Lumea formelor și universul în sine capătă la Borgó un sens aparte, unul care îl excedă pe cel imaginat și descris de Gauss, Bolyai sau Riemann. Geometria spațiului devine una unde complexitatea formelor și existența lor în spațiul vizual sunt încărcate și de elemente ale unei dimensiuni spirituale, care le oferă o complexitate ce depășește limitele științei și accede în universul spiritului uman. Creația artistică devine astfel un construct complementar, unde suprafața bidimensională se încarcă nu numai cu material de lucru, ci și cu o semnificație care îi oferă o greutate spirituală semnificativă. Astfel, Borgó îmbină cu succes două dimensiuni ale lumii, cea fizică și cea spirituală, oferind ochiului uman nu doar o creație corporală, ci una care are un suflet și un mesaj. Transferul de idei din lumea imaginară spre lumea formelor devine nu numai un instrument de exprimare artistică, ci reflectă o abordare a lumii înconjurătoare, care permite deschiderea unor noi perspective spre exteriorul și interiorului omului. Este o călătorie într-o direcție, unde timpul și gândul se contopesc și se metamorfozează într-o lucrare de artă care devine o ancoră în vastul univers al formelor. La fiecare colț și la fiecare pas se poate observa apariția unei forme care se adaugă la cea anterioară, oferind o dezvoltare organică ideii transpuse pe suprafața de lucru. Lumea culorilor devine și ea una specifică și recognoscibilă, totuși această stridență și alăturare cromatică nu deranjează, ci devine parte a întregului și clădește o nouă dimensiune vizuală, pe lângă cea a formelor. Este o lume a dualităților, unde echilibrul și cumpătarea reușesc să exceleze și să ofere ochiului uman un dans al echilibrului și al dorinței de echilibru. Putem afirma cu certitudine că universul lui Borgó este unul care modelează spațiul și promovează noi perspective și puncte de reper pentru ochiul uman. Linia nu este pentru artist un instrument delimitator, ci unul evidențiator prin care oferă profunzime și greutate ansamblului de structuri grafice.
Această complexitate este una sintetică, este efectul unei evoluții și al unei gândiri care funcționează într-un univers al organicului și naturalului. Ușurința cu care abordează universul formelor denotă nu doar o viziune clară, ci și o perspectivă bazată pe experiență și înțelegere. Pentru ochiul celui care privește o lucrare a lui Borgó există tot timpul un reper, un pilon pe care se poate baza, care îi oferă o siguranță și o ancoră în această lume a abstractului. Totul gravitează în jurul unui punct, a elementului central care face posibilă nu numai o structurare a formelor și ancorarea lor, dar oferă și o bază sigură pentru călătorul care se aventurează pe suprafața pânzei. Pseudosfera devine un element central al unei serii întregi de lucrări, ce ne oferă un set de creații, care, prin efectele vizuale și tematice, ne forțează să devenim parte integrantă, ne obligă să participăm la un dans în care spațiul ne absoarbe în mod natural. Elemente tematice ale vieții cotidiene sunt completate de teme și concepte abstracte, care gravitează în jurul unor puncte cheie ale credinței sau geometriei. Astfel, putem regăsi în repertoriul lui Borgó un spectru larg de lucrări care se axează în jurul unor narațiuni sau concepte ce devin parte a unui univers expresiv, colorat, complex și viu. Tot ceea ce vedem în creațiile artistului reprezintă părți ale unei lumi mai extinse, sunt un fenomen în sine care, din lumea invizibilă și abstractă a minții umane, se desprind și prind contur pe suprafața de lucru. Staticul se transformă în dinamic, iar liniile devin animate în interiorul cadrului de exprimare. Borgó a fost mereu un temerar în acest sens, lucrările lui tatonează cu noul, cu necunoscutul și, încă din ultimul deceniu al secolului trecut, au devenit sinonime cu îndrăzneala artistică. Nu trebuie să ne mire dacă regăsim, de multe ori, artistul în centrul unor procese de creație care solicită o abordare nouă, dar niciodată deraiată de pe linia echilibrului cu care deja ne-a obișnuit. Lucrările lui Borgó reprezintă o singularitate spirituală, unde orizontul evenimentelor este unul care exercită forță, dar nu anihilează, ci creează prin energia emanată în exterior.
Borgó, în oarecare măsură, este un artist al unei expresii atemporale și aspațiale, al unei expresii artistice care depășește barierele convenționale și îmbracă haina universalului plin de oportunități. Creația lui există în mai multe dimensiuni distincte, dar complementare. Tripticele lui Borgó (spre exemplu: Iona, Ruth, Pâinea sau Nașterea) îmbrățișează valori și sensuri care rămân prezente, pot supraviețui și fără asocierea dintre foma fizică a creației artistice și conceptul care stă în spatele ei. Expresia formelor și culorilor face ca lucrările de artă să devină detașabile și interpretabile în spațiul geometric al universului interior sau fizic. Interpretabilitatea și armonia formelor permite construcția unui abstract care este marcat de constanță, dar și de dinamică, de o bivalență care permite o interpretare contextuală, dar și una individuală. Borgó reușește să îmblânzească dorința formelor de a fi autonome în universul lor, oferindu-le o structură unică, un veșmânt care le scoate în evidență specificul și unicitatea în ansamblul creației.
Arta lui Borgó este una recognoscibilă și atipică, amprenta ei se manifestă nu doar în forma fizică, ci în cea spirituală, marcată de complexitatea dorinței de a oferi ceva care să treacă peste limitele lumii postulatelor și să se aventureze în universul necunoscut al spațiului și spiritului.

 

 

[György István Csaba, cunoscut în lumea artei sub numele de Borgó, s-a născut la Târgu Mureș în anul 1950. Între anii 1976-1980 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, secția pictură. Paul Sima și Victor Ciato i-au fost mentori. În 2009, obține titlul de doctor la Academia de Arte Plastice din Budapesta. De-a lungul carierei, participă la expoziții colective și personale în Ungaria, România, Slovacia, Austria, Thailanda, Polonia, Ucraina, Rusia etc. În 2002, îi este decernat premiul Munkácsy]