Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Ia lama și rade firul de praf/ de pe impresia mea”

„Ia lama și rade firul de praf/ de pe impresia mea”

 

 

Ana Ardeleanu
Realități interzise
Editura Neuma, 2020

 

 

În recentul volum al Anei Ardeleanu, par a avea loc diverse confruntări cu mize cel mai adesea incerte și ai căror „prizonieri” se dovedesc a fi derizoriul și alteritatea. Sunt ipostaziate spațiul și temporalitatea în interiorul unor noțiuni și cauzalități restrictive, pentru că, de fapt, are loc o punere în scenă cu mijloace fictive și, deci, nedistructive : „Numai aici timpul are putere deplină, disciplină/ Ia lucrurile diafane pe palme/ Și le pune în coastă degetul arătător./Ăsta e locul preferat de gloanțele oarbe/ Duelul poate începe,/ Ochiul drept rămas deschis,/ Țintește steaua din fruntea iluziei/ Iar sângele gâlgâie pe cămașa de borangic./ Spațiul dintre bine și rău/ Va fi întotdeauna plin/ cu opiniile celor ce fac din asta o vendetă,/ După ce își beau ceaiul fierbinte/Urcă manuscrisul pe fruntea ce va deveni țintă” (În spațiul dintre bine și rău). Mai multe poeme au titluri ce se continuă în alte texte, procedeul nefiind marcă proprie, dar având o câtime de prospețime tocmai pentru că sfidează „logica” așezării în pagină: „Sunt pasărea albă/ Ce a intrat în părul tău prin efracție”, sau : „De câte ori prind între palme cuvântul,/ De atâtea ori descopăr în el copilul răsfățat”, dar și : „Umbli prin interiorul meu /Ca printr-o țară străină”etc.
În alte poeme, poeta se abandonează unei evanescențe a unor stări energizate de combustii preponderent ludice; sunt invocate forme și reprezentări mai mult sau mai puțin simbolistice, care pun „în priză”, uneori, neverosimilitatea, excesivitatea și chiar absurdul :„Știi câte cuvinte nevorbite/ Sunt în capul unei fantome?/ Intră sau ies prin el,/ Fără a se uita la ceas, pentru a pleca la slujbă/ La ora… fix, cum fac vârcolacii sau Scufițele roșii,/ Ori cucuvelele ce ne introduc subtil veștile triste/ În cutia poștală, atunci când nu le vede nimeni./ Poliția bufnițelor face o razie de rutină, / Pentru a descoperi lupii ce vor să treacă strada pe roșu,/ Spre a îmbrățișa Scufițele/ Rămase pe celălalt trotuar, mult prea singure”. (Cuvinte nevorbite). Ana Ardeleanu folosește în unele texte interogația drept vehicul oarecum omniscient, de nu chiar revelator, pentru a exprima un punct de vedere nu arareori hăituit de contrarietăți și juxtapuneri tranșante : „Oricine trece pe la poarta versului meu, întreabă/ Chiar și cel care trece prin întrebare întreabă,/ Are buzele disponibile/ Pentru binele întrebării./ Ce înțelege versul din schema făcută la tablă,/ Pe această temă?” (Viața mi-a fost numai o întrebare). Rezultă destul de clar că, într-adevăr, ca în poemul ce dă titlul volumului, unele realități nici nu pot fi altfel decât interzise, dat fiind că, ni se spune, „Simt fiorul lui ieri săpat, precum o tranșee,/ În spațiul unei logici ciudate/(…) Din esența căreia/ Răsar semințele poeziei și filozofiei,/ Pe care mulți le caută/ Creând un risc din această dorință,/ Pentru că realitatea se pliază pe o altă realitate”. Mai apoi, în alt loc aflăm un motiv dacă nu la fel de stringent, în orice caz tot pe atât de plauzibil și convingător ; pentru că, ni se pune în vedere, este vorba despre o adevărată… isterie a metaforei : „Știu cum aduni firul pe ghemul dezamăgirii/ Cu intenția de a-i limita efectul./ Sunt lucruri pe care le ocrotești la sân, / Până în momentul când/ Se transformă în vipere./ Și, culmea, vecinii nu iau atitudine/ Pentru a tempera isteria metaforei”.(Isteria metaforei).
Ar fi putut fi evitate, totuși, formulări nefericite de genul „cu lacrimile suflecate până la brâu”, „chiștoacele unor gânduri”, ori „Cuvintele care ne aparțin/Stau picior peste picior”. Dar, nu-i așa, important (cu precădere) este faptul că, în febricitatea și acuitatea poeticeștilor căutări, lirismul neechivoc nu se lasă învins de relativizări și „eticisme”, oferind cititorului (cel lipsit de prejudecăți disjunctive), momente foarte apropiate de o reală și vie satisfacție.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg