Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Habermas la 90 de ani

Habermas la 90 de ani

Prinși în vâltoarea vieții, mulți oameni acordă puțină atenție ideilor, socotindu-le superflue. Unii cred că evenimentele sunt atât de presante încât a lua în seamă și concepțiile despre lume ar fi doar un lux de care se pot dispensa. Sunt și unii convinși că marile filosofii ar ține doar de trecut.
Adevărul este însă altul. Ideile afectează viețile oamenilor, încât se face performanță abia acolo unde sunt preocupări de cunoaștere și abordări noi, iar marea filosofie continuă și în zilele noastre. Jürgen Habermas confirmă acest triplu adevăr prin opera și acțiunea sa.
Gânditorul este sărbătorit în ultimele luni în diferite țări, de autorități, universități și publicații de referință, la împlinirea a 90 de ani. Sentimentul larg răspândit este acela că ne aflăm în fața unuia dintre reperele istoriei gândirii. Habermas, cel mai profilat filosof de la Heidegger, Wittgenstein și Dewey încoace, este astăzi al șaptelea dintre cei mai citați filosofi dintotdeauna. Dintre congeneri, el a marcat cel mai mult epoca în care trăim.
Viața lui Habermas a fost reconstituită într-o biografie amplă (Stefan Müller-Dohm, Jürgen Habermas. Eine Biographie, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2014), accesibilă acum în diferite limbi. Am prezentat, la rândul meu, într-o cuprinzătoare monografie (Andrei Marga, Filosofia lui Habermas, Rao, București, 2017, ediția a doua), contribuțiile ce compun profilul său. Cu siguranță, multe sunt praguri în evoluția cugetării.
Bunăoară, Habermas a rămas cel mai prolific până astăzi în elucidarea istoriei ultimului secol. După catastrofa anilor național-socialismului, el și-a asumat să lămurească istoria germană aducându-i la o „convorbire” fructuoasă pe Kant, Hegel, Marx, Nietzsche, Husserl, Wittgenstein și Heidegger, pentru a deschide un nou orizont. Din primul moment, el a înțeles că războiul și Auschwitz-ul impun Germaniei o cotitură hotărâtă spre democrație. Nimeni nu l-a întrecut în a exprima conceptual democrația consensuală prevăzută de legea fundamentală (Grundgesetz) a Germaniei. Reconstrucția Germaniei ca democrație viguroasă a aflat în Habermas intelectualul capabil să pună sub cupola unei concepții de talie universală experiențele unei istorii complicate. Se recunoaște retroactiv, cvasiunanim, că el a exercitat cu imensă cultură și clarviziune rolul de „praeceptor Germaniae”. Habermas a declanșat, între altele, celebra „controversă a istoricilor (Historikerstreit)”, care rămâne momentul unor clarificări decisive în scrisul istoric actual.
Habermas este gânditorul cu sonde înfipte în cotiturile istoriei, dar echipat pentru o viziune proprie, originală. În științele sociale – antropologie, economie, sociologie, psihologie – contribuțiile sale au schimbat adânc discipline întregi. Teoria sferei publice, metodologia generală, teoria modernității și a crizelor nu pot fi sincronizate fără conceptele, teoriile și argumentele sale. Filosofia științelor, filosofia naturii, teoria comunicării, filosofia dreptului, metafizica au înregistrat înnoiri majore prin conceptualizările sale îndrăznețe. Habermas a contribuit, ca puțini alții, la readucerea religiei în mijlocul culturii actuale. Emergența științelor moderne din schimbările în tabloul religios al lumii, contribuția religiei la depășirea crizelor umanității actuale și reancorarea libertății credinței în libertățile civice el le-a abordat cu rezultate în premieră.
Mă bucur că am ocazia să-i aduc acum un omagiu și să-mi exprim gratitudinea. Căci pe lângă participarea la cursuri, la conferințe ale gânditorului, îmi vin în minte ocaziile de discuții personale pe care mi le-a oferit și din care am profitat. Sunt recunoscător pentru primirea la Institutul Max Planck din Starnberg am See, când eram un lector de filosofie contemporană, pentru discuțiile din biroul universității din Frankfurt am Main, pentru revederea la Congresul filosofilor germani de la Hamburg, pentru primirea în locuința sa bavareză, spre a-i înmâna monografia pe care i-o consacrasem și traducerea dezbaterii sale cu Joseph Ratzinger. Îi sunt recunoscător pentru multe altele.
Pe lângă satisfacțiile apropierii de autorul celei mai elaborate teorii a comunicării și al unei viziuni de pondere universală, întâlnirea cu Habermas uimește de fiecare dată în multe privințe. Iată câteva.
Umanitatea lui Habermas, acea „Menschlichkeit” pe care o traducem pierzând inevitabil ceva, este proverbială. Trăiesc și acum surpriza și emoția zilei în care, sosit în gara din Starnberg am See, m-a întâmpinat să mă ia cu mașina pentru a mă scuti de căutarea Institutului Max Planck. Sunt mulți cei care relatează experiențe rare cu o personalitate extraordinar de atentă cu celălalt.
Habermas a rămas mai mult decât sensibil la suferința umană, căci el însuși a parcurs suferința. În discursul său de la Kyoto a evocat-o. El a făcut din ideea după care comunicarea cu celălalt ține de esența modernității, în care trăim, o maximă a conduitei personale. Și astăzi, înconjurat de toate onorurile la care un gânditor poate aspira, el are percepția proaspătă a asimetriilor, nedreptăților, destinelor frânte din societățile actuale, pe scurt, a situației în care se află alți oameni.
Scrisul lui Habermas nu este ușor pentru cititor. Ca și în cazul lui Hegel sau Husserl sau Heidegger, nu ajunge prima lectură. Dar este un scris care nu doar informează sau edifică, ci formează gândire profundă, iar controversa, mereu prezentă măcar în forma disocierilor, este de o desăvârșită eleganță. Nu găsești o dispută filosofică semnificativă a timpului nostru din care Habermas să lipsească, dar nu găsești vreo formulare a sa care să nu fie în perimetrul argumentării precise. De altfel, Habermas a făcut din argumentare nu doar orizontul dezlegării problemelor, ci și o altă maximă a conduitei sale.
De la început, pregătirea lui Habermas a fost aparte. La universitățile din Göttingen, Zürich și Bonn el a studiat filosofia, sociologia, economia, dreptul, psihologia, anglistica, germanistica, literatura universală. Rareori un om, fie el înzestrat neobișnuit, a putut parcurge atâtea documente și scrieri, încât în temele tratate nimic esențial din ceea ce s-a scris să nu-i scape. Capacitatea lui Habermas de a prelucra nenumărate lecturi este rară. Cândva voi avea, sper, răgazul de a comenta felul în care un gânditor de primă mărime parcurge un text, căci păstrez un exemplar dintr-o carte pe care mi-a dăruit-o, cu notele sale.
Habermas a fost convins de Hegel că istoria are o direcție, ce depinde de acțiuni. Precum Marx, a considerat că dominația este dificultatea majoră a societății moderne, căci sacrifică interesul public. Ca și Max Weber, a privit modernizarea ca raționalizare. Astfel ancorat, Habermas s-a situat mereu de partea celor care vor schimbarea în societate în mod democratic și în interes public. Implicarea cu întreaga ființă în căutările pentru o viață împlinită este modul său de a fi.
În 2011, într-o dezbatere publică privind Uniunea Europeană, Habermas spunea: „vorbesc ca un cetățean. Aș putea să stau acasă, în biroul meu, credeți-mă. Dar este prea important ce avem de făcut. Oricine trebuie să înțeleagă că în fața noastră sunt decizii istorice. De aceea, mă implic în dezbatere. Proiectul european nu poate să mai continue la modul elitei (elite modus)”. Situația este de așa natură încât reclamă conlucrarea reflecției teoretice și a acțiunii în societate.
Ne aflăm în Europa de azi într-un peisaj în care se citește fragmentar, apetitul pentru teoria cuprinzătoare scade – îmi amintesc că m-a chiar întrebat dacă și eu observ că noile generații nu mai au un asemenea apetit – și în care se gândește ezitant, mai curând conformist. Mă bucur să constat că Habermas continuă să fie o voce puternică pe scena dezbaterilor, alimentată de frământările actuale, dar încărcată de cultură sistematică, că marea filosofie continuă prin scrierile sale (în curând apare masiva sa lucrare Auch eine Geschichte der Philosophie – o abordare a istoriei filosofiei din perspectiva implicării cugetării în viața cetății) și că angajamentul său în favoarea vieții împlinite are aceeași vigoare.
Habermas este astăzi cel mai informat, mai inovativ și mai prestigios teoretician al unificării europene. Cele douăsprezece volume de Kleine Politische Schriften publicate oferă numeroase probe în acest sens. El este și un „praeceptor Europae”.
Pe agenda reflecțiilor recente ale lui Habermas a intrat desigur și criza europeană de azi. Fapt este că nimic nu l-a putut împiedica să spună lucrurilor pe nume, argumentat și franc. Iată câteva extrase din intervențiile sale recente, apte să trezească mințile la realitate.
Habermas a observat primul lipsa de imaginație și nepriceperea liderilor europeni mai noi. El a vorbit de „dictatul de la Bruxelles” în cazul Greciei, pe care l-a respins într-o dezbatere memorabilă la Paris, considerând eronată încălcarea suveranității naționale a elenilor. „Este inacceptabil, este inacceptabil!” a conchis atunci, cu toată energia.
Într-un articol din 2015, Habermas le-a reproșat politicienilor Uniunii Europene „cinismul” și „întoarcerea spatelui la idealurile europene”. El nu a ezitat să acuze „o tacită lovitură de stat în Uniunea Europeană”, prin care cetățenii au pierdut, iar Consiliul European a preluat puterea. În acest fel, Uniunea Europeană a trecut în sistemul „post-democrației” – acel sistem în care se țin alegeri, dar la conducere se perpetuează nelegitim anumite forțe și persoane. Consiliul European – scrie Habermas – este „un organism guvernamental care se angajează în politică fără a fi autorizat de cineva să o facă”. Or, nu este viitor al Uniunii Europene cu Consiliul European existent și, în general, ocolind legitimarea democratică.
În 2017, într-o conferință la Berlin, Habermas a spus răspicat că cea mai mare primejdie pentru Uniunea Europeană nu este „populismul politic”, cum se crede facil. Cea mai mare primejdie în Europa este „impasul furios” în ceea ce privește integrarea și „diviziunile persistente datorate austerității”. Nu este astfel de celebrat victoria dreptei, de pildă în Olanda, căci „avem de a face cu starea de lucruri dezastruoasă de după o decadă de politică a austerității, care a afectat toate politicile”.
Habermas a adresat cea mai severă critică actualei organizări din Uniunea Europeană. „Eu condamn – spune el – partidele politice existente. Politicienii noștri sunt de mult timp incapabili să aspire la altceva decât la realegerea lor. Ei nu au substanță politică, nici convingeri”. Orizontul lor politic este cel mult un „autoritarism plebiscitar”, care s-a despărțit demult de democrația pe care proiectul european o prevedea. Faptul nu ar trebui tratat cu îngăduință, căci cu cât criza europeană continuă, cu atât se complică situația, iar alternativele se reduc sub ochii noștri.
Nici un alt filosof, de la Dewey încoace, nu a apărat atât de extins și de convingător democrația. „Pragmatica universală” a lui Habermas este cea mai instruită și cuprinzătoare teorie a comunicării de până acum, dar și cea mai dezvoltată teorie a democrației.
Habermas a observat că în orice comunicare intervine relația în care intră vorbitorul și ascultătorul. În orice comunicare se ridică tacit și inevitabil patru pretenții – de inteligibilitate a exprimării, de integritate a vorbitorului, de adevăr al propoziției, de justețe a relației dintre cei doi – încât nu poate fi înțelegere, la propriu, între oameni fără a satisface cele patru pretenții, Abia atunci când oamenii se tratează ca egali, iar „cel mai bun argument triumfă”, se poate vorbi de consensul atins argumentativ, care este de fapt democrația. Habermas a conceput cea mai pretențioasă variantă a democrației – cea în care cetățeanul care suntem fiecare se bucură de respect până la capăt.
Astăzi, chiar în prelungirea construcției teoretice a lui Habermas, se pune o întrebare dificilă: de ce derapează democrația în post-democrație? De ce, în locul comunității oamenilor care-și iau liber deciziile, a intrat, cum spune autorul diagnozei, o comunitate în care „alegerile devin un spectacol, în care se discută doar anumite probleme, alese în prealabil de experți”, în care „majoritatea cetățenilor joacă un rol pasiv, în tăcere, chiar apatic”, și în care “influența elitelor privilegiate crește”, iar din egalitatea cetățenească, aflată la baza democrației, a mai rămas doar o pretenție goală?
Așa cum a spus într-un discurs ținut în Parlamentul Spaniei, Habermas înclină să pună post-democrația în seama secătuirii albiei aspirațiilor cetățenilor și scăderii anvergurii liderilor. El a văzut bine derapajul actual și a acuzat partidele existente, fără să agreeze improvizarea altora, noi.
Este destul? Sunt de părere că democrația însăși trebuie înzestrată de acum cu mecanisme de gestionare a democrației, încât să se prevină ceea ce se petrece astăzi – mituirea, intervenții oculte, manipularea cu agitarea de pericole, discreditarea alternativelor. Problema este redutabilă, dar este problema crucială a democrației de astăzi. Apelul tot mai frecvent la Curțile Constituționale o rezolvă doar în parte.
De implicațiile vaste ale problemei înseși devenim conștienți cu ajutorul analizelor lui Jürgen Habermas. Mai mult decât oricare alta, viziunea sa axată pe comunicare poate da și soluția.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg