Ființarea noastră ca oameni este caracterizată de căutarea sensului vieții. Gândirea, filosofia, reprezintă o asemenea căutare, împreună cu cosmologia și teologia. Religiile și concepțiile morale au întrupat asemenea aspirații.
În Occident o asemenea cercetare s-a condensat în gândirea greacă, chiar dacă Pitagora și Platon au fost influențați de gândirea egipteană și caldeeană. Căutarea principiului, din partea grecilor antici, a reprezentat și cercetarea cauzei prime și a unității. Platon a identificat-o în ideea de Bine, Aristotel în cea de substanță primă. De aici a apărut problema devenirii și multiplicității.
Viziunea lui Pietro Ubaldi (1886-1972) expusă în 24 de volume, pentru aproximativ 10.000 de pagini, ne permite să surprindem sensul unității Totului, din care facem parte, pentru a putea surprinde sensul trecerii noastre prin această lume și scopul suferinței și al trudei de fiecare zi.

 

 

Conștiiința și legea

 

 

Conștiința este cea mai profundă formațiune interoară: se dezvoltă odată cu ajungerea unei stări de maturizare, de maximă dezvoltare și înțelegere a stării de conștiință, care este în același timp o continuă renaștere. Derivă din transformarea spiritului omenesc, care este în același timp o solidă construcție interioară. Conștiința nu este dependentă de creier, ci se servește de el. Mintea cerebrală este în serviciul minții conștiente, ca atribut esențial al conștiinței însăși.
Problema care se pune, este că centrul eului nostru spiritual nu este eul însuși, ci relația eului cu Totul, adică este Dumnezeu ca gândire, energie și acțiune. Dacă eul este centrul Totului, el se poate reduce la un „ego”, adică la egocentrism.
Pentru Ubaldi fiecare dintre noi acționează în mod liber în interiorul legilor Universului, deoarece trebuie să experimenteze pentru a se putea instrui și progresa:
„Legea reacționează în mod deterministic, pentru ca ființa să intre în Sistem și în el să se salveze.”
Fiecare dintre noi simte o forță ideală, care ne atrage spre ceea ce este just și bun. Imboldul acesta ne vine din interior, iar forța provine din înaltul cerurilor. Pentru Ubaldi, ne putem sintoniza pe asemenea lungimi de undă prin intermediul a ceea ce el definește „superconștiință”.
Superconștiința reprezintă „lumină în embrionul de mâine” și deci „un mâine ce este prezent în embrion”. De aceea, în lucrarea în care a fost expusă toată această teorie a sintonizării spirituale, Marea Sinteză (1937), susține că superconștiința domină și absoarbe conștiința, așa cum volumul absoarbe suprafața, mișcându-se în contact direct cu principiile vieții, pe care le putem simți direct numai prin maturizare și evoluție.
De aceea devine indispensabilă cunoașterea principiilor directive ale Legii divine, acea lege care conduce totul, în așa măsură încât intervine asupra libertății omenești, atunci când aceasta se mișcă contra propriei sale manifestări. Aceste principii sunt cele ale ordinii, ale echilibrului și ale justiției. Și descoperind regulile care guvernează funcționarea Legii, se pot calcula inevitabilele consecințe ale propriilor noastre acțiuni. De aceea gânditorul din Foligno, susține că suntem liberi să facem erori, pentru a putea după aceea să acceptăm reacția corectivă a Legii.
Legea este, de fapt, axa conceptuală în jurul căreia se mișcă Universul și este în același timp „o gândire indicativă și o voință de realizare”. Legea conduce totul și tinde să se realizeze într-un univers în devenire, căreia îi suntem cooparticipanți. Astfel, prin cele trei posibile modalități existențiale pe care Ubaldi ni le prezintă, care sunt cele ale forței, ale ingeniozității și ale impulsului de a clarifica lucrurile, care în ultimă instanță este cel ce deschide calea spre acțiunile viitoare. Este modalitatea acțiunii sincere, oneste, o acțiune ce se bazează pe integritatea morală. Viața în acst sens nu este decât o probă.
Primul mod de viață este atras de lumea materială, al doilea este atras de energia ce ne înconjoară, al treilea de către Spirit, menit să ne sintonizeze cu conștiința cosmică.

 

 

Sensul evoluției

 

 

Procesul evolutiv constituie pentru Ubaldi calea „reasorbirii erorilor prin durere, a păcatului prin iertare, a ignoranței prin experiență, a negativității prin pozitivitate, cu o atenție constantă spre Sistem”. Astfel, același concept al creației poate fi înțeles și în câmpul valorilor morale și spirituale, utile și ele societății.
Iubirea reprezintă, în această viziune, instrumentul maturizării și al armonizării, tinzând spre acea unificare prin care prin care se poate ajunge în centrul ființei, care este constituită de instaurarea ordinii și justiției gândirii divine. De aceea iubirea face posibilă reintrarea din ordine în dreptate, dat fiind faptul că o iubire dezordonată și injustă nu sepoate înscrie în spirala evolutivă a conștiinței umane.
Legea vieții este reprezentată de evoluție. Este vorba de evoluția morală, care în această fază corespunde spiritualizării, ce constă în urmărirea unui ideal de viață, care s-a configurat din punct de vedere istoric în religii și în concepțiile morale. Aceasta se poate realiza printr-o înțelegere reciprocă și o contină căutare a fraternității universale. Este vorba de o cale ascensională, fruct al unui efort prin intermediul căruia, pe de o parte se structurează personalitatea noastră, pe de altă parte viața colectivă, într-un continuu progres.
Astfel putem înțelege cum fiecare ființă poate acționa în mod liber, și cum Legea reacționează de fiecare dată când sunt încălcate regulile sale, deoarece îndepărtarea de ea atrage o reacție pe măsură.
Ceea ce trebuie conștientizat, este faptul că același principiu care se găsește fie în Sistem, fie în anti-Sistem, așa cum demonstrează Ubaldi, are o manifestare contrarie, ca de exemplu conceptul de autoritate, care în Sistem face trimitere la armonie, în anti-Sistem răspunde unui principiu al antagonismului și al luptei pentru putere. Epoca noastră este de aceea o epocă a gândirii reflexive, după aceea a forței, proprie popoarelor antice, și a iubirii, promovată de Iisus Hristos, menită să ilumineze prin inteligență și iubire ființa umană și să facă posibilă convergența dintre eforturile științei și setea de credință. Această forță a conștiinței de a exista este în același timp factorul determinant al înțelegerii lumii în care trăim.
Trebuie să fie bineînțeles, de asemenea, faptul că este nevoie de o deschidere conștientă a ființei umane spre acțiune, spre dificultățile inerente pe care trebuie să le întâmpine, spre adversități, iar aceste fenomene sunt totodată oportunități pentru o mai bună înțelegere și rezolvare a lor. Adversitățile, pentru oricine încearcă să facă progrese în devenirea sa umană, nu sunt altceva decât un câmp de exercitare a potențialităților rămase până atunci ascunse.
Adversitatea, deci, nu este o negativitate în sine: în adversitate se pot închide și dezvălui în același timp un dar pentru creșterea personală, pentru a se putea ridica deasupra ei. De aceea Ubaldi clarifică modul în care se va dezvolta inteligența în măsură să ne facă să înțelegem cât de lipsit de sens este individualismul, care reduce viața socială la un câmp de lupte interminabile. Azi societatea noastră a descoperit puterea de organizare, pentru care este necesară cooperarea, care reprezintă mijlocul cel mai bun pentru a putea propune o nouă ordine în ce privește organizarea societății și bunul mers al treburilor obștii. Ubaldi o definește ca pe un viitor stat organico-unitar al umanității, astfel că fiecare individ din egocentric-separatist va deveni organic-unitar. Umanitatea trebuie să evolueze spre armonia unui unic stat organic, prin intermediul căruia se va realiza o stare colectiv- unificată, la care trebuie să participe toți și să contribuie la realizara unei conștiințe unitare, în sensul participării la bunul mers al treburilor comunității.

 

 

Legile vieții

 

 

Pentru Pietro Ubaldi adevărata morală, dincolo de morala ipocrită și fariseică, care este pe cale de dispariție, există o morala individuală, aparținând indivizilor și modalității lor particulare de percepție a realității, costituită de-a lungul procesului evolutiv în funcție de mediul specific în care s-a format. De aceea este nevoie să fie extinsă conștiința colectivă prin intermediul celor două forme evolutive: înțelegerea și cooperarea. Cu aceste două instrumente ale gândirii noastre putem contribui la tot ceea ce poate rezulta folositor pentru întreaga colectivitate. Noul model social va fi un „model cooperațional”, corespunzător exigențelor actualei societăți.
Arta de a trăi, pentru Ubaldi, constă în înțelegerea Legii, pentru a se simți mai bine și a suferi mai puțin și, deci, scopul este unul practic și utilitar.
De aici vine metoda colaborării frățești, cea altruistă, unitară, care încearcă să pună împreună interesele tuturor: o metodă care este în acelați timp o cale a iubirii și a justiției, inspirată din ordinea dumnezeiască a lucrurilor și din legile vieții, care sunt legi care sunt menite să facă posibilă unitatea colectivă și amortizarea separatismelor.
Ubaldi individuează, de aceea, anumite legi fundamentale.
Prima lege, este Legea meritocrației: putem vorbi de o valoare reală când merităm ceva cu adevărat. Cauzele sunt efectele și efectele sunt cazele a tot ce ni se întâmplă din punct de vedere intelectual și colectiv.
Apoi, este Legea răsplătirii benefice: orice cauză care determină un anumit comportament, ne este răsplătit în funcție de caracterul acestuia, cu bine sau cu rău. Când cauzele au de-a face cu un anumit beneficiu nemeritat pentru noi, punându-se împotriva Legii, ni se-ntoarce într-o formă răsturnată, împotriva intereselor noastre. Atuci când s-au petrecut conform Legii, vin să ne răsplătească eforturile.
Urmează Legea cunoașterii: cunoașterea ne vine prin înțelegere și o deplină maturizare a acțiunilor noastre, printr-un cumul de cunoștințe. De aceea atunci când acționează întru binele celorlalți, este nevoie să avem încredere în intuițiile noastre și în încercarea de a ne sintoniza cu Legea divină.
Există, după aceea, Legea unității colective: în mod treptat, de la comunitatea în doi se trece la familie, la micul grup, la comunitatea tribală, la națiune, până se ajunge prin intermediul dezvoltării conștiinței planetare, la comunitatea întregii umanități, respectând bineînțeles diversitatea. Viața funcționează prin unități egocentrice.
Fundamentală este Legea evoluției. Evoluția izvorăște din interiorul ființei umane: este un impuls îndreptat spre un proces de unificare. Produce sinteze progresive, prin intermediul expansiunii spirituale. O evoluție a unei comunități nu se poate obține decât prin intermediul evoluției părților sale constitutive. Este vorba de o maturizare intimă și profundă.
Fiecăruia dintre noi, în orice moment, în orice fază pe scara evoluției Legea îi oferă o oportunitate. Nu putem, în mod sigur, s-o definim ca un dat sau ca un obiect: nu este problema a „ceea ce trebuie să facem”, ci „cum” putem și trebuie să facem. De aceea sarcina noastră nu este totdeauna definită și clară, ci se clarifică prin străduințele noastre și prin percepția a ceea ce trebuie să clarificăm și să construim, în propriul nostru eu și în sufletul fiecăruia. În acest sens, uneori ni se pare că suntem la înălțimea misiunii care ne-a fost încredințată, alteori deloc: în orice caz, simțim și înțelegem că trebuie să mergem înainte.
În orice caz, scopul nostru rămâne, chiar dacă suntem disperați sau greutățile pe care le întâmpinăm ne descurajează. Mai mult, chiar atunci când suntem disperați și îndurerați, găsim acolo scopul acțiunii noastre, acela de a rezista și a continua să sperăm și să mergem înainte, în ciuda tuturor opreliștilor. Rămâne necesitatea de a continua pe calea noastră.
Aceasta este puterea noastră, ne spune Ubaldi: puterea spiritului de a se înălța, puterea sufletului de a se edifica, puterea minții de a se sintoniza, deoarece cunoștința noastră trebuie să se transforme în înțelegere și viața în înțelepciune, trăindu-ne viața ca pe o continuă expansiune a propriei conștiințe.
Acesta este sensul unei “revoluții mai evoluate”, sănătoase, folositoare, constructivă în ordinea însăși. Alternativa nu este decât o mioapă, dacă nu oarbă, involuție. Este vorba, în schimb, de a trăi evoluând, trăind continuu, cu pasiune, iubind, suferind, rezistând și imaginând, spiritualizându-ne: a trăi evoluând. Nu există alte căi pe calea adevărului: decât a trăi evoluând și a evolua trăind.

 

 

(traducere de Viorel Igna)

 

 

Bibliografie referențială
Ubaldi Pietro, La Grande Sintesi, Edizioni Mediterranee, Roma 1980.
Id., La nuova civiltà del terzo millennio, Edizioni Mediterranee,Roma 1988.
Id. La tecnica funzionale della legge di Dio, Edizioni del Centro Studi italiano di parapsicologia, Recco (Ge) 2009
Mollo Gaetano, Pietro Ubaldi biosofo dell’evoluzione umana, Ed. Mediterranee,Roma 2006.
Id., La formazione dell’uomo evoluto nel pensiero di Pietro Ubaldi, in Pedagogia e Vita, n. 4, 2005, pp. 23-36