Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Epava în flăcări

 

Ciprian Popescu
Mile End
Bistrița, Casa de Editură Max Blecher, 2016

 

Despre premiile Mihai Eminescu, numai de bine. La începutul anului 2017, Mircea Cărtărescu accepta, în sfârșit, premiul Opera Omnia. Premiul pentru debut i-a revenit lui Ciprian Popescu, pentru volumul Mile End, apărut la Casa de Editură Max Blecher în anul precedent. Dincolo de toate polemicile referitoare la validitatea unei astfel de decernări, titlul îi acordă debutantului un capital simbolic incontestabil în lumea literară. Orice volum, indiferent de calitatea lui intrinsecă, devine în urma acestui premiu un reper temporar și creează o serie de așteptări. Determinările sunt, însă, confuze. De exemplu, a fost lăudat Robert Elekes în contul premiului și fără alte considerente, sau sunt cronicile favorabile la cartea sa o dovadă că îl merita? Dacă Aici îmi iau dinții-n spinare și adio a fost una din dezamăgirile anului 2015, e necesar ca atât critica de întâmpinare, cât și publicul larg să-și păstreze intactă reticența față de premiile literare. Iar această necesitate devine cu atât mai vizibilă acum, când criteriile valorice se estompează, lăsând loc antipatiilor personale și demonstrațiilor de putere instituțională.
În ceea ce privește volumul de debut al lui Ciprian Popescu, putem discuta despre o poezie a imigrației. Situată la granița din ce în ce mai vagă dintre liric și prozastic, cartea lui se constituie ca un delir al turistului român aterizat în Occident: vocea poemelor e una în perpetuă mișcare, într-o dinamică incoerentă, fără reprezentare sau destinație. De la bun început se produce o confuzie de gen: marketat ca poezie, Mile End nu pare să iasă din convenția jurnalului de călătorie, motiv pentru care titlurile volumului urmăresc o desfășurare organizată pe zile. Obiectul precis al acestei desfășurări rămâne, însă, vag, iar cronologia nu pare să posede vreo relevanță în context, fiindcă orice evoluție tonală lipsește. Călătoria, temă și obsesie, e o mișcare în gol. Rămâne doar o precaritate alintată și cosmopolită, dublată de o critică naivă la adresa societății occidentale.
Componenta narativă domină totul, eludând instrumentarul critic și sabotând interpretarea. O discuție despre liniile de demarcație dintre poezie și proză nu își au aici locul, însă tema e ofertantă și ridică niște întrebări valide: atât de slab să fi fost anul 2016 în poezie, încât juriul a fost nevoit să premieze un melanj neclar? Dincolo de asta, un lucru e cert: vocea poemelor e narativă fără a construi o poveste, iar stilul, fracturat sintactic și inconsecvent în registru. Regăsim intrări clasice de jurnal (ziua 39: «Cobori din trenul personal Caransebeș-Timișoara. Miroși a tutun, ai stat tot timpul pe coridor încercând să înțelegi de ce nu mai circulă oamenii cu trenul»), livrate cu mult balast și detalii irelevante, și, alternativ, tentative de poeticitate care, când nu irită prin kitsch, plictisesc masiv. («prin intestinele acestui oraș/ lutierul surd vânează un job de supraviețuire/ și corzi de chitară la mâna a doua/ pe Kijiji») Nici tratat cu indulgență, volumul nu lasă în urmă vreun mesaj, vreo expresie percutantă, vreo intensitate sau sens.
Constantă în ambele tipuri de text prezente în carte este inundația de referințe culturale: paradă de termeni amestecând romgleza cu franceza într-o supă lingvistică elitistă, din care se desprinde o deconstrucție tezistă a stilului de viață modern («Consumă facebook, concerte, citește reviste, uită numele personajelor din cărțile pe care nu le termini, rumegă pe cruste o idee când nu gândesc alții pentru tine.» – ziua 51). Ironia secondhand și calambururi care nu pot provoca decât un rictus sunt presărate cu generozitate («Accident» în loc de «Occident», «intelectualbi» în loc de «intelectuali»), laolaltă cu apelarea intensă a numelor de branduri și locuri: Toys r us, Home Depot, Audi, LM, atât de uzitate încât își pierd orice sens în economia volumului. Ele nu sunt instrumentalizate și nu vin să contrapuncteze inteligent secvențele filmice, ci sunt apelate disperat și continuu, într-o tentativă de a salva narațiunea ternă. Semne în alfabetul cultural al capitalismului, ele sunt introduse programatic, însă fără discernământ («La Walter’s intelectualbii/ reveniți dintr-un voiaj în Cosmos/ cu naveta spațială aparținând libertarianului/ Guy Laliberté patronul circului soarelui/ îngurgitează cartofi prăjiți cu colesaw/ vorbesc despre gravitație dollar value/ și return on investment// fredonezi Whitey on the moon/ de Gil Scott-Heron//falimentul astupă găurile din asfalt/ cu burgeri gigantici ofrande/ din care escortele mușcă lubric/ sting cu șampanie din calice/ într-un tabernacol la Mont-Tremblant// lângă un cazinou din Kahnawake/ într-o colonie rurală e carnagiu/ târziu bat și eu la poarta Edenului fiscal/ nu răspunde nimeni» – ziua 50)
Ziua 69 e singurul poem care, cu minime corecturi, ar putea fi ok. Departe de a fi un text excepțional, el e doar mai puțin ilizibil decât celelalte. Iar faptul că, din 88 de pagini de pretinsă poezie, un singur poem se salvează, e destul de relevant pentru ce fel de eșec magistral, de epavă în flăcări este Mile End, volum câștigător al premiului Mihai Eminescu pentru debut.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg