Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Esența inițiatică

Eliberarea cu majuscule – finalitatea realizării spirituale, aşa cum este definită de către René Guénon – nu poate fi înfăptuită de către aspirant, decât dacă acesta își va parcurge cu deplină dedicare şi asiduitate, itinerariul său inițiatic beneficiind totodată, de o îndrumare calificată din partea unui maestru. Dincolo de particularitățile diferitelor căi, principalele tradiții existente în cadrul prezentului ciclu temporal al umanității relevă trei aspecte constitutive, astfel: (i) o doctrină metafizică proprie având în centrul său Principiul; (ii) o practică specifică trasată prin reguli ferme de purificare şi cultivare a virtuților; (iii) o artă (măiestrie) prin care se edifică pas cu pas devenirea aspirantului având ca esență inițiatică o metodă (tehnică ) proprie de elevare spirituală. Cu toate că sunt deosebit de importante în economia întregului proces, primele două aspecte alcătuiesc doar contextul exoteric, în timp ce, al treilea aspect – măiestria cu esența sa, metoda – are un rol determinant privind trăirea iluminării și, mai departe, obținerea Eliberării supreme. Despre această esență ne propunem să formulăm aici câteva observații, anume pentru a fixa prin scriitură, pe cât este posibil, dimensiunea profund operativă a procesului inițiatic.
Pe de altă parte, din perspectivă ezoterică, există două demersuri pe care le poate urma aspirantul pentru a trăi și el, precum inițiații din alte timpuri, acel fior indicibil al ordinii universale de natură să-i întărească credința în Entitatea supremă. Primul și cel mai la îndemână dintre demersuri constă în descifrarea şi interpretarea ritualurilor și a simbolurilor, cu focalizare pe dimensiunea inițiatico-sacramentală a acestora. Cea de-a doua cale, mult mai laborioasă și mai profundă decât prima, constă în efectuarea de exerciții spirituale tradiționale sub îndrumarea unui maestru veritabil, astfel încât iluminarea să fie experimentată la propriu. Desigur, prima dintre abordări, cea interpretativă și speculativă, constituie doar anticamera celei de-a doua, aceasta din urmă fiind decisivă și obligatorie în ceea ce priveşte realizarea spirituală propriu-zisă.
În varianta sa tradițională, ascensiunea spirituală presupune aşadar, existența unui instrument adânc ocultat, anume acea metodă practică şi tradițională de liniştire a mentalului și de oprire a dialogului interior. În urma prestării unui jurământ de obediență, discipolul primeşte esența inițiatică de la maestrul său. Este perfectat astfel un pact solemn prin care sunt asumate, şi de o parte şi de cealaltă, responsabilitățile aferente acestei transmisii. Ca atare, instrumentul inițiatic – obiectul predaniei – poartă adânc impregnată personalitatea celui care va asigura îndrumarea aspirantului pe calea inițiatică. Metodele pot îmbrăca diverse forme dar, cel mai adesea, sunt menționate la acest capitol rugăciunea şi meditația. Similitudinile dintre rostirile incantorii ale ortodoxiei, dikhr din sufism şi mantrele din meditația yoga sunt nu doar remarcabile, ci şi profund echivalente, dacă privim prin prisma rezultatului final; tot astfel sunt corespondente şi tehnicile respiratorii asociate instrumentelor inițiatice respective. Ca o ilustrare a asemănărilor dintre diversele unelte inițiatice, menționăm că într-o scrisoare datată 1935 și adresată lui Vasile Lovinescu, Guénon îl atenționa pe acesta în legătură cu valoarea mantrică a unor rostiri şi intonații ritualice creştin-ortodoxe, dar şi cu posibilitatea “…unei veritabile transmisii inițiatice” în ceea ce priveşte rugăciunea isihastă.
Pentru a elimina orice neînțelegere, trebuie precizat în mod explicit că seminariile, conferințele, lecturarea unor texte ezoterice şi participarea la ritualuri nu au calitatea să apropie momentul iluminării sau pe cel al realizării spirituale. În cel mai bun caz, toate cele menționate nu pot decât să-l “trezească” pe aspirant şi să-l încarce cu o cunoaştere de tip analitic-secvențială privind doctrină metafizică şi la necesitatea unei conduite etice. Doar acțiunea sistematică (metoda) îndreptată înspre un asemenea scop poate produce devenirea scontată şi, ca atare, saltul pe o nouă spiră a cunoaşterii. Simpla acumulare de cunoştințe nu schimbă nimic; experiența autentică se naşte doar în urma practicării metodice a exercițiilor, așa cum au fost acestea primite de la maestru.
Esența metodei constă în liniştirea treptată a minții culminând cu întreruperea dialogului interior. Pentru o fracțiune de secundă solilocviile pot fi anulate. Pare imposibil şi totuşi este la îndemâna aspirantului, însă pentru aceasta el trebuie să urmeze cu perseverență canoanele prescrise de către maestru. În debutul periplului inițiatic, candidatul este supus unui veritabil “şoc inițiatic” prin care se determină trezirea propriu-zisă şi îndreptarea celui aflat la început de drum cu fața către scopul suprem. Privindu-l necruțător cu ochii săi de foc, părintele duhovnicesc îi va spune fiului spiritual: Tu trebuie să-l cunoşti pe Dumnezeu! Dumnezeu vrea ca tu să-l cunoşti! Trecerea aspirantului de la informație la revelație trebuie să fie abruptă şi definitivă. Acestui moment unic din viața unui bărbat liber şi de bune moravuri îi urmează transmisia propriu zisă a metodei de elevare spirituală care, în esență, este o rostire, o vibrație unică şi distinctă reprezentând “unealta” de lucru predată ucenicului potrivit aptitudinilor sale. Astfel se explică de ce inițierea nu poate fi transmisă decât pe cale orală (şoapta maestrului la urechea ucenicului) şi doar în cadrul unui ritual anume destinat acestui scop.
Treapta preliminară a demersului de liniştire a minții constă în urmărirea gândurilor aşa cum vin acestea în înşiruirea lor firească. Aspirantul îşi va reprima atitudinea critică la adresa gândurilor, el doar observându-le atent şi calm, după care va încerca o revenire la starea sa de pace interioară. Monitorizarea permanentă a gândurilor nu este o treabă simplă pentru că presupune să te menții într-o stare de autoobservare activă, să fii tot timpul treaz, vigil și să-ți cultivi capacitatea de a te identifica, cu Sinele transcendent şi nu cu Ego-ul limitat, agitat și vanitos peste măsură. Așadar, pentru început, este necesară doar o riguroasă monitorizare permanentă a propriei ființe.
Faza profundă de lucru constă în practicarea rugăciunii sau a meditației, după caz, adică, rostirea ritmică o mantrei sau a oratio mentis (noera proseuche), astfel încât intelectul (care nu suportă rutina) să renunțe la emiterea de gânduri. După ce intelectul este astfel scos din joc, dialogul interior dispare de la sine, rămânând treaz în centrul ființei fiind doar Sinele absolut. Intelectul uman se simte hrănit doar când se află în stare de agitație și nu este interesat de rutina impusă prin rugăciune / meditație; drpt urmare, prin metoda inițiatică descrisă succint mai sus, intelectul este scos, în mod voluntar, din priză și astfel, anihilat ca partener al dialogului interior.
Cea de-a treia fază înseamnă concentrarea pe un singur gând. In Raja Yoga se spune: „Am un singur gând, că n-am nici un gând.” După un timp, inclusiv instrumentul inițiatic dispare. Rămâne doar un ocean de pace şi de linişte interioară şi Tu (Sinele), singur, treaz, față în față cu o experiență pe care n-ai mai trăit-o niciodată şi care, cu siguranță, îți va modifica morfologia şi neurofiziologia creierului şi cu aceasta, întreaga ta viață. Nimic nu va mai fi la fel după acest eveniment!
Ce câştigă un om care meditează (se roagă) sistematic 20 de minute dimineața, la fel şi seara? În plan personal, câştigă mai întâi o stare de bine, relaxare, sănătate, o conştiință socială mai bună, convivialitate şi capacitate superioară de integrare, o percepție îmbunătățită a informațiilor, creativitate etc. În plan spiritual, aspirantul va obține o mai bună poziționare în ceea ce priveşte trăirea la propriu a iluminării. Doar până la acest punct de inflexiune îl conduce maestrul; mai departe, inițiatul îşi va soluționa singur problemele ce țin de desăvârşirea spirituală.
● Rugăciunea isihastă este o psalmodiere ritmică, o scurtă invocare repetitivă a unui text care are două registre: unul exoteric, însemnând, în esență, Ajută-mă Doamne! şi celălalt ezoteric, care nu este nimic altceva decât o tehnică, cum vom demonstra în continuare, o metodă de liniştire, de calmare a mentalului. Cu toate că nu este exprimat în mod explicit, scopul rugăciunii este unul singur – oprirea, fie chiar şi pentru o secundă, dialogul interior. “Cum vei auzi glasul Lui? În esență, ca să auzi glasul Lui trebuie să faci să tacă gândurile tale. Câtă vreme nu tac gândurile, nu vei auzi altceva decât pe tine însuți.” Nu este uşor lucru să stopezi solilocviile! Conştientizând existența dialogului interior, aspirantul va constata că este foarte bulversat de acest necontenit schimb de replici care nu-i dau pace.
În tradiția ortodoxă, s-a ajuns la iluminare prin deconectarea absolută de la problemele curente (retragerea din lume). Prin aceasta, realitatea exterioară nu-l mai poate afecta decisiv pe monahul aflat doar în contact cu Sinele. A doua deconectare (mult mai greu de realizat decât prima) este acea a stopării dialogului interior; călugărul se află, aşadar, singur în chilia sa, cu zăvorul tras şi îşi dă seama că tot nu poate opri gândurile care-l împresoară. Au existat Sfinți Părinți care au mărturisit: „Doamne, eu aş vrea să spun rugăciunea, dar gândurile nu mă lasă!” Lupta lui Iacob cu Îngerul este tot o luptă cu gândul care, iată, se arată teribil de puternic. Este nevoie o putere supraomenească ca să-ți poți opri dialogul interior. La aceasta serveşte metoda (tehnica) – esența inițierii!
Pentru ca mintea să ajungă la starea de rugăciune curată, sunt recomandate următoarele condiții: (i) atenția să se întoarcă de la lucrurile din afară în lăuntrul său, spre «inimă»; (ii) rostirea lăuntrică a rugăciunii constituie un mijloc prin care atenția este concentrată spre o țintă unică păstrând gândul prezenței lui Iisus. Nimic nu este însă posibil fără o îndrumare temeinică din partea unui părinte duhovnicesc.
● La rândul său, meditația este, în esență, o repetare a unei mantre. În cuvinte simple, meditația este un exercițiu bazat pe tendința minții de a se îndrepta în mod natural către relaxare și, mai apoi, către întâlnirea cu Sinele transpersonal şi presupune o rostire lăuntrică, repetitivă. Deși simplă, naturală și nesolicitând pregătiri laborioase, meditația, în sine, este totuși, un proces delicat și extrem de specializat; ca şi rugăciunea, pentru a avea eficacitate maximă, meditația necesită o călăuzire calificată. În tot acest joc, mantra nu este altceva decât instrumentul prin care se obține o focalizare a atenției asupra unui reper (bătăile inimii, respirația sau numărarea inversă). Cel care meditează nu se mai concentrază pe rostirea mantrei și pe semnificația sunetului respectiv, ci pe o reproducere cât mai fidelă a acestuia, întocmai cum l-a intonat maestrul consacrator. Vibrația sunetului respectiv este cea care conduce la relaxare și la conștientizarea stărilor de conștiință.
Sunt pline site-urile de mantre dar acestea nu sunt niște simple cuvânte scrise, ci rostiri. Aici este secretul! Dacă cineva a văzut o mantră în formă scrisă, nu înseamnă nimic, trebuie s-o şi audă ca propunție, aşa cum o intonează maestrul, pentru că mantra este, în fond, o vibrație vie și sonoră. Această rostire trebuie să fie repetată ritmic de către aspirant, la început cu voce tare, pentru a fi auzită, după aceea, din ce în ce mai încet, până când, treptat, mantra va deveni lăuntrică. În faza următoare, aspirantul va corela rostirea cea mută cu respirația şi astfel împreunate, le va coborî în inima sa. Acum, rostirea mantrei are loc în centrul ființei şi nu în minte sau în cavitatea bucală căci iluminarea nu poate fi obținută din meditație mentală şi nici doar din simpla urmărire a bătăilor inimii, ci numai din unirea intelectului cu ceea ce bătrânii noştri numeau suflet. În această este starea fecundă, când mintea este coborâtă în inimă (plexul solar), apare vlăstarul de lumină, Soarele interior. Doar din această unire a minții cu inima se va naşte iluminarea, vederea Stelei înflăcărate şi doar ca urmare a acestui efort metodic şi perseverent de stopare a dialogului interior.
● Francmasoneria şi Companionajul sunt singurele organizații europene cu pretenții inițiatice care pot revendica o descendență autentic tradițională; aceasta, în ciuda faptului că, în prezent, se poate constata o accentuată stare de decădere a celor două societăți în raport cu cerințele Tradiției. În fond, se poate constata cu uşurință că masoneria modernă (speculativă și interpretativă) nu are o esență inițiatică de genul celor prezentate mai sus și de aceea, unii autori recomandă ca remediu, ratașamentul spiritual. În schimb, pot fi identificate în ritualul și simbolistica masonică, numeroase rudimente de metoda. Ca atare, concluziile cercetătorilor converg către opinia generală potrivit căreia masoneria modernă este doar o formă fără fond, metoda specifică necesitând o restaurare grabnică.
În timpul lucrărilor masonice sunt proclamate două idealuri: Pacea (împăcarea, liniştirea, calmarea mentalului) şi Armonia (corelarea individului cu întregul, echilibru, constituirea unui blocus spiritual – egregor). Practic, edificare stării de armonie ar însemna constituirea unui blocus spiritual sau, altfel spus, a unei încrengături spirituale (egregor). Andrew Newberg spunea că nu seamănă profilul spiritual care se creează într-un loc cu profilul spiritual care se creează în alt loc, subliniind astfel o anumită specificitate a grupului şi o anumită determinare pe care mediul o exercită asupra omului. Egregorul este deci, asemenea unei ființe vii care adună toți frații din atelierul masonic într-o entitate holistică de natură spirituală.
● Tot acest proces prezentat succint mai sus este explicat în psihologia transpersonală, prin fenomenul undelor cerebrale. Creierul uman are capacitatea să lucreze în diverse game de frecvență, stările de conştiință fiind strict încadrate în câteva intervalele determinate prin măsurare. Veghea, ca stare obişnuită a conştiinței, este caracterizată prin existența undelor cerebrale de tip Beta (13-35 Hz) în timp ce relaxarea este evidențiată de undele Alpha (8-13 Hz). Undele lente Theta (4-8 Hz) şi Delta (1-4 Hz) sunt specifice somnului şi, respectiv, somnului profund. Sub aspect neurofiziologic, meditația şi rugăciunea reprezintă metode volitive prin care individul poate accede la stări de conştiință caracterizate de frecvențele mai lente, relaxarea, de pildă, fiind, nimic altceva decât o reducere a agitației mentale însoțită de o tot mai accentuată conştientizare a universului interior.
Există autori de lucrări care susțin desacralizarea metodei. Concluzia lor este că un aspirant poate aplica metoda şi fără a avea credință în Dumnezeu. Ezoterismul tradițional însă, pune pe primul plan, credința şi nu tehnica. Desigur, se poate intra în stări de conştiință non-ordinare inclusiv prin numărare inversă sau printr-o tehnică simplă (Kirtan Kriya) care leagă trei elemente: mişcarea degetelor, respirația reglată şi rostirea repetată a patru silabe. Aceste silabe (mantra, în sine) sunt rostite, la început, cu voce tare pentru ca apoi ele să se transforme treptat, într-un gând repetitiv menit să anuleze agitația mentală şi astfel, să instaleze tăcerea interioară.

Note
1 Guénon, R. (2008) – Inițiere şi realizare spirituală, Ed. Herald, Buc., pp. 64-68
2 Cale (spirituală) – Methoda (meta – hodos), în limba greacă; cu acelaşi înțeles, în lexicul tradițional, întâlnim termeni: rânduială, meșteșug, tehnică ezoterică etc.; cale (Calea, prin excelență) – turuq (tariqah, la singular), în limba arabă; Tao – Cale a cerului (unul din cele patru sensuri ale cuvântului chinez originar)
3 Techné – artă, măiestrie (grec.)
4 Vederea Stelei înflăcărate, cum spun francmasonii sau Vederea lui Dumnezeu ca trăire lăuntrică din ortodoxie
5 Care presupune, din partea ucenicului, păstrarea secretului, tăcere, ascultare, perseverență și deplină dedicare
6 O psalmodiere repetitivă, rostită lăuntric în corelație cu ritmarea respirației
7 Rostire în gând a unei mantre pe care discipolul se străduieşte să o pronunțe exact cu a auzit-o de la maestrul său
8 René Guénon, R. & Gauthier Pierozak (2013) – Recueil, Ed. Rose-Cross Books, pp. 109-113
9 Interlocutorul tăcut al, (Martorul), Îngerul păzitor din tradiția ortodoxă, Conștiința holistică
10 Forem, J., (2014) – Meditația transcendentală, Ed. Atman, Buc., pp. 5-8
11 Andru, V. (2011) – Isihasmul sau meşteşugul liniştirii, Ed. Herald, p. 59
12 Stăniloae, D., (2002) – Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., pp. 293-294
13 Fiul rătăcitor se întoarce la Tatăl; picătura de apă se întoarce în ocean etc.
14 Guénon, R. (2008) – Op. cit., pp. 37-52 şi Oresve, L-M. (2010) – Marele secret masonic, Ed. Lucman, pp. 24-66
15 Francesco Brunelli (2013) – Principii şi metode ale masoneriei operative, E:. V:., pp. 10-21
16 Newberg, A. & Waldman, M. (2008) – Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, Ed. Curtea veche, Buc.
17 Seracu, D. (1995) – Autocontrol (ediția a II-a, Buc. pp. 11-15

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg