Versailles: noua capitală a artelor

 

 

Pe măsură ce Louis XIV manifesta o plăcere tot mai mare de a merge la Versailles (din motive sentimentale, pe de o parte, și de siguranță, pe de altă parte, în perioada în care Parisul era animat de mișcările Frondei, 1648-1653) și având nevoie să își găzduiască suita, se naște necesitatea lărgirii castelului. Astfel, el cumpără aproape toate terenurile din zonă (satele Trianon și Choisy-aux-Beoufs, moșiile Vivier și La Boissière) și asistă la întocmirea planurilor de amenajare a domeniului. Parcul de la Versailles, realizat pentru Louise de la Vallière, amanta Regelui (1661-1674), a devenit mândria domeniului: „Iubirea impune lux, confort, stare de bine.” Au fost realizate planuri care cuprindeau apartamentele membrilor familiei regale, ale membrilor din suită, saloanele pentru dans și muzică, cabinete, Galeria Oglinzilor (a cărei construcție începe în 1678). Șemineele de marmură au înlocuit șemineele din ipsos de pe vremea lui Louis XIII. Interioarele erau decorate cu picturi, sculpturi, și alte „obiecte minunate adunate din lumea întreagă” (Félibien, 1668). În sfârșit, domeniul de la Versailles oferea spațiu suficient pentru găzduirea întregii Curți, care se mută acolo în 1682. Depărtarea de Paris îi este benefică tânărului Rege, așa cum pădurea de la Chambord îl inspirase pe François I să construiască palatul de la Chambord.
La Versailles se desfășura o viață artistică efervescentă: erau puse în scenă piese de teatru, opere, tragedii, artiștii erau invitați să picteze viața de la Curte, erau organizate concerte și serate. Regele excela în echitație, vânătoare, scrimă, biliard, și avea înclinații artistice: era un dansator desăvârșit, cânta la ghitară. Lucrarea lui Jean Garnier ni-l înfățișează pe Louis XIV drept „protector al artelor și științelor”; efigia Regelui tronează asupra obiectelor care fac trimitere la arte, dar și asupra simbolurilor științelor: un vraf de cărți, ca simbol al înțelepciunii, compasul, simbol al științelor exacte, globul pământesc, simbol al descoperirilor geografice, dar și al puterii absolute a regelui.
Gustul artistic al lui Louis XIV duce la organizarea instituțională a artelor, prin crearea sau reformarea organismelor artistice deja existente: în 1661 creează Academia Regală de Dans, în 1663 reformează Academia Regală de Pictură și Sculptură, în 1666 înființează Academia Franței la Roma, în 1671 creează Academia de Arhitectură, iar în 1669, Academia de Operă. Prin aceste inițiative, el pune bazele unei „politici culturale” care va lua amploare în secolul al XIX-lea. Această „dramaturgie monarhică” instituită de Louis XIV a mers atât de departe încât acesta a pus să fie pictate cele patru plafoane ale apartamentelor vasului Soleil Royal, cel mai somptuos vas de război al Regelui construit la Brest din 1669 în 1671 și incendiat de englezi în bătălia de La Hougue, în 1692 (Brême, 2015: par. 6).
O influență considerabilă asupra dezvoltării gustului estetic al lui Louis XIV și a Curții franceze a avut-o amanta sa, Marchiza de Montespan (1667-1679). Introdusă la Curte de Ana de Austria, mama Regelui, această femeie pasionată de arte și-a format un cerc de curteni care a devenit în scurt timp „centrul Curții, al desfătărilor, al avuției, al speranței, al terorii miniștrilor și generalilor armatei” (van Elden, 1975: 48), cum o descrie Saint-Simon în „Memoriile” sale. Gustul ei pentru lux și arte o face să-și decoreze apartamentele cu opere de artă, și să devină „centrul spiritual” al Curții. În ciuda caracterului său capricios, versatil și adesea înclinat spre răutate, ea îl încurajează pe Rege să invite la Versailles artiști din toate domeniile, lucru care a transformat palatul într-o „locuință sublimă a celui mai mare rege din univers” (Vergé-Francheschi, Moretti, 2015: partea I). La Vesailles își vor găsi locul bogățiile acumulate de Rege; au fost trimiși emisari în întreaga Europă pentru a găsi opere de artă care să decoreze saloanele și apartamentele regale.
Personalitate solară și puternică, Regele dorea să dețină un control direct asupra producției artistice și, în același timp, avea nevoie constantă de „divertisment”; de aceea, la Versailles erau găzduiți numeroși artiști, castelul devenind un „centru de cultură”: Charles Le Brun (prim pictor al Regelui), Molière (datorită caracterului critic din piesa Tartuffe, Louis XIV i-a interzis lui Molière să o joace în fața publicului larg), Jean-Baptiste Lully (dansul era văzut de Louis XIV ca un adevărat „instrument politic”), Jean Racine („istoricul oficial” al Regelui), Pierre Corneille (unul dintre scriitorii preferați ai Regelui), André le Nôtre (s-a ocupat de parcul și grădinile de la Versailles), Jean de la Fontaine, Charles Perrault (Prim-Secretar la Construcții) etc.
Aceste manifestări „magnifice și solemne” de la Versailles, comparabile cu ceremoniile din Italia renascentistă, aveau rolul de a glorifica suveranitatea, având în același timp o dimensiune artistică, și una politică. De acest domeniu se ocupau funcționarii regali și specialiștii decoratori din departamentul Menus-Plaisirs, instituit de Louis XIV, departament responsabil cu organizarea serbărilor, a evenimentelor muzicale și teatrale, a ceremoniilor, a festivităților regale, cu „desene, perspective și îmbrăcăminte care trebuiau realizate pentru comedii, dansuri de balet și caruseluri…” (Kimball, 1943: 40).

 

 

Bibliografie

BREME, Dominique 2015 Gabriel Revel: collaborateur champenois de Le Brun à Versailles, în „Bulletin du Centre de recherche du château de Versailles”, 28 oct. 2015, http://journals.openedition.org/crcv/13341, accesat la 11.05.2019.
FELIBIEN André 1668 Relation sur la feste de Versailles du dix-huitième Juillet mil six cens soixant-huit., Paris, P. Le Petit.
https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k83263s/f1.image – acesat la 02.05.2019.
KIMBALL, Sydney Fiske 1943 The Creation of the Rococo, Philadelphia Museum of Art. https://archive.org/details/creationofrococo00kimb/page/40, accesat la 09.05.2019.
VAN ELDEN, D.J.H. 1975 Esprits fins et esprits géométriques dans les portraits de Saint-Simon, Martinus Nijhoff, La Haye.
VERGE-FRANCHESCHI, Michel, MORETTI, Anna
2015 O istorie erotică a curții de la Versailles, Polirom, Iași.