Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Festivalul Dobrojazz de la Tulcea, ediția a doua

Festivalul Dobrojazz de la Tulcea, ediția a doua

În vara anului 2014, la Tulcea avea loc… lansarea la Dunăre a Festivalului DobroJazz, sub egida Fundaţiei ParteR, grupare de intelectuali luminați, deciși să pună pe harta jazzului această mirifică zonă a României și a continentului din care facem parte. Iniţiatorul şi coordonatorul festivalului, Dan Hornoiu concepuse un program coerent, profilat pe un compartiment stilistic aflat în plină expansiune ‒ aşa-numitul etno-jazz. Dacă, în Basarabia vecină, Festivalul Ethno-Jazz de la Chişinău şi-a consolidat deja de la începutul secolul 21 un renume internaţional, la noi în ţară o manifestare de acest tip s-a lăsat aşteptată şi este, cu atât mai mult, salutară. Tulcea merită pe deplin un asemenea eveniment, ca urbe al cărei șarm quasi-patriarhal, agrementat cu permanente influxuri cosmopolite, rezultă primordial din glorioasa-i amplasare: arc triumfal situat între cei mai vechi munți ai Europei și Amazonia Gurilor Dunării.
Oferta pentru ediția a doua ‒ desfăşurată în prag de vară 2015 – a venit în continuarea incitantelor propuneri de anul trecut, valorizând virtuțile creative ale unui spațiu multicultural, al fertilelor interferențe spirituale. În plus, e lăudabil accentul pus pe contribuțiile noilor generații de muzicieni de jazz, în curs de afirmare la confluența dintre Europa Centrală-Balcani-Marea Neagră. Deschiderea a aparţinut tânărului duo format din Alexandru Arcuş/sax alto, caval, ustensile electronice & Adi Stoenescu/pian. Am notat, de la bun început, progresele înregistrate de cei doi, nu doar în privinţa dexterităţii instrumentale, ci şi la nivelul concepţiei. Compoziţiile lor aglutinează elemente ludice şi lirice, în formulări judicios articulate şi pline de nerv improvizatoric. Tânguirea doinei e trecută prin filtrele tehnicilor acustice actuale, iar spiritul ancestral se conciliază cu luciditatea insidioasă a electronicii. Temele sprinţare permit îngemănări, când angulare, când mlădioase între armoniile pianistice şi stringenţa liniilor melodice desenate de saxofon, totul presărat cu suculente fiorituri de sorginte folclorică. Pe Adi Stoenescu îl admirasem acum câteva luni în proiectul ce-i evidenţia talentul de organist (în compania saxofonistului Cătălin Milea şi a bateristului Tavi Scurtu), dar la Tulcea i-am descoperit şi calităţile de pianist – sensibil, muzical şi … complementar faţă de iniţiativele mereu surprinzătoare ale unui reedsman complex şi complet cum este Alexandru Arcuş (apropo: după ce îi propusesem juriului Down Beat Jazz Critics Poll pe partenerii săi din extraordinara formaţie Trigon de la Chişinău – Anatol Ştefăneţ, Dorel Burlacu, Gari Tverdohleb – actualul nivel atins de A.A. îl face un candidat serios pentru secţiunea Rising Star / alto sax a celei mai titrate ierarhii jazzistice de pe Glob).
Deşi actualmente rezidează în Olanda, componenţii Trio-ului Open Source sunt născuţi în ţări diferite: basistul Ray Janga provine din Insula Curação, bateristul Juri Schewe din Germania, iar „creierul” grupului este pianistul bulgar Momchil Atanasoff. Născut în 1990, acesta din urmă a acumulat deja o multitudine de credite ca rezultat al studiilor de specialitate efectuate în patrie. În manierea sa improvizatorică sunt recognoscibile ecouri hard bop şi funky din Horace Silver şi McCoy Tyner, formule romantic-repetitive, orientalisme, referinţe dezinhibate la muzica rock, minimalisme dezvoltate … maximalist – până la nivele fortissimo etc. În cele din urmă, această abordare eclectică îşi asumă, explicit, modelul tutelar: celebrul grup suedez E.S.T., foarte influent în jazzul de la cumpăna secolelor XX-XXI, până la tragica dispariţie a liderului său, pianistul Esbjorn Svensson (1964-2008). Pentru ca lucrurile să fie clare, piesa Fast Forward îi este dedicată lui Svensson însuşi. E dificil de înţeles (în afara respectului juvenil) opţiunea talentatului emul bulgar de a-şi limita deliberat propriul potenţial energetic la un epigonism pândit de pericolul redundanţei. Din fericire, porţile spre o viitoare evoluţie mai personalizată rămân deschise, după cum o demonstrază și albumul Mirage, pe care trio-ul l-a realizat în 2013.
Cvartetul vocalistei Ana-Cristina Leonte – cu Albert Tajti la pian, Michael Acker/contrabas şi Tavi Scurtu/baterie – se află în plină ascensiune pe scena jazzului autohton. În consens cu profilul festivalului, cei patru tineri muzicieni au interpretat, cu multă sensibilitate, un repertoriu în care tonul a fost dat de aranjamente după prelucrări de Constantin Brăiloiu şi Bela Bartok bazate pe melodii tradiţionale românești. Vocea catifelată a protagonistei poartă în sine o calitate specific melancolică, interiorizată, eludând extravaganţele gratuite şi rămânând bine ancorată în text – însuşiri quasi-scandinave. În fond, cântăreața e originară tot dintr-un areal nordic ‒ Bucovina (chiar dacă numai sub aspectul nostru geo-cultural subiectiv). Originala ei vestimentaţie (ie galbenă şi fustă bleumarin) mi-a străfulgerat ideea că Ana-Cristina Leonte ar putea deveni o Sofia Vicoveanca a jazzului… Cei trei instrumentişti au realizat un acompaniament aerat, preponderent cool, pigmentat cu interesante pasaje solistice. Spre a înflori pe deplin, asemenea minunate premise merită să fie cultivate şi diversificate, evitând o anume placiditate ce poate deveni trenantă şi, cu timpul, contraproductivă.
Un strălucit program de jazz, sfidând orice fel de etichetări prestabilite, fu oferit de trio-ul bulgaro-român alcătuit din pianistul Vasil Parmakov, contrabasistul Pedro Negrescu și bateristul Hristo Yotsov. Trei muzicieni de mare forță, capabili să reformuleze valori definitorii ale jazzului – libertate expresivă, spontaneitate, swing ‒ printr-o genuină interacțiune. Spectacol creativ, ingenios, spumos, fără niciun moment fastidios. În consens cu învățăturile marilor clasici ai genului, cei trei complici și-au însușit dictonul errare humanum est ca aliat (nu ca inamic) în incursiunile lor menite să materializeze auditiv sublimul. Demn de admirat curajul lor de a redescoperi, cu dezinvoltura și pasionalitatea jazzmanului de reală vocație, standarde dintre cele mai „uzate”, precum All the Things You Are, Body & Soul, The House of the Rising Sun. Dacă Yotsov (alături de pianistul Antoni Doncev) se afirmase încă de la mijlocul anilor 1980 ca vibrafonist/percuționist al duo-ului Acoustic Version (cu care Bulgaria câștigase concursul european al tinerelor talente jazzistice), în schimb răvășitorul pianism al lui Vasil Parmakov mi se pare, cel puțin deocamdată, pe nedrept subestimat. S-ar putea ca aci să fie vorba și despre un anume exces de modestie al interpretului însuși, ceea ce i se cam potrivește și lui Pedro Negrescu. Certamente, nu doar datorită titulaturii sale simbolice, Bridge of Friendship (omonimă celei a podului de peste Dunăre dintre Giurgiu și Ruse), acest trio merită certamente o recunoștere mai amplă!
Vocalista Sanem Kalfa (Turcia) și ghitaristul/violistul George Dumitriu (România) alcătuiesc un duo echilibrat și, totodată, predispus la experimentalisme. Interesant este că, din punct de vedere lingvistic, tânăra improvizatoare s-a orientat atât spre idiomul ei nativ, cât și spre portugheză (în varianta sa braziliană, globalmente recogniscibilă datorită bossa novei). Polifoniile adeseori poantiliste, extrase din ghitară și apoi prelucrate cu ajutorul laptop-ului, susțin empatic spectacolul vocal dens și divers al înzestratei cântărețe. Un recital intimist, cu o tentă preponderent meditativă, în care subzistă principii estetice promovate în Est, începând de prin anii 1980, de către Valentina Ponomareva/Rusia, Anca Parghel/România, Yildiz Ibrahimova/Bulgaria-Turcia, Sainkho Namtchylak/Tuva, iar mai apoi de Eva Bittova/Cehia sau Grzegorz Karnas/Polonia…
Ediția 2015 a Festivalului Dobrojazz a fost încununată de recitalul unui grup provenit dintr-o zonă improbabilă a jazzului: regiunea macedoneană din nordul Greciei. Muzica propusă de Kostas Theodorou Quartet este, în egală măsură, profundă și atractivă, ancestrală și modernă, expansivă și interiorizată. O estetică a contrastelor quasi-expresioniste, reliefate de policrome țesături ritmice, având o sorginte multiculturală, care ‒ redusă la cel mai mic numitor comun – ar putea fi definită drept greco-macedo-orientală. La nivel conceptual, aportul contrabasistului/compozitorului/liderului Kostas Theodorou (alias Dine Doneff) este fundamental. Avem astfel parte de piese inspirate din obsesiile străvechi ale locuitorilor acelor teritorii de legendă (ritualul de invocare a ploii, ceremoniile ciclurilor vieții, lupta pentru supraviețuirea identitară), dar și legate de preocupările interdisciplinare ale lui Theodorou/Doneff ‒ cum ar fi studiul operei scriitorului portughez Fernando Pessoa. Din punct de vedere timbral, principalul elementul de coloratură este dat de sonoritățile seci ale oud-ului, mânuit de cipriotul Kyriakos Tapakis. Bateristul/percuționistul Kostas Anastasiadis se exprimă temperamental-tumultuos, însă bețele, baghetele și periuțele pe care le utilizează sunt astfel confecționate încât să pună surdină sunetului (procedeu care – paradoxal ‒ le potențează efectul). Pe lângă apreciabila sa omogenitate, cvartetul dispune și de un veritabil star: Pantelis Stoikos. Cu ale sale briante parade la trompetă și caval, cu alura sa de faun (nas acvilin, barbă blondă, ochi albaștri, mișcări dansante), acest extraordinar suflător și sufletist pare când un Don Cherry descins pe Muntele Olymp, când un Ian Anderson redefinind prin sunetul cavalului o ancestralitate balcano-celtică transcontinentală. Pe lângă flexibilitate, simț melodico-ritmic, precizia atacului, sau ornamentarea discursului muzical cu picante melisme, Stoikos își permite extravagante extensii tehnice neconvenționale (inclusiv demontarea trompetei), întotdeauna subsumate logicii de ansamblu. În câteva dintre splendidele sale frazări modale pe trompetă se puteau distinge și inflexiuni nouă familiare – așa după cum le știm de prin Banat, Bucovina, Moldova, sau din felul cum apar ele în mai recente prelucrări ethno-jazz din Basarabia  (Petru Haruța, Valeriu Mazâlu, Eugen Didic).
Nu pot încheia fără a elogia spiritualul afiș conceput pentru Dobrojazz de Mugur Grosu, ideea pauzelor de 30 de minute în care publicul are ocazia de a socializa, atmosfera convivială de la Teatrul Jean Bart și din elegantul edificiu învecinat Casa Avramide, eforturile depuse cu generozitate de organizatorii coordonați de Dan Hornoiu, prezența literatorilor/jurnaliștilor Ștefan Caraman, Patrick André de Hillerin, Petru Țincoca… În plus, vizitând Muzeul de Artă din Tulcea, avui plăcuta surpriză de a revedea originalul tabloului Adam și Eva de Victor Brauner, cel care fusese preluat pe afișele marii expoziții dedicate avangardei române dintre 1900-1950, pe care ICR Lisabona o organizase la Museu Nacional de Arte Contemporânea din centrul capitalei portugheze în 2009.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg