Explozie de entuziasm juvenil, surprize și bun gust artistic a adus Galactoria 2017 printr-un evantai policrom de manifestări atractive, cum ne-au obișnuit studenții clujeni de la Facultatea de Teatru de-a lungul edițiilor precedente. A XIV-a ediție a Festivalului Absolvenților clujeni a pus în ecuație promoțională dorința desăvârșirii prin artă, conjugată cu actul performativ și propria exigență ridicată la puterea n a înzestrării fiecăruia. Par cuvinte mari, dar nu le pot ocoli pentru că ele exprimă cel mai bine starea generală de spirit, bucuria și tensiunea zilelor când rezultatul muncii lor este expus publicului pe tarabe îmbietoare. Din salba de mărgele a Galactoriei 2017 voi desprinde câteva din manifestările relevante la care am participat.
Abrevieri cu tentă algebrică sau criptică în titlu au avut două experimente: R3A și J25. Denominații uzuale în fond pentru practicieni și cunoscători. O decriptare ar putea fi: cum se înfruptă clasa de Actorie a profesorului și actorului Miklós Bács din textul shakespearian Richard al III-lea în conceptul regizoral al profesorei și actriței Irina Wintze. J25 e flight number pentru cursa Londra Gatwick – New York.
Tabloul clasic din „iarna vrajbei noastre” s-a transformat înt-o multiplicare și repetare încordată a scenelor axate pe „nebunia puterii”. Pe masa sacrificială a istoriei sunt proiectate și împlinite crimele tiranilor sângeroși ce poartă chipul și asemănarea regelui blestemat imaginat de Shakespeare. La început, Richard are mers schimonosit, trup scâlciat, apoi seria tiranilor trece în alți interpreți, ridicați de pe scaune pentru a supradimensiona simbolic patologia crimei. La fel sunt multiplicate personajele feminine, frânturi din Lady Anne și Elisabeth, prinse în jocul crud și tragic al istoriei și al isteriei lui Richard III. Toți interpreții poartă costumația sobră, neagră a tenebrelor în care sunt prinse personajele. Numai Ursitoarea ce deapănă firul istoriei și al terorii pare a veni din altă lume. Viziunea e ofertantă și încorporează prestația tuturor studenților, după cum s-a dorit. Aceștia sunt: Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriș, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teișanu, Victor Tunsu, Eric Țuțuianu. Pe textul lui Shakespeare, prin partiturile repartizate, tinerii actori își pot etala și încerca loial puterile. Scurte intruziuni referitoare la studiul lor pe textul shakespearian te scot din transa conflictului, amintindu-ți că ești la o etalare a virtuților actoricești ale unor studenți pe cât de dotați (nu în mod egal, totuși), pe atât de bine îndrumați de profesorul lor Miklós Bács, care se întreabă retoric Quo vadis, Homine (histrionis)? Coridorul decorat sărbătorește, care duce spre sala Studio „Radu Stanca” din clădirea Facultății de Litere, a devenit mai îmbietor anul acesta, semn că „fabrica de bufoni” funcționează într-un mod în care gazdele știu să-l facă mai plăcut, mai cald, mai prietenos.
Dar zborul J25 se amână din cauza ploilor interminabile şi eroii piesei, Aaron şi Danny, sunt prinşi în şirul unor destăinuiri în aeroportul unui oraş bizar numit Gladonsbourgh. Textul scris şi regizat de Ioana Mitu pune în lumină spiritul vagant al tinerilor plecaţi în lume pentru a cunoaşte şi a se cunoaşte. Andreea Jurj şi Dragoş Lupău se întrec unul pe altul pentru a da carnaţie celor doi rătăcitori, călători neobosiţi, în stare să improvizeze o întreagă poveste cu monstrul Zefir şi Fata de Foc, secvenţă ataşată complementar dialogului, pentru mai multă culoare. Ca să fie cool, sceneta e împănată cu englezisme şi cu un happy end pupăcios, detensionant. Meritul acestui act idilic este de a fi dat glas dorului de ducă, nestatorniciei unei generaţii care îşi caută rostul şi locul în lume. Cele două personaje au găsit dragostea, cei doi actori, sperăm, şi-au găsit menirea.
O! nebunia oraşului mare, când seara/ Arbori schilozi stau îngrămădiţi / lângă zidul negru… scria însinguratul poet austriac Georg Trakl în secolul trecut. Lângă un simbolic zid negru, sordid, îşi strigă disperarea rapperul american Kendrick Lamar adus în văgăuna ZUG Zone sub forma unei dramatizări după albumul acestuia Gud Kid, M.A.A.D. City, mai pe româneşte Kendrick: Oraş Nebun. Nebun oraşul, nebun şi acest one-man show cu Norbert Boda în regia lui Cătălin Bocîrnea. Decor minimal art: patru saci de box pe care tânărul crescut în suburbii, urmărit de poliţie, să-şi descarce nervii. Şi un pistol cu bila roşie a nasului de clovn pusă în ţeavă în chip de microfon, ca rapperul să-şi verse peste el versurile-i ritmate. De fapt o vomă angoasantă care adună laolaltă toată mizeria lugubră a periferiei din marile oraşe americane. Norbert Boda s-a străduit mult să mă convingă de faptul că vine chiar din această pătură umană imundă, dar n-a reuşit. Efortul lui însă de a se identifica direct cu un astfel de personaj merită salutat.
O altă oroare, muzicală de data asta, a fost The Rocky Horror Show după Richard O’Brien, în regia profesoarei Irina Wintze. Descătuşare de forţe artistice în formare, dăruire fără limite, antrenare a întregii clase a profesorului Miklós Bács (încă o dată!) într-un joc plin de frenezie, un delir muzical rock and roll în toată puterea cuvântului. Coregrafia eclatantă aparţine Liviei Gună, partiturile muzicale au fost lucrate de Incze G. Katalin, iar eclerajul şi scenografia au fost asigurate de Răzvan Mureşan, contribuind la un spectacol complex, greu de realizat cu atâtea efecte, proiecţii de film, costume fastuoase, des schimbate unele, strălucind aiuritor. Nu e mai puţin adevărat că actorii aflaţi la debut au strălucit în interpretări magice. Cu totul remarcabil a fost interpretul lui Frank-N-Furter, stăpânul castelului în care ajung, în urma unei pene de automobil dintr-o noapte ploioasă, tinerii logodnici Brad şi Janet. Frank, un simpatic travestit venit din Transsexual în Transilvania ocultă, atemporală, este creatorul unui om perfect, plin de muşchi, fără creier, numit Rocky. Logodnicii participă la tot felul de festivităţi excentrice, îndemnaţi de Riff Raff şi Magenta. Când aceste călăuze prin labirintul erotic îşi dau seama că Frank a greşit, se transformă în ţărani din Transilvania (de un comic irezistibil) şi devin neaoşi justiţiari într-o parodică scenă finală.
Spectacole ca cele din acest an, prezentate la Galactoria, au servit ca important ghid valoric printre absolvenţi şi creaţiile lor. La aceste manifestări de la Cluj au fost invitaţi, printre alţii, şi directori de teatru în căutare de talente tinere. Oferta anului 2017 li s-a perindat prin faţa ochilor în mii de culori şi nuanţe având multiple posibilităţi de alegere. Şi, să recunoaştem, ochiul comprehensiv a avut de unde alege.