Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Filmul și „Mia ratează” împreună!

Filmul și „Mia ratează” împreună!

Textele de „întâmpinare” la lansarea peliculei Mia își ratează răzbunarea sunt „super-pozitive” (moda mileniului III, deci nu sunt de încredere) și, anunțând un subiect cu și despre tineri, am sperat să „actualizez” felul lor de a fi / trăi și problematicile specifice. La documentarea asiduă (ca de obicei) descopăr un interviu cu regizorul și scenaristul B. T. Olteanu, „lejer” într-un local, cu o reclamă mare „CIUC” deasupra… Hopa, îmi zic, ce vrea să „enunțe”: îi place berea asta, a primit bani de la ei sau e inconștient ce face pentru că… nu se face! La fel exprimarea: „filmul e un pic făcut care îmbină două stilistici”! Aoleu: exprimare ca după muuult Ciuc! Să înțeleg că el e „un pic făcut”?! Semne rele, dar să vedem… Biografia lui îl arată ca pe un „geniu carpatic” de talia unui Orson Wells: regizor, scenarist și dramaturg, ex-rugbist profesionist, jurnalist investigativ, consultant sportiv marketing și în comunicare politică, scrie proză scurtă și la revista de „cultură” SUB25 (vârsta sau IQ-ul?!) etc.”. Că așa-i românul: se pricepe la toate! Însă nici o pregătire culturală și artistică – măcar e onest, că diplome se cumpără la kilogram, în România… În schimb, e ambițios și are „sprijin logistic” (al cui o fi, neică?): s-a dus doi ani pe la festivaluri, în lume și… cu plimbările a rămas! Idem cu cele două piese ale sale. Tot în interviu afirmă satisfăcut că a conceput filmul în „stil neprofesionist” – i-a reușit complet.
Premiera națională a fost la TIFF 2021: Mia / Ioana Bugarin (studentă la actorie sau actriţă, nu e clar) a fost pălmuită de iubit și vrea să se răzbune. Cum?! Țineți-vă bine: caută un tip cu care să facă sex, să filmeze tot și să-i trimită! Într-o pseudo-cronică din astea (laudative la comandă) citesc că ea cu prietenele (tot „actrițe”!) „redefinesc noţiunea de feminitate” – așa se numește rateul total în „sistemul Bologna”! Celelalte prietene (Ștefania Cîrcu Ana Maria Guran, Ecaterina Lupu, Sorina, Silvana Mihai, Maria Popistasu, Madalina Stoica) sunt încântate de idee – de fapt, un rizibil fiasco social și comportamental, dar nimeni n-are discernământ să vadă și o ajută „la greu”… Mia se filmează mereu cu telefonul, „documentar”, când singură etalându-și gândurile, când cu prietenele între care sunt mai mult certuri, nu schimburi de opinii și idei. Mai găsim în „peisaj” și niște tineri: Alexandru Ion, Carol Ionescu, Adrian Nicolae și alții – iubitul și „catindații” la sex. Singurele scene mai reușite sunt cu „încercările de sex” care oglindesc, minimalist, cum a decăzut o relație intimă, ce ar trebui să fie bazată pe simpatie, emoții și sentimente, într-o „rutină” banală plasată „valoric” la un spălat pe dinți! Restul e ca-n peliculele șablonard-infantile ale new-hollywood-ului („studiile” autorului) pe care l-am prezentat în capitolul Post-modernism – Non-Artă și Artă (Arta – concept și istorie, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2003, și în serial în revista de cultură ORAȘUL, Cluj-Napoca, 2021: se urmărește doar „șocarea” spectatorilor, subiecte și discuții 90%+ despre și cu sex. Ca de obicei, imitatorii „plusează” prin exacerbare accentuată: de exemplu, tot al 3-4-lea cuvânt e f., p…, ce p. mea (toate fetele – or fi făcut schimb de sex, că se „poartă”!) & Co.! Filmulețe new-hollywood de genul Înghețată pe băț n-au nici 1/10 din acest limbaj. Dacă se scot astea, dispare jumătate din dialogul filmului – e ușor a „scrie” filme, când doar „astea” ai a spune! Apud Eminescu…
În acest „stil” începe: Mia lovește cu piciorul” (două minute!) o mașină parcată – noroc cu cineva care la o fereastră strigă, altfel dura un sfert din film – n-ar fi fost o pierdere. Alte „conserve” de împrumut, la mare „modă” în ultimele două decenii la așa-numitele (fals) „filme de autor”: câte două minute se taie morcovi, se spală vase, se îmbracă / dezbracă ș. a. plus sunet dat la maxim, de parcă ar face-o în urechea ta! Discuția Miei cu Mama nu aduce vreo lămurire inteligentă, deși e dr. profă universitară „de București” (trăiască Univ. Spiru Haret / Vlaicu Vodă/ Lăpușneanu / Burebista etc.!) – psihologia comportamentală e zero la toate personajele! Mă mir, deoarece părinți simpli, și la țară, știu bine ce sfaturi să dea. Viața fetelor se împarte între beții, discuții care degenerează în certuri ajungând și la violențe ridicole. Chiar și ocaziile care ar fi ridicat nivelul și tematica filmului deasupra centurii sunt „ratate”: repetiție la o piesă (subiect numai sex, desigur) oferă discuții „regizorale” curat-profunde despre costumele de baie care nu sunt sexy-provocatoare; Mia cu Regizorul idem: ea îi propune sex cu filmare și el acceptă imediat, tinerele se laudă cu talentul lor între ele (de aici și păruielile) și abordează „arta filmului” (5 minute) redusă la sintagme de câteva cuvinte: Mungiu f…te Popistașu, Cristi Puiu f… Bugarin și alte „combinații” inclusive în trei. O, tempora , o,… „artă” din chiloți!
Personajele sunt goale de sens, de conținut uman, niște fantoșe imobile care, chipurile, întrupează „observațiile” lui B. T. Olteanu despre lumea generațiilor tinere – nimic de actualitate cu probleme mai mari ca niciodată cu care se confruntă toată lumea globalizată negativ! Filmulețul n-are creștere, final sau vreo evoluție fiind doar o juxtapunere mecanică de (la propriu și figurat) „scene”… Am crezut că spectatorii vor afla o pertinentă imagine a societății de azi, mai ales a tinerilor, cum a reușit renumitul film american Kids / 1995 (regia Larry Clark) – din păcate, el va ieși mai bulversat ca la intrare! Se pare că regizorul (idem teatrul) român evită intenționat orice montare care să „decodeze” și demaște Zeitgeist-ul! În Occident, mai ales în Franța, Spania, Italia, țările scandinave și Anglia, chiar și în Germania sunt multe puternic „actuale”. Am ieșit de la film cu prietenul bun critic de film, specialist în cinematografia română – ne-am uitat „apelpisiți” unul la altul și am exclamat telepatic, deodată: Groaznic!
În această ghiveci-cacialma trebuie onorată imaginea perfect adaptată subiectului „documentar”, datorată Anei Drăghici. Am verificat, curios, și recepția „operei” printre tinerii spectatori, mai „înțelegători” la subiecte cu și despre vârsta lor: până și ei au acordat o miloasă notă 6!

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg