Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Farse și întâmplări celebre la Facultatea de Filosofie din București (I)

Farse și întâmplări celebre la Facultatea de Filosofie din București (I)

 

 

Ce i-a făcut scriitorul Alexandru Monciu-Sudinski profesorului de Istorie a Filosofiei Ion Banu?

 

Era prin anul 1972. Profesorul Ion Banu (1913-1993) era un domn în vârstă, sobru, cu o atitudine afectată, distant, ceea ce uneori putea să deranjeze. Om învăţat, provenea dintr-o familie evreiască cu vechi tradiţii cărturăreşti, cunoştea şi limbile semite, a trăit până după decembrie ’89 şi a putut să publice şi o carte despre Profeţii Bibliei. Avea părul cărunt, purta numai costume de culoare neagră, cămaşă albă apretată, cravată neagră, batistă albă de asemenea apretată şi pantofi lustruiţi impecabil, la modă, cu scârţ, părea o mumie fragilă. Cursul său era de Istorie a Filosofiei Antice, de la începuturi şi până la Platon inclusiv. Însă Profesorul avea şi o marotă. El nu începea Istoria Filosofiei ca alţi profesori, cu Grecia Antică şi cu Thales, ci susţinea că Filosofia începe în China antică, cu Lao-Tse. Prin urmare, primul capitol din cursul lui era consacrat Filosofiei în China antică.
Întâmplarea nefastă a avut loc în Sesiunea de examene din iarna anului 1972. Cursul de Istorie a Filosofiei cu Ion Banu se ţinea la anul I şi studenţii de la fără frecvenţă din anul I, normal, nu îl cunoşteau pe profesor şi nici nu ştiau ce pretenţii şi ce exigenţe are la examene. Pe de altă parte, Ion Banu avea cursul pregătit pentru litografiere, dar acesta încă nu ieşise din tipografie până la data examenului. Atunci omul a pus cinci exemplare ale cursului dactilografiat în tot atâtea dosare la Biblioteca Facultăţii, precum şi un anunţ la avizier, în care se spunea că Cursul de Istorie a Filosofiei de la anul I se poate consulta în dactilogramă, la Biblioteca Facultăţii. Lui Alexandru Monciu-Sudinski, care atunci era în anul cinci şi deci nu mai avea examene, mai avea doar un semestru pentru elaborarea Lucrării de Licenţă, i-a venit o idee. A folosit maşina de scris a unui coleg, cu care se dactilografiau lucrările de licenţă, mi se pare maşina de scris a viitorului renumit ziarist Şerban Cionoff, la care a scris un text de vreo trei pagini, intitulat: „Anexa nr. 1. Despre filosoful chinez Mon-Ciu”. Textul scris de Monciu despre filosoful chinez Mon-Ciu era de fapt o imitare a stilului savant al lui Ion Banu şi conţinea nişte măgării greu de imaginat. Și, cu complicitatea unor bibliotecare, Anexa despre filosoful chinez Mon-Ciu a fost depusă în toate dosarele cursului lui Ion Banu.
Apoi, ca să îşi facă treaba bine până la capăt, Alexandru Monciu-Sudinski a mers pe un hol unde erau grupaţi studenţii din anul I f.f. ca să intre la un examen şi a intrat în vorbă cu ei. A început prin a-l lăuda pe profesorul Banu de la Istoria Filosofiei. Zicea Monciu despre profesor că e un mare savant, numai că acuma are o idee fixă. A descoperit el un filosof chinez, pe care îl cheamă Mon-Ciu, şi acuma face demersuri ca descoperirea lui să fie recunoscută pe plan mondial. În curs se află o Anexă despre acest filosof chinez, unul dintre subiectele de examen este obligatoriu din Mon-Ciu şi cine nu ştie filosofia lui Mon-Ciu nu trece examenul cu Banu. Şi atunci ca şi mai târziu, la studii la f. f. la Filosofie era o mulţime pestriţă, de la ofiţeri de Miliţie şi activişti de partid amânaţi de la „Ştefan Gheorghiu”, la preşedinţi de CAP şi gestionari din comerţul socialist, toţi cu aspiraţii pentru un statut politico-profesional mai bun. În consecinţă, oamenii s-au dus la Bibliotecă şi au luat la tocit, fără să gândească prea mult, Anexa cu filosoful chinez.
Când, la examen, Ion Banu a început să audă că studenţii de la fără frecvență spun lucruri trăsnite și toți vorbesc despre un anume filosof chinez Mon-Ciu, era deja prea târziu. Oricum, iremediabilul se produsese şi nu se mai putea face nimic. După un moment de stupoare şi o criză de nervi, profesorul a verificat dosarele cu Anexa nr. 1 de la Bibliotecă, apoi s-a dus la Catedră, a cerut la asistent să adune carnetele şi le-a pus la toţi nota 5. Bătaia de joc s-a lăţit încă şi mai mult, pentru că Ion Banu a făcut imprudenţa să ridice problema în proxima şedinţă de Senat. A povestit ce s-a întâmplat, deşi nu mai era nevoie, toată Facultatea vuia de această băşcălie, şi a cerut să fie sancţionat studentul „huligan” Monciu şi bibliotecarele. Membrii Senatului se amuzau şi ei pe la spatele victimei care era colegul lor, iar decanul Facultăţii, Alexandru Valentin, i-a explicat profesorului, cu răbdare, că nu se poate aplica nici o sancţiune, pentru că „huliganul” de Monciu-Sudinski nu mai avea de dat nici un examen, era ca şi cum ar fi terminat Facultatea, deci nu mai putea fi exmatriculat, iar bibliotecarele nu puteau să fie sancţionate, pentru că Dosarele cu cursul în cauză nu se aflau în inventarul Bibliotecii, ci au fost o primite la Sala de lectură numai aşa, ca un gest de bunăvoinţă. Vreo doi ani mai târziu, o bibliotecară mai tânără, care mă simpatiza, mi-a povestit în detaliu toată tărăşenia.

 

 

(va urma)

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg