Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Eseostudiile” lui Iulian Cătălui

„Eseostudiile” lui Iulian Cătălui

După cum procedează majoritatea criticilor literari care se respectă, harnicul critic literar şi eseist braşovean Iulian Cătălui şi-a adunat munca de 15 ani, adică articolele răspândite prin publicaţii între 2005 şi 2020, fireşte, după o riguroasă selecţie, într-un substanţial volum de 330 de pagini, intitulat Dinamica şi degradarea limbii române. Eseostudii şi cronici literare. Concepută în două subdiviziuni sensibil distincte, cartea conţine cronici literare, eseuri, recenzii reunite sub compusul atracţios cuprinzător şi fiabil „eseostudii”. Astfel că avem în prima parte un vast studiu bine documentat şi graţios dezvoltat, axat pe probleme de politică lingvistică şi un mozaic de texte vizând viaţa culturală şi literară a Braşovului în partea a doua. În explicitarea termenului compus eseostudii, Apollon Cristodullo precizează, dacă mai era nevoie, că el reprezintă „o reţetă literară nouă, posibil «o specie cărturărească pe cale de apariţie»”. Ce să vezi? Reţeta şi produsele realizate, iată, au apărut şi textele îmbrăcate în această hlamidă luxoasă glisează voioase spre a intra în atenţia cititorilor!
Cu amprentă didacticistă, dar nu doctorală, ci jovial ironică de cele mai multe ori, Iulian Cătălui ia în discuţie „dinamica limbii de-a lungul timpului”, ajungând, ab ovo, la simbolistica Turnului Babel, care pentru Dante era „imaginea condiţiei umane”. Pornind de la „omul căzut din starea paradiziacă în care nu exista decât o singură limbă”, autorul studiului ajunge la starea actuală a limbii române, invocând şi analizând „legea Pruteanu”, care s-a dovedit, din păcate, ineficientă în protecţia limbii dur batjocorite, procesul degradării ei fiind însoţit de o „îngrijorătoare prăbuşire a nivelului cultural general”. Existenţa post-paradiziacă a omului e exemplificată amănunţit la nivel livresc prin romanele lui Mircea Eliade Întoarcerea din Rai şi Huliganii, populate cu eroi „urmaşi ai «omului din subterană» dostoievskian, ai «supraomului» nietzscean, ai «omului sfârşit» papinian şi ai omului «actului gratuit» gidian”. Eseistul braşovean se dovedeşte a fi surprinzător de sintetic în anliza sa, atent cu încadrările în epocă şi cu disputele generaţioniste, iscate de fresca tinerei generaţii supusă atenţiei din romanele „«realiste», «existenţialiste», trăiliste, autenticiste” ale lui Eliade. Exegeza e pătrunzătoare şi convingătoare în ansamblul ei.
Întru apărarea lui Octavian Paler, eseistul născut în Făgăraş inserează în volum articolul publicat în revista „Tribuna” Publicistica politică a lui Octavian Paler: Implicare ideologică şi reală în România postdecembristă. (De altfel, multe din textele adunate în volum au fost publicate în revista clujeană Tribuna.) Paler este degrevat de „sarcinile” compromiţătoare făcute sub comunism, aşa-zisele sarcini de serviciu, şi prezentat în adevărata lumină a spiritului său aspru combativ şi iubitor de democraţie reală. Scriitorul născut la Lisa, localitate de la poalele Munţilor Făgăraş, recunoaşte că puţinele lui forme de vitejie din timpul comunismului au fost „mici victorii asupra fricii”. Obsesia productivă a lui Iulian Cătălui în cadrul comentariului literar-eseistic este aceea de a merge la originea temei, a cuvântului sau a pilonului literar, văzut preponderent ca reper sau „contrafort” explicitar al unei construcţii livreşti. Atunci când vorbeşte despre Modernism şi avangardă la Adrian Marino şi Matei Călinescu, de pildă, înţelege să răscolească originile celor doi termeni într-o avalanşă de definiţii şi trimiteri ce tind spre a fi larg cuprinzătoare, exhaustive dacă se poate. Avem, de pildă, o adevărată istorie a cuvântului „modernist”. Când vorbeşte despre sonetistul braşovean Adrian Munteanu şi volumul său Paingul orb, deschide o acoladă în arta sonetului, subliniind că Eminescu foloseşte sonetul italian, petrarchian, aminteşte de primul sonetist de la noi în persoana lui Gheorghe Asachi, pentru a constata „prestigiul pierdut” al sonetului în actualitate şi purcede la explicarea termenului paing şi găseşte originea lui la Dosoftei. Când are de analizat un jurnal de călătorie, merge la explicarea sintagmei, când comentează aforismele lui Florea Dudiţă, merge la originea aforismului… şi aşa mai departe. Informaţia e vastă şi seducătoare în sine, e considerată soclul pe care se aşază forma statuii „grăitoare” cu tot conţinutul ei de semne şi semnificaţii. „Eseostudiile” lui Iulian Cătălui sunt texte scrise cu acribie profesională, structurate ca atare, uneori pe paragrafe, ale unui cercetător pasionat să afle, să descopere şi să împărtăşească pătimaş cu virtualii cititori rezultatele cercetărilor sale. Paralela între Adrian Marino şi Matei Călinescu pune în evidenţă „feţele modernităţii” în dihotomie antitetică, riguros evidenţiată. La Marino se subliniază o „abordare de tip enciclopedic, fără să ofere o concepţie originală”, eseul său este „arid şi plicticos”, în vreme ce la Matei Călinescu se distinge un „dialog interdisciplinar viu, atractiv, viziune mai largă”, „modernitatea deschide calea revoltelor avangardei” şi se adânceşte, inevitabil, în descrierea fenomenului avangardist. Iulian Cătălui promovează cu dezinvoltură un procedeu de absorbire a informaţiei în comentariul năvalnic distribuit în fraze lungi, marqueziene, „kilometric-amazoniene” (după cum spune el despre proza lui Marius Petrescu), laborioase, vizând complementaritatea discursului critic, fără să altereze spontaneitatea observaţiilor şugubăţ inserate în text.
Interesul eseistului braşovean se îndreaptă şi spre introspectarea curajoasă şi riscantă adesea a unor aspecte aburoase, incitante din istorie sau religie, printre care moartea lui Decebal sau Influenţele Imperiului Otoman asupra românilor, insistând mai ales în acest din urmă studiu asupra cercetării zestrei lingvistice provenite din turcă, o moştenire considerabilă. În interpretarea liberă a cultului Marianic sau Mariologic în creştinism şi islam, „autorele” (pentru a imita apelativul colocvial folosit degajat de multe ori de Iulian Cătălui însuşi în analizele sale despre alţi autori) abordează lucid problema întoarcerii răului actual (disensiunile insurmontabile) spre binele comunitar. Credinţa în cultul Marianic (comun celor două mari religii) „se poate reînnoi, revitaliza dacă ei (practicanţii) vor adopta, chiar şi în ultimul ceas, exemplul Fecioarei Maria”, speră eseistul.
Din recenziile la cărţile scriitorilor braşoveni (cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi) ies în evidenţă stăruinţele criticului literar de a configura, prin fraze adesea encomiastice, relieful acestui areal cultural, binecunoscut autorului. El spune lucrurilor pe nume; de pildă: Marius Petrescu (cel ce a scris Întâlniri cu Iosefina) „este livresc, un prozator făcut, nu născut”, dar continuă să-l comenteze vizavi de Márquqz, Bastos şi Carpentier, meteahnă incorigibilă de a pune alături scriitura regională, stimabilă de altfel, de o capodoperă universală. Dar vina aceasta îi este iertată văzând cât patos pune Iulian Cătălui în elaborarea plină de competenţă a textului critic. Se pare că el foloseşte de multe ori cartea recenzată ca pretext sau trambulină pentru a accede în sfera marilor teme, marilor cărţi şi marilor autori. În eseu, ca şi în dragoste, orice e posibil, nu-i aşa? E drept, el poate fi dur, nu numai jucăuş, şi chiar este uneori. În cronica la volumul Misterele istoriei: religie, politică, bani de masonul Eugen Ovidiu Chirovici ironizează pe drept cuvânt părerea acestuia conform căreia răscoala lui Horea a fost un preambul la Revoluţia Franceză. După cum dă cu tifla în aserţiunea masonului care susţine teza aberantă „jos cu istoricii, sus cu senzaţionalul şi teoria conspiraţiei”.
Degajat şi sprinţar, Iulian Cătălui aminteşte despre „romanele cu voie de la Securitate ale lui Buzura”, cârciuma-restaurant din Braşov „Grădina lui Ion”, loc al boemei, Braşovul numit de Ion Topolog „oraşul multicultural, un adevărat Salzburg”, dar şi despre nesăţioasa prinţesă Maruca Cantacuzino care avea trei amanţi simultan printre care se număra şi George Enescu. Sunt luate în discuţie cărţile care vorbesc despre memoria locului cum este Martirul de Mircea Brenciu, un omagiu adus artistului plastic braşovean Liviu Babeş, „acest Jan Palach al României” care şi-a dat foc pe pârtia de ski din Poiana Braşov în 2 martie 1989, o adevărată „torţă pentru «luminarea tuturor torţionarilor»”. Revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987 e amintită în contextul discutării cărţii Theophil Magus în America de Leonard Oprea, autentic dizident braşovean, participant la revoltă, azi în America. Autorul „eseostudii”-lor alunecă dezinvolt spre stilul sarcastic, inventiv în pigmentaţii lingvistice peiorative precum „vremelnicul satrapo-tiran de Scorniceşti”, lovitură de stat – revoluţie – „loviluţie”, „puciluţie-zaveră” şi alte picanterii de acest fel, rămânând la fel de sever în judecăţile de valoare. Ion Biberi e „un uomo universale”, de structură enciclopedică, dar un scriitor uitat, la Petru Dumitriu este amintit „înfiorătorul, dezgustătorul roman Drum fără pulbere”, la Felicia Popa apare compusul „esopamflet” şi autorul se simte obligat, ca de obicei, să explice ce e pamfletul. Obsesia lumii de azi, expresie a egoismului gregar, exacerbat, este selfimania analizată în romanul lui Gabriel Stan intitulat chiar aşa: Selfiefrenia.
Pledoaria pentru eseul literar-filosofic este apreciată prin prisma scriiturii filosofului timişorean Cosmin Neidoni care subliniază că în zilele noastre „filosofia nu-şi mai poate permite să fie numai filosofie şi nici literatura să fie numai literatură, ci undeva la răspântia, întretăierea celor două moduri de exprimare a gândirii şi emoţiei”. Este direcţia pe care se înscrie structura „eseostudiilor” cătăluiniene din aceast volum, parţial discutat aici. Ceea ce scrie Iulian Cătălui despre cartea de recenzii, cronici şi eseuri Navigări şi întoarceri a deja celebrului estetician A. I. Brumaru i se potriveşte mănuşă lui însuşi. În felul acesta ne întoarcem la simbolul Turnului Babel, după o planare rotită pe deasupra miracolului zăvorât prin cuvânt în cărţi. Într-adevăr, cartea lui Iulian Cătălui Dinamica şi degradarea limbii române. Eseostudii şi cronici literare este „un fel de excursiune culturală, literară şi filosofică, o corăbiere, o navigaţie printre zeci de cărţi”. O aventură livrescă palpitantă, aş adăuga eu, premisa unei cunoaşteri aprofundate a lumii literare din arealul braşovean şi nu numai, o delectare spirituală de mare folos pentru cititor.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg