***
Fă-ți din suflet curcubeu
și el să coboare
peste toți cireșii aceștia
în floare.

Fă-ți sufletul pasăre
cântătoare
să se așeze, sub lună,
cuminte,
cât merii, în timp,
învață
să cânte.
Ascultă cum iarba
în verdea-i candoare
pregătește luminii
o altă ninsoare.
***
lumină crepusculară/ melodie stinsă/ mă
străduiesc să descompun toate urletele/ un vânt/
ca un câine rău/ scurmă în liniștea mea/ se face
noapte/ noapte grea/ în care plonjează toate
vrăbiile/ ca într-un rest de fereastră
***
Să pleci la drum cu inima ta
de va fi greu
cântă
de va fi rău
cântă
de nu va fi
în locul ploii
să cauți o melodie
în care
să-ți rodească
diminețile.
Să pleci la drum cu
sângele tău,
cu sinceritatea ta
să speli cerul de fum
în lumina lumii
opacă
fata desculță
va găsi întotdeauna
o floare
de
mac
***
Nu luăm nimic din lumea aceasta!
Goale și albe, oasele noastre vor fi temelia
aceleiași ierbi. Manechine în vitrine de lux sau
ferestre învechite, expoziție de suflete triste, ne
furăm zăpezile și ne depozităm iluziile în aceleași
recipiente. Mâine, cineva ne va bea apa și se va
mântui. Mâine, cineva ne va bea și lumina-i va fi
mai clară.
***
din șarpele care
ești
îmi voi face
o pereche de papuci agricoli
pielea ta
nu e
nici lux
nici
de lux
pielea ta
o necesitate
într-o primăvară a
altor
șerpi

Cine ?
Cine vânează suflete albe?
În pieptul cui s-a-ntunecat?
Sabia cu o mie de lame
a cui lumină-a-nsângerat?
Cine vânează zilele calpe?
De pe buze, surâsul confuz?
și-n flautul lui Euterpe
versul cui se aude, difuz ?
***
mâine
se va vorbi despre dragoste
numai
mâine se va vorbi
despre
dragoste!
dintr-unul
în altul
ni se vor deschide
cerurile
ca niște pungi
nimeni nu va putea
să mai doarmă
de țipătul
asurzitor
al baloanelor
de săpun
doar mâine
se va vorbi despre
dragoste!

Cine ?
într-o lume dezaxată
cine să fie coaja de nucă?
sâmburele care
să vindece ?
cine să fie lumina subțire ?
din putregai
cine să taie ?
cine să ia copilul în brațe ?
cine-i femeie?
cine-i bărbat?
iarba fiarelor cine-o aduce ?
cine desprinde pustiul de cruce?
cine să taie-n pereți de bazalt?
cine înalță cântecul lumii?
de foame acerbă
cine să vindece bunii/nebunii ?
cine visează
fără ochi
fără mâini
între corbi ori
stăpâni ?
***
nefirească umbra asta
a ta
cum îşi înfige ea colţii ca o vampă
într-un trup docil
adânc
până când
Morţii i se face somn
de la început Viaţa îţi spune „bună seara”
iar inima îţi scapă printre degete
decolorându-se
Dumnezeul acesta e gol de mine
ca de noi, toţi
la orice ninsoare,
cerbi aproape umani
încondeiază drumul îngerilor
număr paşii făcuţi printr-o lumină sfârtecată
o urmă lipseşte mereu
am săpat cu călcâiul în peşteri adânci
pentru cealaltă făptură a mea
până când
anotimpurile au învăţat
să-şi umple ochii
cu
păsări