Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Habemus poezie maghiară tânără!

Habemus poezie maghiară tânără!

 

Ștefan Baghiu spunea, în articolul dedicat antologiei liniște, pace, perversiuni, heppiend – tineri poeți maghiari din Transilvania că „fiecare poet reprezintă – în antologie – o individualitate poetică supusă acestor registre și obsesii comune. Și fiecare grupaj de poeme – poate – ar merita câte o cronică de analiză. Cu toate scăderile (majoritatea nu au debutat în volum), poeţii maghiari tineri merită o discuţie aplicată”. De acord, mai ales că fiecare dintre cei nouă poeți antologați au primit un spațiu generos în volum (aproximativ de mărimea unui ciclu întreg dintr-un volum de dimensiuni standard). Cu o completare: faptul că majoritatea nu au debutat, încă, nu strică imaginea generală a volumului. Dimpotrivă, faptul că poeți foarte buni precum Ágnes Kali sau Ferenc André sunt nedebutați, deși sunt mai mult decât pregătiți pentru ieșirea pe piața editorială, demonstrează o anume maturitate în fața propriei creații și o prudență pe care mulți poeți români tineri ar trebui să o exerseze.
E interesant cum reflexul critic îndeamnă la o analiză, în paralel cu poezia tânără autohtonă, a acestor autori. Multe registre par familiare (formula directă, notația frustă, oralitatea – caracteristici menționate și de Andrei Dósa, traducătorul poemelor din antologie, în prefață), dar vin dintr-o cu totul altă direcție. Dacă poezia românească tânără se află în marele siaj al liricii douămiiste (toate registrele poeziei milenariste au fost reiterate, mai mult sau mai puțin, în „post-douămii”), poeții maghiari naturalizează cu succes direcția spoken word-ului care a făcut carieră în Occident. În ritm alert și sincope abrupte, poezia unui Benji Horváth sau Ferenc André poate fi luată drept studiu de caz pentru mai toate atelierele românești de scriere creatoare. Iată cum, de pildă, poezia lui Ferenc André fracturează metodic discursul de tip slam, într-o acumulare nevrotică de tropi aparținând corporalității eșuate: „doar scârțâitul zgomotului/ cuibărirea cuvintelor în limbă/ așa cum forțează/ grilajul asemenea maxilarului/ asemenea norilor/ și acum/ strânge/ strânge atât de tare încât/ nici nu poți să ții/ nici n-ai voie să ții/ nici n-ai cum să ții asta/ pentru că atunci spațiul se închide/ peste noi și-n frică se/ nasc doar pisici/ doar claxoane și manevre/ și acum încotro/ dacă până și străzile fac pe ele/ așa cum și eu uneori/ dar măcar ține de cald/ nu-i așa/ ține cald/ o vreme/ ca și vorbele”. Sau Benji Horváth, mixând între directețe confesivă și alint demonstrativ: „Îmi place să generez anarhie. Îmi place/ când pot tăia craca de sub mine./ Îmi plac drogurile și îmi place alcoolul./ Îmi place Eva Green și îmi place să o fut în cur./ Îmi place când pot să spun către doi polițiști/ și o polițistă să mă pupe în cur./ Cunosc ca-n palmă redtube-ul./ Să destabilizez ordinea tâmpită mă pricep./ Îmi place hardtechno și îmi place rocknroll./ Dumnezeu mă vede, îmi place gangsta rap-ul./ Primesc dacă cineva îmi oferă pălincă proastă”.
Ca să recurg, totuși, la o inventariere concretă, trebuie să fac câteva precizări legate de valențele de specificitate ale fiecărui poet. Unii dintre ei, apropiați în sensibilitate, reușesc totuși să se individualizeze pertinent. André Ferenc mixează visceralul cu atmosfera claustrantă. La el, corporalitatea se descompune mereu chimic atunci când interioritatea generează implozie: „te-ar susține țesătura zdrențuită/ a lipidelor sau a glucidelor, la lumina/ felinarelor doar limba se istovește”, „iar m-ar țintui trupul și doar gura/ ar striga din sine, totuși buzele/ se zdrelesc și sunetele erup din/ carne, iar plămânii se umplu de// solzi, frig și noroi”. În paralel cu el, Botond Fischer testează atitudinile grunge: „Eu sunt elementul strident al peisajului,/ căzut în decrepitudine, un vagant/ nu înăcrit, doar plictisit,/ nu mizantrop, doar odios, agasant” și tratează corporalitatea prin recursul la o poetică junky, juxtapusă unor motive biblice (temele mari sunt abordate fără nicio rezervă de către tinerii maghiari): „nu mă interesează corpul, țesutul conjunctiv nu/ nu mă interesează limba, cuvintele nu/ nu entorsa temporală pulsând/ trag perdeaua, cantina THC/ criza nervoasă în spațiul dintre clipe/ muntele Tabor din stomacul amorțit, rece/ transcendența instant/ și cu fiul meu oare/ ce e”.
Mária Magdolna Gondos scrie o poezie cerebrală, din spatele căreia se desfășoară, cu intimidantă precizie, incizia autoscopică și nervul tensionat: „Am făcut bine că mi-am investit în grade minus/ timpul pentru cinci țigări aprinse în lanț,/ m-am holbat de sus la râu,/ dar nici curaj, nici chef pentru săritură”, iar Gothár Tamás e, probabil, cel mai intimist poet din grup. Poezia sa alunecă familiar în aceleași locuri comune ca cea minimalist-biografistă valului douămii: „Totul se edifică/ treptat, când visez cu acea femeie/ (probabil) moartă. Am ochii deschiși; la început îi simt doar atingerea:/ cearșaful care se strânge în jurul meu”.
Benji Horváth e, de departe, cel mai matur poet antologat. Pendulând între nervozitate și atitudine demonstrativă, cu destule opriri în confesiv vorace, Horváth seamănă cel mai mult, din prisma acestei maturități stilistice, cu vârfurile din poezia românească a ultimilor ani. Fie că livrează flash-uri percutante, viscerale, sau oscilează între detașare și participare, poezia lui Benji Horváth surprinde prin însuși proteismul ei: „Eu întotdeauna ajung să fiu iubit târziu,/ și eu iubesc târziu și nu e corect./ Dar acum accept. Accept/ tensiunea și accept paranoia./ Accept că nu o să mai tacă niciodată/ lupul sângeros care urlă în inima mea”.
Cea mai tânără poetă din grupare, Kali Ágnes, face posibilă paralela cu lirica feminină tânără de la noi, cu atât mai mult cu cât și ea probează o poetică a carnalului dezabuzat, grefat pe un suport biografist, din care nu lipsesc elemente amintind de neo-expresionismul celei de-a doua jumătăți a deceniului trecut din literatura română. Explorările infrareale generează panică, dezgust, iminența claustrării. Cea mai mare parte a poemelor ei promit o voce provocatoare, demonstrativă în resorturi și controlată în discurs: „Toamna asta e țipătul buzelor cusute,/ frică scheunând din gâtlej./ Azi, singurătatea mi-a găsit de bunăvoie o cameră.// Toamna asta e știu, dar nu vreau,/ nu, vreau, nu, știu./ Deasupra mea bărbatul trage din pipă, râde.// Vălul lui de fum mă îngroapă, mă învăluie”. Árpád Kulcsár e autorul unui singur poem demn de luat în considerare. Uzând de tehnicile oralității și cu o fină doză de ironie auto-depreciativă, poemul Emese îl poate plasa, la rigoare, în apropierea unui Vlad Drăgoi al nostru: „Emese nu mă mai iubește/ m-a iubit timp de trei ani masivi/ așa spune masivi de parcă nici nu s-ar referi la cei trei ani/ ci ar vrea să facă momentul mai memorabil decât e cazul/ mă uit când se transformă în armă ceașca în mâinile ei/ dacă tot m-a iubit timp de trei ani masivi”. Serestély Zalán scrie o poezie biografist-minimalistă, în care angoasele familiale se diluează nefericit prin acumularea tropilor. László Edgár Varga e o ultimă surpriză în antologie. Cu o poezie a cărei cotă de ironie îl plasează în vecinătatea unui Geo Dumitrescu sau a celor din aripa lunediștilor, Varga dinamitează convenții și juisează autoreferențial: „când am aruncat o grenadă peste zid/ – cam așa ar trebui începută o poezie –/ apoi decriptat și clarificat pe parcurs/ ce sunt aceste pregătiri de război/ și de ce luptăm și împotriva cărui inamic”.
Cu destule momente bune și cu o listă de autori tineri pertinenți, antologia liniște, pace, perversiuni, heppiend… e capabilă să îi bucure atât pe paseiști, cât și pe amatorii de zone slam sau new formalism. Diversitatea tematică a antologiei, dar și micile ei obsesii, recurente la mai toți autorii, fac din volum o lectură nu doar interesantă sub aspectul relațiilor inter-literare stabilite, ci și una revelatoare, așa încât putem exclama, după parcurgerea celor 140 de pagini, „Habemus poezie maghiară tânără!”.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg