Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Îmi pasă!

 

Stela Maria Ivaneș
Jurnalul de la Beliş
Cluj-Napoca, Ed. Şcoala ardeleană, 2015

Trăim într-o lume retorică şi ipocrită. O lume în care discursul flamboaiant ține prima pagină, asumându-şi nu ardoarea implicării, ci formalismul interesat, o lume a tartufienei ascunderi a viciului sub dezmățul conceptelor golite de sens, o lume bolnavă de ea însăşi şi de micimea ei. Mințim şi ne mințim cu patimă, cu voluptate,cu talent. Mătura vorbelor frumoase ascunde artistic gunoiul sub preş. Mințim cu falsă naivitate şi cu belferească nepăsare. Pentru că celor mai mulți dintre noi nu le pasă. Din comoditate, din prostie, din interes.
Și totuşi sunt oameni care nu pot rămâne indiferenți; din convingere, din respect pentru ei înşişi şi pentru semenii lor, din acel desuet angajament social pe care-l reclamă spiritul civic al unei anumite profesii. Sunt oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă şi care nu se feresc să o afirme, ci şi să facă ceva în acest sens. Să tragă semnalul de alarmă, să prevină, să impulsioneze.
Acest ferm şi patetic «îmi pasă!», atât de necesar contemporaneității, necircumstanțial, ci angajant şi activ, este miza noii cărți a Stelei Maria Ivaneş, gazetar din generația de aur a Radioului Cluj. Jurnalul de la Beliş (Ed. Şcoala ardeleană, 2015), titlu programatic, deliberat trimițând la antecedente ilustre, este, cum adaugă ea precaut în subtititlu, un «pseudojurnal de vacanță». Un pseudojurnal, evident, care nu are scrupulozitatea datării, a cărei autoare se deghizeză sub identitatea romanescă a unei doctorițe – nici n-ar fi putut alege un alt travesti realizatoarea remarcabilelor emisiuni despre lumea medicală cu care ne obişnuise de-a lungul anilor –, iar o sumă de personaje invocate drept interlocutori, martori ori, cu un barbarism la modă, actanți ai evenimentelor descrise, care nu aparțin lumii reale, ci imaginarului, se amestecă, «conviețuiesc» cu persoane şi personalități recognoscibile sau clar identificate. Nici roman, nici jurnal veritabil, cartea Stelei Maria Ivaneş este interesantă nu doar prin acest joc între cele două genuri, care-i permite o pendulare alertă şi facilă între realitate şi imaginație, dar şi, şi mai ales, prin spațiul amplu pe care îl lasă reflecției asupra lumii româneşti contemporane, exercițiu pe care natura de moralist autentic a autoarei îl practică cu aplicație şi temeinicie. Şi în care bunele sale lecturi filosofice îi slujesc punându-i la îndemână, chiar excesiv uneori, argumentele numelor autorizate ale genului. Retrasă la casa sa de vacanță de la Beliş, în deplina rusticitate a Apusenilor, orăşeanca descinsă dintr-un mare burg universitar descoperă lumea rurală, cu obiceiurile şi cutumele ei, chiar dacă pervertite şi ele în bună măsură de «modernitatea» dezlănțuită a epocii postrevoluționare, cu uimirea cu care Abatele de Marenne descoperea Moldova din vremea Ducăi Vodă. În universul de nisipuri mişcătoare ale unei Românii asaltată de neoliberalismul dezlănțuit, lentoarea de acțiune şi judecata măsurată şi întoarsă pe toate fețele a moților o farmecă: «- Cel mai bine este să te ascunzi! îmi zice Viorelu’, pădurarul din Apuseni, la un pahar de vin, la noi pe târnaț, într-o seară cu prieteni. – De ce, măi Viorelu’? Să nu te invidieze lumea, că-i rea? întreb eu, mirată, ştiindu-l om extraonest, simpatic, sociabil, vesel şi vorbăreț. – Nu. Deşi pă oameni îi pişcă binele altuia şi frumosu’ altuia. Să nu se vadă răul şi urâtul din noi!» «Viorelu’ are o minte de mare filosof!» conchide autoarea. E o uimire care nu idealizează, însă. Fiindcă ea nu ezită să amendeze la prietenii ei moți pragmatismul dobândit, comportamentele care deviază de la tradiția locului.
Aparent izolată în munți, dar cine mai poate avea astăzi iluzia izolării!, Stela Maria Ivaneş rămâne perfect conectată şi atentă la evenimentele unei veri, cea a anului 2014, care-i oferă posibilitatea de a trece în revistă întreg tabloul vieții sociale, politice, economice a țării. De pe târnațul de la Beliş ea judecă derapajele şi mizeriile ultimelor decenii, degradarea morală a societății, prăbuşirea sistemului sanitar şi a învățământului, fractura dintre generații. Şi deopotrivă modul în care lumea şi politica românească se raportează la o realitate internațională a cărei dinamică şi imprevizibilitate a devenit de nivelul evidenței.
Ce soluție propune autoarea? Una de bun simț, însă dificil de realizat: «Refacerea demnității naționale în primul rând şi a ficărui om în parte. Apoi restul se va desfăşura normal.» E aceasta dulcea iluzie a tuturor moraliştilor. Dar ce ne-am face fără iluzii?! Însă diagnosticul Stelei Maria Ivaneş, privind suferința de natură morală a societății contemporane, se vădeşte a fi exact şi nu doar la nivelul universului românesc. O confirmă interesantele şi convergentele răspunsuri asupra problemelor esențiale ale umanității pe care le oferă o sumă de personalități de prim rang din varii domenii ale culturii, reunite, imaginar sau nu, la Beliş.
Scris cu condei de gazetar dăruit, onest în întrebări şi răspunsuri, incitant în reflecții, Jurnalul de la Beliş propune o imagine panoramică a lumii în care trăim şi, în pofida amărăciunii şi criticismului asumat, o lectură în esența ei tonifiantă.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg