Cărţile gânditorului şi ale excepţionalului scriitor (mai ales!) care este autorul Tratatului de descompunere (începând cu cele scrise in ţară până la ultima publicată în Franţa) sunt dublate indiscutabil de creaţia celuilalt Cioran, nu mai puţin interesantă şi nu mai puţin valoroasă. Este vorba de un Cioran al scrisorilor trimise in tinereţe ori la maturitate unor prieteni şi celor de acasa, de Cioran din interviuri (publicate in volum de editura Humanitas, Convorbiri cu Cioran ) ori din caietele pe care Simone Boué le va incredinţa tiparului târziu, după ce scriitorul nu va mai fi. În majoritatea acestor scrieri Cioran face trimitere la propria viață, schițând repere ale unei posibile biografii.
Se cuvine să-i dăm dreptate Ilinei Gregori atunci când consideră că există la Cioran o aversiune pe care i-o inspiră simpla idee a unei biografii. Autoarea volumului Cioran.Sugestii pentru o biografie imposibilă invocă suficiente motive care l-ar fi putut determina pe marele scriitor să se teamă de biografi: „Cioran s-a temut într-adevăr de dezvăluiri biografice care i-ar fi afectat nu numai cariera de autor francez, ci chiar viața de zi cu zi în exilul parizian. A trecut sub tăcere multe momente și aspecte ale existenței sale-stigmate virtuale-, dar a și abordat public, în repetate rânduri chestiunea vinovăției lui”1. Cioran respinge „ideea unei biografii”, și Ilina Gregori are dreptate până la un punct atunci când consideră că „motivul decisiv nu este de căutat în mulțimea greșelilor de care s-ar fi făcut vinovat în decursul timpului și perspectiva funestă a deconspirării”2. Punctul de vedere al autoarei este de-a dreptul seducător: „Este vorba de o vină mai adâncă, fundamentală, și anume aceea de a nu fi putut trăi în concordanță cu filozofia sa. Altfel spus, în termeni frecvent uzitați, refuzul principal al biografiei este consecința dezacordului dintre viața și opera filozofului”3. Este până la urmă o anomalie a cărei răspundere „o poartă Demiurgul”4.
Rândurile acestea se doresc niște argumente pentru o biografie „posibilă”, pe care, în felul lui, Cioran o scrie corectându-l cât se poate de discret pe Demiurg, a cărui operă nu o neagă, dar căreia îi atribuie fără drept de apel semnificații deosebit de profunde. Dacă în propria existență nu mai poate interveni, scriitorul pare decis așadar să-l corecteze pe Demiurg propunându-și viața din perspectiva culturală și supralicitând simbolic marile repere existențiale.
În admirabila sa carte despre „mari corespondenţe”, referindu-se la modalitatea de a citi o scrisoare, Livius Ciocârlie este de părere că aceasta nu are nevoie de „frumuseţe stilistică” ori de un conţinut cu totul aparte pentru a putea trece drept literatură de bună calitate. Scrisoarea are nevoie de niște repere, restul, pentru a fi imaginată ca univers literar, rămânînd în seama cititorului: „în relaţia literară, poziţia determinantă este cea ocupată de cititor. Oricare ar fi natura unei scrieri, ea nu aparţine decât virtual literaturii câtă vreme cel ce o citeşte n-o receptează ca atare, şi, invers, orice scriere, indiferent de intenţionalitatea ei iniţială, devine literatură dacă-i permite cititorului să proiecteze un univers imaginar”5. Mai mult, „scrisoarea devine literatură dacă îi permite citorului să imagineze, cu incertitudine, un alt context”6
Mutatis mutandis, Cioran cunoaște bine „textul” propriei existențe, dar creează alt context, scoate acest text din natural și-l transferă în cultural, percepându-l din perspectiva acestui tip de cod. Acceptă, se pare, creația lui Dumnezeu, dar nimic nu-l oprește s-o comenteze ca pe un text și să fixeze propriile comentarii și interpretările personale. Folosindu-mă de cuvintele lui Livius Ciocârlie, Cioran concentrează asupra reperelor propriei existențe „un efort ezitant de imaginare a unui univers”7.
Cu mai bine de un veac înaintea lui, scriitorul clasic oferea textul biografic, lăsându-i cititorului toată libertatea de a-l interpreta și, mai ales, invitându-l să devină „complicele” său: „Cum nu se dă scos ursul din bârlog, țăranul de la munte strămutat la câmp, și pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, așa nu mă dam eu dus din Humulești în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola, după stăruința mamei. Și oare de ce nu m-aș fi dat dus din Humulești, nici în ruptul capului, când mereu îmi spunea mama că pentru folosul meu este aceasta?(…). Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri! Dragi-mi erau tata și mama, frații și surorile, și băieții satului, tovarășii mei din copilărie, cu care, în zile geroase de iarnă, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara, în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, prundul cu știoalnele, țarinile cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care-mi zâmbeau zorile în zburdalnica vârstă a tinereții!”
Cioran cunoaște doar el textul vieții sale însă îi oferă cititorului interpretările personale ale acestui text ideal. O mărturisire mi se pare semnificativă și pentru apropierea de exempul lui Creangă: „nu cunosc alt caz de copilărie atât de fericită ca a mea. Trăiam la poalele Carpaților, mă jucam liber la câmp și la munte, fără obligații sau datorii. A fost o copilărie nemaipomenit de fericită: mai târziu, vorbind cu unii și cu alții, n-am mai întâlnit niciodată ceva asemănător. Nu voiam să plec niciodată din satul acela; n-am să uit nicicând ziua în care părinții mei m-au pus să mă urc într-o căruță ca să mă ducă la liceul din oraș. A fost sfârșitul visului, prăbușirea lumii mele”.
Contează mai puțin sau chiar deloc faptul că Cioran „ar fi fost curios să citească, în locul unei biografii, o versiune romanescă a vieții sale, în care să se vadă absolvit măcar de una dintre nenumăratele lui culpe-aceea de a fi trăit prea mult”8. Contaminat de cultură, Cioran nu mai poate percepe realitatea decât din perspectiva lecturii și a Cărții. Scriitorul privește realitatea propriei existențe supralicitând-o din această perspectivă. Scriitorul pare să-i anticipeze pe viitorii posibili biografi, intrând din timpul vieții într-un subtil dialog polemic cu aceștia. Cioran îți propune viața sa exclusiv ca operă, demersul său eliberând existența de povara concretului și a materialității, pentru a o trece intr-un „mântuit azur” vegheat de severitatea simbolului.
Care este pînă la urmă adevăratul Creangă, cel născut în satul consemnat pe hartă, ori cel din Humuleștiul inaccesibul geografilor? Creangă popa răspopit ori Creangă care „minte” in Amintiri din copilărie și care își încredintează existența cuvintelor, trădând-o în felul acesta creator pentru a o încredința imaginarului? Care este adevăratul Cioran? Nimeni nu-l poate contesta pe Cioran cel născut în Rășinarii de pe hartă, unii chiar îl doresc pe acesta.Există, firește, un Cioran al propriei opere. Dar nu poate fi contestată biografia lui Cioran, rezultat al unei perspective culturale proiectate de autor asupra vieții proprii, contând ea însăși ca operă și fixându-se în opera lui E.M. Cioran.
Ceea ce contează până la urmă este că Cioran nu pare deloc dispus să-și accepte biografia. Mai bine spus el acceptă doar partea de început a vieții sale, ce ar corespunde vârstei paradisiace și a consubstanțialității cu întregul. Despărțirea de satul nașterii este insoțită de spaima, groaza și durerea pe care le presupun trăirea inautentică, sub semnul istoriei și al devenirii: „Copil fiind, eram extrem de legat de satul meu, altceva nu știam. Nu voi uita niciodată spaima, groaza, durerea pe care le-am simțit când a trebuit să plec la oraș, la liceu”9. Firul existenței, drumul spre moarte este greșit stabilit și Cioran o spune cu aerul cî este dispus să-l corecteze pe Demirg: „Fiecare om ar trebui să trăiască și să moară în locul unde s-a născut”10. O existență așa cum i-a fost dată nu poate fi acceptată de scriitor: Sunt o natură profund necredincioasă și profund religioasă: sunt un om fără certitudini și aș putea spune, precum celălalt, că împărăția mea nu e din lumea aceasta”11. Nu poate surprinde la cel care scria că „Toată copilăria mea urcă la suprafața conștiinței mele”12 exprimarea tranșantă a unui crez: „Să neutralizezi efectele Creațiunii”13.
O biografie a lui E.M. Cioran este posibilă. Dar așa cum este ea acceptată de gânditorul din rue de l ‚Odeon!

 

 

Note
1 Ilina Gregori, Cioran. Sugestii pentru o biografie imposibilă, București, Humanitas, 2012, p.
2 Ibidem, p. 22.
3 Ibidem, p. 22.
4 Ibidem, p. 22.
5 Livius Ciocârlie,Mari corespondențe, Bucureșri, Cartea Românească. 1981, p. 8.
6 Ibidem, p. 8.
7 Ibidem, p. 8.
8 Ilina Gregori, Op. cit., p.23.
9 Cioran, Caiete III, Cuvânt înainte de Simone Boué, Traducere din franceză de Emanoil Marcu și Vlad Russo, București, Humanitas, 2005, p. 148.
10 Ibidem, p. 21
11 Ibidem, p. 7.
12 Cioran, Caiete I, p. 148.
13 Ibidem, p.34.