Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Imaginativul poietic rațional materialist grecesc la Leuccip şi Democrit – o anticipare a imaginativului poietic științific european

Imaginativul poietic rațional materialist grecesc la Leuccip şi Democrit – o anticipare a imaginativului poietic științific european

Este mai puțin obişnuit faptul ca într-o epocă dominată de imaginativul poietic metafizic și de adevărul revelat al au imaginat, casă poată apărea filosofi care au atît de puțin în comun cu aceasta precum sunt Leuccip şi Democrit.
Pe de altă parte, deşi multe istorii ale filosofiei îi încadrează pe Leuccip şi Democrit la capitolul „presocratici”, tocmai ineditul şi gîndirea lor specifice ne fac să îi scoatem de sub mantia şcolilor zise „presocratice” şi să îi tratăm separat, ca pe o şcoală ce a depăşit deja nivelul oracular al preplatonicilor, dar nu atinge încă compexitatea metafizică a gîndirii platonice, bunăoară.
Totuşi, este greu ca un capitol aparte al filosofiei greceşti, aşa cum este acest materialism atomist promovat de Leuccip, Democrit şi apoi Epicur să fie lăsat pe dinafară, aşa cum orice metafizician ar fi tentat să o facă. Chiar dacă nu este relevant pentru o istorie a metafizicii, acest capitol al filosofiei greceşti atît de aparte cum este atomismul promovat de cei trei filosofi nu poate fi evitat în nici un tip de istorie a filosofiei.
Nu este în intenția noastră de a dezvolta prea mult acest capitol, dar nici nu putem să-l ignorăm, cu toate că realitatea este că nici informațiile care ni s-au transmis nu abundă.
Ceea ce ştim, din izvoare controversate, de altfel, despre Leuccip este faptul că era încă în activitate în jurul anului 450 Î.Ch., în vreme ce Epicur, citat de Diogenes Laertios (1), spune că nu ar fi existat niciodată un Leuccip.
Marea schimbare pe care o face încă Leuccip, discipol al lui Zenon din Eleea, sunt viziunile imaginative poietice raționale privind construcția lumii. La fel ca și urmașul său Democrit, acesta creează imaginativ lumea și universul pornind de la o teorie absolut incredibilă, de o noutate izbitoare, pentru epoca în care a trăit. Aceste viziuni nu sunt rezultanta observației asupra naturii, ci sunt dezvoltări imaginative din însăși capacitatea imaginativă poietică apriorică a filosofului:
„II […]. Iată părerile lui: toate lucrurile sunt infinite și se schimbă unele într-altele; universul e format din vid și din plinul constînd din atomi corporali; lumile se formează cînd atomii se întîlnesc în vid și se împletesc unii cu alții; și cum prin mișcare crește cantitatea lor, ia naștere natura stelelor[…].
III [31] El declară că universul e fără de sfîrșit, cum am spus mai înainte. Dar unele părți ale universului sunt pline, iar altele goale; pe acestea el le numește elemente. Din ele se nasc lumile nenumărate și tot din ele se desfac. Iată cum iau naștere lumile. Într-o anumită secțiune a infinitului se adună mulți atomi de felurite forme în marele vid și se strîng la un loc, și produc un mare vîrtej în care, ciocnindu-se unii de alții și învîrtindu-se în toate chipurile, ei se separă, atomii de același fel unindu-se între ei. Și atomii din cauza mulțimilor neputînd să se învîrtească mult timp, rămînînd în echilibru, cei mai ușori se duc spre spațiul gol exterior, ca și cum ar fi trecuți prin sită. Ceilalți rămîn pe loc și, împletindu-se între ei, iau aceeași traictorie și formează primul sistem sferic.
[32] Acesta are un înveliș, care cuprinde în el atomi de tot felul; iar cum aceștia se învîrtesc din cauza rezistenței centrului, învelișul exterior se subțiază, deoarece atomii alăturați se desfac și ei care vin în atingere cu vîrtejul.[…]”. (2)
Asemănările ideatice de ansamblu cu teoriile moderne ale fizicii sunt izbitoare, Aceste viziuni asupra lumii, evident, nu au putut fi construite decît din perspectiva imaginativului poietic aprioric întrucît la acea vreme nu exista posibilitatea cercetării fizice. Prin urmare această lume imaginativ-poietică este o lume a gîndirii subiective, transcendentale, lume preluată de către cercetătorii moderni în însăși cercetarea fundamentală. Astfel teoria noastră a posibilității cunoașterii și creației lumilor pornind de la capacitatea imaginativă poietică apriorică și imaginativul poietic rațional aprioric în calitate de agens, teorie dezvoltată de noi de cîțiva ani încoace își arată valabilitatea deplină. Această teorie a imaginativului poietic se arată a fi de necontestat, desigur, pentru un om de bună-credință.

Astfel, autori ca Aristotel (3) consideră că Leuccip este creatorul teoriei atomiste şi că ar fi deschis o şcoală filosofică la Abdera unde l-a avut ca discipol pe Democrit despre care ştim cu certitudine că a existat.
În ceea ce priveşte imaginativul poietic rațional atomist trebuie să începem cu teza după care, conform acestei doctrine, mişcarea este reală, cu toate că nicăieri nu transpare faptul că această mișcare nu este percepută ca o mișcare în interiorul intelectului ca element subiectiv de percepere a realității. Pentru a putea da o explicație materială mişcării, atomiştii, după cum le arată şi numele, au imaginat, ca element constitutiv a tot ceea ce are existență atomul, adică acea particulă indivizibilă absolut (cum îi spune numele) dincolo de care nimic nu se mai poate divide. Sigur, conform teoriei lor, această mişcare nu este vizibilă cu ochiul liber, prin urmare ea este rezultanta unui proces imaginativ poietic rațional aprioric, ea desfăşurăndu-se oarecum într-un soi de „non-existență” subiectivă și transcendentală cît se poate de reală, care face posibilă, tocmai datorită acestei mişcări, existența reală. Această mişcare este posibilă datorită unor forțe pe care nici un filosof din această şcoală nu le numeşte întrucît la acea vreme nu putea fi gîndit încă mecanismul imaginativului poietic rațional aprioric și al capacității imaginative poietice apriorice, fapt care îl face pe Aristotel4 să spună că, de fapt, atomiştii nu au explicat ce este mişcarea.
Universul este conceput de atomişti ca fiind plin de atomi care, ca şi număr, ar fi infiniți şi mereu în cădere, astfel încît, ciocnindu-se, contopindu-se sau despărțindu-se, dau loc tuturor schimbărilor existente. Toate acestea sunt văzute ca avînd un raport cauzal guvernat de necesitate. Această viziune imaginativă poietică rațională este șocantă avînd în vedere epoca la care a fost dezvoltată.
Sub aspectul gnoseologic, Democrit crede că fenomenul atomist este condus de rațiune ce ar aparține materiei înseşi şi că adevărul este conținut în chiar această raționalitate. Mai mult, el explică cunoaşterea prin intermediul proceselor fiziologice şi nu altfel, cum era în obişnuința filosofilor vremii, ceea ce este din nou șocant. Există, astfel, două tipuri de cunoaştere: cea căpătată cu ajutorul inteligenței şi cea dobîndită cu ajutorul simțurilor. Referitor la cunoaşterea prin simțuri, Democrit admitea că aceasta este produsă de senzații care nu erau altceva decît nişte imagini emanate de fiecare corp, imagini care afectau simțurile şi gîndirea. Pe de altă parte, atunci cînd aceste imagini (lucrurilor gîndirea ) sunt sesizate direct de inteligență formează ceea ce este inteligibil, fiind cunoştințe sigure, pe cînd cele intermediate de simțuri sunt mai puțin exacte, mai puțin clare.
„XII[44] Iată păreile lui: principiul tuturor lucrurilor sunt atomii și vidul. Orice altceva ni se pare numai că există. Lumile sunt infinite la număr și se nasc și pier. Nimic nu se naște din ceea ce nu este, nici nu piere în neființă. Mai departe: atomii sînt infiniți, ca mărime și mulțime, și sunt purtați în întreg universul, într-un vîrtej prin care iau naștere toate lucrurile compuse: focul, apa, aerul pămîntul; căci chiar și acestea sînt conglomerări de anumiți atomi. Aceștia sunt neschimbători și nealterabili din cauza solidității lor. Soarele și luna sunt compuși din astfel de corpusculi netezi și rotunzi, iar sufletul așijderea. Acesta este același lucru cu rațiunea. Noi vedem datorită întîlniriii imaginilor desprinse din lucruri cu ochii nostri.
[45] Toate au loc prin necesitate, vîrtejul fiind cauza creării lucrurilor și pe acesta el îl numește necesitate. Scopul vieții este bucuria, ceea ce nu-i același lucru cu plăcerea, cum au înțeles unii printr-o interpretare greșită, ci o stare în care sufletul trăiește calm și statornic, netulburat de nici o frică sau superstiție sau vreo altă emoție. Această stare el o numește și bună dispoziție și-i mai dă și alte multe denumiri. Calitățile lucrurilor există numai prin convenție; în natură există numai atomii și vidul5”.
De aceea, se şi spune că Democrit a oferit drept prim criteriu în cercetarea lucrurilor gîndirea privită ca și capacitate imaginativă rațională apriorică. Dar, ceea ce este meritoriu pentru el este faptul că a introdus, pentru prima dată, termenul de ennoia, conceptul, ca fiind ceea ce este definitoriu pentru cercetare, aşa cum arată Aristotel.
Gîndirea promovată de Democrit a avut un slab ecou în rîndul filosofilor vremii tocmai din cauza noutății sale izbitoare, dar totuși nu poate fi tăgăduit faptul că ea se va perpetua încă multe secole după moartea abderianului, Epicur și apoi întreaga gîndire științifică europeană nefiind străină de imaginativul poietic rațional aprioric democritian. Nu poate fi tăgăduită influența sa asupra unor filosofi moderni, cum ar fi: Leibniz, Gassendi sau chiar Galilei sau fizicieni moderni ca Heisenberg sau alți făuritori de teorii fundamentale în fizica modernă.
Cu Leuccip şi Democrit se încheie, în fapt, un capitol distinct al filosofiei greceşti care a apărut ca o străfulgerare și a pre-văzut structura imaginativului poietic rațional european și toată marea gîndire filosofică și științifică europeană.
Desigur, gîndirea lui Democrit merită o analiză mai detaliată, mai aprofundată, iar legăturile pe care le-am putea face în gîndirea științifică (fizică, chimie, biologie) europeană sunt absolut fascinante. Uitarea și ignorarea gîndirii lui pentru mai bine de două milenii vor fi recuperate, cel puțin parțial, într-un studiu amplu pe care ni-l propunem. Articolul de față nu face decît să semnaleze, ca primă schiță, complexitatea și noutatea incredibilă a gîndirii lui Leucipp și Democrit raportată la timpurile la care ea a fost dezvoltată.
Chiar dacă nu i-am încadrat în curentul „presocratic” şi i-am singularizat cumva, de la ei încolo gîndirea şi civilizația greacă vor aborda un nou făgaş, o nouă direcție, inovatoare, care se va constitui în aşa-numitul clasicism grecesc sau, altfel spus, epoca maximei înfloriri a spiritului elin.

 

 

Note
1 Op. cit., X, 13.
2 Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, p. 433, E. A., București, 1965.
3 Metafizica, I, 985 b ; Fizica, III, 4, 203 a.
4 Fizica, VII, 252 a.
5 Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, pp. 437-438, E. A., București, 1965.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg