Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Filosofie, psihologie și cultură în orizontul „personalismului energetic”

Filosofie, psihologie și cultură în orizontul „personalismului energetic”

 

1. Cu o participare impresionantă atât prin amploarea și diversitatea comunicărilor, cât și prin aportul specialiștilor, cercetători și cadre didactice, și a unui public larg (studenți și cadre didactice din localitate) prima ediție a Simpozionului Național „Constantin Rădulescu-Motru” a constituit cadrul adecvat, prielnic unei dezbateri teoretico-metodologice privind opera și viața marelui psiholog, filosof, om de cultură, care, prin scrieri și publicații, prin înființarea de reviste și asociații de cultură, a avut rolul principal în afirmarea modernității în cultura română de la finele secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.
Gânditor cu formație enciclopedică, savant și remarcabil dascăl și promotor al noului în învățământ și educație, Constantin Rădulescu-Motru (n. 2.02.1868 – m. 6.03.1957) rămâne una dintre personalitățile de prim rang în istoria României moderne. Continuând opera marilor noștri cărturari spre promovarea și afirmarea valorilor culturii naționale, autorul Personalismului energetic (scrierea care centrează întreaga gândire constructivă a lui Rădulescu-Motru) ajunge la o împlinire teoretică ce prețuiește totodată faptul pozitiv și exigențele rațiunii, continuând îndemnul criticismului kantian spre echilibru și armonizare a domeniilor creației umane, cu scop de a da un fundament dezvoltărilor teoretice și practicii științifice, care să constituie în același timp calea unei concepții activiste, finalizată într-o teorie a vocației, „cu rol hotărâtor în cultura popoarelor”.
În acest sens pledează înseși scrierile sale, dintre care amintim: Problemele psihologiei (1898); Rolul social al filosofiei (1899); Știință și energie (1902); Cultura română și politicianismul (1904); Puterea sufletească (1908); Elemente de metafizică (1912); Curs de psihologie (1923); Țărănismul. Un suflet și o politică (1924); Personalismul energetic (1927); Elemente de metafizică, pe baza filosofiei kantiene (1928); Vocația. Factor hotărâtor în cultura popoarelor (1923); Elemente de psihologie (Lecțiuni pentru școlile secundare, 1935); Românismul. Catehismul unei noi spiritualități (1936); Psihologia poporului român (1937); Timp și destin (1940); Etnicul românesc. Comunitate de origine, limbă și destin (1942); Lecții de logică. Logica genetică (1943); Rolul educativ al filosofiei (1944); Morala personalismului energetic (1946); Materialismul și personalismul în filosofie (1947); I.P. Pavlov și problema metodei experimentale în psihologie (1956).

2. Conceput ca o primă manifestare în cadrul unui program mai larg, menit studierii și valorificării operei lui Rădulescu-Motru și, totodată, preluării și integrării în reconstrucția filosofică modernă și în cercetarea științifică din zilele noastre, simpozionul a prilejuit un efectiv schimb de experiență în cercetarea operei teoretice și practice a ilustrului psiholog și om de cultură, relevând contribuțiile sale în domenii fundamentale ale creației teoretice și ale cercetării, ale instrucției și educației.
Programul s-a desfășurat în trei zile (prima fiind cea a sosirii participanților), debutând, în a doua zi cu alocuțiunile de deschidere ale gazdelor și cu comunicările: Opera lui C. Rădulescu-Motru, stadiul actual al cercetării și proiectul cercetărilor viitoare (acad. Alexandru Surdu); Psihologie și filosofie în opera lui Rădulescu-Motru (acad. Alexandru Boboc).
În continuare a fost lansată ediția definitivă a scrierii Personalismul energetic (sub îngrijirea acad. Gheorghe Vlăduțescu și Eugeniu Nistor), după care au urmat comunicări și discuții (moderator acad. Alexandru Surdu).
Pentru relevarea problematicii și a demersurilor de abordare menționăm titlurile: Structura sistematică a personalismului energetic (acad. Alexandru Surdu); Politicianismul la români sau despre actualitatea gândirii lui C. Rădulescu-Motru (Florea Lucaci); Ideea de sistem filosofic în gândirea românească. Cu privire specială la C. Rădulescu-Motru (Vasile Muscă); Manipularea între convingerea logică și propagandă culturală la C. Rădulescu-Motru (Gheorghe Clitan); Despre metafora conștiinței-oglindă (Mona Mamulea); Mihail Eminescu, românul absolut necunoscut (Ion Filipciuc); Despre moralitatea poporului român în viziunea lui C.Rădulescu-Motru (Claudiu Baciu); Construcții identitare ale tinerilor în spațiul transilvănean (Ruxandra Gherghinescu și Constantin Edmond Cracsner); Psihologie și energie spirituală în „Peronalismul energetic” (Mihai Popa); Profilurile psihologice ale lui C. Rădulescu-Motru (Dragoș Popescu); Premise metafizice ale psihologiei poporului român (Ștefan-Dominic Georgescu); Este posibilă o psihologie a poporului român? (Marius Dobre); Conceptul de axiomă în … Analitica transcendentală (Marius Drăghici).
În jurul problemelor abordate în referate s-au purtat largi dezbateri, în cadrul cărora s-a remarcat preocuparea pentru a înțelege fondul fiecărui domeniu în care gânditorul a înscris contribuții, cât și modul în care se poate releva, în studiu comparat, valoarea acestor contribuții. De o mai atentă abordare s-a bucurat problematica metodologică, concret aici subliniindu-se necesitatea de a cerceta lucrările în funcție de contextul istoric în care au fost gândite și publicate, căci Rădulescu-Motru a fost un om activ publicistic și politic, punând în prim plan interesul cultural.
Ziua a treia a fost dominată de interesul participanților pentru psihologie (atât teoretică, cât și aplicată) și totodată de interacțiunea cu problemele sociale. Raportarea acestora la viața lui Rădulescu-Motru și epoca lui a prilejuit precizări din partea acad. Alexandru Surdu, în multe incursiuni în tradițiile gândirii românești și universale, precum și în sfera unor tendințe actuale discutabile, ale cercetării și ale atitudinii în viața culturală de la noi.
Comunicările (și discuțiile aproape după fiecare comunicare) s-au referit la următoarele teme: C. Rădulescu-Motru și W. Wundt despre sinteza creatoare în viața psihică (acad. Alexandru Boboc); Despre psihologia poporului român. Dezbateri vechi și noi (Ioan Biriș); Sufletul românesc și metanoia universului (Mihai D. Vasile); Metoda aferezei în schizanaliză (Oana Vasilescu); Nedesăvârșire culturală și politicianism (Henrieta Anișoara Șerban); Psihologia și studiul originii operațiilor logice (Titus Lateș); Vocația individuală și destinul comunitar. Elemente de etnopsihologie în opera lui C. Rădulescu-Motru (Daniel Cojanu); Conservatorismul ca element de susținere a românismului lui C. Rădulescu-Motru (Adrian Mircea Dobre); Despre relația concept-cuvânt (Ovidiu Grama); Natura, cultura și comportamentul uman (Sergiu Bălan); Personalism, energetism, vocație (Eugeniu Nistor); C. Rădulescu-Motru – promotor al abordărilor sincronice în primul curs autohton de psihologie (dr. Mihai Ardelean).
Această din urmă comunicare a prilejuit o largă dezbatere despre raporturile dintre psihologia individuală și psihologia socială, pe baza lucrărilor lui W. Wundt și C. Rădulescu-Motru, precizându-se în ce sens trebuie să înțelegem celebra „Völkerpsychologie” pentru a evita căderea într-o caracterologie generală negativă și tendențioasă a „sufletului poporului”.
O largă dezbatere s-a axat pe acest „Curs de psihologie”, în care autorul se dovedește în plină actualitate (a vremii), ca informație și ca mod de tratare. S-au făcut comparații cu psihologia lui Wundt și s-a vorbit despre laboratorul de psihologie experimentală de la Universitatea din București, laborator întemeiat de Rădulescu-Motru și continuat de urmași (îndeosebi prof. Gh. Zapan), în perioada în care domina orientarea pavlovistă, subliniindu-se și latura pozitivă (Pavlov a fost totuși, un mare psiholog) și locul psihologiei aplicate (industrială, pedagogică, psihologia muncii), preluată și experimentată de buni specialiști.

3. În acest cadru s-a vorbit și de rolul profesorului Mihai Ralea, care a predat psihologie în spiritul vremii, ilustrând însă constructiv și nuanțat domenii ca estetica, antropologia, filosofia culturii. Cu referiri la viața și soarta marelui om de cultură după 1944 (din documente și relatări ale unor personalități din epocă) s-a convenit să dăm publicității integral Cuvântul acad. Mihai Ralea la înmormântarea lui C. Rădulescu-Motru la 8 martie 1957 (publicat în „Contemporanul” nr. 10 (544), vineri 8 martie 1957, p. 7):
„C. Rădulescu-Motru
A plecat dintre noi, la o vârstă înaintată, profesorul nostru, al generației mele, C. Rădulescu-Motru. Se apropia de al nouălea deceniu, conştient, nealterat de povara anilor, cititor asiduu şi plin de curiozitate pentru ultimele achiziții ale ştiinței. Aceasta a fost, poate, însuşirea lui primordială: gustul pentru noutate, contactul permanent cu cele mai recente producții ale spiritului uman.
În lunga sa carieră de profesor şi publicist, el a deschis o largă comprehensiune pentru curentele noi ale psihologiei şi filosofiei, a manifestat o largă înțelegere pentru inedit, ținându-şi la curent pînă la urmă elevii şi cititorii săi cu un spirit mereu modern. Rădulescu-Motru s-a aşezat de partea descoperirilor proaspete pe care şi le-a însuşit şi pe care le-a difuzat. La cursurile sale, studenții nu puteau ignora nimic din ceea ce se produsese fecund şi interesant în câmpul disciplinei pe care o reprezenta. Spiritul său era nobil şi în perpetuă frământare. Astfel, el a fost printre primii care, încă de acum 30-40 de ani, au făcut cunoscute în țara noastră descoperirile geniale ale lui Pavlov. Acum, în ultimii ani, el a publicat în „Revista de Psihologie” un articol plin de înțelegere închinat învățăturii pavloviene. Până la adânci bătrânețe, n-a încetat să cugete şi să-şi pună probleme, să se adapteze spiritual, pe cât îi permitea vârsta, tendințelor epocii contemporane. Celor care îl mai vizitau în ultimii ani le-a împărtăşit adesea adâncirea textelor din Hegel, prin care năzuise să ajungă la Karl Marx.
L-am văzut alaltăieri: intrase aproape în agonie. Printre ultimele cuvinte, pe care mi le-a spus şi mie şi lui Tudor Vianu au fost acestea: „Să spuneți că n-am fost niciodată spiritualist. Am fost un scientist, şi prin urmare un materialist”.
Aceasta dovedeşte substanța intelectuală a omului care aproape intrat în comă, în vecinătatea morții, putea fi încă preocupat de probleme exclusiv filosofice. Deşi în fața morții, se frământa încă de sensul care trebuia să-i lămurească atitudinea lui în concepția de viață.
C. Rădulescu-Motru a trăit prin şi pentru intelectualitate. Nu l-am auzit în ultimii ani, deşi sărac şi slăbit de bătrânețe, plângându-se de insuficiențele sale biologice. Conversația cu el era orientată şi întreținută numai de problemele de conştiință şi rațiune care se pun adevăraților cărturari.
O a doua caracteristică a fostului nostru profesor a fost marea lui omenie şi bunătate.
A ajutat material şi moral pe oricine i-a bătut la uşă.
A figurat ca martor binevoitor în procesele intentate comuniştilor, a scris prefețe şi recomandări ale tipăriturilor acestora. Studenții săraci, fără excepție, au primit de la acest om modest şi patern totdeauna ajutorul său direct, intervenția sa la autorități, sfaturile şi îndemnurile sale. Şi-a donat biblioteca sa, strânsă cu grijă şi nevoi, Seminarului de psihologie.
Labilitatea lui sufletească l-a făcut, desigur, să îmbrățişeze adesea în sistemul său filosofic poziții eclectice sau idealiste. Filosofia sa într-o anumită măsură e legată de individualismul kantian. Multe din argumentațiile sale apar azi confuze ori dezorientate. Trebuie desprinse însă două aspecte pozitive ale operei sale. În primul rând, preocuparea tipologică a personalității pe care, în ultimul timp, el o asimila „stereotipului dinamic” pavlovian şi preocupărilor de stabilire a diferitelor tipuri ale activității nervoase superioare fundamentate de marele fiziolog rus.
Fără îndoială însă că speculațiile sale din perioada de tinerețe asupra „vocației”, asupra „personalismului”, considerat după Ostwald ca „energetic”, o serie de considerente psihologico-etice, puteau chiar, fără voia lui, să devieze în naționalism şi şovinism.
Când se va scrie asupra valorii activității lui ştiințifice, se vor putea preciza abaterile lui ideologice şi filosofice.
C. Rădulescu-Motru rămâne însă primul inițiator al „psihologiei experimentale”, al primului laborator de cercetări ştiințifice în domeniul psihologiei în țara noastră. Manualul său de Psihologie, plin uneori de ezitări şi abateri idealiste, e orientat în linii largi pe o bază ştiințifică. A fost, până la urmă, cum îi plăcea să sublinieze, un scientist, un admirator al disciplinelor exacte.
După 1944, bătrân şi obosit el n-a mai putut da un ajutor substanțial tendințelor noastre de construire a socialismului. Dar nici nu se poate spune că a fost un „rezervat”, în nici un caz ostil, absurd ori neînțelegător. Apreciind toate acestea, regimul nostru i-a oferit o îndulcire a mizeriilor trupului, legate de vârsta sa înaintată, oferindu-i o pensie de merit personal. „Institutul de Psihologie” 1-a avut printre colaboratorii săi, ascultându-i adeseori părerile.
Coboară astfel în neființă un exemplar original al intelectualilor de tip vechi, care în epoca ultimilor ani s-a comportat loial, deschis la transformări şi doritor de a ajuta opera cea mare care se înfiripă sub ochii noştri, cu ce mai putea el să dea.
Noi, foştii săi elevi, îi vom păstra o demnă și înduioşată amintire.”

Interesant că, în raport cu unele aprecieri din Necrolog, comunicatul Agerpres (apărut în „Scânteia”, 9 martie 1957, p. 3) este mai nuanțat, mai obiectiv.
„Prof. C. Rădulescu-Motru
La 6 martie a. c. a încetat din viată C. Rădulescu-Motru; fost profesor de psihologie al Universității din Bucureşti, fost membru şi preşedinte al Academiei Române şi una din personalitățile culturale de seamă ale țarii noastre.
C. Rădulescu-Motru s-a născut la 2 februarie 1868 în comuna Butoieşti, din județul Mehedinți. Tatăl său, Radu Popescu ,a fost secretarul primului profesor de filosofie în şcolile româneşti, cunoscutul cărturar Eufrosin Poteca. Bunicul său după tată era originar din Cărbuneşti (Gorj) şi ca tânăr a făcut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu, pe care l-a însoțit în marşul său spre Bucureşti.
C. Rădulescu a făcut clasele primare în satul natal. Liceul îl urmează la Craiova şi universitatea la Bucureşti, obținând licența în filosofie şi licența în drept. În 1889 îşi continuă studiile la Paris, iar în 1890 pleacă în Germania, la Leipzig, unde studiază trei ani în Institutul de psihologie al lui W. Wundt, obținând doctoratul în 1893.
Întorcându-se în țară, este numit bibliotecar la Biblioteca Universității, post în care funcționează până în 1898. În această perioadă începe şi activitatea sa ştiințifică şi filosofică, publicând „Problemele psihologiei”, „Rolul social al filosofiei”. În 1897 C. Rădulescu-Motru este numit conferențiar de istoria filosofiei antice şi de estetică la Facultatea de litere din Bucureşti şi astfel începe activitatea sa didactică, care a durat aproape o jumătate de secol.
Ca profesor de psihologie C. Rădulescu-Motru întemeiază primul laborator de psihologie din țara noastră, îndrumând cercetările pe calea unei psihologii experimentale. El este autorul a numeroase lucrări de psihologie, de filosofie şi logică, întemeietorul Noii Reviste Române, care a apărut timp de câteva decenii şi al „studiilor filosofice”, transformată apoi în Revista de filozofie.
C. Rădulescu-Motru a întemeiat în 1910 Societatea de Studii Filosofice devenită mai târziu Societatea Română de Filosofie.
În ultimul deceniu C. Rădulescu-Motru a început să prețuiască metoda reflexelor condiționate, învățătura lui I. P. Pavlov, pe care o considera o metodă valoroasă pentru construirea unei psihologii ştiințifice. Ultimul său articol, publicat în Revista de psihologie (1956) tratează despre învățătura pavlovistă ca singură metodă ştiințifică a cercetării psihologice.
Cu C. Rădulescu-Motru dispare unul din colaboratorii de seamă ai Institutului de psihologie al Academiei R.P. Române, pasionat om de ştiință, care şi-a pus toată erudiția în slujba dezvoltării ştiinței psihologice în România.
Ceremonia funebră va avea loc la Cimitirul Bellu, vineri 8 martie la orele 16.
(Agerpres)

4. După toate acestea, cititorul poate să judece și să aprecieze, ceea ce se spunea atunci și ceea ce se încearcă și se intenționează astăzi, urmând nu numai exigențele timpului nostru, ci și mărturisirile (cu profil de testament, cumva) marelui om de cultură, care nu s-a resemnat sub vitregia vremurilor, păstrându-și speranța într-un viitor pe care l-a gândit mereu sub semnul valorilor și al vocației. „Peste 50 de ani, nu mai târziu – nota Rădulescu-Motru la 3 februarie 1946 – cele publicate sau crezute de mine și de oamenii din timpul meu vor deștepta din nou interesul publicului românesc… Și atunci, când publicul românesc va respira din nou, într-o dimineață senină, va răsări în el dorința de a continua acele începute de noi și mă va citi cu aceeași bunăvoință cu care am fost citit în cursul vieții mele, timp de 40 de ani. Atunci vocația mea pe pământ va fi îndeplinită”. Orice comentariu ar fi aici de prisos!

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg