Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Iazul cu nuferi

Iazul cu nuferi

Claude Monet (1840-1926) a fost prieten și a studiat alături de Eugène Boudin – „pictorul cerurilor”, cum îi plăcea lui Corot să îl numească -, care l-a îndemnat să folosească nuanțele puternice și jocul luminii pe apă și l-a învățat să vadă culorile din natură. Monet a aprofundat această tendință, împrumutând de la stampele japoneze reprezentarea observațiilor directe din natură și construind un spațiu imaginar, intim și decorativ, „fără limită și fără măsură”, în seriile de lucrări „Nymphéas” („Nuferi” – 250 de lucrări realizate din 1895 în 1926) și cele inspirate de podurile din Paris, Argenteuil, Giverny, Londra, Waterloo (după 1873).
Admirația pentru cultura japoneză începuse să se manifeste după restaurația Dinastiei Meiji (1868), când Japonia a reluat legăturile comerciale cu Europa, după 200 de ani de izolare. La Expoziția Universală de la Paris din 1867 (dedicată Extremului Orient), Philippe Burty, unul dintre primii colecționari de artă japoneză, a prezentat câteva albume de gravuri exotice, realizate de Katsushika Hokusai, Utagawa Toyokuni și Utagawa Kuniyoshi. În anii care au urmat, datorită intensificării schimburilor comerciale și culturale dintre Japonia și Franța, francezii s-au arătat extrem de interesați de cultura japoneză, preluând modele japoneze pentru decorarea porțelanurilor, a bijuteriilor, a sticlăriei, a mobilierului, a stofelor…. La Paris și la Londra au apărut magazine de curiozități unde se vindeau obiecte de artă și stampe japoneze (ukiyo-e) cu caracter exotic, iar acest lucru a dus la revirimentul gravurii în Franța.1
În Japonia, ukiyo-e au fost populare de la începutul sec. al XVII-lea şi până în sec. al XX-lea, constituind un gen larg de imagini care reprezentau peisaje, scene istorice, scene teatrale și scene de plăcere (Shunga). Producția și cererea mare a acestor imagini a dus la explozia industriei de editare care producea anual zeci de mii de imagini. Ukiyo-e erau realizate prin tehnica gravurii pe plăci de lemn, implicându-i în aceeaşi echipă pe artist, sculptor şi pe gravorul din atelier. Gravurile erau diferite în funcție de format și preț: de la cărți în mai multe volume, al căror preț era apreciabil, la gravuri individuale ieftine. Există însă o serie de astfel de gravuri unice (ediiți de lux), de care beneficiau doar cei cu dare de mână. Din perioada Tokugawa (1600-1868) au supraviețuit aproximativ 1200 cărți cu ilustrații erotice.2
În Franța, atât de mare era nebunia pentru cultura japoneză, încât publicistul Jules de Goncourt încheia înflăcărat o scrisoare către Philippe Burrty: „Japoneserie for ever!” Cum Parisul dădea tonul tendințelor, moda s-a răspândit rapid în restul țărilor europene și în SUA; din dorința de a arăta progresele înregistrate, Japonia a fost prezentă la Expozițiile de la Viena (1873) și Philadelphia (1876). Charles Baudelaire deținea o colecție impresionantă de stampe japoneze. Familia Ephrussi (stabilită la Paris și liderul mondial în comerțul cu grâu, din 1860 – „les Rois du blé”), a strâns o colecție impresionantă de „netsuke” (sculpturi miniaturale folosite în scop practic și decorativ la pungile cu obiecte personale), alături de lucrări de Sisley, Pissarro, Monet, Renoir, Manet și Degas, pe care a început să le achiziționeze încă din anii 1870, fiind printre primii colecțioari ai impresioniștilor.3
Astfel, plecând de la stampele japoneze care circulau în epocă, Auguste Renoir, Edgar Degas și Claude Monet au recreat pe pânză un spațiu intim și sentimental, al trăirilor omenești și al experiențelor profunde. Culorile lor sunt crude, vibrante, reale: „ceea ce contează în esență este viziunea apropiată a lumii, adică o viziune scrutătoare și care nu se mai mulțumește cu senzații globale”4, spre deosebire de viziunea „îndepărtată” cu care operase Renașterea.
Impresionanta serie de „Nuferi” a lui Claude Monet începe să capete consistență din 1914, iar în 1918 artistul primește aprobarea lui Georges Clemenceau – care îl adora – de a realiza o operă măreață: „Mulțumită lui Clemenceau, Monet s-a înhămat așadar la proiectul marilor Nuferi. A muncit la aceste Mari Decorațiuni până la moartea sa, în 1926”5 și a fost inspirat de peisajul din curtea casei sale de la Giverny. După ce a trăit și a lucrat la Argenteuil (din 18771 în 1878), Claude Monet s-a mutat la Giverny, unde a lucrat din 1883. Întreaga familie a participat la renovarea casei și la transformare grădinii într-un mirific spațiu de pictură en plein-air.
Din 1890, veniturile lui Monet au început să crească, prin implicarea tot mai mare a lui Paul Durand-Ruel în promovarea și vânzarea lucrărilor artistului. Negustorul a cumpărat prima lucrare de la Monet în 1872 (9000 de franci), urmată de alta, în 1873 (19.000 de franci).6 În 1882, acesta îi scria artistului să nu rateze primăvara, care îi oferă atâtea subiecte minunate pentru tablourile sale, cu florile și copacii din jur. Implicarea negustorului l-a ajutat pe Monet să obțină mijloacele financiare de a cumpăra casa de la Giverny și de a construi un iaz, o seră și un atelier luminat de luminatoare. Acest loc mirific a devenit declanșatorul creator unde artistul a continuat să-și dezvolte plastica. La Argenteuil și la Giverny veneau adesea restul impresioniștilor pentru a picta după natură.
Claude Monet considera că presa era un mediu important prin care să-și promoveze expozițiile și lucrările, și urmărea fiecare articol scris despre expozițiile impresioniste, bucurându-se când aceastea erau pozitive. Într-o scrisoare din 1882 către Paul Durand-Ruel, Monet scria scurt: „Am primit aici Paris-Journal cu un articol de Chesneau, foarte bine scris. Este bine scris, iar asta mă face fericit.”7
Inspirat de peisajul mirific din jurul său, Monet a creat imensele lucrări cu nuferi, intenția lui fiind aceea de a „imersa” privirea spectatorului într-o întindere de apă, flori și cer. Compoziția de nuferi înfloriți, nori de culoarea lavandei și tușe verde-închis sugerând adâncurile iazului aduc pictura lui undeva la limita dintre figurativ și abstract, ca în lucrarea „Podul Japonez de la Giverny” (1918-1924). „Monet și Sisley dizolvă contururile sub o rețea de pete colorate, dar păstrează rețeaua tradițională de așezare a obiectelor, raportul dintre ele, într-un spațiu tradițional cu planuri fracționate.”8
Peisajele lui Monet de la Giverny au fost prezente în numeroase expoziții. În 1909, Paul Durand-Ruel i-a organizat lui Monet o expoziție personală, oferind publicului posibilitatea de a admira patruzeci și opt de peisaje cu iazul de la Giverny populat de nuferi albi. Toată elita pariziană a fost să vadă lucrărie artistului, iar scriitorul Jules Renard scria în jurnalul său: „e prea încântător – natura nu oferă un asemenea efect.”9
După moartea lui Monet, au fost instalate la Musée de l’Orangerie din Paris douăzeci și două de panouri reprezentând iazul cu nuferi, cadoul artistului pentru francezi. Restul lucrărilor au rămas în atelierul artistului de pe domeniul de la Giverny, întreținut de Blanche Hoschedé Monet (noră și, în același timp, fiică adoptată de artist) până la moartea ei, în 1947. Interesul colecționarilor pentru nuferii lui Monet a apărut abia după cel de-al doilea Război Mondial, când Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) a achiziționat o mare parte dintre acestea. Cum gustul pentru abstracția pe pânze mari începuse să se manifeste din anii 1950, „nuferii” lui Monet s-au bucurat de o vastă popularitate.
Nu e de mirare că lucrarea cea mai bine vândută din 2019 a fost o pânză semnată de impresionistul Claude Monet: „Căpițe”. Din nou, cel mai important susținător al lui, Paul Durand-Ruel, a fost primul proprietar al lucrării. După cum reiese din istoricul tranzacțiilor acestei lucrări, în 1892, lucrarea a schimbat mai mulți proprietari: Durand-Ruel a vândut-o familiei Potter Palmer (Chicago), s-a întors la Durand-Ruel care a revândut-o lui W.C. Van Horne (Montreal); acesta au revândut-o la scurt timp lui Durand-Ruel care a vândut-o în noiembrie 1892 aceleiași familii Potter Palmer. Cu siguranță că un negustor cum era Paul Durand-Ruel a ieșit în câștig la fiecare tranzacție. Lucrarea s-a aflat în proprietatea familiei Palmer aproape 100 de ani; în 1986 a fost scoasă la vânzare, la Christie’s, New York. În 2019, proprietarul a obținut pentru „Căpițele” lui Monet peste 110 de milioane de dolari.10
Referitor la această lucrare, vicepreședintele casei de licitație Christie’s și șeful departamentului Impresionism și Artă Modernă din New York, Julian Dawes, a declarat: „Rar vedem pe piață lucrări de un asemenea calibru, încărcate cu un simbolism imens; din cauza acestei rarități, la licitație s-a văzut o concurență acerbă între colecționari pentru acest tablou de excepție.”11
Se observă adesea în pânzele lui o abundență de roșu, cum este seria căpițelor (motivul „căpițelor” la Giverny a fost tratat de Monet într-o perioadă scurtă de timp, între sfârșitul anilor 1880 și începutul anilor 1890). Această deficiență manifestată la nivelul culorii se datora cataractei de care artistul suferea încă din anii 1860; după 1910, pentru el, „culorile nu mai aveau aceeași intensitate, roșul devenise noroios, iar pictura i se părea din ce în ce mai închisă.”12 A încercat tot felul de metode cu picături în ochi, însă se temea să facă o operație, deoarece operațiile de cataractă ale lui Honoré Daumier și Mary Cassatt nu reușiseră. Pentru a evita folosirea greșită a culorilor, și-a însemnat tuburile, iar afară folosea o pălărie cu boruri largi pentru a evita interferența nedorită a razelor solare. În urma celor două operații la ochi survenite în 1923 (Georgees Clemenceau l-a încurajat să le facă), Monet a dobândit capacitatea de a vedea anumite frecvențe ultraviolete, pe care ochiul uman este incapabil să le surprindă în mod normal. Efectul abstract al tablourilor sale a devenit și mai pronunțat, făcând din Monet un precursor al abstracției.

 

 

Note
1 Yvonne Thirion, „Le japonisme en France dans la seconde moitié du XIXe siècle à la faveur de la diffusion de l’estampe japonaise”, în Cahiers de l’Association internationale des études françaises, 1961, Vol. 13, Nr. 13, p. 117.
2 Rosina Buckland, Shunga. Erotic Art in Japan, The British Museum Press, Londra, 2010, pp. 8-10.
3 Edmund de Waal, Le lièvre aux yeux d’ambre, Edmund de Vaal, Flammarion, Paris, 2015, p. 41.
4 Pierre Francastel, Pictură şi societate. Nașterea și distrugerea unui spațiu plastic de la Renaștere la Cubism, Bucureşti, Meridiane, 1970, p. 153.
5 Daniel Wildenstein, Yves Stavridès, Negustori de artă, Cluj-Napoca, Echinox, f.a., pp. 53-54.
6 John Zarobell, „Paul Durand-Ruel and the market for modern art, 1870-1873”, în Inventing impressionism: Paul Durand-Ruel and the modern art market, National Gallery, 2015, ISBN-10: 1857095847, p. 88.
7 Scrisoarea lui Claude Monet către Paul Durand-Ruel, 14 martie 1882, în Daniel Wildenstein, Claude Monet, biographie et catalogue raisonné, vol. II, Paris, 1979, p. 216 (scrisoarea nr. 254).
8 Pierre Francastel, op.cit., p. 156.
9 Jules Renard, The Journal, Tin House Books, 2017, p. 285.
10 Sotheby’s, „Impressionist & Modern Art evening sale”, New York, 14 mai 2019.
11 Annie Armstrong, „The 10 Most Expensive Works Sold in 2019”, în Artsy, 26 decembrie 2019.
12 Anna Gruener, „The effect of cataracts and cataract surgery on Claude Monet”, în British Journal of General Practice, 2015 May; 65(634), pp. 254–255.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg