Consiliul
Județean Cluj
Harta
Harta
Ceva aproape himeric ne supune
în amiaza împovărată de povara funigeilor
când totul se uită
dar nu așa cum am vrea noi
iar colțurile gurii se arcuiesc
într-un zâmbet resemnat sau disprețuitor
O hartă interioară se luptă cu harta locului
și zgârieturile dungate ale dragostei pe trupuri nu ajută
Tăcerea se va epuiza curând
ca o filipică împotriva nedreptăților
când o inimă nouă aflăm prin cea veche
și ne învârtim prin centrimetrii camerei
cu îndemânarea unor dansatori pe sârmă
fără plasă la sol, fără umbrelă
iar fructele zilei stau sub crengi
ca niște misiți sub portaluri
Revedere
Nici un cuvânt pregătit să vindece
când trecutul dezertase
și era acum de partea noastră
Încurajările treceau prin cuvinte
cum oxigenul prin artere
iar lumina peste trupuri
părea mantia zdrențuită a unui vrăjitor
Totul în preajmă monocrom prăfuit
ca în reportajele din teatrele de operațiuni
unde vezi numai blocuri în ruină
cu ziduri împușcate și mânjite de fum
și urme de explozibil
iar clipele geologice
asemenea șoaptelor din curtea interioară a spitalelor
dilatându-se
împreună cu sentimentul că dacă am părăsi acum totul
cineva ar fi învinovățit pe nedrept
Am mai rămas
Senzația de langoare și libertate
privind canalele orașului portuar
ca niște măruntaie deschise curgând spre mare
oase lichide parte a unui schelet variabil
când am mai rămas puțin după plecarea ta
să văd dacă autoironia poate fi o formă de disperare
iar arborii foșnitorii și casele cu două etaje
își schimbau culoarea din galben
în acel albastru închis
zărit cândva în scufia cu zorzoane a măscăriciului
din tabloul pinacotecii unei rude îndepărtate
iar întreg cartierul acela plin de cafenele și baruri
îmi părea o minusculă Atlantidă
cu lucruri ce se sfarmă la prima atingere
precum carcasele moliilor
rămase în sertarele scrinurilor vechi
Seara tremura ca un voal
Totul era iremediabil de seducător
La țărm sosea o corabie
cu o mie de lunateci
Crochiu urban
Țiuitul troleibuzului pe o stradă îngustă
într-un douăzeci și trei Aprilie noros
peste sunetul casei de marcat
de la parterul blocului
ce adăpostește o casă de pariuri
și mica aversă sfârșită
în geamul cu mici cicatrici
când afli mâini slăbite
întinse către altele la fel
și credința naivă că tot ce ai iubit cândva
se va întoarce
iar mica noastră melancolie
în gălăgia lumii
printre zarzării din curțile caselor tip vagon
ca o sperietoare cu hainele prea lungi
ca un idol de pâslă căruia nimeni
nu vrea să-i aducă ofrande
Bucolică
Amiază de Iulie
când râurile sclipeau peste câmpiile verzi
ca niște vene luminoase
și mireasma sfredelitoare a parfumului
acoperise urbea ce nu va uita nicioadată
trupul tău rugător, vocea ta rănită
Amiază de Iulie
precum carnea vișinelor coapte
în care buzele noastre învinețite
acopereau scrâșnirea dinților
iar inima zvâcnea adăugându-ne
socotelilor ei tulburi și iertătoare
Amiază de Iulie
unde mica boare de vânt
se risipea sub primul cântat al cocoșilor
iar cerul era asemeni unui obraz de convalescent
și eram așa de fericiți
încât tăiam o șuviță din părul tău
să o am ca dovadă că totul
era adevărat și neverosimil
Joi
Depresiunea dintre răstimpurile zile
când iluziile singuratecului sunt cele mai mari
într-o joi ce se odihnește în viscol
iar sirenele mașinilor de intervenție
pendulează peste bulevardul străjuit de clădiri
unde bucuria nu o să se justifice niciodată
iar tristețea va face întodeauna asta
cu un zâmbet și destinul unei Edith Piaf
O nebunie minoră a lucrurilor de lângă tine
îndepărtează și speranța și lipsa ei
când fire de nisip se desprind din zidurile coșcovite
iar un fel de ambiguitate se adună în sentințe
precum cheratina în epidermă