Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Frânghia de nisip”

„Frânghia de nisip”

Este o poveste, care la vremea ei a fost culeasă de V.A. Urechia, cu un tâlc moral aparte. O rezumăm şi dorim ca cei ce se simt vizați să mediteze adânc la ea.
Undeva, nu ştim locul şi timpul, a existat o țară în care tinerii la un moment dat au considerat că bătrânii sunt inutili. Nu mai produc, creează probleme, şi le dau de lucru tinerilor, solicitându-i să se îngrijească de sănătatea lor. Trebuie să-i ducă la medici, să-i aprovizioneze cu alimente, să-i ducă la plimbare. Şi cum pe vremea aceea nu existau cămine de bătrâni, ca să-i poată plasa acolo, au căutat altă soluție.
Şi ce au făcut atunci tinerii? Au mers la rege, care şi el era tânăr, şi i-au cerut să dea o lege ca toți bătrânii să fie exilați. Zis şi făcut! Numai că unul dintre tinerii țării ținea tare mult la bătrânul său tată şi l-a ascuns într-o peşteră. Acolo, pe furiş, îi ducea cele necesare.
Regele din țara vecină, auzind de fărădelegea celor din „țara fără de bătrâni”, s-a hotărât să pornească război împotriva lor. Motivația războiului avea un tâlc pedagogic: dacă nu îi vor returna „frânghia de nisip” pe care a împrumutat-o bătrânilor lor pe când aceştia existau, îi va cuceri şi-i va face una cu pământul.
Țara a fost cuprinsă de mare îngrijorare, de la rege până la ultimul cetățean. Nici unul dintre tineri nu ştia ce-i cu „frânghia de nisip”. Se frământau să găsească o soluție, să afle ce-i cu „frânghia de nisip” şi dacă n-o găsesc pe cea veche, să împletească alta. Dar cum? Nimeni nu ştia să facă „frânghii de nisip”.
Tânărul care-şi ascunsese tatăl s-a dus la el şi i-a relatat marea problemă care-i frământă. Bătrânul, înțelept fiind, i-a zis: spune-i regelui să meargă la regele vecin şi să-i ceară un capăt de „frânghie de nisip” ca mostră, ca apoi să-i poată împleti toată frânghia.
Regele vecin, când a auzit această cerere, a zis: totuşi, trebuie să fi rămas un bătrân în țara voastră! Iar regele locului, înțelegând cine i-a salvat de la necaz, a dat poruncă să se întoarcă acasă toți bătrânii exilați. Şi țara şi-a revenit la viața normală.
Omul care prin mijloacele care-i stau la îndemână, în primăvara aceasta, s-a străduit să ne facă şi pe noi să judecăm corect lucrurile, este Preşedintele Academiei Române. Omul acesta, Academicianul Ioan-Aurel Pop, este în vremurile actuale unul dintre cei mai inteligenți fii ai neamului nostru! Nu sunt eu în stare ca, în mod exhaustiv, să vă pun în față toate argumentele referitoare la afirmația făcută, dar felul în care ştie scoate în evidență virtuțile ce ne caracterizează ca popor m-a fascinat.
Poporul nostru are față de Biserică, față de valorile pe care aceasta le propovăduieşte, o prețuire aparte. Oamenii noştri au nevoie de Biserică, au nevoie de a se închina, de a se reculege în lăcaşurile de rugăciune, aşa cum subliniază Domnul Preşedinte. Şi, în legătură cu povestirea ce am relatat-o la început, cu toții avem nevoie de experiența bătrânilor. În mod deosebit, acest lucru îl înțelegem din articolul Periculoşii bătrâni, scris de Preşedintele Academiei.
M-am convins de inteligența, de pregătirea excepțională, de elocința şi de capacitatea de a-i învăța şi pe alții a Academicianului Ioan-Aurel Pop pe 20 octombrie 2010. Pe vremea aceea, eram Arhiepiscop la Alba-Iulia. Îl mai întâlnisem pe Academicianul Ioan-Aurel Pop, dar atunci m-a covârşit cu mulțimea cunoştințelor lui.
Universitatea „1 Decembrie 1918”, la propunerea Facultății de Teologie, i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Nu ştiu dacă dânsul avea nevoie de acest titlu, dar bucuria noastră a fost să i-l oferim. Mai ales că ne întărise în convingerea că Sfântul Ierotei a fost episcop şi la Alba Iulia şi că temeliile vechii biserici bizantine din veacul al X-lea au rămas de la el.
Cuvântul de Laudatio a fost prezentat de Părintele Profesor Dr. Jan Nicolae şi a subliniat un lucru care acum este cunoscut de către toți, şi anume că Ioan-Aurel Pop este unul dintre cei mai mari istorici români de la ora actuală. Pe atunci, era cel mai tânăr academician român.
Academicianul Ioan-Aurel Pop este un eminent profesor, cunoscut tuturor celor care s-au format în Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj. Şi din ce în ce mai mult recunoscut în Europa şi chiar peste ocean.
Ioan-Aurel Pop este important nu numai pentru opera sa de medievist ci, în general, pentru viziunea sa de istoric. Dacă citim lucrarea Din mâinilor valahilor schismatici sau Istoria Transilvaniei scrisă dimpreună cu Profesorul Ioan Bolovan, ori Istoria Transilvaniei în trei volume de mai mulți autori pe care o coordonează dimpreună cu Thomas Nägler şi Magyari András, toate ne grăiesc nouă despre un mare erudit. Şi am amintit doar câteva lucrări.
Sau când este vorba de a pune la punct unele lucruri, nu putem uita cartea sa Istoria, miturile şi adevărul, pe care ar trebui să o citească toți intelectualii noştri. Cartea răspunde punct cu punct tendințelor de „demitologizare” din istoriografia contemporană. Ioan-Aurel Pop găseşte calea de mijloc şi introduce în mod elegant un spirit critic în istoriografia românească „fără a demola valorile şi personalitățile”, cum ar zice Părintele Jan Nicolae.
Este greu de rezumat palmaresul activității sale ştiințifice şi de a menționa toate instituțiile naționale şi internaționale al căror membru este. Şi tot aşa de greu este a pomeni colegiile şi consiliile de redacție din care face parte.
În Metropola Transilvaniei, Cluj-Napoca, ne-am obişnuit să-l vedem prezent la toate manifestările ştiințifice şi culturale. Şi, pe bună dreptate, a ajuns Preşedintele Academiei Române. Este o desfătare sufletească să participi la manifestările prezidate de acest om. Şi ele nu sunt puține, dacă ar fi să menționăm doar cele prilejuite de cei 100 de ani ai Universității „Babeş-Bolyai”, al cărei rector a fost.
Şi am stat mult pe gânduri dacă în aceste vremuri când unii au rezervă față de Biserică, numită de Eminescu „mama Neamului Românesc”, să mai amintesc faptul că acest om integru este membru atât în Adunarea Eparhială de la Cluj, cât şi în Adunarea Național Bisericească.
Dar dacă totuşi l-am amintit pe Mihai Eminescu, tot el mă va ajuta să-mi răspund la o întrebare: cum se face că acest om de mare greutate spirituală şi ştiințifică, Ioan-Aurel Pop, poate fi denigrat de către unii? Răspunsul ni-l dă Eminescu în versuri: „Dar afară de acestea, vor căta vieții tale/ Să-i găsească pete multe, răutăți şi mici scandale-/Astea toate te apropie de dânşii … Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina, /Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ” (Scrisoarea I-a).
Cred că sunt multe şi serioase motivele pentru care pe acest intelectual şi om de ştiință din România trebuie să-l prețuim din tot sufletul. Este model în ce priveşte conduita morală şi ştiințifică, un om al literelor şi al virtuții. Dixi et salvavi animam meam!

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg