Romeo Aurelian Ilie
Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul
Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2017

 

 

Un motto pe care l-aș plasa alături de dedicația primită de la autor pe volumul său de debut, recent apărut, ar fi următorul:
„Poți să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu sfoară?” (Cartea lui Iov, cap. 41, 1).
Romeo Aurelian Ilie este un imprevizibil, în ciuda aparențelor sale de etern timid. Pot spune asta pentru că îi tot citesc de ceva timp poeziile care atrag printr-un soi de joc al limbajului. Însă dincolo de “extravaganțele” sale lingvistice se ascund bulboane care te pot duce în adânc. Desigur, Romeo Aurelian Ilie este un adept al experimentului, dar într-un mod aparte, în primul rând un experiment întors spre interior.
De curând, Romeo Aurelian Ilie (RAI, cum își spune el prescurtat) mi-a oferit prima sa carte de poezii, apărută la editura Tracus Arte în urma câștigării Premiului „1, 2, 3” la concursul pentru debut în poezie “Traian T. Coșovei”, ediția din 2017. Am răsfoit-o curioasă, atrasă fiind şi de felul în care a fost conceput volumul. Coperta și unele referiri din poeziile de aici te duc cu gândul la Vechiul Testament. Pentru un absolvent de Teologie, așa cum este autorul, desigur, referințele biblice pot fi familiare, dar pentru un cititor obișnuit constituie poarta spre un teritoriu aparte sau spre un tărâm uitat. Iată ce (ne) spune poetul în poemul cu nr. 18: „În fiecare seară/ înainte de culcare,/ eu, surdo-mutul, citesc/ capitolul 41 al cărții lui Iov/ și plâng/ ca atunci când,/ după mulți ani,/ te uiți la pozele vechi/ din albumul de familie”. Tocmai asta cred că e miza cărții și mai cred că Romeo Aurelian Ilie are numai de câștigat în această privință. Întoarcerea spre mit, spre un tărâm din care am venit și pe care l-am uitat cu toții. O regăsire. O încercare de a capta înțelesuri prin alte căi. Astfel, în fiecare poem se exemplifică modul cum surdo-mutul încearcă să cunoască lumea din jur și prin alte mijloace decât simplele senzații ale trupului, dar mai mult decât atât, pare că surdo-mutul este imaginea fiecăruia dintre noi, incapabil să ajungă la un adevăr care îl depășește căci se spune în Vechiul Testament, tot în cap. 41 din Cartea lui Iov: „8. Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată! 9. Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfățișarea lui și te dă la pământ”.
Desigur, consemnarea de față este o încercare de a intra în atmosfera acestei poezii și cred că faptul că am citit și înainte despre Iov și viața sa mi-a folosit, dar chiar și fără asta surdo-mutul devine un personaj relevant, dacă te apropii de el suficient, pentru că în oricare dintre cele 41 de poeme ale cărții găsim câte ceva despre ceea ce contează până la urmă – iubire, suferință, frică, viață și moarte. Citez din poemul nr. 9: „O sumă cu 41 de zerouri în coadă./ Atât mi s-a oferit/ mie, surdo-mutului,/ pentru a juca rolul/ unui surdo-mut/ într-un film cu super-eroi./ Am refuzat politicos oferta./ Am semnat totuși contractul/ cu următoarele cuvinte:/ Moartea nu se poate mima./ Se trăiește. Atât”. Și mai departe, din poemul nr. 40: „După lungi și grele săpături/ în inima de piatră aparentă/ a surdo-mutului,/ a fost scos la iveală un carnețel/ cu un scris indescifrabil”.
Rămâne acum ca noi să reușim să citim acel scris din “carnețelul” poetului sau să încercăm să-l decriptăm într-un fel anume.