Pentru a frapa, am putea spune încă de la început, că cele patru elemente sunt de fapt, în număr de cinci: Pământul, Aerul, Apa, Focul şi Chintesenţa (Eterul). Opiniile exprimate de-a lungul timpului în legătură cu aceste cauze prime sunt împărţite iar dezacordurile mai mult decât evidente. Cu toate acestea, dacă cineva, animat de curiozitatea, ar face minime investigaţii, ar fi surprins de vastitatea informaţională şi de complexitatea acestei problematici. Metafizica, hermeneutica, astrologia şi, în general, întreg ezoterismul, indiferent de sorgintea culturală şi de epoca istorică, abundă în referiri la această tematică. Fără riscul de a greşi, s-ar mai putea spune că dintotdeauna şi pretutindeni în lume, ştiinţa sacră (ştiinţa ocultă, cum o denumea Rudolf Steiner) a fost preocupată asiduu de acest subiect fascinant și inepuizabil.

Pe de altă parte, în tentativa lor de a găsi o ecuaţie unificatoare privind forțele fundamentale din natură, oamenii de ştiinţă au descris patru tipuri diferite de câmpuri, acestea fiind reprezentate teoretic în cadrul celebrului model standard[1] pentru care în anul 1965 s-a acordat premiul Nobel. La vremea respectivă, corolarul cercetărilor a uimit lumea științifică, îndeosebi prin aceea că cele patru forțe cosmice s-au dovedit a fi nimic altceva decât manifestări diferite ale aceluiași câmp unic, tot astfel cum cele patru elemente fundamentale decurg din Eterul luminiscent. De aici până la relaționarea rezultatelor științifice cu reprezentările obținute de către mistici prin meditație și asceză nu a mai fost decât un simplu pas.

Principiu (arché) înseamnă: (i) sorginte, cauză, început, origine; (ii) capăt, extremitate; (iii) autoritate, putere, comandă. Aristotel sintetizează toate aceste înțelesuri spunând că un principiu constituie punctul de plecare datorită căruia un lucru există, ia naştere sau se face cunoscut. În esenţă, potrivit doctrinei ezoterice, întreaga fenomenologie universală este guvernată de un ansamblu mic de legi care, la rândul lor, sunt generate, de un număr foarte restrâns de principii[2]. acestea din urmă decurgând, firesc, din Principiul Suprem (Principiul) – cauza cauzelor, transcendentul inefabil, etern şi infinit, incognoscibil prin gândirea speculativă analitică și secvenţială. Așadar, în amonte de cele patru elementele se situează Principiul iar în aval, cele douăsprezece semne zodiacale. Din această derivare ordonată parcă de o voinţă supremă, se nasc semnele de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător), de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) şi de Foc (Berbec, Leu, Săgetător).

Doctrina ezoterică ne învaţă, de asemenea, că omul trăieşte cufundat într-un infinit ocean[3] alcătuit dintr-o misterioasă forță pe care Hermes a denumit-o telesma[4] iar indienii, akasha. Între această info-energie subtilă, conştientă de sine, pe de o parte, şi spirit, pe de altă parte, există o strânsă şi indisolubilă legătură. Cu toate că, în marea lor majoritate, oamenii nu sunt conştienţi de prezenţa şi acţiunea celor patru elemente fundamentale, acestea determină, în fiecare secundă, viaţa omului, conduita sa în societate și, în genere, întreaga fenomenologie cosmică.

În Kabala, transcederea nivelurilor de conştiinţă este intermediată de către cei zece sefiroţi. Gruparea acestora pe categorii în raport cu gradul lor de subtilitate, conturează cele trei triunghiuri ale arborelui sefirotic[5] iar prin acestea îi sunt evidenţiate şi prezentate aspirantului, în mod simbolic, cele patru cauze prime ale realităţii înconjurătoare.

În ortodoxie, Principiul şi cele patru elemente sunt evidenţiate distinct în naos-ul lăcașului de cult – Sfânta sfintelor. Ca atare, în interiorul turlei centrale este pictat Iisus din care se pogoară Marea lumină simbolizată prin candelabrul central. La baza turlei sunt patru triunghiuri sferice, în fiecare dintre acestea fiind sugerat câte un principiu derivat, tot aşa cum descrie şi Ezechiel cele patru animale sacre aflate la picioarele Metatronului. În triunghiul de NE se află Apa (îngerul), în cel de SE, Aerul (vulturul), la SV, Pământul (Taurul) şi la NV, Focul (Leul). Lângă fiecare animal sacru se află lângă un evanghelist (Luca lângă Om, Ioan lângă Vultur, Matei lângă Taur şi Marcu lângă Leu). Astfel este simbolizată magistral veşnica transformare a verticalei (perpendiculara), prin lăţire şi aplatizare, în orizontala locului (nivela), adică, altfel spus, metamorfozarea Principiului în elementele fundamentale și a acestora în semnele zodiacale vii adunate în centrul bisericii.

În mod identic se prezintă situaţia şi în simbolistica bisericii catolice, numai că, în loc de Pantocrator se află fie Spiritus Sanctus, fie pur şi simplu Lumina anume direcţionată prin mici fante, ferestre sau vitralii ingenios dispuse şi viu colorate. De remarcat, de asemenea, că cele patru animale sacre sunt expuse la loc de cinste, inclusiv, pe blazonul Marii Loji Unite a Angliei ocupând jumătatea din dreapta a acestuia, faptul în sine fiind deosebit de sugestiv.

În celebra sa Metafizică, Aristotel ne face cunoscut că, la începutul filosofiei, gânditorii eleni şi-au elaborat reprezentările despre om, lume şi univers pornind, fiecare, de la un asemenea principiu fundamental: Heraklit din Efes şi Hippasos din Matapont de la Foc, Diogenes din Apollonia şi Anaximene de la Aer, Thales din Milet de la Apă. Combinând cele trei principii menţionate anterior, Empedocles îl adăugă pe cel de-al patrulea – Pământulul[6]. Stagiritul simplifică şi sintetizează lucrurile afirmând că, de fapt, nu sunt decât două mari principii şi anume, esenţa / forma / spiritul şi substanţa / conţinutul / materia. Nu poate fi doar o inexplicabilă coincidenţă faptul că, în esență, acelaşi rezultat al cunoaşterii revelate se regăsește aidoma şi în alte spiritualități, desigur, sub denumiri şi reprezentări simbolico-analogice diferite.

În taoism, de pildă, principiile primordiale sunt Yang şi Yin, ele determinând întreaga devenire a realităţii ca veşnică transformare a materiei în energie şi invers.[7] În interacţiunea lor echilibrată şi perpetuă, cele două principii fundamentale produc întreaga transformare universală. În cosmogonia indiana termenii similari sunt Purusha[8] şi Prakrti.[9] Aceste două principii primordiale nu pot fi definite doar prin mecanismul cunoaşterii logice, raţionale, astfel că în permanenţă se va înregistra un deficit de reprezentare sub acest aspect. Din interacţiunea acestor două principii rezultă întreaga realitate manifestă.

Principiile prime nu au putut fi complet definite, omul cunoscând doar acţiunea, efectele, condiţionările şi emanaţiile acestora. Fiecare element are doi poli, unul activ, pozitiv iar celălalt pasiv şi negativ. Întotdeauna, plusul va însemna partea constructiva, creativa, productivă, în timp ce minusul va semnifica dimensiunea pasivă, distructivă, degenerativă etc. Înţelepţii din vechime au numit partea activă, cea buna şi partea pasivă, cea rea. De reţinut că aşa cum nu poate fi îndepărtat un pol al magnetului, tot astfel unitatea bipolară a unui element, oricare ar fi acesta, nu poate fi destructurată.

Elementele fundamentale nu vor fi privite ca entităţi fizice, materiale, similare noţiunilor corespunzătoare ce desemnează realităţi concrete, ci ca principii universale; prin acţiunea lor inerentă, principiile au calitatea de a determină tot ceea ce există. Astfel, Focul nu este un foc propriu-zis ci doar ceva care seamănă cu focul şi se manifestă precum acesta; la fel şi celelalte elemente. Sub aspect metafizic, principiile sunt realităţi subtile care se manifestă doar în plan spiritual ele doar asemănându-se cu cele cunoscute de om prin intermediul simţurilor sale. Singura modalitate prin care principiile pot fi evidenţiate este analogia, aceasta fiind, totuşi, o construcţie imperfectă dacă privim lucrurile din perspectiva raționalității şi a logicii formale.[10]

În ezoterism cele cinci simţuri sunt prezentate ca fiind „racordurile” prin care omul este interconectat cu mediul înconjurător. Fiecare simţ corespunde unui singur element fundamental: simţul tactil corespunde Pământului, gustul – Apei, mirosul – Aerului, văzul – Focului şi auzul – Eterului, Chintesenţei.[11] Aşadar, sub aspect metafizic, principiile sunt realităţi subtile, inefabile, ce se manifestă în toate planurile[12] aidoma, elementelor cunoscute de om în plan concret, material; efectele acţiunii elementelor se regăsesc în conduita omului și par a avea conexiuni adânci în AND-ul uman[13].

• Focul[14] – suportul luminii – este principiul masculin, activ, Yang, cel creditat cu iniţiativa lucrării, fecundarea, capacitarea, transformarea.[15] Focul are drept calităţi fundamentale căldura, lumina, uscăciunea şi evoluţia ascendentă (înălţarea). Proprietăţile Focului dau aşa numitul, fluid electric din alchimie. Desigur, definirea Focului nu se poate limita doar la descrierea nivelului său aparent, analogiile utilizate, deşi semnificative, fiind totuşi înşelătoare şi aproximative. În plan subtil, expansiunea Focului nu este decât ceva care seamănă cu o extensie energică, agresivă, dinamizatoare şi transformatoare. Ca flux spontan de energie debordantă, Focul poate fi latent (mocnit) sau activ. În contrast cu spiritului ofensiv al impulsivităţii benefice şi cauzatoare de efecte pozitive, Focul relevă inclusiv o dimensiune distructivă, materializată în plan uman prin imprudenţa, spiritul aventurier, curajul nebun, impulsivitatea brutală etc.
• Apa[16] – suportul lichidităţii – se află în opoziţie totală cu Focul. Ca şi Focul, Apa celestă deriva direct din Principiu. Calităţile sale definitorii sunt răceala, umiditatea, întunericul şi contracţia. Datorită proprietăţilor intrinseci, Apa generează fluidul magnetic, total diferit de cel electric, specific Focului. Şi Apa are tot doi poli, unul pozitiv, hrănitor, protector, generator, suport al vieţii, celălalt negativ, distructiv sub aspectele sale specifice (favorizează fermentaţia, divizarea, instabilitatea etc.). În calitatea sa de principiu circulator, Apa este cel mai pătrunzător dintre elemente, energia sa lucrând cu preponderenţă asupra emoţiilor şi sentimentelor. Apei i se mai asociază pasivitatea, materialitatea şi atractivitatea etc. Apa se încarcă de aluviuni[17] şi se lăţeşte continuu şi, de aceea, este simbolizată prin braţul orizontal al crucii. În tandem cu Aerul şi Pământul, ambele neutre, Apa reprezintă esenţă receptivă, marele conglomerat feminin, pasiv, material, moale, primitor, lacom, trădător, Yin, HVH din Tetragramaton.[18]

În raport cu Aerul şi Pământul, Focul şi Apa sunt elemente principale având calităţile pregnante şi strict diferenţiate, proprietăţile lor poziţionându-se în evidentă contradictorialitate. Potrivit doctrinei hermetice, calităţile fundamentate[19] sunt împărţite bipolar între Foc şi Apă.

• Aerul – suport al volatilităţii şi dilataţiei – poate fi considerat ca un intermediar al elementelor principale. Uneori, Aerul nu este privit ca un principiu distinct, ci doar ca o interfaţa neutră şi ameliorativă între aspectele active ale Focului şi cele pasive ale Apei. Totuşi, se admite că, în linii generale, creaţia şi devenirea perpetuă nu ar fi posibile în absenţa Aerului. Aşadar, Aerul s-a născut ca urmare a interacţiuni principalelor elementele, preluând căldura / uscăciunea Focului şi umezeala / răceala Apei. Aerul îmblânzeşte dogoarea (impulsivitatea), concomitent cu diminuarea răcelii şi a umezelii. Ca atare, viaţa există în univers prin acţiunea acestor proprietăţi hibride, indecise şi nedefinite ale Aerului.
• Ca ultim născut, din solidificarea şi combinarea elementelor anterior prezentate, Pământul[20] – suport al stării solide – nu este considerat ca o entitate de sine stătătoare ci doar un mix grosier, provenit din acumulări succesive, prin care celelalte trei principii menționate anterior, mai subtile şi mai dificil de relevat, capătă un câmp de manifestare. Continua interacţiune a celor trei elemente asupra Pământului conduce la o tetrapolaritate a acestuia, fluidul electromagnetic al Pământului fiind o combinaţie între fluidul Focului şi cel al Apei. Astfel, realitatea palpabilă devine evidentă și poate fi explicată prin aceea că primele trei principii se regăsesc, prin manifestarea lor manifestarea subtilă în cel de-al patrulea – Pământul.

Călătoriile iniţiatice întreprinse pentru cunoaşterea celor patru elemente pot fi asimilate cu o invitaţie alegorică la autocunoaştere folosind, în acest sens, o metodă ritualică. Potrivit Tradiţiei, fiinţa umană este un Trimurti, o alcătuire contradictorie şi paradoxală compusă din trei entităţi: Spiritus, Anima, Corpus. Cu cât va aprofunda mai mult cercetarea sa, cu atât vor fi mai consolidate concluziile aspirantului nostru generic aflat în căutarea adevărului.

Lecţia elementelor fundamentale sugerează inclusiv o metodologie tradiţională a perfecţionării omului întru cunoaştere şi desăvârşire. În plan subtil, i se trasmite aspirantului că fiinţa umană este arhetipală, un amestec unic şi irepetabil rezultat din combinarea celor patru elemente, proporţia particulară a acestora făcând diferenţierea. Temperamentum, în limba latină, înseamnă amestec în proporţii. De regulă, semnul zodiacal sub care s-a născut omul reprezintă dominanta temperamentală (circa 40%), ascendentul ocupă poziţia secundă (circa 30%), restul de două elemente rămase fiind în proporţii aproximativ egale (circa 15%). Totul este însă relativ pentru că valorile concrete ale proporţiilor sunt intotdeauna variabile şi personale[21].

Desigur, definirea celor patru principii fundamentale şi a combinării acestora întru eterna transformare a realităţii este prezentată, aici, într-o formulă sumară şi incompletă. Nuanţele și accentele pe care le întâlnim în diferite alte reprezentări pot provoca numeroase întrebări, nelămuriri şi comentarii. De reţinut că, în esenţă, Principiul este subiectul unic ce stă la baza originii şi acţiunii celorlalte cauze prime ierarhizate tradițional, cum am arătat, de la materie (grosier) înspre spirit (subtil).

[1] La ora actuală, modelul standard materializează consensul teoretic privind constituenţii materiei și ai energiilor cosmice aflate într-o continuă interacțiune

[2] Cauzele prime – cele patru elementele fundamentale ale realităţii – au fost descoperite de om, prin cunoaştere revelată, încă din antichitate

[3] Câmpul unificat al tuturor energiilor cosmice este pus în evidenţă de o infinitate de frecvenţe, ritmuri, vibraţii etc.

[4] Despre telesma, în Corpus Hermeticum, Hermes spune: Soarele (Focul) îi este tatăl, Luna (Apa) îi este mamă, Vântul (Aerul) l-a purtat în pântec iar Pământul îi este doică.

[5] Subtilă alegorie privind anatomia şi morfologia spiritului în cadrul căreia triunghiul superior are un vârf îndreptat în sus în timp ce triunghiul median şi cel inferior au vârfurile îndreptate în jos

[6] La fel ca și Aerul, Pământul este considerat ca fiind neutru şi compozit.

[7] Yang şi Yin sunt cunoscute ca două info-energii primordiale, aflate într-o continuă contradictorialitate şi complementare, reprezentând, pe de o parte, masculinitatea, principiul activ şi pozitiv, iar pe de alta, feminitatea, capacitatea de a rodi, pasivitatea, reactivitatea

[8] Principiul activ, masculin, pozitiv, acid, spiritul

[9] Principiul pasiv, feminin, negativ, bazic, materia

[10] Analogia se bazează pe comparaţii, asemănări şi corespondenţe şi nu pe măsurători sau demonstraţii menite să demonstreze ferm cauzalitatea inerentă

[11] Maestrul Z & Discipolul A (2013) – Decus in labore, Ed. Herald, Buc., pp. 81-82

[12] Spiritual-mental (Spiritus), emoţional-sentimental (Anima / Animus) şi fizic-material (Corpus).

[13] Braden, Gregg (2005) – Codul lui Dumnezeu, Ed. For You

[14] Simbolizat de prima literă din Tetragramaton (în ebraică, י din חרחי iar în greceşte, Y din YHVH), de triunghiul cu vârful în sus din Pecetea lui Solomon, axul vertical al crucii, Sulful din alchimie, Spiritus

[15] Purtător al mirabilei seminţe a vieţii.

[16] Simbolizat de cea de-a treia literă din Tetragramaton (în ebraică, ח din חרחי iar în greceşte, V din YHVH), de triunghiul cu vârful în jos din Pecetea lui Solomon, axul orizontal al crucii, Mercurul din alchimie, Anima / Animus

[17] Care pot fi roditoare (sarcini cu efect constructiv, pozitiv) sau otrăvitoare (sarcini toxice, emoţii negative etc.)

[18] Papus (2001) – Ştiinţa secretă, Kabbala, Ed. Herald, pp. 203-296.

[19] Lumină / întuneric, activ / pasiv, pozitiv / negativ, cald / rece, uscat / umed etc.

[20] Corpus, Malkuth sau Împărăţia din Kabala

[21] Arroyo, St. ( 2008)  – Astrologia, psihologia şi cele patru elemente, Ed. Deceneu, pp. 148-150