Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Estetica mozaicului în spațiul contemporan

Estetica mozaicului  în spațiul contemporan

Expoziția de mozaicuri bizantine organizată la Galeria Byzantia (24.09-24.10 2021) este unul din semnele care indică interesul artiștilor față de estetica și tehnica realizării mozaicului în general și a celui bizantin în particular. Amintim aici iconostasul și fastuoasele mozaicuri pe care le putem contempla în Biserica Ortodoxă ,,Schimbarea la Față”, adevărată demonstrație de virtuozitate și sinteză între canonul bizantin și înnoirile din arta religioasă occidentală; mai amintim mozaicurile realizate în Catedrala Mitropolitană și în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Cluj, având ca temă scena adormirii sau mozaicurile reprezentandu-l pe Isus, realizate în Biserica Învierea Domnului, biserică ce găzduiește Galeria Byzantia.
Revenirea mozaicului bizantin în lucrările de artă sacră este o realitate care merită atenția noastră, pentru că vine după o lungă perioadă de renunțare la tehnica mozaicului bizantin în arta religioasă occidentală și chiar în arta sacră a estului european, unde mozaicul a fost înlocuit treptat de pictură. Cauzele acestei situații au fost de natură economică, mozaicul fiind destul de scump de realizat, dar și de ordin artistic, fiind determinate de diferențele care au apărut și s-au impus treptat între estetica și tehnica de realizare a artei sacre în spațiul bizantin, inclusiv o parte a Italiei, și estetica artei religioase occidentale.
Referințele la estetica și tehnica de realizare a mozaicurilor, de la începuturi și până în contemporaneitate, trebuie să aibă în vedere spațiul pe care trebuiau să-l decoreze mozaicurile, pentru că de asta depindea materialul și tehnica folosită. Această formă de artă a fost împrumutată de europeni de la orientali care foloseau, cu câteva secole înainte de Hristos, bucățele de sticlă, fildeș, sidef, foiță de aur pentru a decora pardoseala, pereții și bolta palatelor, templelor, bazinelor de apă sau a încăperilor de locuit. În funcție de materialele și tehnica de realizare a mozaicurilor, s-a păstrat până acum o clasificare care cuprinde mozaicuri pavimentare, realizate din bucățele de pietre sau marmură de diferite mărimi și culori, și mozaicuri murale, care acopereau pereții vilelor și templelor, cu diferite materiale grupate în funcție de un design ales pentru spațiul respectiv. Mozaicurile murale de la începuturile acestui gen de artă foloseau sticle colorate sau acoperite cu foiță de aur pentru a surprinde strălucirea luminii și a culorilor și pentru a reda valori spirituale, pentru a sugera transcendentul. Cele mai spectaculoase mozaicuri care s-au păstrat până în zilele noastre sunt cele executate în Orient, în perioada Imperiului Persan și în spațiul fostului Imperiului Roman. Ele au fost conservate și pot fi văzute în siturile arheologice sau muzee. În funcție de tema tratată cunoaștem mozaicurile islamice și mozaicurile bizantine. Primele folosesc designuri geometrice complexe, cadre ornamentale umplute cu arabescuri inspirate din formele vegetale și inscripții caligrafice. Mozaicurile bizantine tratează și acum teme religioase și icoane. Fiind un mijloc de propagare a creștinismului, de înălțare a omului și a sufletului spre divinitate, trăsăturile caracteristice ale artei și culturii bizantine demonstrează năzuința de a reprezenta nevăzutul, transcendența. Din punct de vedere estetic, analiza lucrărilor de artă bizantină demonstrează o îndepărtare de la reprezentarea realistă a lumii în favoarea abstractizării figurilor și a altor elemente înfățișate, scopul fiind abordarea simbolică a noii realități instituite o dată cu apariția și răspândirea creștinismului.
Arta sacră a traversat perioade mai dificile, iconoclasmul pretinzând renunțarea la reprezentările antropomorfe, interzicerea și chiar distrugerea celor existente. Mozaicurile păstrate fragmentar în Bazilica Sfânta Sofia din Constantinopol (actualul Istanbul) mărturisesc despre furia îndreptată împotriva unor lucrări admirabile, de dragul principiilor iconoclaste. Îmi amintesc uimirea ce m-a cuprins văzând dovezile de vandalism îndreptat împotriva unor imagini pline de frumusețe și forță de transmitere a mesajului, menite să înalțe sufletul privitorului spre divinitate. Neînțelegerea caracterului simbolic al icoanelor și al menirii lor în experiența religioasă a omului a provocat pagube regretabile și îndepărtarea unor artiști care au migrat spre țările din jur, unde s-au format școli de realizare a mozaicurilor în stil bizantin. Acestea au ieșit, treptat, de sub influența mozaicului bizantin, dobândind trăsături specifice. Spre deosebire de mozaicurile religoase apusene, mozaicul bizantin favorizează reprezentarea simplificată a figurilor, în două dimensiuni, într-un spațiu fără profunzime. Treptat, în mozaicurile parietale realizate în țările în care s-au răspândit artiștii după revolta iconoclastă s-a renunțat la unele reguli impuse inițial, favorizând dezvoltarea unor școli cu specific național în Italia, Macedonia, Serbia, România, Rusia.
Prin urmare, în primele secole după Hristos arta sacră tratează teme care reflectă răspândirea creștinismului, disputele teologice ale perioadei și urmările lor. Distrugerile iconoclaștilor lasă urme profunde în arta creștină, mozaicul fiind înlocuit treptat cu pictura, care pare mai expresivă, pentru că poate înfățișa personaje în mișcare. Totuși, mozaicul nu dispare, dar costurile ridicate ale materialelor și ale execuției acestora de către specialiști determină scăderea drastică a numărului de mozaicuri realizate pentru decorarea lăcașelor de cult. Totuși, mai există biserici decorate cu mozaicuri în spațiul european, ceea ce demonstrează cu prisosință permanența și aprecierea de care se bucură această tehnică decorativă.
Mozaicurile realizate în perioda medievală și mai ales în Renaștere prezintă teme religioase în care ne frapează frumusețea peisajului, perfecțiunea fizică a corpurilor și figurilor înfățișate și o încercare de a înfățișa prin tehnica mozaicului ceea ce se putea realiza prin pictură. Artiștii realizau tablouri religioase narative, în care năzuiau să exprime trăirile personajelor istoriei sfinte, tensiune, dramatism și înălțarea spre o lume transcendentală, spre divinitate. Menită să placă publicului, arta religioasă occidentală s-a îndepărtat treptat de arta sacră prin reprezentarea profunzimii și prin perfecțiune formală.
Deși mozaicul bizantin preia arta mozaicului din perioada elenistică și romană, se îndepărtează de spiritul realist al acestuia, aspectul 3D fiind înlocuit de imagini lipsite de profunzime, solemne, capabile să reveleze transcendența. În mozaicul bizantin nu sunt urmărite efecte realiste ci transformarea materialității corpurilor într-o compoziție sacră, în care personajele par încremenite într-un spațiu și timp nedefinit. Virtuozitatea formală este înlocuită de frumusețea interioară a personajelor reprezentate frontal, în manieră esențializată, solemnă, cu corpuri dematerializate sub veșmintele somptuase.
După o perioadă de renunțare la această tehnică costisitoare, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, armonia și ordinea pretinse de stilul neoclasic sunt înlocuite cu un stil mai decorativ sprijinit și de apariția mișcării Arts and Crafts în Marea Britanie, care deschide drumul spre folosirea decorației în artă. Stilul Art Nouveau redescoperă această tehnică decorativă, pe care o folosește atât în lucrări laice cât și în cele religioase. În această perioadă sunt realizare lucrări de mari dimensiuni care folosesc atât mozaicul pavimentar pentru decorarea pardoselei unor lăcașuri de cult, holurile unor instituții de cultură, hoteluri, cât și mozaicurile murale, care decorează pereții, tavanele sau chiar obiecte și figuri animaliere, cum e cazul salamandrei care decorează intrarea în Parcul Guell din Barcelona. Dacă în mozaicul pavimentar se mai folosesc bucăți de piatră sau marmură de aceeași mărime, pentru mozaicul mural, artiștii au început să folosească bucăți colorate de ceramică sau sticlă de mărimi și forme diferite. Pentru decorarea podelei, a fațadelor, a acoperișului sau a altor obiecte de decor sau destinate uzului comun, sunt concepute designuri complexe inspirate din liniile curbe ale vegetației, pentru a reproduce elemente naturale, pentru a integra elemenetele spațiului urban construit în peisaj și a crea efectul de natură.
O mențiune specială merită bazilica Sacre Coeur din Paris (1875-1914), construită în stil neobizantin și decorată în interior cu mozaicuri. Pe pereții laterali sunt realizate elegante tablouri religioase în mozaic din bucățele de marmură, piatră și foiță de aur, iar în absida altarului te întâmpină chiar de la intrare un mozaic uriaș în care este reprezentat Hristos înviat, cu brațele desfăcute, înveșmântat în alb și cu inima aurie. Impresia este copleșitoare, frumusețea desăvârșită a acestui mozaic te îndeamnă la contemplarea eternității.
La Barcelona, Antoni Gaudi a decorat fațada Casei Batllo cu mozaicuri reprezentând forme vegetale, iar acoperișul cu ceramică de forma solzilor, dragonul din parcul Guell este decorat cu mozaic mural, turnurile și acoperișurile caselor, băncile din oraș sunt decorate cu mozaic mural din ceramică, iar cele din Parcul Guell cu bucăți de azulejos, ceramica tradițională din Peninsula Iberică. În alte țări europene mozaicul Art Nouveau nu este la fel de bine reprezentat. Amintim pe Gustav Klimt, reprezentant de seamă al curentului Secession din Viena, care a realizat friza decorativă cu Pomul vieții în palatul Stoklet din Bruxelles, Alphonse Mucha a decorat cu mozaic pardoseala unui magazin de bijuterii din Paris, iar Victor Horta, autor al unor spectaculoase clădiri în stil Art Nouveau, a executat mozaicul pavimentar în holul de intrare în Hotel Tassel din Bruxelles. În America sticla colorată este folosită cu succes la crearea unor obiecte decorative, cum ar fi faimoasele lămpi Tiffany.
Stilul Art Deco continuă să folosescă mozaicul pentru decorarea edificiilor publice, alături de alte elemente cum ar fi sculpturile sau materialele noi folosite în arhitectură și design. Amintim edificiile elegante realizate în stil Art Deco în New York, în care pot fi admirate mozaicuri pe fațade sau în decorațiile prevăzute pentru holuri sau săli de spectacole, cinematografe. Arta modernă renunță la stilul decorativ în favoarea stilului funcțional, renunță la manufactură în favoarea producției de masă care să fie accesibilă unui public mai larg. Postmodernismul preia elemente din alte stiluri artistice, preferând culoarea și fragmentul, fapt ce readuce în atenție arta și tehnica mozaicului.
În perioada contemporană arta mozaicului se diversifică, fiecare artist se poate exprima într-o multitudine de forme. Se folosesc pietre, ceramică, marmură, sidef, sticlă, pietricele de râu, pietre semiprețioase colorate natural și chiar plastic, de forme și mărimi diferite, pentru a întruchipa forme ale vegetației, figuri geometrice, figuri zoomorfe și antropomorfe, designuri abstracte. Astăzi mozaicurile se aplică pe pardoseli și pe pereți, tavane, bolți sau abside în biserici, fântâni arteziene, bazine cu apă, piese de mobilier sau decorative, dar și pe sculpturi sau mobilier urban. În funcție de mărimea obiectelor pe care sunt aplicate mozaicurile murale, se folosesc bucățele mai mici sau unele mai mari, dacă obiectele sunt văzute de la distanță.
Atenția publicului este atrasă și de artiștii care reînvie tehnica și spiritul mozaicului bizantin, în bisericile ortodoxe unde putem admira mozaicuri ce decorează bolta, absida altarului și pereții, la o anumită înălțime. Am amintit la început câteva lucrări de acest fel din orașul nostru, și expoziția de mozaicuri bizantine care expune lucrări de mari dimensiuni, icoane și câteva mozaicuri pavimentare, executate de studenții Secției Artă Sacră a Facultății de Teologie din Alba Iulia, coordonați de profesorul Sorin Albu. Expoziția este întregită de reprezentări la scară mică, în secțiune, ale unor biserici cu arhitectură bizantină din țara noastră, execute de arhitectul Călin Chifăr, specializat în arhitectura bisericilor bizantine și proiectantul bisericii Învierea Domnului, care găzduiește Galeria Byzantia și expoziția de mozaicuri. Curatorul expoziției, Sorin Albu, a ales să mărginească spațiul expozițional, expunând mozaicurile sprijinite de pereții galeriei, iar în mijloc a expus reprezentările în secțiune ale bisericilor bizantine, pentru a sugera că mozaicul urmează liniile arhitecturii bizantine. Se știe că mozaicurile parietale sunt plasate în biserici după reguli stricte, iar dimensiunile și forma lor sunt alese în funcție de liniile și elementele arhitecturale ale locașului de cult, mozaicurile devenind elemente complementare ale arhitecturii.
Mozaicurile expuse folosesc exclusiv bucățele de piatră de dimensiuni mai mari sau mai mici, de culori diferite și chiar pietre semiprețioase, în încercarea de a reprezenta imaginea solemnă și grandioasă a figurilor înfățișate. Apreciem finețea obținută în redarea trăsăturilor și a veșmintelor personajelor, prin bucăți de piatră, tăiată foarte mărunt, care necesită abilități în aplicarea tehnicii mozaicului. Deși corpurile sunt prezentate în suprafață pură, luminozitatea și vitalitatea sunt sugerate prin folosirea curbaturii în valuri a peretelui plan și o ușoară aplecare spre sursele de lumină și în jos, având în vedere că, în așezarea parietală, icoanele vor fi plasate mai sus, pentru a obliga privitorul să se înalțe spre realitatea invizibilă, transcendentă, sugerată de icoane.
În mozaicurile realizate de studenți, personajele sunt înfățișate frontal, imobilitatea corpului, privirea fixă sunt elemente care conferă caracter simbolic personajelor reprezentate. Datorită simplificării desenului, mozaicul bizantin favorizează excluderea degradeurilor și a clarobscurului, totuși constatăm că tendința studenților este de a reda cât mai fidel și nuanțat trăsăturile fețelor și faldurile veșmintelor personajelor înfățișate. Câteva din lucrările expuse reușesc să folosescă pietre în culori care să permită treceri cromatice fine și linii armonioase care sporesc valoarea acestor lucrări care năzuiesc să exprime invizibilul, supraomenescul prin reprezentări figurative. Putem spune că studenții și profesorii lor au reușit să creeze un mediu propice studierii și execuției acestui tip de artă sacră și chiar să dezvolte un centru de realizare a mozaicului bizantin coordonat de profesorul Sorin Albu (autor al mozaicurilor realizate în Biserica Învierii din Cluj-Napoca). Lucrările expuse sunt o demonstrație a reînvierii tehnicii și esteticii mozaicului bizantin.

 

 

Bibliografie
Delvoye, Charles, Mozaicul bizantin, site Creștin Ortodox.ro, 27.05.2008, accesat 24.09.2021;
Istoria paleocreștină și arta bizantină, în Istoria Artei, Enciclopedia RAO, 1998, pp. 57-67;
Popescu, Siluan, Mozaicul bizantin – tehnică și valențe estetice, site Cuvânt ortodox, 29 mai 2011, accesat 24.09.2021.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg