Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Georges Mazilu – creatorul de metafore picturale profunde ale precarităţii existenței într-o lume efemeră și imprevizibilă

Georges Mazilu – creatorul de metafore picturale profunde ale precarităţii existenței într-o lume efemeră și imprevizibilă

Creaturile paradoxale ale lui Mazilu sunt aproape invariabil mutilate și doar parțial umanizate, ca și cum ar fi supraviețuit unui dezastru genetic. În esență, ele sunt angajate în acţiuni morale şi teatrale, reprezentate oblic de o pantomimă de gesturi delicate, atenuate și de limbaj corporal, care par să apară din amintiri reprimate ale unei experiențe extreme, transformatoare. Dramele sale vizuale fermecate sfidează aproape pervers legile naturii și toate așteptările rezonabile. Sunt populate de creaturi doar parţial umane, care par simultan familiare și complet inedite, atât simpatice, cât și repugnante în anatomiile lor desfigurate. Ne șochează și apoi ne liniştesc, dar încântă fără îndoială ochiul cu desenul lor iscusit și rafinamentul tonal. Scenariile sale dramatice de acțiune și inacțiune sunt cuplate într-un limbaj de realism destul de dur și generează variații aproape inepuizabile ale aranjamentelor structurale pe pânză. Tablourile lui Mazilu sunt astfel punţi care leagă, cu putere și vivacitate, preocupări pur formale și cerințele exigente ale unei lumi intense de fantezie care flirtează și sfidează în acelaşi timp realitatea reprezentativă.
„Este o cale pentru mine să trăiesc în compania figurilor mele”, observă Mazilu, care s-a mutat cu familia sa din Drobeta Turnu-Severin, când avea 14 ani, să studieze la București la Liceul de Artă și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Instruirea sa a fost tradițională, îndelungată și foarte disciplinată, cu accent pe desen și anatomie. Totuși, la jumătatea anilor șaizeci, anul în care a ajuns în capitala României, arta modernă a devenit în cele din urmă cunoscută, câştigând prestigiu și găsind adepți. În momentul în care s-a mutat în Franţa, în 1982, Mazilu era cunoscător al avangardei internaționale, iar propriul său stil devenise complet abstract. Cu toate acestea, când a ajuns la Paris, a găsit că are nevoie de timp pentru a face față acestei avalanșe bruște și copleșitoare de noi impresii și informații, așa că a încetat să picteze timp de un an de zile și s-a concentrat pur și simplu pe reajustarea la noua sa viață în Franţa. În anul următor a făcut saltul care a dus la figurația sa actuală.
Chiar și acum, însă, tehnica de desen care a fost primordială în dezvoltarea sa ca artist rămâne o parte esențială a procesului creativ al lui Mazilu. Interesant este faptul că, în timp ce stăpânea expresia sa figurativă unică, el și-a obiectivat noul simț de Angst ca „străin”, o condiție care părea atât de problematică în acea perioadă de tranziție la Paris. Sentimentul său de înstrăinare a devenit un element cheie și în cele din urmă un factor pozitiv în stilul său în evoluție, întrucât opera sa s-a transformat radical, dincolo de studiile sale quasi-abstracte timpurii, care până la mijlocul anilor optzeci erau inspirate din natură şi interpretate cu un formalism pur. În același timp, el a devenit din ce în ce mai conștient de posesia unui preţios bagaj de emoții subiective. Începea să se confrunte cu sine însuşi la niveluri mai profunde și, după cum îl sfătuise Nietzsche, a arătat o nouă dorință de „a scruta în sine… și a coborî violent și direct în profunzimea fiinţei sale”…
Georges Mazilu continuă să ne uluiască cu forţa sa expresivă și stăpânirea abilităților tehnice, în timp ce își desfășoară propriul program special de perfecțiune formală, amestecând și modulând valorile tonale pentru a obține o redare realistă și o structură picturală comparabilă cu cea a Vechilor Maeștri. În același timp, el a reușit faza considerabilă de a reinstala alegoria și afirmația morală ca subiect contemporan viabil, realizând astfel un fapt retrospectiv cu o conștiință de sine modernă. În timp ce unele dintre imaginile sale mai satirice, hibride despre om și animal, cu interacțiunile lor complexe, pot lăsa privitorul perturbat, precum și sedus, Mazilu deţine clar o perspectivă specială asupra comediei umane și nu ezită să-i dezvăluie partea mai sumbră. Cu viziunea sa fără compromisuri și capacitatea de a conecta înțelepciunea trecutului cu neliniştile prezentului, el a creat metafore picturale profunde ale precarităţii existenței într-o lume efemeră și imprevizibilă.

 

 

Notă:
Textul reprezintă pasaje din prefața unei monografii scrisă de Sam Hunter, fost istoric de artă și profesor emerit la Universitatea din Princetown, N.J. Traducerea în limba română a fost făcută de Georges Mazilu.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg