Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Giordano Bruno și tradiția ermetică (II)

Giordano Bruno și tradiția ermetică (II)

 

 

Arta memoriei

 

Bruno și-a început activitatea în Anglia cu un volum dedicat ambasadorului francez la Curtea elisabetană ce conținea o artă a memoriei, care nu era altceva decât o altă ediție a lucrării Cantus Circaeus, alături de alte două opere intitulate Explicatio triginta sigillorum și Sigillus sigillorum.
Gruparea Sigiliilor în număr de treizeci ne spune că Bruno se mișca în planul mistico-magic al lucrării De umbris idearum; în mod efectiv întreg volumul nu este altceva decât o aprofundare a cercetării asupra memoriei ca mijloc esențial al formării magicianului, pe care o realizase deja cu cele două lucrări publicate la Paris. Acolo, așa cum am văzut, a obținut dreptul de a preda și mai ales a intrat în atenția regelui Henri al III-lea; acum, în Anglia spera să obțină aceleași rezultate, deoarece, după dedicațiile făcute ambasadorului, a făcut o dedicație Excelenței Sale, Vice Cancelarul Universității din Oxford și tuturor iluștrilor săi Doctori și Maeștri.1 Sigiliile, opera publicată în 1583 în Anglia cuprinde patru părți:

 

Ars reminiscendi
Expicatio triginta sigillorum
Triginta sigilli
Sigillus sigillorum (2)

 

 

Dacă tuturor cititorilor lui Bruno le-a scăpat din vedere sistemul magic din De umbris idearum, scrie Frances Yates în Arta memoriei3, cititorii Sigiliilor au făcut și mai puține progrese citind această operă. Pentru a clarifica ce sunt aceste Sigilii, Frances Yates se-ntoarce cu memoria la Florența pentru un exercițiu comun. Își amintește de Augustin del Riccio, un dominican din Conventul Sfânta Maria Novella din Florența, care a scris în 1595 o Artă a memoriei locale pentru a fi folosită de tinerii studioși. Acest mic Tratat n-a fost publicat niciodată, dar manuscrisul poate fi consultat la Biblioteca Națională din Florența. Este ilustrat, scrie Frances Yates cu șapte desene menite să le clarifice tinerilor din Florența principiile Artei memoriei. Ideea lui Augustin del Riccio de a prezenta principiile și diversele tehnici ale artei memoriei prin intermediul unor mici tablouri simbolice corespunde exact la ceea ce face Bruno în Sigilii, prezintă principiul de asociere ca pe un Creator de imagini, prin folosirea imaginilor pictorului Zeusi. Sigiliile sunt deci principii exprimate prin propoziții și tehnici artistice, magicizate, îmbinate cu lulismul și cu cabala, dezvoltate prin intermediul unor mistere imposibil de înțeles de către oamenii acelor vremi. Cititorul elisabetan care a încercat să abordeze această curioasă operă, care a fost publicată în Anglia aproape în mod clandestin, trebuia să-și înceapă studiul cu Ars reminiscendi. Continuând cu folosirea propriei terminologii de subiecta pentru locurile memoriei și de adiecta pentru imaginile memoriei, Bruno oferă în acest Tratat reguli clasice, dându-le dimensiuni mult mai mari decât acelea ale unui tratat normal de memorie4.
Bruno insistă că imaginile trebuie să fie impresionante și asociate în același timp cu altele. Ca sistem pentru locurile alese, Bruno le recomandă pe cele pe care le numește „semimatematice”, adică figurile ce cuprind diagrame, ce nu sunt matematice în mod normal, ci într-un fel cu totul special. A doua parte din cele Treizeci de Sigilii, adică treizeci de propoziții despre principiile și tehnicile memoriei magice, urmate de explicații, unele din ele fiind ilustrate cu diagrame semimatematice, care apar la o primă analiză imposibil de rezolvat. Este de văzut câți dintre cititori reușesc să depășească această barieră. Vom prezenta în cele ce urmează numai două pentru a vedea complexitatea lor.
De exemplu, Sigiliul al XVIII-lea,
Il Centurionul adună împreună grupuri de o sută de amici într-o sută de locuri, un exemplu cunoscut al dictonului clasic ce indică posibilitatea de a construi imagini cu persoanele ce ne sunt apropiate sau Sigiliul al XIX-lea, Cuadratura cercului (De Quadrato encyclio) bazat pe inevitabila diagramă a horoscopului. Bruno rezolvă această veche problemă folosind o figură „semimatematică”, adică o figură magică ca sistem al locurilor mnemonice. Sigiliul 2I, „Roata olarului”, este o non-diagramă a horoscopului, cu o axă contrasemnată cu inițialele celor șapte planete (cunoscute atunci), care se mișcă împreună cu ea; este vorba de un sistem foarte dificil de înțeles, dar în același timp eficace pentru potențarea memoriei.
Totuși în sistemul lui Bruno, conclude cercetătoarea engleză, comenzile primite se actualizează în interiorul lor prin permutări și combinații cabalistice. Ultimele două Sigilii (Combinatorul și Interpretul) sunt combinații luliste și manipulări cabalistice ale alfabetului ebraic.
Ce dorea să facă în ultimă instanță Bruno?, se-ntreabă Frances A. Yates. Lucra cu două sisteme de idei, memoria și astrologia. Tradiția memoriei ne învață că fiecare lucru este amintit dacă este asociat unei imagini, iar faptul că aceste imagini trebuie să fie impresionante și puternice din punct de vedere emoțional; și mai ales faptul că ele trebuie să se lege între ele prin asociere.
„Bruno încearcă să facă funcționale sistemele memoriei bazate pe aceste principii, legându-le prin sistemul astrologic, folosind imagini dotate cu putere magică, locuri „semimatematice” sau magice și ordinele asociate ale astrologiei. În așa fel încât amestecă combinațiile luliste cu magia cabalistică5.
Ideea de a combina principiile memoriei cu principiile astrale este prezentă și în Teatrul lui Camilllo6. Bruno a dorit să elaboreze această idee în modul cel mai științific posibil, până la cele mai mici detalii. Am văzut acest efort în sistemul „Umbrelor”, la care se referă Sigiliile, dar în această operă Bruno enumeră o metodă după alta în urmărirea scopului său. Din nou putem face aici o paralelă cu „creierul electronic” și cu modul de stocare a datelor. Bruno, scrie F. A. Yates, este convins că este în măsură să construiască un sistem care poate proiecta spre interior sistemul astrologic și reflecta schimbările și combinațiile în raporturile variabile dintre planete în funcție de zodiac și cu influențele planetelor asupra caselor horoscopului. Totodată, așa cum am văzut înainte, interpretarea sistemelor de memorie la Bruno sunt considerate anticipări magice ale sistemelor moderne de memorizare. Cercetătoarea engleză se limitează să mențină discursul ei în limitele timpului istoric, fără a face analogie cu poziția lui C. G Jung sau a altor psihanaliști moderni.
Un alt aspect al sistemului brunian în materie de memorie este caracterul antiaristotelic al filosofiei bruniene a naturii. Vorbind de imagini vesilifiere (așa cum anumite flori au o funcție veselifieră, adică de atracție pentru insecte), la fel și sistemele memoriei, se pot corela cu anumite grupuri astrale, scrie Bruno în acest sens:
„Toate lucrurile din natură și în natură, ca soldați dintr-o armată, îi urmează pe comandanții care le-au fost repartizați… Acest lucru l-a văzut foarte bine Anaxagora, dar la care n-a ajuns Aristotel, tatăl naturii sofistice… cu ale sale imposibile și artificiale segregări logice ale adevărului lucrurilor7”.
Acest text pune în lumină unul din izvoarele antiaristotelismului lui Bruno: grupările astrale din natură îl contrazic pe Aristotel și un om cu o memorie bazată pe aștri n-o poate folosi în cercetarea naturii conform concepției aristotelice. Prin intermediul magiei imaginilor folosite într-o memorie arhetipală el a fost capabil să vadă grupări astrale naturale, legate între ele de „inele magice”, care dau un sens unitar lucrurilor.8
În Sigilul Sigiliilor sunt pagini memorabile despre diversele grade de cunoaștere. În aceste pagini Bruno nu pierde din vedere tratatele mnemonice în care se obișnuia să fie puse în evidență trăsăturile psihologice ale diverselor capacități imaginative, imagini care treceau de sensul comun la compartimentele psihologice. Bruno, scrie F. A. Yates, are în minte o diagramă de acest fel, componente normale ale unor tratate despre memorie, dar argumentația sa este îndreptată împotriva diviziunii psihicului în compartimente specifice psihologiei capacităților imaginative sau estimative etc. Paginile sale sunt un fel de manifest al primatului imaginativ9 în procesul cunoașterii, pe care el refuză să-l considere ca fiind împărțit în multe asemenea capacități, înțelegându-le mai degrabă ca pe un proces unitar. El face distincție (influențat aici de Plotin între cele patru grade de cunoaștere), adică senzații,imaginație, rațiune, intelect, dar se preocupă și să deschidă o posibilitate de interacțiune între ele, trecând peste subdiviziunile făcute în mod arbitrar. Și la sfârșit devine evident, că în viziunea sa, întregul proces de cunoaștere este un proces unitar, în mod fundamental un proces imaginativ.10
Printre cei care în Italia au abordat acest subiect este Mariassunta Picrdi11 care are o analiză extrem de riguroasă asupra implicațiilor procesului imaginativ la G. Bruno:
„Îi datorăm studioasei F. a. Yates definiția unei ipoteze storiografice care ni-l descrie pe Giordano Bruno ca pe un mag ermetic bazată pe intuiția că ermetismul filosofic și scrierile magice atribuite lui Hermes Trismegistul au avut rolul de izvor de inspirație pentru opera sa. O asemenea imagine s-a alăturat în mod diferit tezei că Bruno era un martir al gândirii libere din tradiția secolului al XIX-lealegată de libertas philosophandi 12 Ca om al vremii sale Bruno recunoaște utilitatea întăririi memoriei, adică a posibilității de a mări gradul de memorizare, dar nu avea multă încredere în tehnicile cele mai comune cărora le-a individualizat limitele și defectele. De aceea analizează posibilitatea de a experimenta ceva nou, încercând să inventeze noi sisteme, menite să fixeze în memorie un număr cât mai mare de cunoștințe. Astfel, cercetările lui Bruno din câmpul mnemotehnicii se profilează ca o regândire a artei memoriei și a conceperii unor noi modalități funcționale pentru o cunoaștere progresivă.
Reforma acelei ars reminiscendi exprimă, de fapt, modernitatea lui Giordano Bruno, care s-a făcut interpretul procesului de reînnoire a cunoașterii care era în curs în vremea sa, ținând cont de necesitatea de a renova tehnicile memoriei artificiale în relație cu noile modalități de cunoaștere și în același timp a reorganizării ordinamentului enciclopedic al cunoașterii. De aici izvorăsc concepția și structura tratatelor sale despre arta memoriei și a comentariilor sale asupra logicii combinatorii a lui Ramon Llull apărute în diferitele momente ale peregrinajului său european: la Paris, unde tipărește De umbris idearum (1582) și Cantus Circaeus (1502), la care se adaugă De compendiosa architetura et complemento artis Lulli 1582, primul său comentariu la logica lui Llull, scris într-o atmosferă propice descoperirii filosofiei mistice catalane.
Bruno definește funcția mnemotehnică a imaginilor care sunt asociate conceptelor conform diverselor modalități care folosesc descrierea figurii formelor simbolice. Vedem aici o formă diferită a perspectivei asupra obiectelor naturale, ce face trecerea de la haosul fantastic la ideile abstracte, reprezentate prin imagini evocative ce indică și semnifică în același timp; reușește astfel să aducă în actualitate ceea ce nu avea o formă vizibilă, operând în același timp prin indicații semnificative.13
Astfel, imaginile adăugate devin o urmă a ideilor și capătă statutul de semn, notă, caracter, sigiliu cu o dimensiune ideală; reproduc astfel într-un context mnemotehnic povestirea simbolică a naturii și a valenței mistice a corpurilor naturale, trăite de Bruno ca și chipuri sensibile ale inefabilului metafisic și ca instrumente privilegiate ale comunicării cu el.
În această perspectivă, scrie M. Picardi, este definită o afinitate între imaginile memoriei și obiectele naturii care sunt ieroglifice (simboluri pure), vii și imagini sensibile ale vizibilului. O asemenea afinitate se evidențiază în lumina caracterului excepțional al artei bruniene a memoriei care își dobândește forme tot mai complexe ce multiplică corespondențele dintre idei și imagini cu o putere atât de mare care pare să acționeze dincolo de natură, deasupra naturii și chiar împotriva naturii, ca și cum ar fi fost în ea ceva magic.14
Imaginile mnemotehnice sunt asociate locurilor, ocupând fiecare spațiu singular al memoriei, conform unei ordini stabilite în mod arbitrar și personal. Și dacă lucrurile sunt elemente fixe, imaginile sunt elemente în mișcare și pot fi adăugate, eliminate sau mișcate din loc, modificând în mod continuu secvența memorizată fără a compromite întregul. În acest punct, exercițiul memoriei constă în a-ți aminti secvența locurilor, evocând una după alta imaginile ce-i sunt asociate și conceptele pe care le reprezintă.
Bruno este un fin cunoscător al mnemonicii de tradiție retorică din care derivă anumite principii de bază care redefinesc cadrul teoretic al noii arte a memoriei, ca de exemplu funcția mnemonică a imaginilor și a criteriilor care conduc la alegerea lor.
În ceea ce privește calitatea, imaginile adăugate trebuie să fie splendide, în așa fel încât să fie capabil să influențeze imaginația și capacitatea cognitivă, întrucât atrag cu ele principiul din care s-a născut filosofia, cel al uimirii și al necesității explicării lumii.
Sistemul memoriei prin folosirea locurilor prevede ca imaginile să fie așezate în interiorul spațiilor memoriei în mod extrinsec și arbitrar și conform unei ordini de succesiune, care trebuie să fie reprodusă cu exactitate în renovarea amintirilor. Cu cât mai mare este numărul imaginilor, cu atât mai mare este efortul memoriei constrânse să reparcurgă succesiunea locurilor și a imaginilor fără ajutorul unei legături intuitive care să lege imaginile și locurile între ele. Acest sistem, după Bruno, îngreunează memoria, deoarece cei care-l practică tind să supraîncarce locurile cu un număr excesiv de imagini și de scene mnemotehnice, care fac problematică revocarea amintirilor.15
Noutatea artei bruniene a memoriei derivă din felul în care sunt organizate substraturile mnemotehnice. Bruno a experimentat ceva cu totul nou, lăsând în urmă sistemul loci (al locurilor) folosind ca substrat al memoriei artificiale schema grafică a horoscopului împărțit în douăsprezece case. Schema horoscopului se prezintă ca un fel de substrat propriu al căror spații interne, cele douăsprezece case ale horoscopului, sunt luate în așa fel încât să constituie un întreg, Fiecare unitate singulară este constituită la rândul ei din singure părți care au funcția de substraturi maximale proprii, exprimate prin simboluri astrologice.16
Față de sistemul memoriei prin locuri și imagini, Bruno aduce câteva elemente de noutate: folosirea elementelor care constituie propriile substraturi, prin folosirea elementelor semnificative, a unor substraturi caracterizante prin însăși relevanța lor simbolică.
Operațiunea lui Bruno este inovativă deoarece elementele distinctive sunt atribuite substratului, nu imaginilor. Iar cu ajutorul elementelor caracteristice ale substratului devine unul semnificativ, adică dobândește o valență simbolică care-l pune într-o relație privilegiată cu imaginile mnemotehnice. Față de tehnica locurilor, diferența este considerabilă, deoarece Bruno atribuie substraturilor o funcție prin care sunt rechemate în memorie imagini recurente, arhetipice, diferite de simplele imaginile mnemotehnice. Se creează astfel un sistem de legături simbolice care implică toate elementele sistemului mnemonic. Să ne gândim numai la simbolica ieroglifelor, care fixează horoscopul: ele fac trimitere la imagini astrologice chemate să evoce o multitudine de semnificații conform unui sistem astrologic al vechilor tradiții.
„Cu acest sistem astrologul va putea contempla cele patruzecișiopt de imagini ale Cerului, ce pot fi reduse la patru părți constitutive, cu imaginile inițiale ale «locurilor», a pozițiilor lor și a celor patru părți ultime, care sunt cele ale stelelor fixe, proprii decadelor, centuriilor și miriadelor, toate elemente ordonate. Noul sistem exprimă tentativa de a multiplica numărul substraturilor, dând naștere unor câmpuri unitare, adică grupări de două sau mai multe părți asumate ca substraturi ale memoriei . În acest fel Bruno pune accent pe unul dintre substraturi, fie pe singularele părți ale unui substrat general. (…) Un astfel de sistem permite o mărire considerabilă a memoriei prin receptarea în interiorul ei a unui număr tot mai mare de imagini și concepte cu amplificarea considerabilă a posibilității de a memora.”17
Programul brunian al reformei memoriei artificiale se perfecționează și se completează datorită influenței considerabile a sistemului de rotație inventat de Ramon Llull. Lectura atentă a Artei combinatorii, scrie Mariassunta Picardi, conduce la proiectarea unui nou model mnemonic, care introduce mișcarea în ars reminiscendi, cu folosirea unui sistem al substraturilor, construit din roți în mișcare.18 Sunt roți împărțite în treizeci de sectoare, care sunt semnificate prin treizeci de litere mari și mici: douăzecișitrei de litere ale alfabetului latin, patru litere ale alfabetului grecesc și trei ale alfabetului ebraic.
Roțile mnemonice gândite de Bruno sunt dispozitive mobile ce creează diverse combinări de substraturi, imaginile și conceptele instituind diferite ordine de corespondență și simetrie între datele mnemonice. Asemenea corespondențe se modifică și se redefinesc în mod continuu până la alternarea conform ideii inițiale a tuturor conceptelor enunțate. Mai mult, dacă se mărește numărul roților mnemonice, crește numărul combinațiilor dintre litere, ceea ce permite adăugarea unor noi date ce pot fi incluse în combinațiile posibile, amplificând cu mult capacitatea de memorizare.
Marea intuiție a lui Bruno este aceea de a fi surprins potențialitățile mecanismului logic combinatoriu al lui Ramon Llull ca sistem al memoriei și ca o Cheie, o mare Cheie, pentru a face flexibile substraturile mnemonice până la transformarea memoriei într-un sistem dinamic, plastic, capabil de a se modula conform unui număr crescător de concepte și de amintiri. Noua mnemonică a lui Bruno propune un sistem de alfabete în mișcare ce evocă imagini, cu o dinamică diferită de cea a alfabetelor vizuale care descriu obiecte ce sunt fixate cu inițialele Numelui. Noua mnemonică nu se bazează pe descriere și nu folosește inițialele Numelui pentru a evoca imaginea unui personaj sau a unei acțiuni, deoarece un asemenea sistem se concentrează pe caracterul abstract al literelor și asupra capacității lui de a deveni cifră, adresă și invitație adecvată pentru a recunoaște imaginile mnemonice. Odată ce codul mnemonic este fixat în memorie, ne putem imagina mișcarea roților ce produce diversitatea combinărilor de litere ce formează cuvinte noi, nume ce corespund secvenței imaginilor. Asemenea secvențe sunt variabile, relaționate ordinii literelor în mișcare, creând noi cuvinte și compoziții de icoane și semne mnemotehnice. Astfel, exercițiul mnemonic ne învață să folosim sistemul combinatoriu al alfabetului în mișcare ce realizează o complexă arhitectură de nume, imagini și concepte. Față de tehnica modernă, aceste sisteme au însemnat cu adevărat un pas înainte într-o lume obscură, plină de superstiții.

 

 

Note
1 Cf. Frances A. Yates, G. Bruno, La tradizione ermetica, p.228
2 Opera este tipărită în G. Bruno, Opere latine II, II, pp. 69217
3 Frances A. Yates, Larte della memoria, Einaudi, Torino 1972, p. 226.
4 Ars reminiscendi n-a fost publicată împreună cu Sigiliile în Op. lat. II, (II), deoarece fusese publicată cu Circe în Op. Lat. II (I), pp. 221 și urm.
5 Cf. Frances A. Yates, op. cit., p. 233
6 Giulio Camillo a fost un umanist și filosof italian (1480-1544) cunoscut pentru faptul că a conceput Teatrul memoriei sau Teatrul înțelepciunii construit conform modelului vitruvian, în cadrul căruia printr-un sistem de asociații mnemonice prin imagini, ar fi fost arhivată întreaga cunoaștere umană, anticipând enciclopediile moderne.
7 G. Bruno, Opere lat. II (II), p.153
8 Cf. F.A. Yates, Arta memoriei, p. 234
9 Cf. Mircea Arman, La struttura dell’imaginativo umano, Morlacchi Editore U.P., Perugia, 2021, passim.
10 Ibid., p. 238
11 Picardi Mariassunta, Arte della memoria tra magia, filosofia e scienza. Il De Umbris idearum di Giordano Bruno, în Archives Internationales d’Histoire des Sciences 2013.
12 Ibid. op. cit., p. 561
13 Cu expresia capacitate fantastică Bruno a indicat capacitatea imaginativă (Cf. Mircea Arman, La struttura dell’imaginativo umano, Morlacchi Editore U.P., Perugia, 2021, passim) într-o acțiune care produce fondul expresiv pentru imaginile mnemotehnice. Asemenea caracteristici în acțiune se diferențiază de haosul fantastic ce reprezintă capacitatea imaginativă considerată în acțiune, adică abilitatea, idoneitatea,potențialitatea, adică cu o infinită capacitate de a traduce percepțiile în imagini mentale.
14 Ivi., p. 572
15 Ibid., p. 574
16 Cf. Mariassunta Picardi, op. cit., pp. 574-575
17 Ivi., p. 369
18 Cf. lui G. Bruno, Le ombre delle idee, în Opere mnemotecniche, I, p. 477

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg