Consiliul
Județean Cluj
Ermetismul creștin al lui Ludovico Lazzarelli
Lui Ludovico Lazzarelli, Septempedanus1, adică din San Severino în regiunea Marche din Italia, i-a dedicat pagini fundamentale acum mai mult de șaptezeci de ani P. O. Kristeller, cu un studiu despre personalitatea și operele sale. Meritul lui Kristeller a fost acela de a semnala cât este de importantă, pentru o mai bună cunoaștere a ermetismului secolului al XV-lea, opera principală a lui Lazzarelli, Crater Hermetis, indicând în același timp și principalele izvoare manuscrise și cele tipărite2.
Crater Hermetis, dedicată lui Ferdinand I d’Aragona (1458-1494), Suveranul Regatului Napoli, constă într-un dialog dintre Lazzarelli și Regele ajuns la bătrânețe, după ce i-a încredințat Guvernul primului născut Alfonso al II-lea.
De unde derivă numele de Crater Hermetis, se-ntreabă Claudio Moreschini, și care este semnificația sa? Este clar că trebuie să ne gândim la al IV-lea tratat din Corpus Hermeticum cap. 2-4, în care putem citi că Dumnezeu n-a distribuit la toți intelectul, deoarece el trebuie să se afle în suflete numai ca un premiu pentru cei care și l-au câștigat. De aceea Dumnezeu a trimis pe Pământ un mare Crater în care să se poată boteza toți cei care cred că se vor întoarce la Tatăl ceresc și care au primit gnoza (cunoașterea), deveniți oameni pefecți, în măsură să primească intelectul. Cei care n-au reușit să primească o asemenea calitate, vor poseda numai rațiunea umană (logikoi), neștiind de ce s-au născut și datorită cui. Și din acest text parafrazat de noi din Corpus-ul Ermetic, reiese semnificația dialogului lui Lazzarelli. Craterul sau cupa lui Hermes este un simbol care denotă semnificația doctrinei mântuirii, trimisă nouă de Dumnezeu.
O altă observație care se poate face referitor la titlul Crater Hermetis, ne spune Claudio Moreschini, este aceea ce reiese din redactarea codificată ca „summa hominis dignitate dialogus”. Subtitlul ne indică direcția specifică problematicii filosofico-literare a secolului al XV-lea, aceea a demnității omului: o temă, aceasta, care a fost obiect de studiu și de dezbatere pentru mai mulți cunoscători3.
Doctrina gnozei și a perfecționării gnosticului, din care face parte mântuirea, intră pe bună dreptate în tematica demnității omului: tocmai pentru că posedă gnoza, omul poate deveni perfect, diferit astfel nu numai de animale, ci și de cei care nu sunt gnostici. Deci, omul perfect, care-și procură prin intermediul perfecțiunii sale demnitatea de a deveni asemănător lui Dumnezeu și de a genera alți zei, poate constitui, în mod evident, un exemplu de demnitate. Și Crater Hermetis, deci, poate contribui la intensul schimb de idei pe această temă. În rest, este bine cunoscut, că un curent al ermetismului antic era pătruns de această concepție optimistă a demnității și măreției omului: era, mai ales acel tratat, scrie C. Moreschini, care a făcut epocă în Evul Mediu și în timpul celui de-al XV-lea secol, adică Asclepius. O importantă parte din acest tratat (cap. 6) este dedicată exaltării demnității acelui magnum miraculum care este omul, care a fost creat de Dumnezeu cu scopul de a guverna și stăpâni Universul, de a cunoaște măreția, bunătatea, generozitatea lui Dumnezeu însuși. Acestea sunt motivele pe care literatura filosofică a secolului al XV-lea le-a cunoscut și le-a apreciat4.
Așa cum vechea teologie ermetică derivă de la Moise, la fel cum este derivată de la Moise teologia ebraismului; în acest fel putem fi creștini și ermetici, și este justificată din partea unui creștin înalta stimă pentru scrierile marilor autori. Dialogul la care se referă Moreschini, Craterul Hermetis insistă pe ilustrarea posibilității de a fi în același timp creștin și ermetic. Înainte de a aborda o asemenea problematică complexă Lazzarelli spune o rugăciune în care invocă ajutorul lui Dumnezeu și a inspirației sale, a acelui Dumnezeu mântuitor și binevoitor față de om:
„Tu care șezi deasupra Cherubinilor,
care stai pe înaltul tron,
și judeci totul în mod drept,
tu care locuiești în ceruri, Ție
îți înalț rugăciunile mele,
supus inimii și cuvântului
– – – – – – – – – – – – – – – – – –
Fă demnă această casă,
purifică-ne de tenebre, îndepărtează
de la noi molipsirea Tartarului.
Purifică pe de-a-ntregul această imagine:
așa cum vaporii sunt atrași de Soare
așa cum magnetul atrage fierul,
astfel, eu sunt răpit în flăcările tale.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Curaj, nu vă temeți
Sunt aici, Eu care-i fac drepți pe cei răi,
care am milă de stirpea umană,
care am luat asupra Mea greutatea vinovăției.”
Încercarea găsirii asemănărilor dintre ermetism și creștinism este firul conducător al întregii opere a lui Lazzarelli în care se poate vedea prezența unei doctrine legate de aceea a pomului cunoașterii binelui și răului de care se vorbește în Gen. 2, 7, iar pomul vieții (Gen. 3, 22) înseamnă contemplarea divinității, scrie C. Moreschini, și ajungerea la înțelepciune și la viața eternă (8, 2) în timp ce pomul cunoașterii binelui și răului înseamnă dorința de lucrurile trecătoare și interesul pentru ele (9, 2). Dar cum este posibil, obiectează Regele, ca Dumnezeu să interzică cunoașterea a ceea ce chiar el a creat? La întrebarea aceasta Lazzarelli răspunde că această interdicție nu înseamnă că Dumnezeu n-a dorit să-i fie cunoscute operele sale: înseamnă că el nu dorește ca omul să le dedice un timp nemăsurat, atribuindu-le o greutate și o semnificație pe care nu o pot avea. Dumnezeu, de fapt nu dorește ca omul să se ocupe de lucrurile pământești mai mult decât de cele cerești. Nu dorește să piardă din vedere contemplarea realităților cerești. El vine în acest sens cu citarea diverselor texte din Vechiul Testament pentru a-și susține teza și cu citarea unui text ermetic din Poimandres (cap. 18: cf. 10, 5). Este interesant ce-ar fi spus Chestov de acest răspuns.
Dar cum putem să-l cunoaștem pe Dumnezeu? Acest lucru este deasupra forțelor omenești, obiectează Regele. Fără îndoială, îi răspunde Lazzarelli, natura lui Dumnezeu în profunzimea sa este în mod absolut imposibil de cunoscut, dar deoarece Dumnezeu s-a întrupat și, în mod contrar a ceea ce ne învață doctrina platonică, a avut un raport adevărat și direct cu omul, noi îl putem cunoaște în modul propus de Dionisie Areopagitul, adică în raportul Lui cu noi; mai precis, în ceea ce privește natura lui Dumnezeu, noi îi cunoaștem existența ca Sfântă Treime (cap. 20, 13), ca o cauză a întregului Univers și ca un Creator al omului, operă de care s-a bucurat și datorită căreia este necesar să-l lăudăm, întrucât suntem opera mâinilor sale. Este o vie atestare a credinței creștine, de care a dat dovadă Lazzarelli. Demonstrațiile sale s-au bazat pe de-a-ntregul pe textele Scripturii.
Unei alte întrebări prin care Regele dorește să afle ce este în sufletul omului, Lazzarelli îi răspunde făcând recurs la Cabala ebraică: sufletul este lumina lui Dumnezeu, (21, 12) sau așa cum ne învață Filon, este imaginea și amprenta Cuvântului lui Dumnezeu care vede și ascultă în noi (21, 3). Nu ne uimește deloc adăugarea acestui text profan după atâtea texte sacre. Dacă omul o să țină cont de nobilitatea originii sale, nu se va coborî niciodată în mizeria acestei lumi, ci se va ridica spre realitatea pură și sublimă.
Demnitatea omului (apropos de tematica de care am vorbit mai înainte) derivă din originea sa nobilă, care este o origine divină: și în ce privește citatul ermetic din (Poimandres, 21) acesta devine oportun în economia dialogului. Datorită acestei înalte învățături a lui Lazzarelli Regele se simte acum transformat și înălțat în interioritatea sa: surprindem aici una din caracteristicile speciale ale ermetismului lui Lazzarelli, ce vrea să însemne că învățătura sa, a unei teosofii mistice nu se limitează la planul rațional și intelectual dar, așa cum este bine pentru o adevărată religie, se răsfrânge și asupra laturii etico-practice a vieții umane; de asemenea, ermetismul lui Lazzarelli posedă și un alt aspect principal, interesul pentru mântuirea omului. Adevăratul om este acela care respectă ordinea dumnezeiască și tinde spre scopul pentru care a fost creat.
Un asemenea scop constă în contemplarea lui Dumnezeu și unui asemenea scop măreț noi toți și chiar Regele trebuie să-i subordonăm forțele fizice și intelectuale: „roagă-te, admiră, laudă și contemplă divinitatea”, ne îndeamnă Lazzarelli, care confirmând acest precept, a intonat un lung Imn în onoarea lui Dumnezeu, căruia i-a exaltat puterea și forța mântuitoare. Rugăciunea de laudă a lui Dumnezeu, din care am reprodus numai o parte, ne sugerează o iubire arzătoare: contemplarea suscită iubirea și îndreaptă mintea umană spre creatorul său. Această înălțare a sufletului se realizează, cât se pare, prin intermediul unui proces extatic, în care omul chiar dacă se găsește în sine, sufletul rațional lasă corpul pentru a se înălța la Tatăl ceresc. În această revelație mintea umană a primit de la Dumnezeu, nu numai fecunditatea, ci și nemurirea: aceste două calități, unite împreună produc o ființă divină, o asemenea ființă nu poate fi considerată numai rezultatul minții umane, ci al unei generări, asemănătoare celui ce l-a generat.
În contemplarea unei asemenea revelații Lazzarelli este însuflețit de o inspirație dumnezeiască produsă de Spiritul/Duhul lui Hristos, care este în el: cu un limbaj tipic viziunilor extatice și al revelațiilor misterice, filosoful-poet o intonează într-o proză poetizantă și apoi într-o adevărată și proprie poezie solemnă (Carme), ca un Imn adus sublimității revelației pe care se străduiește s-o comunice tuturor. Așa cum Tatăl ceresc a creat îngerii, așa și adevăratul om, care este ermetistul și adevăratul creștin, generează suflete dumnezeiești, care se bucură de binele oamenilor, într-o empatie absolută. Ele le procură visele din care își configurează viitorul, îi asistă, îi premiază pe cei buni și-i apără de rău, împlinind astfel voința lui Dumnezeu Tatăl.
„Fericit omul care cunoaște aceste puteri, el nu este inferior zeilor.” Lazzarelli ne-a revelat astfel un mister, care trebuie să fie ținut departe de urechile „străinilor”. Puțini i-au învățat pe oameni acestă doctrină esoterică: înainte de toți Hermes Trismegistul; apoi, cum ne învață maeștrii evrei, Enoch și Avraam. Printre înțelepții păgâni îi găsim pe Platon și pe Filon din Alexandria (29, 15). Dar mai mult decât toți a fost Mesia, Cel care i-a învățat pe oameni această doctrină. Putem observa că Lazzarelli a folosit foarte mult termenul de Mesia pentru a-l indica pe Hristos, ca un semn pentru puternicele sale intenții mesianice.5
„Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acestea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul meu și va fi o turmă și un Păstor.” (Ioan 10, 16)
Revelația ermetică, deci, coincide cu revelația creștină, scrie Moreschini, fiind propusă și de Lazzarelli, ca de Ficino și de mulți alți filosofi din secolul XVI-lea italian, acel faimos concept de pia filosofia, la care au contribuit, în primele momente, învățăturile Vechiului și Noului Testament, dar și cei mai mari filosofi ai antichității, toți inspirați de Dumnezeu și toți conștienți, într-u mod sau altul de adevăr.
În ce fel se împlinește această operă sublimă întreabă Regele (30, 1)? A-l învăța pe Rege și acest aspect al doctrinei ermetice ar fi fără îndoială benefic și convenabil pentru maiestatea și nobilitatea Maiestății sale. Interesant, subliniază Lazzarelli că și cabaliștii înțeleg cuvintele Genezei (25, 5-6:5). „Însă Avraam a dat toate averile sale fiului său Isaac. Iar fiilor țiitoarelor sale, Avraam le-a făcut daruri și, încă fiind el în viață, i-a trimis departe de Isaac, fiul său, spre Răsărit, în pământul Răsăritului”6, în sensul că fiilor concubinelor sale Avraam le-a lăsat în ereditate magia, iar lui Isaac, i-a lăsat secretele dumnezeiești. Dar Cabala, în timpul lui Lazzareli, ne spune C. Moreschini, era ignorată de toți, în afară de unul singur7.
Este nevoie de aceea să-i mulțumim lui Hristos de darul pe care ni l-a făcut învățându-ne misterele. De aceea, la fel ca înainte, Lazzarelli adaugă un Imn, în care-L va lăuda pe Hristos sub numele de Pimandru. Așa cum a spus la început „chiar cel care în mintea lui Hermes era Pimandru, în mine s-a învrednicit să locuiască ca Iisus Hristos.”(1, 2); în consecință, ermetismul și creștinismul s-au contopit între ele ca într-un cerc, cu convingerea că, inspiratorul doctrinelor ermetice ar fi fost același Hristos care le-a dăruit oamenilor doctrina mântuirii și care-și reînnoiește prin Lazzarelli învățătura sa.
Dar pentru a ne întoarce la problema mai sus amintită, aceea a generării sufletelor, nu putem să ascundem, scrie Moreschini, că Lazzarelli ne apare, poate în mod voit, obscur, așa cum era și Heraclit. Care sunt aceste suflete, se-ntreabă Moreschini? Kristeller, în rapidul său examen făcut Crater-ului Hermetis, s-a oprit asupra acestei probleme, care este învăluită într-o anumită ambiguitate. După Kristeller, el înțelege prin asta generarea altor suflete inițiate în doctrina ermetică, întrucât se vorbește de o efectivă „generare” de suflete și nu de doctrine sau de arte. „Totodată, scrie C. Moreschini, eu vreau să subliniez caracterul pur ermetic înțeles cu semnificația sa originală, păgână, în ciuda tuturor protestelor față de expresiile ortodoxe întâlnite în opera lui Lazzarelli al unei asemenea generări, care aduce la lumină anumite doctrine din Asclepius: și omul are puterea de a crea zei: astfel și Lazarelli vorbește de crearea unor ființe intelectuale mentes (26, 1)”8.
Din punctul de vedere al criticii izvoarelor, scrie Moreschini, Crater Hermetis se așează în curentul cultural al ermetismului filosofic din secolul al XV-lea, care face trimitere la textele care au devenit canonice. Textele antice, scrie Moreschini, pe care le întâlnim în Lazzarelli sunt aceleași pe care le folosește și Ficino: dincolo de Corpus-ul Ermetic și de Asclepius, în mod natural el se folosește de tradiția platonico-creștină constituită din Platon, Filon din Alexandria, Porfir și Dionisie Areopagitul. Mai interesante, în schimb, sunt trimiterile făcute de Lazzarelli la izvoarele ebraice: exegeza biblică propusă de Rabini îi este destul de cunoscută scriitorului Septempedanus, prin care se distinge de mulți din contemporanii săi, cu excepția lui Pico della Mirandola, la care se referă, fără să-l numească, tocmai datorită cunoașterii Cabalei9.
Dar un lucru mult mai semnificativ, este faptul că Lazzarelli se declară inspirat de Dumnezeu și că de-a lungul întregului dialog el dobândește nu numai figura de Maestro, ci mai ales aceea de profet. Doctrina sa a mântuirii și a regenerării spirituale este, în mod sigur bazată pe teologia creștină și ermetică împreună, dar în primul rând, a fost inspirată în mod direct de Spiritul/Duhul Sfânt. Începutul dialogului este foarte important în ce privește acest lucru. Aici, ni se spune că acel Isus Hristos, care a coborât în mintea lui Hermes ca Pimandru, a primit demnitatea de „locuitor” al sufletului scriitorului10.
La începutul lui Poimandres, se poate citi: „la un moment dat întreaga mea gândire era concentrată pe existența ființelor și întreaga mea gândire s-a ridicat în înalturi, în timp ce simțurile mele erau
«amețite» (…) mi se păru atunci că o Ființă imensă, fără de măsură, m-a chemat pe nume (…) Poimandres11, Nous-ul atotputernic”. În Hermes Trismesgistul a coborât, deci, Nous-ul transcendent, care la Lazzarelli își are echivalentul său în Nous-ul creștin, Isus Hristos, așa cum ne învață platonismul creștin al patristicii. Astfel, conclude C. Moreschini, Lazzarelli va primi iluminarea dumnezeiască: rodul acestei învățături sunt cunoștințele pe care i le-a transmis regelui Ferdinand din Aragona. Aceasta este atitudinea concluzivă a lui Lazzarelli, care se considera iluminat de Spiritul/Duhul Mântuitorului, care era deja în Hermes Trismegistul12.
Așa cum era tradiția, de care vorbește Festugière în Revelația lui Hermes Trimegistul, încheiem aceste scurte considerații, cu Rugăciunea ermetică a lui Lazzarelli:
„Lumina Tatălui, Cuvântule luminos, Pimandru,
minte cu adevărat generată din eternitate,
origine și artefice al tuturor lucrurilor,
Laudă Ție, virtute, onoare și triumf,
glorie și împărăție, demnitate și putere.
Tu ai dorit ca întreg genul uman să fie legat
luminii divine și împreună cu Tine
să-i transformi în ființe divine, înlăturând tenebrele
Laudă Ție, virtute, onoare și triumf,
glorie și împărăție, demnitate și putere.
Deoarece omul și-a pierdut forțele
Tu, în mod profund legat de Fiul Fecioarei
care s-a întrupat, îl duci din nou la Tine printre stele.
Laudă Ție, virtute, onoare și triumf,
glorie și împărăție, demnitate și putere.
Așa cum citim în vechile Profeții,
Cel mare și cel mic vor fi împreună,
Lumea nu mai are nevoie de atenționări frecvente.
Laudă Ție, virtute, onoare și triumf,
glorie și împărăție, demnitate și putere.”13
Mărturie a amestecului dintre ermetism și creștinism, este o altă operă a lui Ludovico Lazzarelli, rămasă în manuscris până nu demult. Este vorba de Fasti Christianae Religionis, pe care Claudio Moreschini a tradus-o pentru prima dată în italiană, inspirată din fasti14 poetului Ovidiu, prin care dorea să celebreze sărbătorile liturgice ale Bisericii creștine. În cartea a XIII-a, o secțiune este dedicată celebrării Sărbătorii Papei Damaso. După anumite versuri de Introducere, poetul se adresează celorlalți poeți „gens o divina poetae” îndemnându-i să-și îndrepte „apele izvorului Castalia”, adică să se dedice compunerii de poezii creștine. Să se trezească mințile adormite și să caute Cuvântul și să îndepărteze de la ei tenebrele. Poeții trebuie să îmbrățișeze Cuvântul dumnezeiesc al Tatălui și apoi Lazzarelli adaugă: „Est Logos et Verbum, mens et sapientia Iesus, qui prius Hermetis mente Pimander erat”. Avem aici, ne spune Moreschini,15 aceeași concepție cu care se deschide Crater-ul Hermetis, aceea a echivalenței de nume dintre Pimandru și Hristos, așa cum am văzut mai sus. (…) Cuvântul, rămas ascuns anticilor, s-a arătat cu chip uman, în așa fel încât să devenim și noi divini. Dumnezeu a făcut în așa fel încât noi săi restaurăm Templul. Este vorba aici de un îndemn spre palingeneză, spre renovare spirituală, exercițiu atât de prezent în vremea lui Lazzarelli, prezentat de el printr-un recurs la o viziune apocaliptică, prin care poeții vor fi recompensați în Cer, împlinind visul lui Hermes Trismegistul, acela al stabilirii unei legături dintre Cer și Pământ, dintre Dumnezeul cel viu și om.
Note
1 Septempedana este una din străzile, cele mai vechi, care leagă Umbria și Perugia de Marche și San Severino.
2 Momente ale ermetismului creștin în Renașterea italiană, în Claudio Moreschini Storia dell’ermetismo cristiano, Morcelliana, Brescia 2000, pp. 216-217.
3 Ibid. p. 223.
4 Moeschini C., op. cit p. 224.
5 Cf. Moreschini C., op. cit. p.229.
6 Facerea, în Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., 1997.
7 Această unică persoană competentă în Cabală nu poate fi altul decât Pico della Mirandola, așa cum a observat Kristeller. op. cit., p. 226. Este cunoscut, de altfel, că în a doua jumătate a secolului al XV-lea ermetismul s-a răspândit și în mediile de cultură ebraică.
8 Cf. Moreschini C., op. cit., p. 230 .
9 Ibid. p. 231.
10 Moreschini Claudio, Ermetismul creștin al lui L. Lazzarelli, op. cit. pp. 3132.
11 Pimander, în grecește Poimandres atribuită lui Hermes Trismegistul, a fost tradusă în latină de Marsilio Ficino, care a dat numele de Pimander celor XIV cărți ale Corpus-ului Ermetic. Cosimo de’ Medici după ce a cumpărat Cărțile ermetice, aduse în Italia din Macedonia i-a spus lui Ficino să traducă prima dată Corpusul Ermetic, iar după aceea Platon, traduceri ce vor avea o mare influență asupra gândirii Renașterii.
12 Cf. Moreschini C., op cit. p. 232.
13 Traducerea ne aparține.
14 Fasti ețiologici, care sunt povestiri mitico-istorice s-au născut din dorința de a explica aspectele realității, pentru care nu se pot încă formula explicații științifice, atribuindu-le intervenției unor forțe omenești sau divine în baza unor analogii și etimologii probabile. (cf. Dicționarului Treccani)
15 I Fasti Christianae Religionis, în Moreschini C., op. cit. pp. 234-235.