcanilor:
în discurs se dezănțuie aparența
fricilor noastre.

 

Traducere de
Ştefan Damian