Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Episcopia Greco-Catolică maghiară de la Hajdudorogh, atentatul cu bombă și reorganizarea ei de către Papa Francisc

Episcopia Greco-Catolică maghiară de la Hajdudorogh, atentatul cu bombă și reorganizarea ei de către  Papa Francisc

După cum am arătat într-un text anterior, Episcopia Greco-Catolică maghiară de la Hajdudorogh a fost înființată în anul 1912 în mod necanonic și ilegitim, prin silnicie, cu scopul ascuns de a-i maghiariza prin biserică pe români și ruteni. Se spune că însuși Sfântul Părinte Papa de la acea vreme care, teoretic, ar fi trebuit să fi fost infailibil, a realizat faptul la puțină vreme după ce a semnat Bula și ar fi spus că a fost înșelat (mi hanno ingannato) de către guvernul maghiar1. Dar, chiar și dacă este adevărat că a fost înșelat, totuși Sf. Părinte Papa a dat dovadă de o mare naivitate, în cel mai bun caz, atunci când a stabilit ca limba liturgică pentru această Episcopie să fie greaca veche, în condițiile în care dintre sutele de preoți de aici, ruteni și români maghiarizați, nici unul nu știa o boabă grecește și nici nu aveau de gând să învețe, iar serviciul divin îl făceau în maghiară. Limba greacă a fost un simplu pretext, ca să li se aprobe înființarea Episcopiei cu o limbă liturgică recunoscută de către Sf. Scaun2.
Într-un Memoriu adresat Sfântului Scaun ceva mai înainte, la 1900, respectiv Papei Leon XIII, grupul de inițiativă pentru Episcopia Greco-Catolică maghiară cu limba liturgică greacă afirma, nu fără perfidie, că „neamurile ne-maghiare nu ar vedea cu ochi buni limba liturgică ungurească, dar împotriva limbii elinești vechi nu au ce să zică. Această limbă nu e o primejdie pentru naționalitatea nimănui, așa cum nu este la alte neamuri catolice limba latină”3. Preoților li s-a dat un termen de trei ani ca să învețe greaca veche dar, cum în acești trei ani bineînțeles că nu au învățat nimic, termenul a fost prelungit cu încă doi ani, apoi a venit Războiul Mondial și oamenii au avut cu totul alte probleme, decât să învețe grecește. Iar la un an după ce Episcopia a fost înființată și nu se mai putea face nimic, misiunea ei era mărturisită public și cu cinism răspicat în presa din Budapesta, ca fiind „să maghiarizeze cu toate mijloacele ce îi stau la îndemână parohiile episcopiilor valahe vecine, de la Oradea, Gherla și Blaj”4.
În ceea ce privește acestă Episcopie, înființată prin înșelăciune și forță, lucrurile au luat o întorsătură de așa natură, încât existenței ei i s-a răspuns tot prin înșelăciune și forță. Anume, pe data de 23 februarie 1914 la sediul provizoriu din Debrețin al acestei Episcopii a avut loc un atentat cu bombă. Unii istorici contemporani5 se grăbesc să pună atentatul numai pe seama unei singure persoane, un agent despre care se zice că ar fi fost român, numit Ilie Cătărău, dar lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Cercetările ulterioare mai amănunțite au ajuns la concluzia că atentatul a fost pus la cale de o grupare din Rusia și că doar unul dintre membrii grupării era cetățean al Imperiului Țarist originar din Basarabia, posibil român, născut la Mărcăuți în raionul Dubăsari în anul 1888, care se numea Illarion Katarov alias Ilie Cătărău, celălalt fiind un rus get-beget pe care îl chema Timotei Kirillov, dar atentatorii au călătorit din Regatul României la Cernăuți cu pașapoarte false, pe numele unor studenți români din București6. Detalii palpitante aflăm din presa vremii.
Astfel, Foaia bisericească „Unirea” de la Blaj nr. din 26 februarie 1914, deci la numai trei zile de la atentat, publică o serie de informații importante la cald. Totul începe atunci când la Poșta din Cernăuți se prezintă o femeie cu acte de identitate pe numele de Kovakcs Anna, născută la Carei dar colonizată în Hadikfalva7, o mică localitate maghiară de lângă Cernăuți, pe atunci în Austria, care expediază o scrisoare nevinovată către Episcopul Greco-Catolic de Hajdudorogh Miklossy Istvan, care avea sediul cu chirie într-un palat din Debrecen. Această femeie evlavioasă Kovakcs Anna îl roagă pe Prea Sfințitul personal să îi pomească la sfintele slujbe pe morții ei din familie, cu numele de Ioan, Terezia și Maria și îi trimite pentru aceasta 100 de coroane, o sumă relativ mare în raport cu un atare serviciu. Femeia îi mai scrie Episcopului că ea are o familie înstărită și că ar vrea ca pe viitor să mai facă ceva donații pentru Sfânta Episcopie de la Hajdudorogh. Astfel, această femeie (la anchetă nu s-a găsit nici o Kovakcs Anna în Hadikfalva) a reușit să câștige încrederea Episcopului, care a acceptat să i se trimită un colet cu un candelabru pentru catedrală și o „blană de leopard” pentru folosința personală a Prea Sfințitului. Episcopul s-a bucurat de aceste donații și, lăcomit la blăniță, a așteptat cu nerăbdare sosirea pachetului anunțat. Apoi, de la Poșta din Cernăuți s-a aflat, tot la ancheta de după eveniment, că pachetul a cântărit 18 kg și că, din fericire pentru ei, poștașii și vameșii nu au mai avut curiozitatea să îl deschidă.
Coletul a sosit la Poșta din Debrecen în data de 21 februarie 1914 (era într-o zi de sâmbătă) și a stat acolo până luni 23 februarie. Nu s-a întâmplat nimic, probabil lucrătorii Poștei au manipulat pachetul cu grijă, să nu se spargă „candelabrul”. A fost adus în biroul Episcopului de la etajul întâi luni dimineața. Episcopul lipsea momentan, aflându-se într-o altă aripă a clădirii, dar în biroul lui se aflau vicarul său Iatzkovics, cel care a băgat în temniță zeci de țărani români din Sătmar, juristul Episcopiei Csat și secretarul Slepkovszki8. Nu au avut răbdare să aștepte venirea Episcopului și s-au apucat să desfacă coletul. Explozia a fost cumplită. S-au dărâmat pereți interiori, rănind grav mai multe persoane, iar peretele de la stradă a fost aruncat până dincolo de piață, pietre și cărămizi pătrunzând prin geamurile Tribunalului regesc de vis-a-vis. Cei trei din birou, vicarul, juristul și secretarul au murit pe loc, practic au fost rupți în bucăți, iar părți din cadavrele lor împrăștiate au fost scoase de sub dărâmăturile din stradă. Dintre răniții grav aflați în alte încăperi au mai fost menționați: juristul David, copistul Krisko, scriitorul Bihoni, servitorul Gyuri şi bucătăreasa Szekeli.
Înainte ca ancheta să dea ceva rezultate, presa ca de obicei s-a lansat în speculații. Unele ziare maghiare anunțau deja că făptuitorii sunt români, „pentru că numai niște români ar fi în stare de așa-ceva” și pentru că românii au făcut agitație împotriva înființării Episcopiei de la Hajdudorogh9, iar altele ziceau că atentatul trebuie pus în legătură cu procesul care tocmai atunci se judeca la Sighet, în care rutenii din Subcarpatia (vechiul Comitat Maramureș) erau judecați pentru că au vrut să treacă la religia Ortodoxă. Cei care susțineau această din urmă ipoteză scriau că atentatorii trebuie să fie ruși și că susținerea lor financiară trebuie căutată în anturajul contelui Bobrinski. Poliția secretă maghiară i-a urmărit pe atentatori timp de câteva luni, fără succes însă, le-a luat urmele de la București, prin Serbia și Italia, de unde i-a pierdut, deși au fost puse pe capul fiecăruia recompense de 30.000 de coroane10. A început războiul, iar atentatorii nu au fost prinși și, deci, nu au mai fost judecați niciodată.
Oricât ar părea de curios, argumentul potrivit căruia „numai românii sunt capabili de așa-ceva”, lansat înainte de derularea anchetei, a prins foarte tare, a fost vânturat în presa maghiară și a provocat un uriaș val de ură din partea maghiarilor împotriva românilor. Argumentul este un sofism juridic deosebit de vechi, cu esență de ordalie medievală, care a supraviețuit până în secolul nostru. Să ne reamintim numai că în anul 2012, un fost prim ministru al României a fost condamnat și băgat la închisoare fără de probe, dar cu argumentul deductiv al unei judecătoare că, dacă fondurile delapidate de către alți inculpați din același dosar au profitat pentru campania electorală a fostului premier, atunci fostul premier este vinovat. Cu venin antiromânesc a stropit și presa de limbă maghiară din Maramureș11.
Astfel, în publicația sigheteană „Maramorosi Fuggetlen Ujsag”, în numărtul din 1 martie 1914, deci la mai puțin de o săptămână după atentat, este inserat un furibund și înspăimântător articol anti-românesc, centrat pe cuvintele-cheie sânge și răzbunare, intitulat „Nația nerecunoscătoare”. Spicuim de aici: „De-a lungul țării [a Ungariei] se aude îngrozitorul vuiet al indignării naționale. Monștri care nu merită numele de om au trimis o mașinărie infernală pe adresa episcopului greco-catolic maghiar de la Hajdudorogh, iar dinamita trimisă a cules jertfe din rândurile mândriei societății maghiare. Chemăm la proba de sânge [?] întregul partid valah din Ungaria [este vorba de Partidul Național Român, partid parlamentar, cu deputați în Parlamentul de la Budapesta], pe urmașii lui Avram Iancu și ai lui Horia. Aburii roșii ai sângelui nevinovaților martiri ai maghiarismului ce se înalță către cer strigă răzbunare! Orice ar descoperi ancheta, infamia instigării niciodată nu va putea fi ștearsă de pe fruntea naționaliștilor români, deoarece agitația lor nebună a făcut ca valachimea să urască tot ce e maghiar […]. Suntem expresia indignării națiunii maghiare, când condamnăm ticăloșia infamă a celor ce trăiesc din pâinea maghiară, a celor pe care statul maghiar cavaleresc îi apără […]. Națiune ingrată! Hoardă bestială! Dumnezeul maghiarilor să-i bată pe inițiatorii și faptuitorii crimei!”12. Acest text nu a rămas fără reacție din partea elitelor românești din Maramureș. Un număr de peste 30 de intelectuali români maramureșeni au făcut un denunț penal la parchet pentru instigare la violență, iar avocatul dr. Ioan de Kovats l-a provocat la duel pe autorul articolului, dar acel vrednic reprezentant al „statului maghiar cavaleresc” s-a ascuns îndărătul anonimatului, întrucât pamfletul a apărut nesemnat.
Nici atentatul cu bombă de la sediul din Debrecen nu a rămas fără urmări. Episcopul înfricoșat nu mai poate să rămână aici, iar la Hajdudorogh nu vrea să se mute. Până la urmă se găsește un sediu „decent” pentru Episcopie în orașul Nyiregyhaza, un palat foarte mare cu 54 de încăperi, cu locuință pentru episcop, cu spații de birouri pentru oficiile episcopale și cu locuințe pentru cei șase canonici. Palatul era liber, deoarece era grevat de o datorie de 40.000 de coroane, datorie pe care o preia orașul imediat13. Episcopia de Hajdudorogh, satul din pusta maghiară la 1914 fără ulițe pietruite și fără electricitate, rămâne cu sediul aici, în orașul Nyiregyhaza, pentru o sută de ani de aici înainte. Aici rămâne și Episcopul Miklossy Istvan, cel care pe 23 februarie 1914 la Debrecen și-a văzut moartea cu ochii, pentru tot restul vieții, până la mutarea sa la Domnul la 30 oct. 1937. Abia la un deceniu și jumătate de la terminarea Războiului Mondial și încheierea păcii, la 9 aprilie 1934, acest Episcop a luat act de faptul că a „pierdut” teritoriul diecezan luat prin înșelăciune și dictat de la episcopiile românești de la Oradea, Blaj și Gherla14, teritoriu rămas după 1918 în hotarele României. Apoi ofensiva maghiarizării prin biserică a intrat pentru o vreme în uitare.
În preajma împlinirii a 100 de ani de la înființarea Episcopiei maghiarizatoare de la Hajdudorogh, odioasă în ochii românilor și ai rutenilor, Episcopatul maghiar și autoritățile politice au făcut demersuri discrete la Sf. Scaun, pentru reabilitarea morală a acestei Episcopii și pentru consolidarea sa instituțională. Și au reușit. Așa se face că pe data de 20 martie 2015, Sfântul Părinte Papa Francisc (înșelat sau nu) a reorganizat Biserica Greco-Catolică din Ungaria, ridicând fosta Episcopie de la Hajdudorogh la rangul de Arhiepiscopie și Mitropolie. A stabilit sediul noii Mitropolii pentru „catolicii de rit bizantin” (foști ortodocși) la Debrecen, numindu-l Mitropolit pe Episcopul  Fülöp Kocsis, fost Episcop Eparhial de Hajdúdorog cu sediul la Nyíregyháza. Ca să se justifice rangul de mitropolie, Sfântul Părinte i-a mai înființat două episcopii sufragane15. Exarhatul Apostolic de Miskolc pentru catolicii de rit bizantin, cu 51.000 suflete, a fost ridicat la rangul de Episcopie, episcop fiind numit Atanáz Orosz, fost Exarh Apostolic de Miskolc, iar la Nyíregyháza a fost înființată o Episcopie nouă pentru catolicii de rit bizantin, cu 102.000 suflete și cu teritoriu separat de Eparhia de Hajdúdorog, sufragană Mitropoliei de Hajdúdorog, care are 197.000 suflete. Aceste două episcopii, de la Miskolc și Nyíregyháza, împreună cu Arhiepiscopia de Hajdudorogh totalizează în prezent aproximativ 350.000 de credincioși16, azi toți maghiari, în trecut toți foști nemaghiari (români și ruteni) maghiarizați prin biserică.

 

 

Note
1 I. Georgescu, George Pop de Băsești, Oradea, 1935, p. 269.
2 Idem, p. 268.
3 I. Georgescu, op. cit., p. 262.
4 În ziarul „Pesti Hirlap”, nr. din 10 sept. 1913.
5 Vezi de ex. istoricul Ion Gheorghe Petrescu https://www.agerpres.ro/social/2014/06/17/istoricul-ion-gheorghe-petrescu-primul-razboi-mondial-ar-fi-putut-izbucni-in-romania-12-03-35
6 http://www.magyarkurir.hu/hirek/a-puspokseg-elleni-1914-es-merenylet-aldozatara-jaczkovics-mihalyra-emlekeznek-hajdudorogon
7 Vezi în revista „Unirea”, Blaj, an XXIV, nr. 19 / 26 februarie 1914, p 1-2.
8 Felix Ostrovski, în: https://www.facebook.com/notes/multidisciplinaritatea-%C8%99i-umanioarele/atentatul-de-la-debrecen/1212544125472649/
9 Revista „Unirea”, Blaj, nr. 19/1914.
10 „A Nép Lapja”, Budapesta nr. 13 / 5 aprilie 1914.
11 Ioan Ardeleanu-Pruncu, Maramureșul. Ziare și ziariști, Ed. Valea Verde, Sighet, 2018, p. 41-42.
12 În „Maramorosi Fuggetlen Ujsag”, Maramorosszigget, nr. 9 din 1 martie 1914.
13 Ion Georgescu, op. cit., p. 288.
14 https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_Catholic_Archeparchy_of_Hajd%C3%BAdorog#History
15 http://www.e-communio.ro/stire2627-noi-masuri-privind-biserica-greco-catolica-din-ungaria
16 https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_Greek_Catholic_Church

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg