Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

#Fakenews, într-o lectură necesară „alfabetizării emoționale”

#Fakenews, într-o lectură necesară „alfabetizării emoționale”

 

 

Alina Bârgăoanu
#Fakenews. Noua cursă a înarmării.
București: Evrika Publishing, 2018

 

 

În încercarea de a găsi explicații unor fenomene stranii cu atingere la Uniunea Scriitorilor din România – de pildă, la presupusa excludere a laureatei Nobel Herta Müller din organizație și la valurile de indignare pe care le-a stârnit știrea – am publicat în Tribuna un text intitulat O invenție românească nebrevetată: fake news în cultură. Este adevărat că acel text s-a născut sub influența puternică a unei comunicări a profesorului universitar Alina Bârgăoanu despre „dezinformarea 2.0” (cea realizată pe platformele digitale) și că trimiterile ei interpretative au adus mai multă lumină în înțelegerea unor fenomene aparent stranii care pun în mișcare un întreg angrenaj de emoții ale necunoscătorilor, descompuse, mcdonaldizate în segmente distincte și uniforme („like”; „love”; „haha”; „wow”; „sad”; „angry”). Un asemenea fenomen, alimentat de emoții, nu de adevăr (indiferent cât de vizibil ar fi adevărul și cât de ușor ar deconstrui eșafodajul contestatarilor și virulența lor), conduce nu doar la îndoiala, lipsa de credibilitate a unui segment instituțional, ci și la efecte asupra întregii istorii literare. Fakenews, subliniază Alina Bârgăoanu, „încorporează, topesc jumătăți, dacă nu sferturi de adevăr și de fals, de plauzibil și de inventat etc.”. Prin urmare, o înțelegere adecvată a fenomenului dezinformării în noile haine necesita o lucrare bine scrisă, explicită, consistentă și bazată pe adevărurile tari are faptelor incontestabile, dar lipsită de concluzii rigide, ideologizante. Această carte nu s-a lăsat mult timp așteptată (iar pentru un asemenea subiect „mult timp” e traductibil prin luni).
Cartea Alinei Bârgăoanu, #Fakenews. Noua cursă a înarmării, are un uriaș potențial de viralizare, asemenea recentelor lucrări ale lui N. N. Taleb sau Y. N. Harari, dar, din păcate, marile edituri românești preferă investiția în lucrări purtătoare de conținut ideologic (ceea ce înseamnă un public fidelizat), dar suficient de indigeste (spre exemplu, cărțile lui L. Boia). Autoarea este decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA, președinte al Institutului European din România și, din ianuarie 2018, expert al Comisiei Europene în cadrul grupului la nivel înalt pentru combaterea știrilor false și a dezinformării în mediul online. În prezent este afiliată Centrului de Studii Europene al Universității Harvard. Ceea ce face ca lucrarea să poată fi virală este în primul rând tematica extrem-actuală (beneficiind și de o bibliografie pe aceleași coordonate, majoritatea lucrărilor consultate fiind publicate în 2018), proiectată explicativ la nivelul publicului larg, cu lejeritate și umor, cu potențial de monedă socială și cu potențial de a declanșa emoții și vizibilitate prin îmbrăcarea conținutului științific în hainele unei povești cu nuanțe personale: „Am scris această carte cu gândul la Iulia, fiica mea de 13 ani, și la generația căreia îi aparține, argumentează autoarea. (…) Am scris cartea cu speranța că «nativii digitali», «ultimii copii umani» – din România și din alte părți – vor reuși, cu mult ghidaj și cu multă, multă răbdare, să îmbrățișeze lumea digitală”.
Cartea e o rețea cu șase noduri mai importante: Tehnologia este destin; Noi vs. ei. Metropole digitate și periferii analogice; Noii despoți globali; Dezinformarea 2.0. Dezinformarea de nouă generație; Oamenii nu mai sunt puși în mișcare de alți oameni și Sufrageria digitală, fiecare deschizând aparent în orizontala rețelei conexiuni spre teme și subteme în care se reflectă, cumva, întreaga arhitectură informațională contemporană. Cu această notă de aparentă lejeritate, adevărurile, fundamentate printr-o extrem de solidă arhitectură teoretică (la care se face trimitere de multe ori în subtext – cartea e, în esență, adresată specialiștilor, sub aparența înțelegerii indiferent de nivelul de pregătire în câmpul disciplinar al științelor comunicării), se prezintă cu aura inocenței, ca în Hainele cele noi ale împăratului:

„În general, «elita» este cea care dorește schimbarea, care pune sub semnul întrebării statu-quo-ul. De această dată, «elita» se luptă pentru a conserva beneficiile pe care le-a obținut de pe urma globalizării, a liberei circulații, a comerțului liber. Ea nu dorește propriu-zis schimbarea, ci «revenirea» la o perioadă pe care, din punctul ei de vedere, o consideră glorioasă.” (p.74).

Așadar, într-o lume dezorganizată, aiuritoare, în raport cu care „elita” rămâne conservatoare (indiferent dacă ne raportăm la competiția de putere politică, economică sau simbolică), într-o lume a paradoxurilor (un Extremistan din proiecția lui Taleb), păstrarea establishment­-ului adevărului devine principala provocare. Cum să apelezi la adevăr într-o lume a post-adevărului? Cum să construiești argumente în condițiile în care post-adevărul emoțiilor și credințelor personale modelatoare de opinii publice este mai important decât așezarea temeinică și obiectivă în problemă („Rațiunea nu se viralizează, furia da!” este chiar titlul unui subcapitol al cărții, ilustrativ pentru realitatea iluzorie a post-adevărului acaparator)? Elitele mai întâi, instituțiile mai apoi, cedează în raport cu fluxul de neoprit al reorganizărilor. Așadar, bombardată de variante interpretative, nu întâmplător dirijate în fluxuri controlate la nivelul media clasice (dezinformarea 1.0) sau a noilor media (dezinformarea 2.0), realitatea însăși se transformă. Devine bulversantă. Contează mai degrabă identitatea dată de afilierea la grup (sau, în cazul nostru, la generații literare, la poziționări în raport cu Uniunea Scriitorilor): „nu contează faptele, ci doar faptele care îmi confirmă mie identitatea”, subliniază Alina Bârgăoanu, ceea ce explică polarizarea imediat după moartea postmodernă a marilor ideologii. În bombardamentul informațional al ultimilor ani, erodarea discursului rațional este o constantă, iar soluția pentru stoparea degradării, ruinării adevărurilor este minimul consens pe aspectele fundamentale ale societății între elite și public, după cum sugerează Jennifer Kavanagh și Michael D. Rich.
Așadar, într-o lume a algoritmilor generici care influențează alegerile indiferent de domeniu – literatura/ viața literară în rețele compensează în acest sens o realitate a așezărilor valorice – adaptarea la fluxurile newsfeed („nu te poți scălda de două ori în același newsfeed”, parafrazează ironic Alina Bârgăoanu fundamentul heraclitean) ține loc de ierarhie valorică. În rețeaua orizontală, plată, adâncimea axiologică nu contează. Contează doar afilierea: „fiecare trib îl folosește (n.a. spiritul fakenews) la folclorul digital al tribului cu care se află în conflict” (Martinez, 2018, v. p.136 în cartea Alinei Bârgăoanu). Doar că fakenews (în traducerea incompletă, neadaptată, de „știri false”) nu sunt întotdeauna false și nici întotdeauna știri:

„Sub umbrela fenomenului de «dezinformare digitală» sau «dezinformare 2.0» intră amestecul, în doze diferite, dintre informațiile adevărate (care pot fi verificate) și cele false, Cu cât dozajul este mai fin, cu atât doza de fals este mai puțin sesizabilă, cu atât este mai greu de semnalat faptul că avem de-a face cu o dezinformare.” (p.138).

Preluând informații din trecut și împachetându-le ca de noutate (cazul Herta Müller este ilustrativ), influencer-ii – soldații fideli cauzei în noile forme de terorism simbolic – înlocuiesc liberul arbitru cu algoritmi, abandonează idealul axiomatic al Școlii de la Viena și propun o raportare continuă la fluxul cu care, de multe ori, nici măcar ei nu țin pasul. Rezultatul este o bulversare a întregii societăți, o menținere într-un climat non-comunicant, într-o lume polarizată, lipsită de consens, paralizând funcționalitatea instituțiilor: „atacul la adresa instituțiilor tradiționale de presă se corelează cu atacul la adresa TUTUROR instituțiilor tradiționale ale democrațiilor liberale; se corelează cu puternica retorică anti-sistem, anti-establishment, anti-politică, anti-expertiză” (pp.152-153).
„Profețiile” anterioare, selectate în înțelesul parcurgerii cunoașterii în raport cu media clasice (propunerea subtilă a Alinei Bârgăoanu este să înțelegem efectele mass-media ca set de teorii anterioare în raport cu efectele platformelor digitate, „teorii succesive” în înțeles popperian, sau ca set de teorii ale noii paradigme, în înțeles kuhnian), ar fi putut să ne dea de gândit: „nu poți să nu comunici” (P. Watzlawick), „mijlocul este mesajul” (M. Mc Luhan), „trăim în aceeași lume, dar simțim în lumi diferite” (W. Lippmann), „este nevoie de laicizarea tehnologiei și de umanizarea comunicării” (D. Wolton). Cum, de altfel, primul mijloc de comunicare în masă, cartea, ne-ar fi putut pregăti luând în calcul dezinformarea din preistoria mass-media, cu celebra lucrare Historiae Dracule Wayda, publicată în 6 ediții diferite încă în perioada incunabulelor (1445-1500). Dar, din această lume în care rețeaua învinge din nou ierarhia (inclusiv în plan axiologic), în care Gutenberg se poziționează împotriva lui Zuckerberg, ambii fiind vârfurile de lance ale rețelelor în competiția cu ierarhiile (spre a lua în calcul teoria lui Niall Fergusson), ieșirea sub scut nu se poate face decât prin educație. Mark Zuckerberg amintea în celebra sa audiere de către Senatul american despre o „cursă a înarmării” – afirmație pe care Alina Bârgăoanu o preia și o utilizează în titlu. „Suntem prinși într-un război hibrid, iar terenul de confruntare îl reprezintă atenția noastră, datele noastre personale, emoțiile noastre” (p.194). În această confruntare, totuși, alfabetizarea media nu asigură succesul:

„Sigur că educația, alfabetizarea media, alfabetizarea digitală, alfabetizarea tehnologică ajută în demersurile de a contracara amplul fenomen de «dezinformare 2.0» Dar dacă începem cu utilizatorul final (chiar exprimarea este ușor nefirească), este ca și cum am da un Nurofen cuiva care a fost împușcat în cap.” (p. 229).

Alina Bârgăoanu pledează, în cartea sa, pentru o „alfabetizare emoțională”, capabilă să readucă dezbaterea în raportarea ei firească la adevăruri. Pledoaria ei este dublată aici de pledoaria mea: pentru înțelegerea unui fenomen aparent ilogic pe care societatea românească polarizată (inclusiv în plan literar) îl resimte pe criterii emoționale și nu valorice este necesar votul de încredere acordat elitelor, consensul pe aspectele fundamentale ale (re)ierarhizării valorilor și, într-adevăr, alfabetizarea. Sub toate aspectele ei, digitală, tehnologică, media, dar mai ales emoțională. Iar această alfabetizare poate începe de aici, de la lectura cărții #Fakenews. Noua cursă a înarmării.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg