Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Figura n. 1 – Che ti manda e’ il vento

Figura n. 1 – Che ti manda e’ il vento

 

Figura n. 1 – Che ti manda e’ il vento

L’erica cresce, copre l’arca,
fecondata da Osiride.

I tuoi calzari hanno raccolto,
all’altro capo delle stagioni,
umida arenaria, d’alghe e di sale:
quando sprigiona o perde i suoi profumi?

Ogni notte ritorno ad alloggi depredati,
affannosa ricerca delle donne e dei bimbi;
la lotta la battaglia la conquista la morte
qualunque fosse il vento che ti manda.

E non erano gli occhi delle sabine prima del ratto,
né di troiane prima che la città patisse l’ira,
ma gli occhi delle contadine di oggi scese al mercato
per comprare i bei cesti d’uva che si vendono.

Nei paesi dove rigogliosa cresce l’erica,
Iside regna,
nell’ora del sole rasente sulla sabbia,
che acceca.

Occhi di donna,
a fuggire i destini degli incompiuti.

Figura n. 2 – Quello che narri del tuo viaggio

Credo non sia un sentiero tra le magnolie
e nemmeno il concreto delle stagioni
quello che narri del tuo viaggio.

Mi lasci credere di frequenti battaglie
che traversano paesi d’incenso e di canzoni:
vedo solo frequenti botteghe
e il concreto andare per osterie.

Mi vuoi far credere di canzoni come cavalli, come fiumi,
credo che le informazioni su questo punto
siano scadenti e sempre di seconda mano:
credo che un uomo, quando nasce, faccia morire un dio.

Certo, i mosaici d’oro delle cattedrali
nascondono stille rosso fuoco
e quando una società va a morire
usa ammantarsi di gemme e di ballate,
ma traversano boschi e giorni
fili visibili e tracce esili
che ognuno cancella appena alticcio.

Come portano lenti i passi
le vecchie e i vecchi,
terre d’ottobre arate,
dune di sabbia arse,
casseruole nemmeno appese alle pareti

in questi autunni tristi del patriarca!

Figura n. 1 – E vântul cel care te trimite

Creşte erica, acoperă arca,
fecundată de Osiris.

Încălțările tale au adunat,
la capătul celălalt al anotimpurilor,
nisip umed, de alge şi sare:
când emană sau îşi pierde mirosul?

În fiecare noapte mă întorc la adăposturi furate,
obositoarea căutare a femeilor şi copiilor;
lupta, bătălia, cucerirea, moartea
oricare ar fi vântul care te trimite.

Şi nu erau ochii sabinelor de dinainte
de a fi furate,
nici ai troienelor mai înainte ca oraşul
să fi suferit răzbunarea,
ci ochii țărăncilor de astăzi care au coborât
la târg
să cumpere minunate coşuri cu struguri
de vânzare.

În satele în care creşte erica plină de viață,
domneşte Isis,
la ceasul cu soarele razant pe nisip,
care orbeşte.

Ochi de femeie,
ca să scapi de destinele neîmplinite.

Figura n. 2 – Ceea ce povesteşti despre călătoria ta

Cred că nu este o cărare printre magnolii
şi nici măcar concretețea anotimpurilor
ceea ce povesteşti despre călătoria ta.

Mă laşi să cred că au fost frecvente bătălii
care trec prin sate de tămâie şi cântec:
dar văd numai dughene peste tot
şi mersul concret către crâşme.

Vrei să mă faci să cred în cîntece ca nişte cai,
ca nişte râuri,
dar cred că informațiile despre ele
sunt slabe şi întotdeauna la mâna a doua:
cred că atunci când se naşte un om face să moară un zeu.

Mozaicurile de aur ale catedralelor, desigur
ascund filtrații roşu aprins
şi când o societate se duce la moarte
obişnuieşte să se înveşmânteze în nestemate
şi în cânturi,
dar trec păduri şi zile
fire vizibile şi urme uşoare
pe care le şterge fiecare când este băut.

Cât de înceți îşi duc paşii
bătrânii şi bătrânele,
pământuri de octombrie arate,
dune arse de nisip,
cratițe nici măcar atârnate pe pereți

în toamnele acestea triste ale patriarhului!

 

În româneşte de
Ştefan Damian

 

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg