dacă primul copil al părinţilor noştri
n’ar fi murit la naştere
visul lor de-a avea trei fii
s’ar fi împlinit

numele noastre fuseseră predestinate:
virgil horaţiu ovidiu

providenţa vru să ne lase în viaţă
doar pe noi doi:
horaţiu şi virgil

la începuturi horaţiu părea
atât de diferit de mine
încât puteai crede că fusese substituit din eroare
în clinica de obstetrică şi ginecologie
a municipiului cluj

întâia amintire a vieţii mele
e despre cum m’au dus acolo
să-mi văd fratele nou născut
în braţele mamei

memoria mi-a rămas impregnată
de lumina acelei zile de început de toamnă
învăluind clujul în miere

horaţiu se născuse când eu împlineam doi ani şi trei luni
la 29 septembrie 1953
(geniul muzicii prokofiev
şi geniul răului stalin
muriseră simultan în acelaşi an)

în tinereţe horaţiu avea păr blond-argintiu
şi ochi căprui
eu aveam
păr şaten şi ochi albaştri

temperamentele noastre erau diferite
dar – evaluate retrospective –
complementare

în muntenegru
el fugea pe muchiile munţilor
eu le contemplam
interiorizându-le

la fotbal
el juca pe atac
eu preferam
postul de portar

în trupa liceală de ghitare şi baterie
el bătea tobele
eu menţineam linia basului

în marea neagră horaţiu se aventura
dincolo de geamanduri
eu nu ştiam să înot

amiciţiile sale erau
nemeritat de sincere chiar faţă de nemernici

experimenta
fumatul
aleatoriul jocurilor quasi-prohibite
zonele tulburi

adeseori instinctul sociabilităţii
îl ejecta dincolo de confortul domestic

participase la botezul
terasei croco
din piaţa păcii

sfida tabu-urile societăţii
anchilozate’n tabu-uri

purta plete sfidător de lungi
şi nu se sfia
să-i persifleze
pe cei care-l antipatizau

era un justiţiar de cauze pierdute

mobilitatea sa intelectuală
nutrită din efervescente resurse de humor
se manifesta imprevizibil:
era beatnik
instigator la revolte anticonformiste
jucător de handbal
prestidigitator printre scoţienceslovacepolonezebelgience
pierzător de timp şi de şanse
era student la arhitectură
fan al formaţiei the who
juca tenis de masă
juca badminton
se însura cu partenera sa de bridge
studiase violoncelul timp de opt ani
învăţase germana şi engleza la şcoală
şi franceza din revista pif le chien

devenise părintele unui fiu cu bucle de aur
pe nume claudiu horaţiu mihaiu

frate-meu horaţiu
– risipitorul prin excelenţă! –
savura naveta pe ruta cluj-câmpia turzii
în trenuri sordide
(unde l-a prins noaptea dinainte de 22 decembrie 1989
când din vagoanele târându-se prin întuneric rezona o scandare unanimă:
jos ceauşescu jos ceauşescu…)

de’ndată ce se dădu liber la creativitate
fratele meu architect violoncelist caricaturist handbalist
jovial boem incurabil irecuperabil magistru al jocului
şi-a transferat nonconformismul
în teatru

humorul său expanda: chiar în primul an de libertate fu încununat cu premiul
concursului mondial de caricatură din turcia

l-am dus cu dacia mea galbenă până la istanbul să-şi preia diploma şi banii
graţie performanţei sale furăm frăţeşte depuşi în pera palace
(hotelul preschimbat de agatha christie în depou de lux
pentru ideile venite cu orient expressul)

pe timpul nonşalanţilor ani de haos
dinaintea noii ordini haotice a secolului 21 – dar şi ulterior –
mă intersectam cu personaje din branşa ce-l adoptase pe horaţiu:
silviu purcărete gigi căciuleanu sebastian-vlad popa miriam cuibus
anton tauf mihai măniuţiu victor rebengiuc loredana grigoriu alex dabija
tudor & mona chirilă gabor tompa fatma mohamed adam puslojic
sebastian marina esther chloet ulli hoch borna balletic radu macrinici
mc ranin const. chiriac cătălina buzoianu radu afrim vlad massaci
florica ichim sorin crişan ştef. iordănescu anca bradu ştef. caraman
marius bodochi claudiu groza alina & gabi cadariu radu macrinici
& câţi alţii

fratele meu rămânea
întotdeauna diferit
mereu acelaşi
în inconstanţa polimorfismului său înnăscut

fraternitatea noastră şi-a aflat sublimarea scenică prin combinarea concepţiilor
mele muzicale cu onirismul viziunilor sale pictural-dansante:
17 acte cu piet mondrian picasso: outlandos d’amour MaMaMagritte
transfigurări de biografii în inefabil teatral
brâncuşi de chirico miro leonid andreev daniil harms gherasim luca

repet: dacă primul copil al părinţilor noştri
n’ar fi murit la naştere
visul lor de-a avea trei fii s’ar fi împlinit

şi totuşi
spre senectute realizai că
ovidiu a continuat să existe
transfigurat în
înger protector
pentru fraţii săi

(radu beligan ajuns aproape centenar îşi explica longevitatea în viaţă şi pe scenă
astfel: avusese un frate – mort imediat după naştere – şi era convins că
de-a lungul întregii existenţe sufletul înaripat al aceluia intervenise în favoarea sa
oridecâte ori cel rămas în viaţă se afla în situaţii limită)

în anii ce-mi fură daţi / cedaţi / concedaţi (chiar şi în cei ce-mi fură furaţi)
am înfruntat cumplite moment de cumpănă
retroactiv însă, multe dintre situaţiile pe care le crezusem dezastruoase
îmi aduseseră nesperate beneficii

cât priveşte relaţia dintre mine şi hazard par a fi un ghinionist norocos

nu ştiu dacă şi lui horaţiu îi va fi mers la fel
(judecând după înfăţişările noastre tot mai asemănătoare
zice-s’ar că da)

dar când tenebrele acumulate în 2016 păreau să ne asfixieze de tot
lucrarea fratelui nostru înger se făcu simţită:
agenţii săi
sebastian v.p. & gavril ţ. conspirară întru editarea
insolitelor texte de risipitor ale lui horaţiu mihaiu

dincolo de diabet jafuri deziluzii exmatriculări excomunicări
marginalizări strâmbe & tunuri ingratitudini incertitudini
ameninţări anxietăţi decepţii angoase coşmaruri
se făcu justiţie
scrierilor quasi-incognite
ale fratelui meu din viaţă

ce fericire pentru părinţii noştri
lucreţia şi virgil
plecaţi dincolo
să-l îmbrăţişeze pe
ovidiu!