Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Georgeta Constantinescu şi Cristina Grama 

Georgeta Constantinescu şi Cristina Grama 

La sfârșitul anului 2014 scriam în paginile presei culturale centrale despre apariția impetuoasă  pe firmamentul artelor plastice românești a artistei Georgeta Constantinescu, o pictoriță insolită care dă noi dimensiuni artei abstracte din țara noastră. Tablourile ei mai recent realizate, unele abia în vară, de dimensiuni mari (200×120 sau 150×150) – acril sau ulei pe pânză – mai rar întâlnite la noi în combinația respectivă – se pretează a fi expuse în instituții publice prestigioase, în principal mari bănci sau concerne de renume, așa cum întâlnim frecvent în Occident. Artista pictează și lucrări de dimensiuni normale care se încadrează bine în habitatul cotidian. Celor din urmă, în principal uleiuri pe pânză, opere pe care ”basorielefându-le” printr-o tehnică specială până la asigurarea tridimensionalității, inclusiv prin folosirea delicată a hârtiei, asigură o expresivitate particulară, mai puțin întâlnită la noi, amintindu-mi de cele realizate la Varșovia, cu ani în urmă, la  renumitul plastician polonez, Wlodzimierz Zakrzewski.
În noua sa expoziție prezentată într-un cadru generos, propice – vorbim de cel de la parterul Bibliotecii Naționale a României –, Georgeta Constantinescu uimește vizitatorul, fie el avizat sau neavizat, nu doar  prin construcții plastice viguroase, pe toate planurile, ci și printr-o ”umanizare” ingenuă. Aceasta constă în translarea motivelor plastice de pe pânze prin intermediul unor modele (manechine), i-am spune  parte a cotidianului.  Asupra acestui aspect voi reveni. Lumina intrinsecă a pastei moarte explodează în majoritatea pânzelor ele furându-ți fără să vrei privirea. O expresie de grandoare asigură din plin chiar mărimea tablourilor prin scrierea lor vibrantă, inundate de culori pure; cromatica bogată de mare diversitate te poartă  prin toate anotimpurile în cele mai diverse spații. Asemenea abordări le găsim rar la alți pictori.  Georgeta Constantinescu stăpânește bine meșteșugul de a logodi culorile și petele de lumină – ca să folosesc sintagma argheziană din sau despre poezie – în modul cel mai  neașteptat, nu pentru a frapa, ci pentru a da viața unor noi trăiri. Vizitatorul nu numai că este impresionat de universurile neașteptate în fața cărora se uimește, dar pe măsură ce se obișnuește cu „minunea” descoperită începe să și-o asume ca formă de exprimare. În fața fiecărei pânze  încearcă o altă trăire. Cei mai mulți dintre receptori se simt, dacă nu pe o altă planetă, în orice caz  într-o lume sau univers nou. Constată că s-a îmbogățit spiritual și își desparte cu greu ochii de pe imaginea rar întâlnită, mai ales că unele pânze emană o căldură aparte. Marea majoritate a operelor Doamnei Constantinescu de pe simezele de la Biblioteca Națională au aceeași forță telurică cu cele întâlnite la vernisajul din 2014, expuse la Galeria de pe Calea Victoriei 33. Sunt și altele noi care aduc în prim plan universuri nevăzute și nemaiîntâlnite plăsmuite de imaginația debordantă a artistei.
Venită în plastică din lumea de vârf a IT-ului de business românesc,  artista  s-a școlit sau mai degrabă  s-a autoșcolit în cel mai bun mediu artistic din Franța și Italia, unde a intrat în contact cu artiști de seamă contemporani, precum: George Briata, profesor la Beaux din Marsilia cu Giancarlo Bargoni, Peter Casagrande și Cristian Jequel ajungând astfel Marea Doamnă a plasticii abstracte românești, apreciată și în alte capitale din lume. Georgeta Constantinescu aduce ca și marele ei predecesor Ion Țuculescu în anii ‘60 abordări plastice noi. A reușit aceasta prin vigoarea și dinamisul pe care îl dă construcției plastice încât i-a întrecut pe mentorii amintiți mai sus, venerându-i totuși în continuare din postură de discipol conștiincios.
Constat cu plăcere că saltul făcut în ultimul an de artistă este nu numai admirabil ci și durabil. Vizibil din toate punctele de vedere. Ideea de a da și o dimensiune practică (utilă) pânzelor sale – nu ne învățau doar anticii că arta trebuie să îmbine plăcutul cu utilul? Am în vedere acel  utile dulci miscere.  În toate ipostazele pânzele ei m-au  surprins din toate punctele de vedere prin varietatea lor. Aceasta încă de la previzionare. Am constat că în aceeași măsură i-a impresionat și pe cei prezenți la vernisajul de la Biblioteca Națională a României.
Plecând de la imaginile surprinse  în tablourile Georgetei Constantinescu, o altă artistă, de data aceasta din domeniul hair-design-ului, Cristina Grama, a oferit la rîndu-i publicului bucureștean, în mare parte cunoscători ai domeniului, trăiri artistice unice. Colectivul artistic al designer-ului  nu numai că a pus în valoare expresia plastică a pânzelor, dar le-a și dat valențe noi – și datorită grației actorilor care ”le-a jucat”. Totul s-a desfășurat într-o coreografie insolită de lumină,  culoare și sunet  transformată în spectacol. Uimitor cum cele două artiste au intrat într-un dialog de complementaritate a artelor, dovedind că arta bună nu are granițe,  conlucrează în mod fericit până la întrepătrundere. Pentru că Strălucirea vieții, Erupția, Pasărea paradisului, Între pământ și cer și alte pânze se aflau de-acuma printre vizitatori. Până și frizurile protagonistelor sau protagoniștilor au intrat în joc coborâte parcă de pe pânzele panotate.
În timp ce trupa se perinda grațios prin fața ochilor vizitatorilor mi-am adus aminte de curentul artistic ce se născuse la Lodz, în anii ‘20 ai secolului trecut – în acel puternic centru muncitoresc și azi (numără peste 1 milion de locuitori) – când artiștii plastici polonezi au creat curentul artistic AR (Arta Revoluționară), exact prin introducerea abstactului în industria textilă. Ar putea fi de bun augur ca cele două artiste prezente împreună la acest vernisaj-spectacol să conlucreze în continuare spre binele industriei noaste textile și pe care să o ridice – pentru români – la un nivel competițional în lume, simultan cu arta lor.
Mi-am exprimat public regretul că nimeni din partea Ministerului Culturii nu a fost prezent la vernisaj, la fel și  de la Institutul Cultural Român sau din partea Centrelor Culturale care vegetează la București, de la misiunile diplomatice. Ar fi fost un bun prilej să se convingă că „nasc și în România oameni” – cum spunea odinioară cronicarul Miron Costin. Aceste instituții sunt de drept și oficial chemate să promoveze cu un și mai mare curaj arta novatoare în primul rând, nu numai folclorul răspândit până la saturație.
Cu bucurie am simțit că și publicul prezent a trăit la intensitate maximă acest dialog, lucru care rar se întâmplă la asemenea vernisaje.
Avea dreptate hair-designer-ul Cristina Grama, care a spus că a trăit cu intensitate maximă experiența dialogului cu pânzele Georgetei Constantinescu pe care la rându-i le-a îndrăgit.  „A fost o călătorie prin artă, emoție, viața și evoluție! A ieșit bine, dar am trăit la limită, am trăit foarte intens fiecare fracțiune de secundă din eveniment, dar și din pregătirea pentru întâlnirea cu publicul”.
Am spune că-i bine că și în România se experimentează inclusiv în domeniul artelor plastice și vizuale, rău este că nu se promovează pe măsură, uitând că arta e mai scumpă decât aurul. Butada din urmă o pronunț și pentru că abordăm tema la Economistul.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg