Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Fragmente dintr-o țară visată

 

 

Fragmente dintr-o țară visată

mamei – la 93 de ani

 

 

Pământuri se revarsă din apele străvechi
ne priveghează stele din sufletele duse
Urcând Golgota crucii din urmă ne întrec
doar umbre fără trupuri spre Țara Ta Isuse

Învie din mormânturi Lumina mai întâie
‚n furia nopții grele, străfundurile astupă
învolburate stihii, durându-le-n vecie
lumi după lumi o-ncape nu-i chip s-o întrerupă

Aici pe când voi nu erați trăia un sat
împrejmuit de focuri de oale și ulcele
Pe drumuri neumblate soseau din Ararat
luminile împletite în garduri din nuiele

Prin geamul cât o palmă vedeam tot universul
împărăteasă casă aveam cu lut pe jos în tindă
când lacrimile mamei surpau tot înțelesul
văzut-am paradisul la lampa prinsă-n grindă

Pământuri se revarsă din apele străvechi
ne priveghează stele din sufletele duse
Urcând Golgota crucii din urmă ne întrec
doar sumbre fără trupuri spre Țara Ta Isuse

* * *

Din viață nu-i cu putință a ieși
deodată cu vârstele, de nerepetat,
cândva cucerite cu trudă. Iar ele
nu-ndură repaos

Piscuri alt’dată afunde
prind a sui-n adăposturi
temute-arătări

Pe când seminții demult ațipite
duhuri trezesc răscolind dimineți
ce le-ai știut veștejite

La focuri potrivnice firii
grai nou ființează strămoșii
și te iau în primire

nenumărații surpați la obârșii se-arată
* * *

Cu libertatea de a-mi fi părtași
la destin se-ntorc din străinătăți ai noștri copii
mult gânditori

Ne-am învoit s-aprindem lungul
drum petrecut cu urâțenia unei lumi
ce nu ne dă pace

Ei știu că în râpele valurilor
nu pot întineri
flori selenare

Iar din topitele stânci revărsate-n
lumina zăpezilor de mai an
izvorâ-va un crin

Așa cum din tulpina durerii,
din venele ei albăstrui,
în vârtejuri abrupte

Se-aburcă nisipul în ochii zilei de mâine;
ai zorilor Alcătuire de vânt
Și aproape

că sunt mințit: „e bine, tata, îi bine”

* * *

Vorbe de neluat în seamă
nici între două bețe sar puricește
(din țânțar armăsar) îngână
de-a surda

Se strunjesc în cuvinte le înțarcă înțelesurile
viul din limbă-l omoară
apoi la taclale se-îmbiu
cei de-o samă

Estimp
în preajmă se afurisesc neamuri
de la o veche gâlceavă ce nu se mai gată

La orizont sârma ghimpată e-un șarpe

Legiutorii bolesc la Casa Poporului
zgândăresc răsărituri Mobilizare
de gărzi patriotice Veteranii de pace
unul câte unul disciplinați pe tocilă
ascuțesc custuri de inox

La orizont de sârma ghimpată se spânzură
luna

* * *

Călăuză umbra mea ignifugă
mă trece în cârcă râul îndoliat

furtuna sporește până răsună tăcerea
în Ziua de Apoi

* * *

Plecăciune aduc cuneiformelor semne;

înlemnește și gândul uitându-se lung
la cățăratul stejar
pe zgârietura iscată
de fulger
alergat în prăpăstii albastre mai ieri

Priviri pârjolite
cu neputință de stins
amarnice vremuri vestesc

Trăi-le-veți oare și voi?

* * *
nepoatei mele Melodița
Dă fuga cărăruia pe-un prilaz
dincolo unda apa neagră zdiară
că malurile până-n zori
au strîns-o de grumaz aseară

Se cheamă cucul la fântână-n sat
(secat de dorul de-a mai veni la vară)
Din joacă a rămas oare a câta oară
omăt sub lună de sânge pistruiat

* * *

Înspre demulturi săgețile rândunelelor
spintecă norii. Norul cu pantaloni în zadar
mai întoarnă din drum mereu
înapoimergătoarele zile auguste

Prin Cimiturul săracilor
cucuveaua însoțește plutoane de umbre-n
vestoane kaki

iar rafale de mitraliere culcă de zor
loviții de soartă

Către mâine de-ai zice că n-ai încotro
câne cânește răzbați
Te știu păcurarii cu turmele lor
de hieroglife;
sâmbria de bine de rău
a pagubă fluieră

Le dai binețe inclusiv vrăjmașilor
Ei îți răspund cu încrucișate priviri
mirându-se tare

 

 

Ohîi Dumitru

 

 

De afli cumva de Eneșca omul de fier
de la atelierul chefere Timișoara
ori de Al. Deiac plecat într-o mină

din Baia Sprie neferoase să adauge
la patria trupului său; știu pe unul
Ion a Parascăi: întruna o notă de trecere

de la zamfirești și alți păgâni potlogari –
tot sub cinci; note abia la purtare aproape
de maxim. Încât mintenaș el a zis:

„Cu pușca lu´tata vă pun la pământ
zerule!” Și a´trei-patra zi
tătâne-su la temniță o fost îndrumat.

Ion a Parascăi „fugit de la ore” la gârla-însorită
în curu´ gol înota cu sarsame la care doamne
ilustre învățătoare de la țară or urbe chiar jupânese

adâncite priviri țiuiau înspre sarsame. Ion a Parascăi
m-a dus pe imaș să mă-nvețe galopul pe-ai
CAP-ului cai din satul-oraș. La șezătoare

între țâțe la muieri îndrăcite zderam. Iar tata
pe grăunțe de mălai m-a înturnat. În gerunți.
Peste o droaie de ani Ionuc întrebatu-m-a:

„Hai, Găvri, am cai buni și-s neveste
pruncele-acelea de-atunci! Așadar de oricumva
afli de misterul Nădab, șantierul Jebel, de
maistrul mecanic cel fioros; „ți s-a dus pe p.

Eminescu”, o știre-mi trimete.Am o carte
nescrisă la toți să le-o dau. Anii-mi
rămași stau la pândă. De-ai să-auzi

cumva, despre mine ceva, o veste îmi dă!

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg