După ploaie

 

 

Părul sălbatic cântă neauzit de nimeni.
Încă tineri
ne scăldăm mâinile în lumina limpede a morții.

Călugării bătrâni cântă tropare
sub acoperișul de șindrilă
al casei.

E sâmbătă și ne pregătim
să adunăm în grămezi
aripile îngerilor
prinși între sârmele stâlpilor de înaltă tensiune.

 

 

Seara

 

 

Seara
când aerul se umple de păsări
de o tăcere
care te pipăie ca pe un mort

Sunt ceasuri în care
sub talpa casei se aud izvoarele
conversând cu strămoșii

Când fluvii îndepărtate
poartă inima noastră în cer

Pe o bancă întunericul
ne ține de mână

Neauzit
sapă timpul în noi
precum oarbele cârtițe.

 

 

Era pe când apunea

 

 

Era pe când tocmai apunea veacul
cicoarea, macul și asfodela
și iepurele de câmp se pitea
atât de sfios,
atât de speriat,
între pulpele mironosiței Angela.

Era tocmai anotimpul în care
inima mea se îndrepta spre tine
cum se îndreaptă acul busolei spre nord
și luna ce-a privit pe Adam și pe Eva
ca o perlă enormă
se prăbușea în fiord.

Ploua cu lumină în grâul curat
ca fața domnului nostru Isus Cristos.

Răstignit între sânii frumoasei
Cu spice și maci în brațe erai mortul cel mai frumos.

 

 

O casă albastră

 

 

De o săptămână
O regină ghilotinată
S-a mutat în merii sălbatici din spatele casei.

Când tocmai ieșeam din ograda părăginită
Ne-au năpădit amintirile.

Unul din verii noștri
Ne-a amintit că nimeni nu colecționează lacrimi.
Iar preotul își deschidea umbrela cea neagră
Lângă un pâlc de mesteceni stingheri
Crescuți lângă o casă dată cu var
o căsuță albastră
locuită doar de suspinul unei bătrâne femei.

 

 

Viață de unică folosință

 

 

Palid
în fața oglinzii
îți speli mâinile cu indiferența
procurorului din Iudeea

brusc o rană își întinde trandafirul pe fața ta
când tocmai te gândeai la părul ei pubian
strălucind ca barba întunecată a unui rege asirian

o viață răvășită întunecându-se sub sorii cei negri
o viață împuțită de zvonuri, de lașități, de nimicuri

viață de unică folosință
ca ieftinul aparat de bărbierit
pe care tocmai îl arunci în coșul de plastic.

 

 

Târziu

 

 

Obrazul tău e acum doar o piatră fosforescentă
pe care o cravașează până la sânge insomnia

voci de stafii rătăcesc prin grădinile publice
sau poate divele îmbătrânite ale zilei
hienele ce pândesc ultimele cancanuri

în debara foșnesc ultimii caligrafi ai imperiului
în hainele tale mâncate de molii delirează
ultimul împărat

sub primele stele se lamentează un havuz
un papă excomunicat
cineva se joacă cu bancurile de pești
din bazinul de marmură
dintr-un golf argintiu

acum în rue Gaugain răsare luna
în urletul șacalilor s-a făcut atât de târziu.

 

 

Vulturul

 

 

În ochii vulturului
orașul e doar o împărăție a viermilor.

Pe tăpșane pustii
freamătă Dumnezeul ierbii
atotputernic și verde.

 

 

Fluturele

 

 

Fluturele tremură
pe mâna ta
pietrificată.

Mileniile se retrag în umbră
în scâncetul de copil al mării.

 

 

O fiertură de raci

 

 

Săpau de zor
(era încă lumină)
trei morminte adânci

O farfurie de zinc
cu o fiertură de raci
neatinsă
pe masa de piatră.

Soarele citește ziarul
în nori.