Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Europa și evreii

În tentativa de a elabora o filosofie bazată pe cunoașterea culturilor ce imprimă direcții în lumea de azi, Andrei Marga dă acum – după volumele sale consacrate unificării Europei, profilului Americii clasice și  Chinei confucianiste – o carte intitulată Emancipare, asimilare, disimilare (Editura Hasefer, București, 2016, 440 pagini), consacrată evoluției evreilor europeni în societatea modernă. Emanciparea adusă de Iluminism, asimilarea practicată în spațiul francez și german al timpului, disimilarea propusă de Theodor Herzl și restabilirea statului evreilor din 1948, ca și dezvoltarea impresionantă a Israelului sînt momentele istorice ce jalonează analiza. Cartea lui Andrei Marga este răspunsul informat și sistematic al unui intelectual român de orientare democratică într-o temă cu implicații de rară bogăție în contextul internațional.
Publicăm, în continuare, coperta și fragmente din Introducerea autorului la volum. (Reporter)

„Este o veche înțelepciune aceea că atunci cînd democrația este o aspirație și constituie ceva mai mult decît un cadru instituțional, anume, o formă de viață, interacțiunile dintre oameni decurg fără a pune în discuție identitatea lor etnică sau de altă natură. Identitățile își au loc în viață fără să devină temă în avanscena dezbaterii publice. Cînd, însă, în comunități, locale, naționale sau mai largi, discuțiile pleacă nu de la cadrul efectiv al vieții și de la aspirații, ci de la identitatea unora sau altora, nu mai este justificată păstrarea tăcerii asupra temei. L-am putea parafraza pe Habermas spunînd că mulți am studiat cu profesori de diferite proveniențe etnice, fără a aduce vreodată în discuție etnicitatea lor, dar, din momentul în care anumite voci fac delimitări ale contribuțiilor după criteriul originii etnice a autorilor, tăcerea nu se mai justifică. …
Mi-am dat seama, din primul moment al ridicării mele la conștiința elaborată, că în operele gînditorilor evrei întîlnești fructele unei tradiții fecunde și am considerat că evreii, ca toți oamenii, au cultura lor, una, desigur, de o neobișnuită bogăție, iar aceasta, ca orice altă cultură, este un efort de a afla datele de care depinde viața oamenilor și de a o configura rațional. Nu poți deveni profesionist veritabil fără a te interesa de aceste opere și de cultura ce le înconjoară și a căuta să le cunoști și înțelegi.
Este adevărat că această cultură nu numai că a fost, cum deja Herder observa, dintre cele mai rezistente în timp și venerabile, dar a și dat forma mentis a umanității în multe perioade. Performanța culturală a evreilor, cum Lessing și Nietzsche au intuit, a fost de a lungul istoriei grandioasă și în multe privințe singulară, dar efortul și mijloacele sînt din cele universale.
Atmosfera ideatică din timpul nostru alternează perceptibil momente în care interesul pentru universalitate prevalează, cu momente în care particularitățile sînt scoase mai mult în relief și valorificate. Atunci cînd Europa făcea pași perceptibili spre unificare primul interes era dominant. Acum, în crizele ce se succed și amenință, tendința este de retragere în particularisme ce nu vor aduce cu sine altceva decît riscurile trecutului, iar faptul se poate constata, ca de obicei, mai ales în Europa Centrală și Răsăriteană. Această tendință are printre concretizări faptul că fiecare caută repliere în istoria propriei comunități și în tradițiile ei. Pe standurile cu cărți se observă ușor că se scriu, din nou, istorii aproape ignorîndu-l pe altul sau, oricum, cunoscîndu-l prea puțin.
Sînt de părere că filosoful, omul conștient în genere, nu trebuie să cedeze ocultării realității și nici tendințelor pasagere, chiar dacă știe că nu se poate sustrage complet contextelor și curentelor lor. El nu trebuie să contenească să caute să fie oarecum deasupra acestora, lăsîndu-se condus de vederi cu bătaie mai lungă și elaborînd conceptualizări și perspective mai largi.
Ca urmare, prețuind culturile și operele din care oricine poate învăța, am căutat, la rîndul meu, să le înțeleg. Am fost entuziasmat să descopăr civilizația și cultura Statelor Unite ale Americii și să o cercetez. Rezultatele la care am ajuns în investigațiile și reflecțiile consacrate Americii se pot sesiza cel mai condensat în volumul Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice (Editura Academiei Române, București, 2016). Am cercetat  dosarul istoric al unificării europene, cum se poate constata în cartea Filosofia unificării europene (EFES, Cluj-Napoca, 2005), și alternativele Europei unite actuale, mărturie fiind The Destiny of Europe (Editura Academiei Române, București, 2012). M-am apropiat de cultura confucianistă a Chinei, iar de aici a rezultat cartea Ascensiunea globală a Chinei (Editura Niculescu, București, 2015). Am căutat să înțeleg rădăcinile mai adânci ale culturii în care suntem formați, ca europeni, dincolo de stratul grecesc și de cel roman, și am dat, ca rezultat, cartea Frații mai mari. Întîlniri cu iudaismul (Hasefer, București, 2009).
Cu evreii ne întîlnim, însă, nu numai în ipostaza de moștenitori și continuatori ai unei culturi străvechi – alături de cea chineză, cea mai veche dintre culturile popoarelor care s-au păstrat pînă în zilele noastre. Ne întîlnim cu ei ca reprezentanți ai unor curente de gîndire ce au participat la simbiozele (germano-evreiești, francezo-evreiești, spaniolo-evreiești etc.) care sunt culturile naționale din Europa și cultura europeană în ansamblul ei. Cum s-a spus în întreaga perioadă postbelică, aceasta din urmă nici nu poate fi imaginată și concepută în afara triunghiului Ierusalim – Atena – Roma. Ne întîlnim cu evreii ca și concetățeni dedicați ai statelor ce compun Europa unită de astăzi, la edificarea căreia au contribuit substanțial, în mod remarcabil. Ne întîlnim cu o populație creativă, care este totdeauna un ferment al înnoirii în societățile de pe continentul nostru. Altfel spus, întîlnirea cu evreii nu este doar parte a istoriei, ci și un prezent viu, care, mai ales în contextul particularismelor, al recrudescenței prejudecăților și al confuziilor de tot felul, stimulează căutarea de lămuriri și de pași înainte.
Astfel de lămuriri, cu privire la istoria Europei și istoria locurilor în care trăim și la realități de astăzi, la pași înainte în raport cu acestea și promovarea unui punct de vedere relativ la prezența evreiască și interacțiunea istorică desosebit de fecundă cu ea sînt scopul volumului de față. Reunesc între coperțile lui intervenții din anii din urmă pe teme ce implică destine comune, evreiești și neevreiești, și răspunderea fiecăruia dintre cei care trăim azi, ca om, european, cetățean.
Duc astfel mai departe cercetări și reflecții pe care le-a făcut cunoscute volumul meu Frații mai mari. Întîlniri cu iudaismul (Hasefer, București, 2009). Acel volum s-a legat biografic de înființarea, ca rector, a excelentului Institut de Studii Iudaice și Istorie a Poporului Evreu „dr. Moshe Carmilly“, pe care am realizat-o în cooperare cu cel care dă, pe drept, numele institutului ce a funcționat la universitatea clujeană din 1995, cînd a fost oficializat, pînă în 2012, cînd, practic, s-a oprit. Volumul s-a legat, de asemenea, de acțiunea pe care am întreprins-o, ca ministru al educației naționale, pentru a prelua tematica Holocaustului (Shoah) în curriculumul școlar și de preocupările mele de a elucida la nivelul cunoștințelor de astăzi legăturile lăuntrice dintre creștinism și iudaism. Spre deosebire de volumul menționat, cel de față lărgește aria reflecțiilor spre interogații actuale, ținînd, unele mijlocit, altele nemijlocit, de construcția viitorului. Aceasta pentru că evoluțiile legate de evrei, iudaism și Israel nu sînt doar parte a istoriei unui popor. Ele au implicații mai largi, angajează o istorie cuprinzătoare și antrenează soarta culturii și civilizației din care facem parte.
Se știe de mult – au spus-o intelectuali și oameni de stat dintre cei mai responsabili – că în frămîntările diasporei evreiești de după distrugerea celui de al doilea Templu de la Ierusalim s-au regăsit problemele viețuirii și conviețuirii oamenilor, ale umanității, înșeleasă ca totalitate a ființelor umane și ca reper al ființării, Acest fapt se cuvine, după părerea mea, scos în lumină, din nou. De aceea, a sublinia înrădăcinarea operelor culturale în viața comunităților, a scoate în relief contribuțiile evreiești nu este deloc o cădere în particularismele ce trebuiesc părăsite, ci o lucidă luare de conștiință istorică. Ea nu servește relativismul ce a ocupat o mare parte a scenei vieții publice și numeroase conștiințe, ci ne oferă prilejul de a-l depăși printr-o asumare fără resturi a istoriei trăite de oameni.
Am pus volumul de față sub titlul unuia dintre studiile pe care le-am publicat anterior. Este vorba de studiul Emancipare, asumilare, disimilare, care este cel mai grăitor în ceea ce privește platforma temporală a reflecțiilor mele și perspectiva mea istorică asupra temei. Reiau acel studiu pentru că redă, în manieră concentrată, punctul de plecare istoric al acelor dezbateri în jurul situației evreilor europeni care vin pînă în ziele noastre și, pe de altă parte, fixează cel mai bine, cadrul inevitabil al dezbaterilor. Iar pentru cititorul care nu urmărește neapărat diversele scrieri ale unui autor, el fixează cadrul cercetărilor mele consacrate iudaismului și istoriei evreilor. Celelalte texte se publică pentru prima oară într-un volum de profilul celui de față. Pun în relief date istorice și contacte cu personalități și opere evreiești dintr-un motiv simplu și adînc: creativitatea de mult recunoscută a evreilor rămîne un senzor al evoluției culturale, alimentează cu idei fecunde oamenii ce trăiesc acum și constituie o resursă de sincronizare.
Se cuvine să revenim mereu, atunci cînd vrem să cunoaștem și înțelegem ceea ce s-a petrecut în istoria modernității, la multe schimbări ale tehnologiei, economiei, societății, drepturilor, instituțiilor, științelor, filosofiei și artelor. Puține au avut însă consecințe de amploarea pe care a avut-o emanciparea evreilor în țările europene, începută cu Revoluția Franceză și continuată cu Iosif al II-lea, Napoleon Bonaparte și cu inițiativele din spațiul german de atunci și din alte țări, de care s-a legat o epocă de înflorire în practic toate domeniile vieții, cu puține precedente, deopotrivă în istoria evreilor și în istoria Europei. Acțiunea europeană a evreilor a constituit o forță de magnitudine considerabilă a dezvoltării.
Asimilarea a făcut ca mulți evrei să ia inițiativa economică, culturală și politică în țările respective și să contribuie la modernizarea și propășirea lor. Prin acțiunea lor însăși istoria acelor țări a luat o turnură nouă, astăzi salutată de toate părțile aflate în discuție. Dar, oricare au fost intențiile din care a pornit, asimilarea s-a încheiat nu doar cu apariția altor șiruri de personalități, inclusiv acela rezultat din mariajele dincolo de granițele comunităților etnice sau religioase, ce au fost încurajate și au căpătat extindere la un moment dat, ci și cu explozia antisemitismului. Shoah-ul a fost tragica încununare a antisemitismului și cea mai mare tragedie a istoriei cunoscute. Lumea nu mai poate fi cea de dinainte, încît mereu ne amintim această tragedie.
Curentul disimilării, care a avut în frunte personalități evreiești și a dus la mișcarea sionismului și la succesul său epocal, constînd în restabilirea statului evreilor și consolidarea sa continuă, era cum nu se poate mai firesc. În urmă cu o sută douăzeci de ani Theodor Herzl începea redactarea cărții sale, Statul evreiesc (1897), care avea să schimbe viața evreilor și evoluția lumii. Meandrele istoriei ulterioare nu au fost deloc simple, dar ele pot fi deslușite și reconstituite numai pe baze factuale și cu proceduri raționale. Scrierea istoriei capătă importanță crucială în viața societăților actuale, căci ea alimentează cel mai direct, cum se vede prea bine într-o perioadă de terorism, ideile, pasiunile și acțiunile multor oameni.
Israelul a înregistrat reușite ce confirmă din nou că istoria face dreptate cînd sînt oameni care vor și știu să lupte pentru ea și că orientarea și organizarea energiilor oamenilor este hotărîtoare pentru dezvoltarea societății. Statul evreilor atestă cît de mult poate atinge o comunitate pe scala performanțelor cînd apelează la o îndelungată tradiție culturală de valoare universală. Și din aceste rațiuni, răspunderea pentru soarta statului Israel revine nu numai evreilor, ci și – cum a arătat cu decenii în urmă episcopatul francez – creștinilor și oricărui om de bună credință….

(Din Introducere la volumul Andrei Marga, Emancipare, asimilare, disimilare, Editura Hasefer, București, 2016)

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg